Public servant wins annulment of incompatibility report; agency's appeal rejected as unfounded
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the National Integrity Agency’s appeal as unfounded, upholding the lower court’s judgment that annulled the agency’s evaluation report finding an incompatibility conflict; the annulment remains in force. The case arose from a public servant’s administrative challenge to the report that alleged he held a management public office while also serving as a local councillor, creating an incompatibility. The Court held that the alleged incompatibility period was not the one stated by the agency (03.01.2018–06.07.2018) but only from 12.06.2018, when the employee was effectively reintegrated and received his job description, until the suspension of his service relationship on 29.06.2018; because he requested suspension within the 15-day deadline under art. 91(3) of Law no. 161/2003, no incompatibility existed. Decisively, under arts. 88(1)(c) and 94(2)(a) of Law no. 161/2003, incompatibility is triggered by the simultaneous *exercise* of incompatible functions, not mere formal holding of office, and suspension of the service relationship prevents such concurrent exercise.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, art. 32 din Legea nr. 176/2010, art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, art. 97 din Legea nr. 161/2003; Public servant wins annulment of incompatibility report; agency's appeal rejected as unfounded: A apreciat recurenta că pentru constatarea cazului de incompatibilitate prevăzut de dispoziţiile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 este necesar şi suficient ca persoana evaluată să deţină simultan funcţia de "funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă" şi calitatea de consilier local în cadrul aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale (implicit al consiliului local respectiv), tipul atribuţiilor postului deţinut în aparatul propriu neconstituind condiţie prevăzută de legiuitor pentru a se constata acest caz de incompatibilitate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/19.12.2019 emis de pârâtă.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 77 din 14 septembrie 2020, a admis acţiunea formulată de reclamant şi a dispus anularea Raportului de evaluare nr. x/19.12.2019 emis de pârâtă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 176/2010, ale 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (în vigoare până la 06.07.2018) şi ale art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003.
Potrivit recurentei, având în vedere situaţia de fapt şi prevederile legale menţionate, s-a reţinut că intimatul-reclamant, în perioada deţinerii funcţiei publice de conducere în cadrul Primăriei comunei Frumuşica, judeţul Botoşani, a exercitat (în intervalul 03.01.2018 - 06.07.2018) o funcţie de demnitate publică (consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Frumuşica, judeţul Botoşani), caz de incompatibilitate prevăzut de dispoziţiile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, coroborate cu dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 176/2010, art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (în vigoare până la data de 06.07.2018) şi art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003.
A apreciat recurenta că pentru constatarea cazului de incompatibilitate prevăzut de dispoziţiile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 este necesar şi suficient ca persoana evaluată să deţină simultan funcţia de "funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă" şi calitatea de consilier local în cadrul aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale (implicit al consiliului local respectiv), tipul atribuţiilor postului deţinut în aparatul propriu neconstituind condiţie prevăzută de legiuitor pentru a se constata acest caz de incompatibilitate.
În cauză, intimatul-reclamant a deţinut funcţia publică de conducere (şef birou în cadrul Primăriei Frumuşica, judeţul Botoşani), în perioada 03.01.2018 - 06.07.2018, conform Dispoziţiei Primarului nr. 267 din 29.12.2017 privind reîncadrarea persoanei evaluate în funcţia publică de şef birou (03.01.2018) şi deţine funcţia de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunal Frumuşica, judeţul Botoşani din anul 2016, iar din afirmaţiile şi acţiunile părţii nu rezultă că ar fi atacat această dispoziţie.
De asemenea, a susţinut că nu are relevanţă dacă i-a fost înmânată fişa postului sau dacă a încasat sau nu drepturile salariale pentru că incompatibilitatea vizează deţinerea simultan a funcţiei de funcţionar public şi calitatea de consilier local, adică raportarea se face la funcţiile deţinute şi nu la obligaţiile care sunt în sarcina persoanei care deţine funcţiile.
Cât priveşte aplicabilitatea art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 şi susţinerile în legătură cu distincţia semantică dintre renunţarea la funcţia publică şi suspendarea din funcţia publică, reţinute în mod nefondat de prima instanţă, recurenta a precizat că, în speţă, reclamantul nu a renunţat la funcţia de conducere cum era legal, ci a optat pentru suspendarea din funcţia de funcţionar public, care nu atrage după sine şi încetarea stării de incompatibilitate, aşa cum rezultă din coroborarea art. 94 alin. (2) lit. a) cu art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, făcând trimitere şi la Statutul funcţionarilor publici, care la art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în vigoare în perioada de referinţă, se prevede că, "Înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere pot fi numiţi în funcţii de demnitate publică numai după încetarea, în condiţiile legii a raporturilor de serviciu".
Aşadar, intimatul-reclamant nu a înţeles să renunţe la funcţia publică de conducere, ci a solicitat doar suspendarea raporturilor de serviciu, suspendare care nu se poate confunda cu o suspendare de drept şi în niciun caz cu o încetare a calităţii de funcţionar public, fiind evident că ne aflăm în prezenţa unei suspendări la cerere şi nu în cazul unei suspendări de drept.
Or, pentru încetarea stării de incompatibilitate nu era suficientă suspendarea raportului de serviciu, ci se impunea încetarea acestuia, cerinţă prevăzută expres de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. Calitatea de funcţionar public a unei persoane nu se pierde o dată cu suspendarea raportului de serviciu, indiferent de natura suspendării - de drept sau la cerere, astfel, pe durata suspendării funcţionarul public păstrează drepturile şi obligaţiile ce îi incubă în virtutea statutului pe care îl deţine, deci şi pe aceea de a respecta regimul juridic al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese (conform Legii nr. 161/2003 şi Legii nr. 176/2010).
În opinia recurentei, nici o eventuală interpretare a situaţiei de către prima instanţă cu raportare la art. 97 din Legea nr. 161/2003 nu este aplicabilă situaţiei reclamantului, pentru că acest text de lege are în vedere doar funcţionarii publici de execuţie, pentru cei cu funcţii de conducere fiind menţionată expres condiţia încetării prealabile a funcţiei publice (art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999), regimul incompatibilităţilor fiind expres prevăzut de legislaţia în vigoare, legea interzicând cumulul de calităţi, necondiţionat de întocmirea altor acte juridice.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
4. Apărarea intimatului-reclamant
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că nu s-au formulat veritabile critici care să se circumscrie art. 488 din C. proc. civ. şi, pe fond, a solicitat respingerea recursului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Raportului de evaluare Raportului de evaluare nr. x/19.12.2019 emis de pârâtă.
Curtea de Apel Suceava a admis acţiunea reclamantului, reţinând că raportul de evaluare atacat este nelegal.
Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.
Prin raportul de evaluare contestat s-a reţinut că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 03.01.2018 - 06.07.2018, întrucât a deţinut funcţia publică de conducere (şef birou în cadrul Primăriei Frumuşica, judeţul Botoşani), în perioada 03.01.2018 - 06.07.2018, în condiţiile în care deţinea funcţia de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunal Frumuşica, judeţul Botoşani din anul 2016, încălcând dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. a) raportat la cele ale art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.
Potrivit cu art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, (1) "Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv."
Art. 94 (2) lit. a) prevede că "Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: . . . . . . . . . .a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice."
Contrar celor invocate de recurentă, se reţine că perioada vizată de o eventuală situaţie de incompatibilitate nu este cea indicată de autoritate (03.01.2018 - 06.07.2018), ci în discuţie este perioada cuprinsă în intervalul 12.06.2018-06.07.2018, în considerarea faptului că reclamantul a fost reintegrat efectiv în funcţia de şef birou în cadrul Primăriei Frumuşica la data de 12.06.2018, când a intrat în posesia fişei postului, cum corect a sesizat şi prima instanţă.
Aşadar, deşi reclamantul, în mod formal, a fost reintegrat în funcţia publică de şef birou financiar contabil în cadrul Primăriei Frumuşica, prin Dispoziţia nr. 267 din 27.12.2017, respectiva funcţie a fost reinclusă în organigrama Aparatului de specialitate al Primăriei comunei Frumuşica cel mai devreme la data de 31.05.2018, dată purtată de "proiectul" de hotărâre, prin care s-a aprobat organigrama şi statul de funcţii al aparatului de specialitate al primarului.
În acest sens, este relevantă şi sentinţa nr. 287/28.06.2019 a Tribunalului Botoşani pronunţată în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin Decizia nr. 9/02.10.2019 a Curţii de Apel Suceava.
Totodată, potrivit adeverinţei nr. x/5.03.2020 emise de Primăria Comunei Frumuşica, se constată că reclamantul nu a primit drepturile salariale până în luna iunie 2018, iar conform fişelor de pontaj nu a fost prezent la serviciu până la data de 12.06.2018, fără ca absenţele să determine luarea măsurii încetării raportului de funcţie publică.
Prin urmare, termenul de 15 zile, în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate trebuie să renunţe la una din cele două funcţii incompatibile, în temeiul art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, în speţă curge de la primirea fişei postului de către reclamant (12.06.2018), şi având în vedere că acesta a solicitat suspendarea raportului de serviciu la data de 27.06.2018 (cu respectarea acestui termen), cerere aprobată de primar prin Dispoziţia nr. 116 din 29.06.2018, nu se poate reţine că partea s-a aflat în stare de incompatibilitate, în sensul art. 94 din Legea nr. 161/2003.2018.
Prin urmare, din probatoriul administrat în cauză rezultă în mod evident că reclamantul a fost reintegrat efectiv în funcţia publică de şef birou financiar contabil în cadrul Primăriei Frumuşica la data de 12.06.2018, când i s-a comunicat fişa postului, iar suspendarea din această funcţie s-a dispus potrivit Dispoziţiei Primarului comunei Frumuşica din 29.06.2018, astfel că în cauză nu s-a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor pentru că partea nu a desfăşurat activităţi specifice funcţiei publice suspendate, respectiv aceea de şef birou financiar contabil în cadrul Primăriei.
În concluzie, contrar susţinerilor recurentei, în cauză nu s-a probat deţinerea şi exercitarea efectivă a atribuţiilor specifice funcţiei publice în discuţie, iar suspendarea unui raport de serviciu, deşi nu reprezintă o modalitate de încetare a raportului de serviciu, are efect asupra situaţiei de incompatibilitate, în sensul că funcţionarul public nu poate exercita în acelaşi timp atribuţiile specifice funcţiei respective.
Instanţa de control judiciar apreciază că scopul urmărit de legiuitor prin edictarea normei cuprinse în art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 este acela al împiedicării exercitării simultane a atribuţiilor specifice a doua sau mai multe funcţii în cadrul unor autorităţi sau instituţii publice, respectiv prevenirea apariţiei unor situaţii în care exercitarea simultană a două sau mai multe funcţii de demnitate publică ar putea influenţa decizia pe care un oficial o adoptă în exercitarea competenţelor sale legale.
De asemenea, art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, prevede că "Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu exercitarea (...)"
Altfel spus, scopul legii îl reprezintă înlăturarea cauzelor şi condiţiilor care determină sau favorizează corupţia şi conflictul de interese.
În aceste coordonate, se remarcă modificarea intervenită prin Legea nr. 87/2017, (intrată în vigoare la data de 5 mai 2017, deci neaplicabilă în cauză), fiind de subliniat că modificarea operată prin acest act normativ reflectă voinţa legiuitorului de a clarifica starea de incompatibilitate, statuând că aceasta poate fi reţinută doar în cazul exercitării concomitente a două funcţii publice, nu doar a deţinerii lor.
În fine, referitor la susţinerea recurentei în legătură cu distincţia semantică dintre renunţarea la funcţia publică şi suspendarea din funcţia publică apreciată, în opinia părţii, în mod greşit de prima instanţă, se reţine că judecătorul fondului a constatat în mod corect că această susţinere nu a format obiect al analizei în cadrul procedurii de evaluare şi drept urmare nu poate fi examinată.
Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 77 din 14 septembrie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.