Validity of integrity evaluation for concurrent public functions: simultaneous exercise required, mere holding of suspended office insufficient
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the National Integrity Agency, upholding the appellate court’s decision to annul the integrity evaluation report and ordering the agency to pay 2,500 RON in procedural costs to the plaintiff, thereby granting final relief to the individual. The dispute involved an administrative challenge to an integrity report which alleged that a public employee violated incompatibility regulations by simultaneously holding a special-status public function as a police officer and a managerial administrative role within a public social assistance directorate. The court held that no violation of Article 94(2)(a) of Law No. 161/2003 occurred because the plaintiff's service relationship with the police department was formally suspended during the period in question, meaning the individual did not simultaneously exercise the specific duties of both positions; the decisive legal principle established is that the statutory prohibition on incompatibility targets the simultaneous *exercise* of incompatible public functions, not merely their formal retention, particularly when one employment relationship is suspended.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ, art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ, art. 453 alin. (1) din C. proc. civ; Validity of integrity evaluation for concurrent public functions: simultaneous exercise required, mere holding of suspended office insufficient: The dispute involved an administrative challenge to an integrity report which alleged that a public employee violated incompatibility regulations by simultaneously holding a special-status public function as a police officer and a managerial administrative role within a public social assistance directorate. The court held that no violation of Article 94(2)(a) of Law No. 161/2003 occurred because the plaintiff's service relationship with the police department was formally suspended during the period in question, meaning the individual did not simultaneously exercise the specific duties of both positions; the decisive legal principle established is that the statutory prohibition on incompatibility targets the simultaneous *exercise* of incompatible public functions, not merely their formal retention, particularly when one employment relationship is suspended.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeal as unfounded and rejecting the request to reform the lower court's decision.
Basis for obliging the losing party to pay procedural costs to the prevailing party.
Full text
Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalului Bucureşti şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanţe, prin sentinţa nr. 406/03.02.2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportul de evaluare nr. x/03.10.2019, întocmit de pârâtă.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 600 din 27 iulie 2020, a admis acţiunea formulată de reclamant şi a admis acţiunea formulată de reclamant şi a dispus anularea Raportului de evaluare nr. x/03.10.2019 întocmit de pârâtă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 94 alin. (2) lit. a) Legea 161/2003, raportat la incompatibilitatea în care s-a găsit intimatul, care a deţinut simultan, în perioada 14.06.2017 - 07.01.2019, funcţia publică cu statut special (agent de poliţie) la Postul de Poliţie Comuna Botiz/Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu-Mare şi funcţiile de conducere de director administrativ/director general adjunct administrativ în cadrul Direcţiei Administrative din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4.
Potrivit recurentei, situaţia de incompatibilitate prevăzută de dispoziţiile legale sus-menţionate este atrasă ca urmare a deţinerii simultane a două funcţii incompatibile, nefiind necesară şi exercitarea simultană a acestora.
Astfel, nu pot constitui cauză de înlăturare a acestui caz de incompatibilitate cele reţinute de prima instanţă, pentru că suspendarea raportului de serviciu reprezintă în realitate o suspendare a principalelor sale efecte - prestarea muncii şi plata salariului - ce se manifestă printr-o încetare temporară a ducerii la îndeplinire a atribuţiilor specifice din fişa postului, celelalte drepturi şi obligaţii (printre care şi obligaţia respectării regimului incompatibilităţilor aplicabile funcţiei publice) care rezultă din contrat continuând să se aplice, suspendarea din funcţia publică nu presupune o încetare definitivă a calităţii de funcţionar public, prin urmare suspendarea se deosebeşte de încetarea raporturilor de serviciu, făcând trimitere, în acest sens, la două decizii ale acestei instanţe, cu titlu de jurisprudenţă.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, pe fond, respingerea acţiunii.
4. Apărarea intimatului-reclamant
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, răspunzând punctual criticilor formulate şi făcând trimitere la jurisprudenţa pe care o apreciază relevantă în materie.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Raportului de evaluare nr. x/03.10.2019, emis de pârâtă.
Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamantului, reţinând că raportul de evaluare atacat este nelegal.
Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.
Prin raportul de evaluare contestat s-a reţinut că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 14.06.2017 -07.01.2019, întrucât a deţinut simultan funcţia publică cu statut special (agent de poliţie) la Postul de Poliţie Comunal Botiz/Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare şi funcţiile de conducere de director administartiv/director general adjunct administartiv în cadrul direcţie Administrative din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Proecţia Copilului Sector 4.
Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 94 (2) lit. a), potrivit cărora "Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: . . . . . . . . . .a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice."
Se reţine că, în perioada vizată, reclamantul a deţinut, astfel cum rezultă din Dispoziţiile nr. 16375/09.06.2017, nr. 2552/16.04.2018 şi nr. 4671/21.12.2018 emise de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, şi din contractul individual de muncă nr. x/07.06.2017, funcţiile de conducere de director administrativ/director general adjunct administrativ în cadrul Direcţiei Administrative din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului Sector 4.
Contrar celor invocate de recurentă, cu referire la deţinerea funcţiei publice cu statut special (agent de poliţie) de către reclamant, în perioada vizată, Înalta Curte reţine, potrivit probelor administrate în cauză, că începând cu data de 22.04.2016 s-a constatat suspendarea raporturilor de serviciu ale reclamantului cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare, conform Dispoziţiei şefului Inspectoratului nr. 154/DC/27.04.2016 (dosarul Tribunalul Bucureşti), dispoziţie care în mod evident a produs efecte inclusiv în perioada 14.06.2017-07.01.2019, în care reclamantul a ocupat funcţiile de conducere de director administrativ/director general adjunct administrativ în cadrul Direcţiei Administrative din Direcţia Generală de Asistentă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, cum corect a sesizat şi judecătorul fondului.
Aşadar, în perioada în care reclamantul a deţinut funcţiile de conducere în cadrul Direcţiei Generale de Asistentă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, raportul de serviciu cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare era suspendat, nedesfăşurând activităţi specifice funcţiei publice suspendate, respectiv aceea de agent de poliţie.
Prin urmare, nu se poate reţine o încălcare a regimului juridic al incompatibilităţilor de către reclamant câtă vreme nu a existat o exercitare simultană a atribuţiilor specifice funcţiei publice de poliţist şi a funcţiilor de conducere din cadrul Direcţiei Administrative din Direcţia Generală de Asistentă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4.
În concluzie, contrar susţinerilor recurentei, în cauză nu s-a probat deţinerea şi exercitarea efectivă a atribuţiilor specifice funcţiilor publice în discuţie, iar suspendarea unui raport de serviciu, deşi nu reprezintă o modalitate de încetare a raportului de serviciu, are efect asupra situaţiei de incompatibilitate, în sensul că funcţionarul public nu poate exercita în acelaşi timp atribuţiile specifice funcţiilor respective.
Instanţa de control judiciar apreciază că scopul urmărit de legiuitor prin edictarea normei cuprinse în art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 este acela al împiedicării exercitării simultane a atribuţiilor specifice a doua sau mai multe funcţii în cadrul unor autorităţi sau instituţii publice, respectiv prevenirea apariţiei unor situaţii în care exercitarea simultană a două sau mai multe funcţii de demnitate publică ar putea influenţa decizia pe care un oficial o adoptă în exercitarea competenţelor sale legale.
Altfel spus, scopul legii îl reprezintă înlăturarea cauzelor şi condiţiilor care determină sau favorizează corupţia şi conflictul de interese.
În aceste coordonate, se remarcă modificarea intervenită prin Legea nr. 87/2017, (intrată în vigoare la data de 5 mai 2017, deci neaplicabilă în cauză), fiind de subliniat că modificarea operată prin acest act normativ reflectă voinţa legiuitorului de a clarifica situaţia de incompatibilitate, statuând că aceasta poate fi reţinută doar în cazul exercitării concomitente a două funcţii publice, nu doar a deţinerii lor.
Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.
Totodată, va aplica prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora " Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 600 din 27 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă pârâta la plata sumei de 2500 RON, către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.