Recovery of EU funds for unfinished visitor center: eligibility under national and European law and proportionality of financial correction

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 08.03.2018, sub nr. x/2018, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială judeţul Maramureş, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene- succesor al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Infrastructura Mare - Direcţia Gestionare POS Mediu, a solicitat anularea Deciziei nr. 51979/30.08.2017 emisă în soluţionarea contestaţiei, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor nr. x/05.07.2017; obligarea la restituirea sumei de 3.907.868,07 RON reprezentând valoarea corecţiei aplicată pentru contractul nr. x/12.09.2013 şi plătită integral cu ordinele de plată nr. x din 07.11.2017, nr. 3484 din 07.11.2017 şi nr. 3484 din 07.11.2017.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că prin decizia menţionată nu s-a realizat o veritabilă analiză pe fond a contestaţiei sale, analiza rezumându-se la argumentele emitentului actului în contextul în care dispoziţiile art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011 prevăd că decizia se motivează.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 141 din 30 mai 2018, a respins excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de pârât, şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială judeţul Maramureş, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - succesor al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Infrastructura mare - Direcţia Gestionare POS Mediu.

În esenţă, instanţa de fond a reţinut că acţiunea a fost formulată cu respectarea termenului legal, iar pe fondul cauzei că actele administrative emise de pârât sunt legale, din probele administrate rezultând că reclamanta, în calitate de beneficiar, nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de finanţare încheiat cu autoritatea contractantă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenta reclamantă Unitatea Administrativ-Teritorială judeţul Maramureş şi recurentul pârât Ministerul Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene).

3.1. Prin recursul promovat în cauză recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ-Teritorială judeţul Maramureş a solicitat casarea sentinţei de fond, precum şi a încheierii de şedinţă din data de 16 mai 2018, şi pe cale de consecinţă, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, şi în subsidiar, admiterea acţiunii în urma rejudecării procesului în fond.

În dezvoltarea recursului recurenta reclamantă a susţinut în esenţă, următoarele:

Sentinţa recurată este nelegală raportat la motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 ("instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii") şi 8 ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material") C. proc. civ., după cum arătă în continuare.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., învederează instanţei că ambele hotărâri recurate sunt nelegale, deoarece au fost încălcate dispoziţiile art. 237 alin. (2) pct. 7. ale art. 255 şi art. 22 alin. (2) C. proc. civ., cu consecinţa vătămării dreptului la apărare si la un proces echitabil recunoscute de art. 6 şi art. 13 C. proc. civ., ceea ce atrage sancţiunea nulităţii potrivit art. 174 şi art. 175 C. proc. civ.

Potrivit Procesului-verbal nr. x/05.07.2017 şi Deciziei nr. 51979/30.08.2017, fapta care ar constitui abatere şi care ar justifica stabilirea creanţei bugetare, constă în executarea defectuoasă sau chiar neexecutarea lucrărilor de construire a Centrului de vizitare din Pasul Prislop (unui dintre indicatorii proiectului finanţat), cu consecinţa că centrul nu este în uz. Astfel, în opinia intimatului, sumele alocate pentru construirea centrului ar fi neeligibile.

De asemenea, au fost declarate neeligibile inclusiv cheltuielile aflate în strânsă legătură cu centrul de vizitare sau cu obiectivul specific urmărit prin proiectul finanţat, fiind emise procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru fiecare dintre contractele în baza cărora au fost efectuate aceste cheltuieli.

Prin cererea de chemare în judecată, recurentul a contestat fapta principală care îi este imputată, respectiv executarea defectuoasă/neexecutarea Centrului de vizitare, arătând în primul rând că lucrările de executare au fost finalizate, lucrarea fiind recepţionată prin Procesul-verbal de recepţie nr. x/11.08.2016. Deşi au existat deficienţe de execuţie consemnate în anexele nr. 1 şi 2 la procesul-verbal, acestea au fost succesiv remediate de către executant.

În aceste condiţii, pentru a reţine existenţa unei abateri, dar şi pentru a verifica respectarea principiului proporţionalitaţii faţă de măsura de stabilire a creanţei bugetare, era necesar să se determine pe de o parte, dacă mai subzistă neregulile consemnate în procesul-verbal de recepţie, iar pe de altă parte, care sunt în concret aceste nereguli şi în ce măsură afectează funcţionalitatea clădirii.

Sub acest aspect, înscrisurile existente la dosarul cauzei (procesul-verbal de recepţie, note de constatare sau corespondenţa purtată cu APNMR) nu sunt suficiente pentru a clarifica starea de fapt, astfel încât probatoriul se impunea a fi completat cu mijloacele de probă solicitate, respectiv efectuarea unei expertize tehnice de specialitate şi cercetarea la faţa locului.

De aceea, omisiunea instanţei de a încuviinţa expertiza tehnică judiciară şi cercetarea la faţa locului ne cauzează o vătămare de natură procesuală prin faptul că ne pune în imposibilitate de a exercita o cale de atac eficientă împotriva actelor contestate, cu atât mai mult cu cât expertiza tehnică extrajudiciară nu era încă finalizată pentru a putea fi depusă la dosar (cererea noastră în probaţiune privind această expertiză fiind de altfel respinsă de către instanţă).

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., învederează instanţei că, sentinţa recurată este aplicată cu încălcarea normelor de drept material privind prevenirea, constatarea si sancţionarea neregulilor apărute în utilizarea fondurilor europene si/sau naţionale de finanţare nerambursabilă, deoarece subscrisului nu îmi poate fi imputată o neregulă care să atragă măsura de restituire a finanţării acordate de intimat.

Faţă de existenţa unei nereguli, a arătat următoarele:

În primul rând, prin sentinţa recurată se reţine o neregulă în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. a) O.U.G. nr. 66/2011 care include printre abaterile sancţionabile inclusiv nerespectarea prevederi contractuale. Potrivit instanţei, neregula în speţă ar consta în încălcarea obligaţiei de implementare a proiectului în condiţii care să asigure atingerea obiectivelor, având în vedere că datorită executării necorespunzătoare a lucrărilor de construire, Centrul de vizitare nu este funcţional şi în uz. De aceea, unul dintre obiectivele specifice ale contractului de finanţare nu ar fi fost atins, respectiv "creşterea numărului de vizitatori ai Parcului National Munţii Rodnei prin asigurarea unei infrastructuri adecvate - centru de vizitare şi două trasee tematice".

Cu toate acestea, obligaţia de implementare nu este corect interpretată de către instanţă în sistemul contractului de cofinanţare si a tuturor elementelor care compun proiectul finanţat, deoarece obligaţia este redusă strict la unul dintre obiectivele contractului formulat în termeni generali, fără să fie avute în vedere activităţile de implementare si indicatorii contractului (Anexele nr. 1.2 şi nr. 1.31. Astfel, obiectivul se implementează prin acţiuni specifice, iar rezultatul lor este măsurat prin indicatorii de monitorizare, aceştia fiind cei care determină gradul de implementare al proiectului în funcţie de rezultate obţinute de către beneficiar. în final, costurile acţiunilor care determină rezultatele obiective finale sunt cele care fac obiectul finanţării.

Aşadar, în speţă, în analiza implementării obiectivului, trebuie urmărită desfăşurarea activităţilor de implementare planificate în Anexa nr. 1.1 ia contract, iar verificarea îndeplinirii lor se face cu ajutorul indicatorilor de monitorizare din Anexa nr. 1.3. Mai exact, pentru obiectivul constând în "creşterea numărului de vizitatori ai Parcului Naţional Munţii Rodnei prin asigurarea unei infrastructuri adecvate - centru de vizitare şi două trasee tematice", în Planul actualizat de implementare a Proiectului (Anexa 1.1), în secţiunea B dedicată "investiţiilor în infrastructură pentru uz public (...)" este enumerată ca şi activitate "construirea Centrului de vizitare din Pasul Prislop", care trebuie să înregistreze ca şi indicator-rezultat conform Listei indicatorilor (Anexa 1.3) "1 centru de vizitare".

Prin urmare, având în vedere că activitatea de construire a centrului s-a finalizat deja, clădirea fiind ridicată şi recepţionată, nu se poate reţine o încălcare a obligaţiei de implementare în ceea ce priveşte această activitate, care a făcut obiectul procesului-verbal contestat.

În concluzie, deşi se reţine încălcarea unei obligaţii contractuale, nici autoritatea emitentă şi nici prima instanţă nu indică în concret indicatorul care nu a fost atins potrivit prevederilor contractului de finanţare şi care ar determina neeligibilitatea tuturor cheltuielilor care au fost avansate pentru desfăşurarea activităţilor de implementare.

În al doilea rând, din considerentele primei instanţe rezultă că neeligibilitatea cheltuielilor aferente activităţii de proiectare a Centrului de vizitare, s-ar susţine inclusiv prin raportare la art. 3 alin. (8) pct. i) din contractul de finanţare, care prevede dreptul beneficiarului de a solicita restituirea totală a sumei alocate, atunci când apar modificări importante care după caz, afectează natura sau condiţiile de implementare.

Însă, situaţia din speţă nu presupune o modificare a condiţiilor de implementare, deoarece nu a intervenit nicio împrejurare de fapt sau de drept care să schimbe sau să înlăture elemente esenţiale în baza cărora finanţarea a fost acordată (de exemplu, interdicţia legală de a construi în zona obiectivului, pierderea unei certificări esenţiale a beneficiarului eto). Prin urmare, prevederea contractuală vizează de fapt cazuri de caducitate a contractului, nu de executare a acestuia.

Nu în ultimul rând, tocmai pentru a fi complinită lipsa determinării indicatorului nerealizat sau a temeiului juridic aplicabil, se mai reţine printre altele ca şi cauză a neeligibilităţii cheltuielilor faptul că nu ar fi îndeplinite condiţiile de de eligibilitate şi funcţionalitate a proiectelor raportat ia două condiţii - proiectul să fie finalizat, respectiv proiectul să fie în uz, potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 678/2015 şi a orientărilor Comisiei cuprinse în Anexa la Decizia Comisiei de modificare a Deciziei C(2015) 2771 de modificare a Deciziei C(2013)1573.

Însă dispoziţiile art. H.G. nr. 678/2015 nu conţin nicio condiţionare a eligibilităţii în sensul arătat, iar orientările Comisiei emise pentru încheierea programelor din cadrul fondurilor structurale nu au valoare de norme juridice, ci de îndrumări, cu atât mai mult cu cât condiţiile de eligibilitate a cheltuielilor se stabilesc prin regulamentele aplicabile fondurilor europene, respectiv prin acte normative interne (a se vedea în acest sens art. 13 din Regulamentul nr. 1080/2006 sau art. 56 alin. (4) din Regulamentul nr. 1083/2006). Cu toate acestea, nici autoritatea emitentă şi nici prima instanţă nu indică în concret norma europeană sau internă încălcată care ar atrage caracterul neeligibil al cheltuielii.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, cheltuielile efectuate de subscrisul cu execuţia lucrărilor de construire a Centrului de vizitare din Pasul Prislop au un caracter eligibil, fără a se circumscrie deci noţiunii de neregulă astfel cum este definită de O.U.G. nr. 66/2011.

Acest lucru este confirmat de prevederile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale potrivit cărora "Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 şi art. 5 alin. (2):

a) să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 şi 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru şi în numele acesteia, nu decide altfel prin contractul de finanţare/decizia/ordinul de finanţare;

b) să fie însoţită de facturi, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate şi identificate;

c) să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanţare sau ale contractului de finanţare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru şi în numele acesteia, pentru aprobarea operaţiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) şi art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006;

d) să fie conformă cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare."

Aşadar, pentru a-şi fundamenta susţinerile, autoritatea de control era ţinută să verifice îndeplinirea acestor două condiţii prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) şi d) din H.G. nr. 759/2007 (din moment ce nu ni s-a imputat că sumele nu ar fi fost efectiv plătite de recurent sau nu ar fi fost însoţite de documente justificative).

Intimatul s-a limitat însă, ca şi temei de drept al aplicării măsurii, la art. 3 alin. (8) din contractul de finanţare şi respectiv art. 6 şi art. 26 din nr. O.U.G. nr. 66/2011. În mod evident, referirile lipsite de argumente concrete la aceste texte contractuale, respectiv legale, sunt susceptibile a genera o singură concluzie: nici autoritatea intimată nu a fost în măsură să coreleze în mod punctual aşa-zisa neregulă pe care ne-o impută cu prevederile legale/contractuale.

Faţă de revenirea asupra verificărilor anterioare întreprinse de intimat cu ocazia aprobării cererilor de rambursare, prima instanţă se limitează să arate doar că aprobarea şi verificarea anterioară nu exclude verificarea ulterioară, deşi în mod cert cele două verificări au acelaşi obiect, respectiv eligibilitatea cheltuielilor. Astfel, si controlul este acelaşi, însă se prezintă sub forme diferite în funcţie de momentul la care este realizat.

Acest aspect rezultă în special din dispoziţiile art. 9 ale O.U.G. nr. 66/2011 potrivit cărora atunci când se identifică abateri înainte de efectuarea plăţii potrivit procedurii prevăzute de art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011 (verificarea anterioară plăţii), nu se aplică procedura de constatare a neregulii prevăzute de art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 (verificarea ulterioară plăţii).

Împrejurarea că cele două proceduri de verificare au acelaşi obiect, determină incidenţa art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011 care condiţionează reluarea controlului de survenirea unor date suplimentare necunoscute la data verificării sau de apariţia unor erori de calcul.

Prin urmare, intimatul nu este îndreptăţit să uzeze de procedura prevăzută de art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 şi să reverifice aspecte care au fost deja controlate, atâta timp cât nu a apărut un element suplimentar ulterior momentului la care a fost verificată şi aprobată ultima cerere de rambursare.

De altfel, revenirea asupra unei verificări şi înlăturarea constatării iniţiale contravine inclusiv principiului protecţiei încrederii legitime reţinut în jurisprudenţa CJUE (C-144/14 Tomoioagă v. DGRFP Cluj, pct. 43; Hotărârea Europăisch-lranische Handelsbank/Consiiiul, C-585/13P, EU:C:2015:145, pct. 95; Hotărârea Elmeka, C-181/04-C-183/04, EU:C:2006:563, pct. 32). Dreptul de a se prevala de acest principiu se extinde la orice justiţiabil pe care o autoritate administrativă l-a determinat să nutrească speranţe întemeiate prin furnizarea unor asigurări precise.

Faţă de proporţionalitatea măsurii dispuse, prima instanţă doar redă criteriile de analiză a proporţionalităţii prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, însă nu le aplică în concret la cazul din speţă.

De fapt, motivul principal pentru care instanţa a apreciat că autoritatea intimată este îndreptăţită să solicite sumele rambursate pentru toate activităţile legate de Centrul de vizitare are în vedere dispoziţiile contractuale privind dreptul de a solicita rambursarea totală a sumelor atunci când intervine o modificare a condiţiilor de implementare, prevederi care aşa cum a arătat anterior nu sunt incidente.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, "orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară si corespunzătoare scopului urmărit atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv."

Importanţa proporţionalităţii oricărei măsuri administrative rezultă şi din atenţia pe care legiuitorul o acordă acestui principiu, pe care îl reiterează direct sau implicit şi prin alte dispoziţii ale O.U.G. nr. 66/2011, precum:

- art. 6 alin. (5) (cu privire la măsurile dispuse în cadrul verificărilor care au loc înainte de plată):

"reducerile (...) se efectuează în funcţie de gradul de realizare a indicatorilor/obiectivelor (...)";

- art. 17 (normă cu valoare de principiu aplicabilă acţiunilor de verificare):

"orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia ";

Raportat la aceste dispoziţii, măsura de restituire a tuturor sumelor rambursate este vădit disproporţionată, deoarece indicatorii proiectului au fost realizaţi, inclusiv construirea Centrului de vizitare din Pasul Prislop. De asemenea, chiar şi în măsura în care s-ar constata că centrul prezintă unele defecte de execuţie, ar trebui să fie evaluat strict impactul acestora asupra valorii totale a construcţiei realizate.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea prezentului recurs astfel cum a fost formulat şi motivat.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile legale la care a făcut referire în text.

3.2. Recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a formulat recurs criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei de fond şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiunea în anularea actelor administrative contestate.

În dezvoltarea recursului său, pârâtul a susţinut în esenţă, următoarele:

Prin întâmpinarea formulată de recurentul pârât, s-a invocat în faţa instanţei de fond excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea în anularea actelor administrative atacate.

Raţionamentul instituţiei noastre în ceea ce priveşte invocarea acestei excepţii a fost susţinut de dispoziţiile cu caracter special ale O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare, în baza căreia a fost emis Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programe operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. 39410/05.07.2017, contestaţia împotriva acestuia fiind soluţionată prin Decizia nr. 51979/30.08.2017.

Astfel, art. 46 şi art. 47 din ordonanţă prevăd faptul că actul administrativ se atacă prin contestaţie administrativă care se depune la autoritatea publică emitentă a actului.

Mai mult decât atât, art. 50 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează că:

"(1) Autoritatea publică emitentă a titlului de creanţă în aplicarea prevederilor art. 21 se va pronunţa prin decizie motivată cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestaţiei sau la respingerea ei, în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestaţiei sau a completării acesteia conform art. 48 alin. (1), după caz ", iar potrivit art. 51 din ordonanţă:

"(1) Decizia de soluţionare este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

(2) Deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare ".

Pe cale de consecinţă, din economia dispoziţiilor legale invocate rezultă faptul că numai deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate pe cale judecătorească la instanţa de contencios administrativ, conform dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

Potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare:

"Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate, se introduc în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă(...)".

Inclusiv în dispozitivul Deciziei nr. 51979/30.08.2017, atacată în prezenta cauză, s-a menţionat:

"Prezenta decizie poate fi atacată în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, coroborat cu art. 11 din Legea nr. 554/2004, la instanţa de contencios administrativ competentă, în termen de 6 luni de la data comunicării" iar art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 stabileşte faptul că termenul de 6 luni este termen de prescripţie.

A învederat instanţei de fond faptul că Decizia nr. 51979/30.08.2017 a fost comunicată la data de 01.09.2017, conform Borderoului pe care l-a ataşat la întâmpinare împreună cu celelalte înscrisuri doveditoare.

Întrucât dosarul nr. x/2018 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 08.03.2018 (conform fişei dosarului de pe portalul ECRIS), am apreciat faptul că termenul de 6 luni în care intimata-reclamantă avea obligaţia să introducă acţiunea, a fost depăşit, în consecinţă, am solicitat a se constata faptul că acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei cu depăşirea termenului de prescripţie prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi a solicitat admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii ca fiind prescrisă.

Cu aplicarea greşită a legii, prin sentinţa civilă nr. 141/30.05.2018, instanţa de fond a respins excepţia.

Cu reţinerea greşită a situaţiei de fapt a apreciat instanţa de fond faptul că "(...) deşi prin borderoul depus la f.117 se consemnează expeditor C.J,Maramureş, din cuprinsul acesteia nu reiese ce anume a fost comunicat entităţii destinatare" câtă vreme, din cuprinsul borderoului nr. 183/01.09.2017 rezultă faptul că destinatarului CJ Maramureş i-a fost comunicat înscrisul având numărul de înregistrare 51979/2017, aşadar chiar numărul de înregistrare al Deciziei nr. 51979/30.08.2017 de soluţionare a contestaţiei.

Şi în această situaţie, instanţa de fond, observând faptul că în speţa de faţă există măcar un început de dovadă scrisă cu privire la dovada comunicării Deciziei nr. 51979/30.08.2017, câtă vreme a reţinut că "prin borderoul depus la f.117 se consemnează expeditor C.J.Maramureş", în temeiul principiului rolului activ, ar fi trebuit să solicite suplimentarea probatoriului pentru dovedirea împrejurării comunicării Deciziei nr. 51979/30.08.2017 de soluţionare a contestaţiei către CJ Maramureş şi în nici un caz să aprecieze faptul că "din cuprinsul acesteia nu reiese ce anume a fost comunicat entităţii destinatare", respectiv faptul că " în lipsa altor date (în contextul art. 485 alin. (2) C. proc. civ.), se deduce că demersul a fost înaintat în termen".

Faţă de toate aceste considerente, recutrentul pârât a solicitat admiterea recursului, să se dispună casarea în parte a sentinţei civile nr. 141/30.05.2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2018 pentru motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., să se reţină cauza spre rejudecare şi să fie admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea în anularea actelor administrative atacate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 483, 488 pct. 8 şi ale art. 498 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citat, intimatul JUDEŢUL MARAMUREŞ a depus întâmpinare la dosar cu privire la recursul formulat de Ministerul Fondurilor Europene, solicitând respingerea acestuia ca netemeinic, arătând următoarele:

Recurentul-pârât critică hotărârea instanţei de fond prin prisma faptului că soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune ar fi eronată.

Criticile recurentului sunt lipsite de fundament, soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune fiind corectă, pentru următoarele considerentele.

Recurentul susţine că acţiunea în anularea actelor administrative nu ar fi fost depusă în termenul de 6 luni instituit de art. 11 din Legea 554/2004, argumentat de faptul că acesta a predat unităţii care urma să expedieze decizia nr. 51979/30.08.2017 la data de 01.09.2017, iar data înregistrării acţiunii reclamantei pe site-ul portal just este 08.03.2018.

Recurentul face o confuzie atunci când ia drept reper de curgere a termenului de 6 luni data de 01.09.2017 - data la care recurentul a depus decizia atacată la serviciul poştal care urma să realizeze expedierea.

Recurentul se pare că doreşte să susţină deci ideea că prin "dată a comunicării" actului (noţiune prevăzută de art. 184 alin. (1) C. proc. civ.) s-ar înţelege data la care recurentul a depus la unitatea poştală spre comunicare decizia nr. 51979/30.08.2017. În mod evident, abordarea acestuia este eronată, prin data comunicării înţelegându-se data la care decizia nr. 51979/30.08.2017 a ajuns la UAT Judeţul Maramureş - şi anume data de 06.09.2017, astfel cum rezultă din poziţia 8391 din Registrul intrare - ieşire al acestei instituţii.

Acţiunea a fost formulată şi expediată în termenul legal de 6 luni de la momentul comunicării către recurenta reclamantă a deciziei nr. 51979/30.08.2017, motiv pentru care soluţia de respingere pronunţată de instanţa de fond cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este corectă.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile legale la care a făcut referire în text.

Intimatul Ministerul Fondurilor Europene a depus întâmpinare la recursul formulat de către recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de către recurenta-reclamantă, ca fiind nefondat şi menţinerea ca temeinice şi legale a sentinţei civile nr. 141/30.05.2018, precum şi a încheierii din data de 16.05.2018, având în vedere următoarele:

În fapt, recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş a depus cererea de finanţare în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu - Axa prioritară nr. 4, privind proiectul "Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei", finanţarea fiind aprobată prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 1855/01.11.2010, fiind încheiat Contractul de finanţare nr. x/30.11.2010.

Valoarea eligibilă aprobată la finanţare a fost în sumă de 8.801.683 RON, aceasta sumă fiind diminuată ulterior la valoarea de 5.587.741 RON (cu echivalentul economiilor rezultate în cadrul proiectului), prin Actele adiţionale nr. x/10.09.2013 şi nr. y/28.11.2014 încheiate la Contractul de finanţare anterior menţionat.

Obiectivul general al proiectului a constat în protecţia biodiversităţii prin implementarea secţiunilor cheie din Strategia de Management a Vizitatorilor din Parcul National Munţii Rodnei cu impact minim asupra conservării ecosistemelor naturale din zonă.

Cu privire la acest proiect Curtea de Conturi, în calitate de Autoritate de Audit, a realizat, la Autoritatea de Management POS Mediu, audit pentru încheierea Programului Operaţional Sectorial "Mediu" 2007-2013, misiune desfăşurată în perioada decembrie 2016 - februarie 2017.

Având în vedere constatările din Raportul de audit nr. x/02.03.2017, Autoritatea de Management POS Mediu a întocmit Suspiciunea de neregulă nr. 9/09.03.2017, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor structurale, având obligaţia primirii, înregistrării şi analizării tuturor sesizărilor pe care le primesc pentru a stabili dacă se confirmă sau nu aspectele sesizate.

În speţă, rezultatul verificărilor a fost consemnat în Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/05.07.2017, împotriva căruia recurenta-reclamantă a formulat contestaţie, înregistrată la AM POS Mediu sub nr. x/09.08.2017, prin care a solicitat anularea titlului de creanţă.

Ca urmare a analizării contestaţiei sus-menţionate, MFE - DGPEIM a întocmit Decizia nr. 51979/30.08.2017 privind soluţionarea contestaţiei formulate de către recurenta-reclamantă, prin care a fost respinsă contestaţia şi s-au menţinut prevederile cuprinse în procesul-verbal contestat.

Pe fondul recursului, în ceea ce priveşte critica de recurs potrivit căreia instanţa de fond ar fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare ar atrage sancţiunea nulităţii, ca urmare a "omisiunii instanţei de a încuviinţa expertiza tehnică judiciara şi cercetarea la faţa locului", respectiv a respingerii probei cu expertiza tehnica extrajudiciara, ceea ce ar fi cauzat o vătămare de natură procesuală, a arătat următoarele:

Contrar criticilor din recurs, instanţa de fond nu a "omis" să încuviinţeze proba cu expertiza tehnică judiciară şi cercetarea la faţa locului, înţelegând să nu încuviinţeze aceste probe, pe care le-a apreciat a nu îndeplini rigorile prevăzute de lege, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată.

În acelaşi sens dispun şi dispoziţiile art. 237 alin. (2) pct. 7 din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa va încuviinţa probele solicitate de părţi, pe care le găseşte concludente, precum şi pe cele pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului şi le va administra în condiţiile legii.

Aşadar, instanţa nu are obligaţia de încuviinţare a tuturor probelor solicitate de părţi.

Referitor la criticile de recurs subsumate motivului de recurs vizând aplicarea greşită a legii de către instanţa de fond, se arătă următoarele:

Recurenta-reclamantă apreciază că în mod greşit instanţa de fond a reţinut în speţă o "neregulă" în sensul celor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, prin raportare la încălcarea de către aceasta a obligaţiei de implementare a proiectului în condiţii care să asigure atingerea obiectivelor, având în vedere că din cauza executării necorespunzătoare a lucrărilor de construire, Centrul de vizitare nu este funcţional şi în uz.

Or, raţionamentul recurentei-reclamante pentru a demonstra faptul că obligaţia de implementare nu ar fi fost corect interpretată de instanţă, fiind redusă strict la unul din obiectivele contractului, fără să fie avute în vedere activităţile de implementare şi indicatorii contractului (Anexele nr. 1.2 şi nr. 1.3) este extrem de simplist şi nu corespunde realităţii.

Prin sentinţa de fond s-a reţinut în mod judicios faptul că: "Potrivit contractului şi cererii de finanţare, atingerea obiectivului impunea, printre condiţii, realizarea/construirea şi operarea centrului de vizitare iar infrastructura să fie utilizată şi operată de către Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei".

Referitor la critica din recurs potrivit căreia "situaţia din speţă nu presupune o modificare a condiţiilor de implementare" care să conducă la aplicarea prevederilor art. 3 alin. (8) lit. i) din Contractul de finanţare iar o astfel de modificare a condiţiilor de implementare trebuia dovedită de autoritatea de control, intimatul a arătat că, este neîntemeiată, având în vedere faptul că lucrările care au făcut obiectul contractului "Construirea centrului de vizitare", au fost efectuate defectuos sau chiar neexecutate, până la data terminării implementării proiectului, respectiv 12.08.2016 iar finalizarea acestor lucrărilor necesită Lucrări suplimentare, Centrul de vizitare neputând fi utilizat efectiv pentru îndeplinirea scopului proiectului, rezultă faptul că acest obiectiv nu a fost atins.

Astfel, prin neîndeplinirea tuturor indicatorilor asumaţi prin Contractul de finanţare şi implicit a obiectivului proiectului, se poate constatata faptul că, pe durata implementării proiectului au fost afectate condiţiile de implementare, situaţie în care se aplică prevederile art. 3 alin. (8) din Contractul de finanţare, reţinute în mod corect de către instanţa de fond.

În ceea ce priveşte critica de recurs şi susţinerile subsumate acesteia, potrivit cărora "(...) nici autoritatea emitentă şi nici prima instanţă nu indică în concret norma europeană sau internă încălcată care ar atrage caracterul neeligibil al cheltuielii", combătându-se aplicabilitatea prevederilor H.G. nr. 678/2015 şi ale Anexei la Decizia Comisiei Europene C(2015)2771 final/30.04.2015 de modificare a Deciziei C(2013)1573, s-au arătat următoarele:

Prevederile contractului de finanţare asumate de recurenta-reclamanta sunt, în fapt, aplicări ale normelor conţinute de legislaţia incidenţă cu privire la gestionarea fondurilor publice nerambursabile şi nu se poate susţine faptul că acestea nu conţin condiţionări ale eligibilităţii.

Referitor la susţinerile din recurs potrivit cărora, cheltuielile efectuate au caracter eligibil fără a se circumscrie noţiunii de neregulă astfel cum este definită de O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea nefiind în măsură să coreleze în mod punctual aşa-zisă neregulă imputată cu prevederile legale/contractuale, arătă faptul că, în speţă, neregula constă în neîndeplinirea de către beneficiar a obligaţiilor asumate prin Contractul de finanţare, în ceea ce priveşte implementarea proiectului "Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei" şi în abaterea de la prevederile dispoziţiilor naţionale şi comunitare în materie.

Prin neregula săvârşita s-au adus astfel prejudicii, atât bugetului Uniunii Europene cât şi bugetului de stat, prin încasarea de către beneficiar a unor sume plătite necuvenit.

În ceea ce priveşte critica din recurs privind revenirea, cu încălcarea prevederilor art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011 cu modificările şi completările ulterioare, asupra verificărilor anterioare întreprinse cu ocazia aprobării cererilor de rambursare, vizând şi încălcarea principiului protecţiei încrederii legitime, a arătat următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) din Contractul de finanţare:

"Beneficiarul acceptă finaţarea nerambursabilă şi îşi asumă obligaţia de a implementa Proiectul în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul Contract şi cu legislaţia naţională şi comunitară", "Cheltuielile sunt considerate eligibile dacă sunt în conformitate cu prevederile H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare şi cu Ordinul comun al ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului mediului şi dezvoltării durabile şi al ministrului economiei şi finanţelor nr. 1415/3399/2008 privind aprobarea listei cheltuielilor eligibile pentru proiectele finanţate în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data depunerii Cererii de finanţare, aceste prevederi fiind cunoscute de beneficiar şi însuşite de către acesta prin semnarea contractului de finanţare.

Recurenta-reclamanta, invocând prevederile art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011 cu modificările şi completările ulterioare şi jurisprudenţa CJUE, arată că revenirea asupra unei verificări şi înlăturarea constatării iniţiale ar contraveni principiului protecţiei încrederii legitime.

Susţinerile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate, întrucât, în executarea atribuţiilor sale, Autoritatea de Management POS Mediu desfăşoară activităţi de verificare a modului de cheltuire a fondurilor nerambursabile, sub aspectul realităţii, eficienţei, economicităţii şi legalităţii.

Referitor la critica din recurs privind aplicarea greşită a legii de către instanţa de fond la aprecierea proporţionalităţii măsurii dispuse, susţine următoarele: nefinalizarea lucrărilor din cadrul contractului de lucrări nr. x/29.05.2012, aferent proiectului, înainte de finalizarea perioadei de implementare a proiectului, conform prevederilor Contractului de finanţare nr. x/30.11.2010, respectiv data de 12.08.2016 (fiind necesare lucrări suplimentare pentru finalizare), precum şi faptul că centrul de vizitare nu este în uz, denotă cu putere de evidenta faptul ca indicatorul aferent acestui contract şi implicit obiectivul, nu au fost realizaţi, nefiind îndeplinite condiţiile prevederilor legale naţionale şi europene ca proiectul să fie declarat eligibil şi funcţional.

Deoarece proiectul nu se află în uz, acesta nefiind finalizat, întreaga suma aferentă contractului afectat de neregulă este neeligibilă, fiind respectat principiul proporţionalităţii în raport de neregula sesizată, neregulă care s-a confirmat.

Faţă de toate aceste considerente, solicită respingerea recursului formulat de către Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş ca fiind nefondat şi să se menţină dispoziţiile sentinţei civile nr. 141/30.05.2018, precum şi ale încheierii din data de 16.05.2018, pronunţate de către Curtea de Apel Cluj, secţia a lll-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca fiind legale şi temeinice.

În drept, întâmpinarea a fost înemeiată prevederile art. 205 coroborat cu cele prevăzute de art. 490 din C. proc. civ., precum şi pe celelalte prevederi aplicabile în speţă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

1. Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

Cu privire la recursul declarat de recurentul pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, reţine următoarele:

Recurentul pârât şi-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, susţinând că, instanţa de fond, în mod greşit a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte reţine că, soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune este corectă, pentru următoarele considerentele:

Recurentul susţine că, acţiunea în anularea actelor administrative nu ar fi fost depusă în termenul de 6 luni instituit de art. 11 din Legea 554/2004, argumentat de faptul că acesta a predat unităţii care urma să expedieze decizia nr. 51979/30.08.2017 la data de 01.09.2017, iar data înregistrării acţiunii reclamantei pe site-ul portal just este 08.03.2018.

Recurentul face o confuzie atunci când ia drept reper de curgere a termenului de 6 luni data de 01.09.2017 - data la care recurentul a depus decizia atacată la serviciul poştal care urma să realizeze expedierea.

Instanţa de control reţine că, decizia nr. 51979/30.08.2017 a fost comunicată UAT Judeţul Maramureş la data de 06.09.2017, astfel că, termenul de 6 luni începea să curgă de la această dată, şi, având în vedere prevederile art. 181 pct. 3 C. proc. civ., se împlinea la data de 06.03.2018.

Astfel cum rezultă din recipisa emisă de firma de curierat care a expediat cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, aceasta a fost expediată la data de 05.03.2018, deci anterior împlinirii termenului de 6 luni, dosar recurs.

Potrivit art. 183 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.:

(1) "Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen.

(2) (…)

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, precum şi menţiunea datei şi orei primirii faxului sau a e-mail-ului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanţei, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată".

Astfel, în raport de considerentele de fapt şi de drept învederate anterior, reiese că, deşi cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Curtea de Apel Cluj în data de 08.03.2018, din actele de la dosar se constată că, aceasta a fost predată serviciului de curierat în data de 05.03.2018, deci înăuntrul termenului de 6 luni.

În aceste condiţii, se reţine că, acţiunea a fost formulată şi expediată în termenul legal de 6 luni de la momentul comunicării către recurenta reclamantă a deciziei nr. 51979/30.08.2017, motiv pentru care soluţia de respingere pronunţată de instanţa de fond cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este cea legală.

Cu privire la recursul declarat de recurenta reclamantă Unitatea Administrativ-Teritorială judeţul Maramureş, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta reclamantă şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la faptul că, prima instanţă ar fi încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, astfel cum este reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Curtea reţine că, acestea sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, având în vedere următoarele considerente:

Recurenta a susţinut că, instanţa de fond ar fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare ar atrage sancţiunea nulităţii, ca urmare a "omisiunii instanţei de a încuviinţa expertiza tehnică judiciară şi cercetarea la faţa locului", respectiv a respingerii probei cu expertiza tehnica extrajudiciară, ceea ce ar fi cauzat o vătămare de natură procesuală.

Potrivit art. 255 alin. (1) din C. proc. civ. dovezile vor fi încuviinţate de instanţă în măsura în care sunt de natură să conducă la dezlegarea pricinii, deci sunt utile, pertinente şi concludente.

Aşadar, din economia dispoziţiilor art. 255 alin. (1) din C. proc. civ. rezultă că pentru a putea fi încuviinţate, probele trebuie să îndeplinească cumulativ două condiţii: să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului.

Cu alte cuvinte, trebuie ca proba să nu fie interzisă de lege, să fie verosimilă (obiectul probaţiunii nu trebuie să tindă la dovedirea unor fapte imposibile), să fie pertinentă (ea trebuie să aibă legătură cu obiectul procesului, în caz contrar, constituind un mijloc de tergiversare a judecăţii), proba trebuie să fie concludentă (ea trebuie sa se refere la împrejurări care, dacă sunt cunoscute, pot ajuta instanţa la rezolvarea pricinii).

Or, potrivit art. 258 alin. (2) din C. proc. civ., pentru ca să se poată aprecia dacă proba propusă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, trebuie să se indice teza probatorie a acesteia în raport de obiectul litigiului.

Unul dintre mijloacele de dovadă este expertiza care, în conformitate cu art. 330 din C. proc. civ., poate fi încuviinţată dacă aceasta este de natură să lămurească împrejurări de fapt, lămurire care să conducă la dezlegarea pricinii.

În speţă, recurenta-reclamantă a solicitat încuviinţarea unei expertize tehnice, fără a preciza ce împrejurări de fapt se urmăreşte a se lămuri şi obiectivele pe care aceasta le-a avut în vedere la momentul propunerii probei, aspecte în raport de care să se poată aprecia atât asupra admisibilităţii ei, cât şi dacă proba poate conduce la soluţionarea procesului, respectiv dacă este utilă, pertinentă şi concludentă.

Aspectele referitoare la împrejurarea că lucrările privind Centrul de vizitare au fost efectuate defectuos sau nu au fost executate, nu prezintă relevanţă, ci faptul că la momentul finalizării proiectului, 12.08.2016, dată recunoscută şi de recurenta-reclamanta, respectivul centru nu a fost dat în uz, nefiind astfel respectate obligaţiile contractuale.

Oricum, obiectul prezentei cauze - analizarea legalităţii şi temeiniciei unor acte administrative, excludea în speţă caracterul concludent al expertizei, întrucât criticile recurentei-reclamante privesc verificarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale de către organul emitent al actelor supuse analizei, care este de competenţa instanţei de judecată, nefiind contestat cuantumul sumelor reţinute cu titlu de creanţe bugetare.

Acelaşi raţionament este aplicabil şi în ceea ce priveşte proba privind cercetarea la faţa locului, reglementată de art. 345 din C. proc. civ., potrivit căruia cercetarea la faţa locului se poate face, la cerere sau din oficiu, când instanţa apreciază că ea este necesară pentru lămurirea procesului.

Or, întrucât criticile recurentei-reclamante vizează verificarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale de către organul emitent al actelor supuse analizei, care este de competenţa instanţei de judecată, este exclus caracterul concludent al cercetării la faţa locului.

Eventualitatea că recurenta reclamantă a încearcat să dovedească o situaţie de fapt de la momentul judecăţii, respectiv pretinsa funcţionare a Centrului de vizitare, nu are relevanţă, întrucât nu este în măsură să susţină respectarea obligaţiilor contractuale la data de 12.08.2016, data finalizării proiectului, când obiectul acestuia trebuia dat în uz (acest aspect fiind cel esenţial) şi astfel să înlăture caracterul justificat al actelor administrative supuse analizei.

În acest sens, însăşi instanţa de fond a apreciat în mod judicios, prin încheierea de şedinţă de la termenul din data de 16.05.2018, cu privire la cererea în probaţiune referitoare la depunerea unui raport de expertiză în condiţiile art. 254 C. proc. civ., asupra faptului că cererea în probaţiune nu este utilă, raportat la economia cauzei şi la obiectul pricinii, având în vedere că se solicită anularea unor acte adminstrative.

Aşadar, contrar criticilor din recurs, instanţa de fond nu a "omis" să încuviinţeze proba cu expertiza tehnică judiciară şi cercetarea la faţa locului, înţelegând să nu încuviinţeze aceste probe, pe care le-a apreciat a nu îndeplini rigorile prevăzute de lege, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată.

În acelaşi sens dispun şi dispoziţiile art. 237 alin. (2) pct. 7 din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa va încuviinţa probele solicitate de părţi, pe care le găseşte concludente, precum şi pe cele pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului şi le va administra în condiţiile legii.

Aşadar, instanţa nu are obligaţia de încuviinţare a tuturor probelor solicitate de părţi.

Dispoziţia instanţei de judecată a fost de respingere a probei cu expertiză, apreciind aşadar că motivarea soluţiei de respingerea acestei probe este suficientă, pentru identitate de raţiune şi în ceea ce priveşte solicitarea încuviinţării probei cu cercetarea la faţa locului.

Prin recursul formulat recurenta-reclamantă face referire la o expertiză tehnică extrajudiciară care încă nu era finalizată pentru a putea fi depusă la dosarul cauzei astfel încât, cu atât mai puţin se poate pune în discuţie vreo "omisiune" sau o obligaţie a instanţei de judecată de a încuviinţa un astfel de mijloc de probă.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului constată că, în raport de natura cauzei, şi de faptul că, recurenta reclamantă a înţeles să investească instanţa de contencios administrativ cu verificarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale de către organul emitent al actelor supuse analizei, este exclus caracterul concludent al probei cu expertiza tehnică, precum şi al cercetării la faţa locului, instanţa de fond apreciind în mod legal faptul că astfel de probe nu sunt utile soluţionării cauzei şi procedând în mod legal la soluţionarea cauzei pe baza înscrisurilor depuse la dosar de către părţi.

Referitor la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa de control constată că, sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, avându-se în vedere următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă apreciază că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut în speţă o "neregulă" în sensul celor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, prin raportare la încălcarea de către aceasta a obligaţiei de implementare a proiectului în condiţii care să asigure atingerea obiectivelor, având în vedere că din cauza executării necorespunzătoare a lucrărilor de construire, Centrul de vizitare nu este funcţional şi în uz.

Or, raţionamentul recurentei-reclamante pentru a demonstra faptul că, obligaţia de implementare nu ar fi fost corect interpretată de instanţă, fiind redusă strict la unul din obiectivele contractului, fără să fie avute în vedere activităţile de implementare şi indicatorii contractului (Anexele nr. 1.2 şi nr. 1.3) este neîntemeiat.

În acest sens, recurenta-reclamantă susţine neîntemeiat că, "activitatea de construire a centrului s-a finalizat deja, clădirea fiind ridicată şi recepţionată, nu se poate reţine o încălcare a obligaţiei de implementare în ceea ce priveşte această activitate", însă nu menţionează că, Centrul de vizitare nefiind funcţional şi în uz, nu a putut fi preluat de Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei R.A. (APNMR).

Înalta Curte constată că, în cuprinsul Cererii de finanţare, la Capitolul B. 17, intitulat "Viabilitatea/sustenabilitatea proiectului" a fost precizat faptul că infrastructura creată prin proiect va fi utilizată de către Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei R.A. (APNMR) prin operarea Centrului de vizitare şi totodată s-a stipulat faptul ca tot echipamentul achiziţionat prin proiect va fi utilizat în managementul Parcului Naţional Munţii Rodnei şi a sitului Natura 2000 Munţii Rodnei de către APNMR, fiind inclus în patrimoniul ariei protejate.

Din cauza deficienţelor de construcţie, până la data finalizării implementării proiectului, respectiv 12.08.2016, dată recunoscută inclusiv de către recurenta-reclamantă, Centrul de vizitare nu a fost preluat de către APNMR, acest lucru nefiind realizat nici la data efectuării controlului.

Ţinând cont de faptul că centrul de vizitare nu era funcţional, întrucât pentru finalizarea lucrărilor erau necesare lucrări suplimentare, astfel că acesta nu putea fi utilizat efectiv pentru scopul proiectului, acest obiectiv nu a fost atins.

Centrul de vizitare nu este folosit efectiv pentru îndeplinirea scopului pentru care a fost finanţat (Implementarea Planului de Management al Parcului National Munţii Rodnei, a Strategiei de Vizitare si a Strategiei de Comunicare a Parcului) aşadar, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, indicatorul-rezultat "centru de vizitare" nu poate fi considerat un indicator îndeplinit.

În acest sens, prin sentinţa recurată s-a reţinut în mod judicios faptul că, "Potrivit contractului şi cererii de finanţare, atingerea obiectivului impunea, printre condiţii, realizarea/construirea şi operarea centrului de vizitare iar infrastructura să fie utilizată şi operată de către Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei".

Totodată, contrar susţinerii din recurs potrivit căreia "(...) nici autoritatea emitentă şi nici prima instanţă nu indică în concret indicatorul care nu a fost atins potrivit prevederilor contractului de finanţare", prin sentinţa instanţei de fond s-a indicat în mod legal faptul că "Actele atestă că obiectivul asumat prin proiect nu era la finele perioadei asumate prin contract în uz, funcţional, nu era operabil, infrastructura nefiind asumată de Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei. Prin urmare, nefiind îndeplinit/atins unul dintre obiectivele/indicatorii proiectului, corect s-a reţinut o abatere, iar din această perspectivă nu se poate reţine o nelegalitate a actelor contestate."

Referitor la critica din recurs potrivit căreia "situaţia din speţă nu presupune o modificare a condiţiilor de implementare" care să conducă la aplicarea prevederilor art. 3 alin. (8) lit. i) din Contractul de finanţare, iar o astfel de modificare a condiţiilor de implementare trebuia dovedită de autoritatea de control, se reţin următoarele:

Prin Contractul de finanţare nr. x/30.11.2010 s-au stabilit termenii şi condiţiile de acordare a finanţării pentru implementarea proiectului mai sus menţionat, termeni şi condiţii pe care beneficiarul a declarat că le cunoaşte şi le acceptă, aşa cum rezultă din prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din contractul de finanţare:

"(1) Obiectul acestui Contract este reglementarea termenilor şi condiţiilor de acordare a finanţării nerambursabile pentru Proiectul intitulat "Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei (denumit în continuare Proiect).

(2) Beneficiarului i se va acorda finanţarea nerambursabilă în termenii şi condiţiile stabilite în prezentul Contract, conform legislaţiei în vigoare, pe care Beneficiarul declară că le cunoaşte şi le acceptă."

Totodată, conform prevederilor art. 1 alin. (4) si art. 7 alin. (1) din Contractul de finanţare, recurenta-reclamantă, în calitate de Beneficiar al contractului, s-a obligat să asigure implementarea proiectului:

Art. 1 alin. (4) - "Beneficiarul acceptă finanţarea nerambursabilă şi îşi asumă obligaţia de a implementa Proiectul în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul Contract şi cu legislaţia naţională şi comunitară".

Art. 7 alin. (1) - "Beneficiarul se obligă să asigure Implementarea proiectului, cu maximul de profesionalism şi eficienţă, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat, cu prevederile Cererii de finanţare, cu prevederile prezentului contract şi cu respectarea legislaţiei naţionale şi comunitare aplicabile. Beneficiarul va fi singurul răspunzător în faţa AM si OI pentru implementarea Proiectului si pentru realizarea obiectivelor prevăzute in Cererea de finanţare".

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (3) din Contractul de finanţare, cererea de finanţare depusă de Beneficiar face parte integrantă din Contractul de finanţare nr. x/30.11.2010.

Cererea de finanţare, la punctul B. PROPUNEREA TEHNICĂ, menţionează faptul că "obiectivele specifice proiectului pot fi atinse prin definirea unui set de activităţi eligibile, care să deservească atât obiectivele cât şi scopul proiectului", iar una din activităţi este construirea şi operarea centrului de vizitare din Pasul Prislop, care are ca indicator de realizare Centrul de vizitare din Pasul Prislop.

Contrar susţinerilor recurentei, având în vedere faptul că lucrările care au făcut obiectul contractului "Construirea centrului de vizitare", au fost efectuate defectuos sau chiar neexecutate, până la data terminării implementării proiectului, respectiv 12.08.2016, iar finalizarea acestor lucrărilor necesită Lucrări suplimentare, Centrul de vizitare neputând fi utilizat efectiv pentru îndeplinirea scopului proiectului, rezultă faptul că acest obiectiv nu a fost atins.

Astfel, prin neîndeplinirea tuturor indicatorilor asumaţi prin Contractul de finanţare şi implicit a obiectivului proiectului, se poate constata faptul că, pe durata implementării proiectului au fost afectate condiţiile de implementare, situaţie în care, se aplică prevederile art. 3 alin. (8) din Contractul de finanţare, reţinute în mod corect de către instanţa de fond.

Perioada de implementare a proiectului s-a încheiat la data de 12.08.2016, astfel că, raportat la faptul ca nu s-a îndeplinit unul din obiectivele/indicatorii proiectului, se impunea recuperarea de către AM POS Mediu a tuturor sumelor plătite beneficiarului în cadrul proiectului aferente acestui indicator.

Prin încheierea Contractului de finanţare, recurenta-reclamantă a acceptat finanţarea nerambursabilă şi s-a obligat să respecte prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare în domeniul eligibilităţii cheltuielilor, nerespectarea acestor obligaţii conducând la neeligibilitatea cheltuielilor astfel efectuate.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, autoritatea de management nu a apreciat în mod discreţionar existenţa cazului care afectează natura sau condiţiile de implementare ci în mod obiectiv, prin raportare la neîndeplinirea obiectivului specific asumat de către beneficiar prin semnarea contractului de finanţare.

În acest sens, prin Contractul de finanţare se prevede la art. 5 - Eligibilitatea cheltuielilor alin. (3) faptul că "Proiectul devine integral neeligibil dacă intervin situaţiile prevăzute la art. 3 alin. (8)".

Totodată, prevederile art. 3 alin. (8) din Contractul de finanţare nu vizează "cazuri de caducitate şi nu de executare a contractului", după cum apreciază recurenta-reclamantă, fiind evident faptul că implementarea proiectului impunea atingerea obiectivului acestuia prin îndeplinirea corespunzătoare a activităţilor şi realizarea indicatorilor menţionaţi în Cererea de finanţare şi contractul de finanţare, în situaţia neîndeplinirii unui obiectiv specific şi a indicatorului corespunzător condiţiile de implementare fiind afectate în mod fundamental.

Instanţa de fond a apreciat astfel în mod corect faptul că, "în speţă, potrivit contactului de finanţare încheiat, părţile se obligă să respecte întocmai fiecare dispoziţie a acestuia, în conformitate cu principiul obligativităţii contractului între părţile contractante, în temeiul art. 1270 din C. civ. şi reglementărilor în vigoare".

În ceea ce priveşte critica de recurs şi susţinerile subsumate acesteia, potrivit cărora "(...) nici autoritatea emitentă şi nici prima instanţă nu indică în concret norma europeană sau internă încălcată, care ar atrage caracterul neeligibil al cheltuielii", combătându-se aplicabilitatea prevederilor H.G. nr. 678/2015 şi ale Anexei la Decizia Comisiei Europene C(2015)2771 final/30.04.2015 de modificare a Deciziei C(2013)1573, se reţin următoarele:

Prevederile contractului de finanţare asumate de recurenta-reclamantă sunt, în fapt, aplicări ale normelor conţinute de legislaţia incidenţă cu privire la gestionarea fondurilor publice nerambursabile şi nu se poate susţine faptul că acestea nu conţin condiţionări ale eligibilităţii.

Potrivit prevederilor Anexei la Decizia Comisiei Europene C(2015)2771 final/30.04.2015 de modificare a Deciziei C(2013)1573 final/20.03.2013 privind aprobarea orientărilor referitoare la încheierea programelor operaţionale adoptate pentru a beneficia de asistenţă din partea FEDR, FSE si FC (2007 2013), ale H.G. nr. 678/2015 privind închiderea programelor operaţionale finanţate în perioada 2007-2013 prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune şi Fondul European pentru Pescuit, reţinute în mod corect şi de către instanţa de fond, precum şi ale Metodologiei nr. 62479/20.07.2016 privind aplicarea art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 proiectelor finanţate din POS Mediu 2007-2013, elaborată de către AM POS Mediu, proiectele eligibile şi funcţionale sunt proiectele pentru care următoarele două condiţii sunt întrunite:

- proiectul este finalizat: activităţile prevăzute au fost desfăşurate efectiv, asa cum a fost prevăzut în decizia Comisiei sau Ordinul/Nota de aprobare a finanţării nerambursabile, proiecte pentru care nicio altă activitate nu este necesară pentru finalizarea operaţiunii, iar lucrările sunt realizate şi recepţionate în conformitate cu cerinţele prevăzute de legislaţia naţională şi

- proiectul este în uz: proiectele ale căror rezultate sunt folosite efectiv pentru îndeplinirea scopului pentru care au fost finanţate.

Susţine recurenta-reclamnată faptul că cele două condiţii ar fi îndeplinite, respectiv proiectul este finalizat, lucrarea fiind realizată şi recepţionată iar "condiţia de a fi în uz nu poate fi aplicată fără să se ţină cont de specificul proiectului finanţat, respectiv că utilizarea centrului se va face de către un alt organism care deţine competenţe exclusive".

Contrar susţinerilor recurentei, se reţine faptul că, niciuna dintre cele două condiţii nu este îndeplinită.

Astfel, lucrările din cadrul contractului de lucrări nr. x/29.05.2012, aferent proiectului "Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din parcul Naţional Munţii Rodnei" (SMIS 16819), nu au fost finalizate înaintei perioadei de implementare a proiectului, conform prevederilor Contractului de finanţare nr. x/30.11.2010, respectiv data de 12.08.2016 (fiind necesare lucrări suplimentare pentru finalizare), iar centrul de vizitare nu este în uz, nefiind îndeplinite condiţiile prevederilor legale naţionale şi europene ca proiectul să fie declarat eligibil şi funcţional.

În speţă, nu prezintă relevanţă predarea-primirea obiectivului de investiţii în contextul în care neregula vizează neîndeplinirea obligaţiilor din contractul de finanţare, respectiv finalizarea implementării proiectului şi darea acestuia în uz până la data de 12.08.2016.

Prin sentinţa atacată s-a reţinut în mod judicios în acest sens, faptul că, "Deşi reclamanta invocă faptul că preluarea şi utilizarea de către APNMR este o acţiune pe perioada de sustenabilitate respectiv 12.08.2016-12.08.2021, această interpretare este greşită întrucât preluarea trebuia realizată până la data finalizării perioadei de implementare a proiectului urmând ca aceste activităţi să fie sustenabile cel puţin până în data de 12.08.2021. Or, dacă Centrul nu poate fi utilizat nu se poate asigura sustenabilitatea proiectului".

Referitor la susţinerile din recurs potrivit cărora, cheltuielile efectuate au caracter eligibil fără a se circumscrie noţiunii de neregulă astfel cum este definită de O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea nefiind în măsură să coreleze în mod punctual aşa-zisă neregulă imputată cu prevederile legale/contractuale, se reţine că, în speţă, neregula constă în neîndeplinirea de către beneficiar a obligaţiilor asumate prin Contractul de finanţare, în ceea ce priveşte implementarea proiectului "Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei" şi în abaterea de la prevederile dispoziţiilor naţionale şi comunitare în materie.

Prin neregula săvârşită s-au adus astfel prejudicii, atât bugetului Uniunii Europene cât şi bugetului de stat, prin încasarea de către beneficiar a unor sume plătite necuvenit.

Concluzionând, în acord cu legislaţia europeană, existenţa abaterii/neregulii/cheltuielii nejustificate presupune implicit potenţialitatea/existenţa prejudicierii bugetului UE.

O neregulă cu impact financiar reprezintă o situaţie în care s-a realizat plata unor fonduri ce constituie cheltuieli neeligibile, prejudiciindu-se astfel bugetul european.

Având în vedere nefinalizarea şi nedarea în uz a lucrărilor executate prin Contractul de lucrări nr. x/29.05.2012 privind "Construirea centrului de vizitare", activitate din cadrul proiectului "Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei", SMIS 16819, în perioada de implementare a Contractului de Finanţare nr. x/30.11.2010, în mod legal în sarcina recurentei reclamante s-a reţinut săvârşirea unei nereguli.

Cheltuielile sunt considerate eligibile dacă sunt în conformitate cu H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, prin art. 2 alin. (1) lit. d) din actul normativ mai sus enunţat, se stipulează faptul că:

"Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii cu caracter general, fără a încălca prevederile art. 3 alin. (3), art. 4 si art. 5 alin. (2): să fie conformă cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare" or, în situaţia de faţă, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, s-a constatat nerespectarea condiţiei prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. d).

În acelaşi sens, prin sentinţa atacată s-a reţinut în mod legal, cu trimitere la prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 faptul că "(...) legiuitorul consideră că încălcările sancţionabile vizează şi nerespectarea unor prevederi contractuale".

Astfel, instanţa de fond în mod corect a reţinut în speţă, existenţa unei "nereguli", în sensul prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce priveşte critica din recurs privind revenirea, cu încălcarea prevederilor art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011 cu modificările şi completările ulterioare, asupra verificărilor anterioare întreprinse cu ocazia aprobării cererilor de rambursare, vizând şi încălcarea principiului protecţiei încrederii legitime, se reţin următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) din Contractul de finanţare:

"Beneficiarul acceptă finanţarea nerambursabilă şi îşi asumă obligaţia de a implementa Proiectul în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul Contract şi cu legislaţia naţională şi comunitară", "Cheltuielile sunt considerate eligibile dacă sunt în conformitate cu prevederile H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare şi cu Ordinul comun al ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului mediului şi dezvoltării durabile şi al ministrului economiei şi finanţelor nr. 1415/3399/2008 privind aprobarea listei cheltuielilor eligibile pentru proiectele finanţate în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data depunerii Cererii de finanţare, aceste prevederi fiind cunoscute de beneficiar şi însuşite de către acesta prin semnarea contractului de finanţare.

Recurenta-reclamanta, invocând prevederile art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011 cu modificările şi completările ulterioare şi jurisprudenţa CJUE, arată că revenirea asupra unei verificări şi înlăturarea constatării iniţiale ar contraveni principiului protecţiei încrederii legitime.

Susţinerile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate, întrucât, în executarea atribuţiilor sale, Autoritatea de Management POS Mediu desfăşoară activităţi de verificare a modului de cheltuire a fondurilor nerambursabile, sub aspectul realităţii, eficienţei, economicităţii şi legalităţii.

Potrivit art. 5 lit. d) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, act normativ cu caracter special aplicabil cu prioritate în virtutea principiului specialia generalibus derogant, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia întreprinderii masurilor necesare pentru a se asigura atât de rezonabilitatea valorilor cuprinse în bugetele orientative din contractele/acordurile/ordinele/deciziile de finanţare, de realitatea şi regularitatea ofertelor prezentate în cadrul procedurilor de achiziţie utilizate, cât şi de rezonabilitatea preţurilor cuprinse în contractele de achiziţii de lucrări, bunuri şi servicii.

Pe cale de consecinţă, legiuitorul nu numai că, le-a conferit competenţă în verificarea achiziţiilor efectuate în cadrul procedurilor privind fondurile europene, ci a instituit şi obligaţia în sarcina acestora de a acţiona astfel.

Mai mult, din economia prevederilor art. 18 şi din O.U.G. nr. 66/2011 rezultă că, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia primirii, înregistrării, analizării tuturor sesizărilor pe care le primesc.

Or, în speţă, în contextul în care organul de control a fost învestit cu suspiciunea de neregulă nr. 9/09.03.2017, avea obligaţia legală de a efectua verificările necesare pentru a stabili dacă se confirmă sau nu aspectele sesizate prin respectiva suspiciune.

De asemenea, potrivit art. 21 alin. (13) din O.U.G. nr. 66/2011, verificările se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, astfel cum s-a realizat şi în speţă.

Astfel, reverificarea unor proiecte ca urmare a suspiciunilor de neregulă sau de fraudă, chiar în ipoteza în care au mai făcut obiectul unor verificări anterioare, este justificată, fără a se încălca principiul protecţiei încrederii legitime şi nici prevederile art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011 cu modificările şi completările ulterioare.

Autoritatea de Management (AM) POS Mediu are responsabilitatea managementului, administrării şi implementării POS Mediu, având dreptul de a efectua verificări în ceea ce priveşte acordarea fondurilor nerambursabile şi de a aplica corecţii financiare, ori de câte ori se constată nerespectarea/încălcarea prevederilor contractuale şi/sau legale, naţionale şi/sau comunitare, aplicabile, ceea ce conferă caracter neîntemeiat susţinerilor recurentei reclamante.

Astfel, din documentele furnizate de către beneficiar şi AM referitoare la recepţia lucrărilor executate în cadrul contractului "Construcţia Centrului de vizitare din Pasul Prislop - Parcul National Munţii Rodnei" (nr. 5896/12.09.2013), încheiat cu S.C. A. S.R.L., în valoare de 3.129.680 RON (fără TVA), a rezultat faptul că, unele lucrări au fost executate defectuos sau chiar neexecutate, având ca efect refuzul Administraţiei Parcului National Munţii Rodnei (în calitate de administrator al ariei protejate "Parcul National Munţii Rodnei") de a prelua infrastructura construită şi echipamentele achiziţionate prin proiect. Astfel, în Procesul Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor nr. 7133/11.08.2016 (UIP 507/11.08.2016) se menţionează "admiterea recepţiei cu obiectiunile formulate în anexele 1 şi 2".

În cadrul Anexei 1 a fost evidenţiată Lipsa unor dispoziţii de şantier, fiind identificate diferenţe între unele elemente ale construcţiei şi prevederile proiectului tehnic în baza căruia a fost executată construcţia. De asemenea, s-a consemnat şi existenţa unor neconcordanţe în cadrul condicii de betoane precum şi lipsa unor înscrisuri din condică.

În Anexa 2 au fost incluse o serie de lucrări executate defectuos sau neexecutate, fiind stabilit un termen de 60 zile calendaristice pentru finalizarea acestora.

Prin adresa APNMR nr. x/16.08.2016, s-a invocat faptul că "la aceasta dată centrul de vizitare nu este finalizat, prezintă numeroase deficiente, este nefuncţional, construcţia nu prezintă garanţie şi siguranţa în exploatare".

Astfel, APNMR a propus amânarea predării Centrului de vizitare până la finalizarea lucrărilor şi remedierea tuturor deficienţelor menţionate în anexele 1 si 2 din procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor sau preluarea Centrului de vizitare cu obiecţiuni şi implicit semnarea angajamentului de asigurare a sustenabilitatii rezultatelor proiectului pentru o perioada de 5 ani, cu menţiunea ca "acesta nu poate fi utilizat, este nefuncţional şi în consecinţă nu se poate asigura sustenabititatea proiectului."

Deficienţele identificate de comisia de recepţie şi de reprezentanţii APNMR au fost consemnate şi cu alte ocazii de părţile implicate în implementarea proiectului.

Astfel, prin Raportul de verificare tehnică la faţa locului nr. 3851/11.08.2016, în vederea verificării atingerii indicatorilor/obiectivelor proiectului, întocmit de reprezentanţii OIR POS Mediu Cluj-Napoca şi AM, s-a menţionat faptul că "La data verificării la faţa locului, procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nu era întocmit, lucrarea nefiind recepţionată. Beneficiarul a semnalat defecte ale lucrării solicitând antreprenorului să fie remediate".

În concluziile acestui raport s-a mai consemnat:

"în urma observaţiilor vizuale la faţa locului în clădirea Centrului de Vizitare din pasul Prislop s-au constatat infiltraţii de ape prin tavan, iar în curtea centrului lucrările de amenajare nu erau terminate, dotările interioare şi exterioare erau în curs de instalare."

Prin adresa nr. x/05.05.2017, OIR Cluj Napoca a precizat faptul că, Centrul de vizitare nu a fost preluat de către APNMR deoarece lucrările nu au fost remediate, în conformitate cu art. 10 alin. (3) din Contractul de finanţare nr. x/30.11.2010. Se menţionează, totodată, faptul că a fost semnat Procesul Verbal nr. x/27.02.2017 de stingere al obiecţiilor cuprinse în Procesul Verbal nr. x/11.08.2017.

În data 22.06.2017 a fost organizată o noua întâlnire între reprezentanţii judeţului Maramureş, ai APNMR, ai RNP Bucureşti şi ai AM POS Mediu (Direcţia Gestionare POS Mediu) pentru clarificarea aspectelor şi actualizarea informaţiilor cu privire la preluarea Centrului de vizitare, concluzia întânirii fiind că lucrările nu au suferit modificări faţă de aspectele precizate anterior.

În cadrul întâlnirii, AM POS Mediu a fost informat de faptul că au fost întocmite şi semnate Nota de constatare nr. x/14.03.2017 şi Nota de constatare nr. x/16.06.2017, emise de către APNMR ca urmare a vizitei efectuate la Centrul de vizitare din Pasul Prislop, prin care s-a constatat faptul că lucrările la Centrul de vizitare nu au fost remediate.

Aşadar, în cauza de faţă, monitorizarea îndeplinirii indicatorilor şi a obiectivelor specifice impunea în toate cazurile efectuarea de verificări pentru a se constata implementarea proiectului în condiţiile prevăzute în contractul de finanţare.

În ceea ce priveşte critica din recurs privind aplicarea greşită a legii de către instanţa de fond referitor la aprecierea proporţionalităţii măsurii dispuse, se reţin următoarele:

Recurenta-reclamantă apreciază faptul că măsura de restituire a tuturor sumelor rambursate ar fi vădit disproporţionată deoarece indicatorii proiectului au fost realizaţi, inclusiv construirea Centrului de vizitare din Pasul Prislop, fapt nereţinut de instanţa de fond.

Contrar acestor aprecieri se reţine faptul că, în cadrul proiectului "Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei", SMIS 16819, aferent Contractului de Finanţare nr. x/30.11.2010, nu a fost atins însuşi obiectivul proiectului.

Astfel, nefinalizarea lucrărilor din cadrul contractului de lucrări nr. x/29.05.2012, aferent proiectului, înainte de finalizarea perioadei de implementare a proiectului, conform prevederilor Contractului de finanţare nr. x/30.11.2010, respectiv data de 12.08.2016 (fiind necesare lucrări suplimentare pentru finalizare), precum şi faptul că centrul de vizitare nu este în uz, denotă că, indicatorul aferent acestui contract şi implicit obiectivul, nu au fost realizaţi, nefiind îndeplinite condiţiile prevederilor legale naţionale şi europene ca proiectul să fie declarat eligibil şi funcţional.

Având în vedere că faptul că, Centrul de vizitare nu a fost preluat de către APNMR, din cauza faptului că acesta nu este funcţional urmare a unor deficienţe de construcţie, acesta nu este folosit în scopul pentru care a fost construit şi finanţat.

Deoarece proiectul nu se află în uz, acesta nefiind finalizat, întreaga sumă aferentă contractului afectat de neregulă este neeligibilă, fiind respectat principiul proporţionalităţii în raport de neregula sesizată, neregulă care s-a confirmat.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, în speţă indicatorul unui obiectiv specific al proiectului nu a fost realizat, deficienţele constatate la construirea Centrului de vizitare din Pasul Prislop conducând la nefinalizarea proiectului în conformitate cu prevederile asumate prin Contractul de finanţare. Din această perspectivă, nu prezintă importanţă gravitatea deficienţelor constatate la construirea Centrului de vizitare, ci faptul că, prin neîndeplinirea obligaţiilor asumate, beneficiarul nu a demonstrat implementarea în mod corespunzător a proiectului, astfel după cum s-a angajat prin semnarea Contractului de finanţare.

În acest sens, în mod judicios instanţa de fond a arătat faptul că: "Centrul de vizitare din Pasul Prislop este indicatorul principal asumat prin contractul de finanţare şi nerealizarea acestuia duce la posibilitatea ca autoritatea de management să solicite restituirea totală a sumei acordate cu titlu de finanţare nerambursabilă (...). Definiţia din art. 2 lit. n) a O.U.G. nr. 66/2011 arată că măsura administrativă trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, însă ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate precum şi de impactul financiar al acestora asupra proiectutui, lipsa finalizării obiectivelor propuse şi a utilizăriii activităţilor stabilite în proiect este în măsură să conducă însă la declararea ca neeligibile a cheltuielilor şi a solicitării de restituire a finanţării nerambursabile".

Concluzionând, Înalta Curte reţine că, sentinţa civilă nr. 141/30.05.2018, precum şi încheierea din data de 16.05.2018 sunt legale, aspectele invocate de către cei doi recurenţi prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială judeţul Maramureş şi de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva sentinţei nr. 141 din 30 mai 2018 şi a încheierii de şedinţă din data de 16 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.