Moral damages calculation: obligation to apply civil law and jurisprudence over internal administrative guidelines for fatal traffic accident compensation

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea parţială a Deciziei nr. 21090/27.08.2019, obligarea pârâtului la daune morale în cuantum de 450.000 RON pentru prima reclamantă, 448.000 RON daune morale pentru cea de a doua reclamantă şi la daune materiale în suma de 1.300 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 324 din 29 mai 2020, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamante ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele A. şi B., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentele au susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, prima instanţă pronunţând o soluţie greşită, sub aspectul neaplicării legii în litera, dar şi în spiritul ei.

Astfel, au apreciat că în mod greşit prima instanţă a reţinut că autoritatea pârâtă a respectat art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011, prin raportare directă la "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese" şi, implicit, prin raportare la "Ghidul privind soluţionarea daunelor morale întocmit de către F.P.V.S, (2011), în condiţiile în care procedura interna, prin care Fondul acordă daunele, este o procedură lipsită de transparenţă şi de obiectivitate.

În plus, a arătat că prima instanţă reţinut în mod eronat culpa comuna în producerea accidentului, deşi în Dosarul penal nr. x/2016 soluţionat la data de 13.09.2016 prin sentinţa penala nr. 118, inculpatul C. a fost condamnat, reţinându-se culpa exclusivă a acestuia, inculpatul încheind un acord de recunoaştere cu reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag.

Totodată, au susţinut că în mod eronat prima instanţă a reţinut că reclamantele nu au probat înrăutăţirea stării de sănătate în legătura cauzală cu decesul soţului, respectiv tatălui, diminuarea calităţii vieţii sale sociale ori deteriorarea modului de viaţă determinate direct de accident, deşi în cadrul dezbaterilor din data de 29.05.2020 prin proba testimonială cu cei doi martori audiaţi, D. şi E., s-au dovedit in totalitate traumele majore suferite atât de către soţia victimei, cât şi de către fiică, viaţa lor fiind schimbată în mod dramatic de acest accident.

Faţă de precizările autorităţii, în sensul s-au avut în vedere criterii care să ducă la o evaluare echitabilă pentru creditor prin raportare la prejudiciul suferit, precum jurisprudenţa în materie, a arătat că sumele stabilite sunt cu mult inferioare faţă de jurisprudenţă, întrucât nu se ţine cont de aceasta în cererile soluţionate.

Recurentele au susţinut că, în ceea ce priveşte "Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale în România pe cale amiabilă", elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (F.P.V.S), acesta reprezintă unicul criteriu avut în vedere de către pârât la determinarea daunelor morale, iar prin stabilirea şi acordarea daunelor doar în baza acestui înscris sub semnătură privată se ignoră dispoziţiile legate în materia acţiunilor în daune delictuale, fiind încălcate principiile fundamentale care stabilesc modul de reparaţie al prejudiciilor de acest gen.

În opinia recurentelor, hotărârea atacată cuprinde lapidar şi contradictoriu argumentele ca au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate, rezultând astfel că situaţia de fapt dedusă judecăţii nu a fost pe deplin stabilită, ceea ce relevă nelegalitatea sentinţei atacate.

Totodată, recurentele au susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de drept material, respectiv cele prevăzute de art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, care statuează asupra obligativităţii acordării daunelor morale în caz de deces şi vătămări corporale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Recurentele au considerat că daunele trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat şi urmează să le îndure în continuare, însă nu pot fi de acord cu caracterul simbolic al despăgubirilor cu titlu de daune morale, aşa cum au fost stabilite de către pârât, ţinând cont că traumele suferite sunt accentuate, urmând astfel să fie avute în vedere gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii şi valoarea protejată, respectiv dreptul la viaţă al persoanei.

Potrivit recurentelor, prima instanţă s-a limitat numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii atacate, astfel că aceasta a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale invocate recurente, potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirilor cu titlu de daune morale, în caz de deces, se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

În concluzie, au solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentele-reclamante au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea parţială a Deciziei nr. 21090/27.08.2019, obligarea pârâtului la daune morale în cuantum de 450.000 RON pentru prima reclamantă, 448.000 RON daune morale pentru cea de a doua reclamantă şi la daune materiale în suma de 1.300 RON.

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamante ca neîntemeiată.

În cauză, criticile formulate de recurente vizează soluţia de respingere a cererii de anulare a deciziei atacate în privinţa daunelor morale solicitate, având în vedere cuantumul redus al acestora.

Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte soluţia dată de judecătorul fondului în ceea ce priveşte cererea privind daunele morale acordate, pe care o apreciază ca fiind nelegală.

Prin cererea de plată nr. x/16.05.2017 adresată autorităţii intimate, reclamantele au solicitat sa fie despăgubite din disponibilităţile F.G.A. cu sumele de 450.000 RON euro daune morale pentru A., respectiv 448.700 RON daune morale şi 1.300 RON daune materiale pentru B., reprezentând prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 08.09.2014, când a avut loc un accident de circulaţie cauzat din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x. Acest autovehicul circula pe DN22-E87, iar la km 230+77,60m pe sensul spre Baia, a surprins şi accidentat pe numitul F., ce se deplasa cu mopedul în acelaşi sens de mers. În urma impactului a rezultat decesul lui F.. Faţă de autorul accidentului a fost aplicată o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare prin sentinţa penală nr. 118/13.09.2016 a Judecătoriei Babadag. La data producerii evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. G. S.A., conform poliţei de asigurare depuse la dosarul cauzei.

Prin decizia atacată, nr. 21090/27.08.2019 pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis în parte cererea şi a acordat reclamantei A. suma de 26.225 RON cu titlu de daune morale, iar reclamantei B. suma de 21.939,50 RON daune morale, reţinând că nu au fost făcute dovezi sub aspectul cererii legate de plata daunelor materiale în sumă de 1300 RON, iar relativ la daunele morale a fost avut în vedere Ghidul elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (F.P.V.S),

1.1 Referitor la criticile recurentelor circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în sensul că hotărârea atacată cuprinde lapidar şi contradictoriu argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate, se constată că acest motiv a fost invocat în mod formal, întrucât nu se arată în concret în ce constau aceste critici.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe respectă exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul fondului explicând raţionamentul avut în vedere la soluţia adoptată, respectiv a apreciat că nu se justifică un cuantum mai mare al daunelor morale acordate prin decizia administrativă atacată, în raport cu dovezile prezentate.

1.2. Instanţa de control judiciar constată însă că sunt fondate criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 49 lit. d) din Norma A.S.F. nr. 14/2011, în forma în vigoare la data emiterii poliţei RCA, potrivit cărora la stabilirea despăgubirilor decesului unor persoane se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte reţine că nu există un criteriu obiectiv de natură economică în baza căruia să se poată stabili cuantumul daunelor morale.

Din probele administrate în cauză, respectiv audierea martorilor D. şi E., rezultă că recurentele (soţia victimei, cât şi fiica acesteia) au suferit traume de intensitate ridicată, viaţa lor fiind schimbată ca urmare a producerii accidentului, în sensul diminuării calităţii vieţii sociale/deteriorarea modului de viaţă.

În lipsa unor criterii legale sau a unor limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri precişi/exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă largă de apreciere a autorităţii investită cu cererea ce poate fi analizată în concret doar prin raportare la nerespectarea caracterului proporţional al despăgubirilor acordate, în raport cu consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, precum şi de importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

În cauză, temeiul despăgubirilor morale solicitate de reclamante izvorăşte din fapta delictuală a conducătorului auto asigurat, materializată în producerea evenimentului rutier din data de 08.09.2014, soldat cu decesul soţului, respectiv tatăului recurentelor, împrejurare care atrage incidenţa dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, precum şi a celor ale art. 49 alin. (1) pct. 1 lit. d) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, potrivit cărora daunele morale se calculează potrivit legislaţiei şi jurisprudenţei din România.

Aşa fiind, în condiţiile în care o situaţie concretă corespunde unui tipar rezultat în mod obiectiv din analiza practicii relevante, ea poate urma soluţia generalizată pentru împrejurări similare, însă câtă vreme îşi demonstrează o particularitate derogatorie de la cazul general situaţia concretă trebuie diferenţiată de acesta.

În cauză, intimatul-pârât a stabilit cuantumul daunelor morale prin raportare la procedura internă adoptată şi la Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale în România pe cale amiabilă, elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (F.P.V.S) astfel cum a reţinut şi prima instanţă, dar fără să ia în calcul particularităţile speţei, respectiv suferinţele recurentelor determinate de accidentul produs şi din cauza căruia viaţa lor a avut un alt curs, şi prevederile legale incidente.

Din această perspectivă sunt relevante dispoziţiilor art. 1391 alin. (2) din C. civ., potrivit cărora instanţa judecătorească va putea să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.

Instanţa de control judiciar reţine că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este un succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorilor, ci garantează în condiţiile şi limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015 plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenţei şi întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptăţite să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit, ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Aşadar, normele interne reprezentate de Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, adoptate de către intimatul-pârât, şi Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale în România pe cale amiabilă, elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii nu prevalează dispoziţiilor art. 1391 din C. civ.

Astfel de reglementări nu pot avea întâietate în raport cu o normă legală cu forţă juridică indiscutabil superioară, astfel, acestea reprezintă cel mult repere orientative, nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporţionalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale şi situaţiile concrete deduse analizei Fondului şi subsecvent instanţelor de judecată.

Aşa fiind, instanţa de control judiciar apreciază că o reparaţie corespunzătoare se impune a fi acordată la nivelul sumei de 100.000 RON, pentru fiecare dintre reclamante, luând în considerare prejudiciul efectiv suferit de acestea, raportat la circumstanţele particulare a cauzei.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Aşadar, principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport cu circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte.

Conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Or, prin stabilirea despăgubirilor acordate reclamantelor într-un cuantum inferior acestui nivel la care a făcut referire în cuprinsul actului administrativ atacat, pârâtul şi-a exercitat dreptul de apreciere într-o modalitate care încalcă dreptul părţii la despăgubiri.

În concluzie, se impune reformarea hotărârii atacate, în limitele arătate, reclamantele fiind îndreptăţite, în temeiul Legii nr. 213/2015, la repararea prejudiciului moral.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamante, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite acţiunea formulată de acestea, cu consecinţa anulării deciziei contestate şi obligarea pârâtului să emită o nouă decizie prin care să plătească câte 100.000 RON pentru fiecare dintre reclamante, cu titlu de daune morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 324 din 29 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamanţi.

Anulează Decizia nr. 21090/27.08.2019, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Obligă pârâtul să emită o nouă decizie prin care să plătească câte 100.000 RON pentru fiecare dintre reclamante, cu titlu de daune morale.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.