Guarantee Fund’s refusal of full accident injury compensation quashed; moral damages award increased to 25,000 RON.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the Guarantee Fund’s appeal as unfounded, upholding the first-instance judgment that partially annulled the Fund’s decision and ordered it to pay the claimant an increased moral damages award of 25,000 RON (a difference of 23,000 RON over the 2,000 RON initially offered). The case involved a challenge to the Fund’s administrative decision refusing full compensation for non-pecuniary harm arising from a road accident injury, with the claimant seeking annulment and a new decision under Law No. 213/2015. The court held that the first instance correctly applied the principles of tort liability under Articles 1387 and 1391 of the Civil Code and Article 50(2) of Law No. 136/1995, finding that the Fund’s reliance on an internal standardized procedure with fixed value thresholds could not override superior legal norms and failed to account for the case’s specific circumstances, such as prolonged physical and psychological suffering; internal procedures serve only as non-binding guidelines, and the award must reflect a proportionate, equitable assessment of the actual harm.
Legislator headnote
AI generatedart. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, art. 496 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 50 alin. (2) din Legea nr. 136/1995; Guarantee Fund’s refusal of full accident injury compensation quashed; moral damages award increased to 25,000 RON: În acest sens, recurentul a invocat art. 49 din Norma ASF nr. 14/2011 şi procedura internă adoptată prin Decizia nr. 142/26.05.2016, amendată prin Decizia nr. 258/16.11.2016, aşa încât a susţinut că nu se poate reţine refuzul nejustificat al autorităţii de a acorda integral daunele morale solicitate. Fondul nu a stabilit arbitrar cuantumul acestor daune, ci prin raportare la Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale si materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, care reprezintă o procedura interna sus-menţionată, iar recurgerea la o procedura internă standardizata nu contravine vreunei prevederi legale, făcând trimitere, în acest sens, şi la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 17117/25.09.2018 şi obligarea Fondului la emiterea unei noi decizii în conformitate cu suma solicitată prin cererea de plată, respectiv cu suma de 25.000 RON daune morale.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2164 din 5 iulie 2019, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi, în consecinţă, a anulat în parte Decizia nr. 17117/25.09.2018 în sensul admiterii cererii de plată pentru suma de 25.000 RON reprezentând daune morale.
Totodată, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a diferenţei de despăgubiri în cuantum de 23.000 RON.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
În esenţă, a apreciat că deşi prima instanţă a reţinut că, în instrumentarea cererilor de plată, un criteriu în acordarea daunelor morale este reprezentat de consecinţele negative suferite de cei vătămaţi în plan fizic şi/sau psihic, Fondul neputând stabili o echivalentă exactă între despăgubire şi urmările faptei cauzatoare de prejudicii în plan moral, ulterior a considerat că aceleaşi criterii avute în vedere de autoritate, menţionate în decizia emisă, nu sunt suficiente în acordarea unei compensaţii echitabile.
În acest sens, recurentul a invocat art. 49 din Norma ASF nr. 14/2011 şi procedura internă adoptată prin Decizia nr. 142/26.05.2016, amendată prin Decizia nr. 258/16.11.2016, aşa încât a susţinut că nu se poate reţine refuzul nejustificat al autorităţii de a acorda integral daunele morale solicitate. Fondul nu a stabilit arbitrar cuantumul acestor daune, ci prin raportare la Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale si materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, care reprezintă o procedura interna sus-menţionată, iar recurgerea la o procedura internă standardizata nu contravine vreunei prevederi legale, făcând trimitere, în acest sens, şi la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.
Totodată, având în vedere caracterul nepatrimonial al prejudiciului moral, a apreciat că nicio sumă nu are capacitatea de a-1 repara, nefiind astfel reglementată în mod exact de legiuitor, iar în vederea soluţionării în echitate a fost elaborată o procedură internă - Procedura de soluţionare pe cais amiabila a pretenţiilor pecuniare (morale si materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese - aprobată prin Decizia nr. 74/02.08.2018, fiind stabilite praguri valorice în funcţie de pragul de rudenie dintre reclamantă şi persoana decedată ca urmare a evenimentului rutier.
Astfel, în baza acestei proceduri, Fondul a determinat întinderea prejudiciului suferit de reclamanta prin acordarea sumei de 2.000 RON, cu titlu de daune morale, având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării şi oferta de despăgubire a societăţii de asigurare.
Potrivit recurentului, prima instanţă a avut în vedere aceleaşi criterii pe care le-a avut în vedere şi autoritatea, procedură folosită şi de către lichidatorul judiciar,
În concluzie, recurentul a susţinut că în lipsa unor criterii şi limite legale, în stabilirea cuantumului daunelor morale Fondul a apreciat întinderea prejudiciului prin raportare la procedura internă, cât şi la conţinutul Normei ASF nr. 14/2011, solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
4. Apărarea intimatei-reclamante
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, fiind temeinică şi legală.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 17117/25.09.2018 şi obligarea Fondului la emiterea unei noi decizii în conformitate cu suma solicitată prin cererea de plată, respectiv cu suma de 25.000 RON daune morale.
Curtea de apel a admis acţiunea formulată de reclamantă şi, în consecinţă, a anulat în parte decizia atacată în sensul admiterii cererii de plată pentru suma de 25.000 RON reprezentând daune morale, obligând pârâtul la plata către reclamantă a diferenţei de despăgubiri în cuantum de 23.000 RON.
Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.
1.1 Referitor la criticile recurentului circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în sensul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, se constată că acest motiv a fost invocat în mod formal, întrucât nu se arată în concret în ce constau aceste critici.
Cu toate acestea, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe respectă exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul fondului explicând raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, faptul că recurentul nu împărtăşeşte acest raţionament nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.
1.2. Instanţa de control judiciar constată că nu pot fi primate nici criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
În esenţă, criticile recurentului sunt centrate pe susţinerile conform cărora prima instanţă, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, a avut în vedere aceleaşi criterii avute în vedere de autoritate însă a apreciat că nu sunt suficiente în acordarea unei compensaţii echitabile, afirmând, totodată, că, în lipsa unor criterii şi limite legale, în stabilirea cuantumului acestor despăgubiri Fondul a apreciat întinderea prejudiciului prin raportare la procedura internă, cât şi la conţinutul Normei ASF nr. 14/2011.
Prin decizia contestată, recurentul-pârât a admis în parte cererea intimatei-reclamante, pentru suma de 2000 RON, cu titlu de daune morale, respingând cererea pentru diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată. În stabilirea cuantumul daunelor, Fondul a ţinut seama de criterii determinante şi încadrarea pe praguri valorice, agreate printr-o procedură internă, şi de practica instanţelor de judecată în situaţii similare, în raport cu numărul de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea vătămărilor corporale suferite de reclamantă ca urmare a accidentului în care a fost implicată.
În acest sens, autoritatea a reţinut că partea vătămată a necesitat pentru vindecare un număr de circa 9 zile de îngrijiri medicale şi a stabilit acordarea unei sume de 125 RON/zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 1.125 RON daune morale, dar întrucât în dosarul de daună exista adresa de ofertare nr. x/21.03.2014, formulată de S.C. B. S.A., pentru suma de 2.000 RON daune morale a propus la plată această sumă.
Din probele administrate în cauză (Certificatul medico-legal nr. 672/31.07.2012, Adeverinţa medicală din 14.08.2014 şi Adeverinţa medicală din 19.10.2017) se constată că rezultă numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor traumatice, cât şi consecinţele negative suferite de către reclamanta în urma evenimentului de circulaţie.
Instanţa de control judiciar reţine că în mod corect judecătorul fondului a avut în vedere faptul că nu există şi nici nu poate exista un criteriu obiectiv de natură economică în baza căruia să se poată stabili cuantumul daunelor morale.
În lipsa unor criterii legale sau a unor limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri precişi/exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă largă de apreciere a autorităţii investită cu cererea ce poate fi analizată în concret doar prin raportare la nerespectarea caracterului proporţional al despăgubirilor acordate, în raport cu consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, precum şi de importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.
Se reţine că în mod corect prima instanţă a făcut trimitere la condiţiile generale cumulative ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie: (1) existenţa unui prejudiciu, (2) existenţa unei fapte ilicite, (3) existenţa unui raport de cauzalitate ca raport cauză-efect între fapta ilicită şi prejudiciu, (4) existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.
În cauză, temeiul despăgubirilor morale solicitate de reclamantă izvorăşte din fapta delictuală a conducătorului auto asigurat C., materializată în producerea evenimentului rutier din data de 29.07.2012, soldat cu accidentarea reclamantei, împrejurare care atrage incidenţa dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, precum şi celor ale art. 49 alin. (1) pct. 1 lit. d) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor nr. 14/2011, potrivit cărora daunele morale se calculează potrivit legislaţiei şi jurisprudenţei din România, cum corect a reţinut şi prima instanţă.
Aşa fiind, în condiţiile în care o situaţie concretă corespunde unui tipar rezultat în mod obiectiv din analiza practicii relevante, ea poate urma soluţia generalizată pentru împrejurări similare, însă câtă vreme îşi demonstrează o particularitate derogatorie de la cazul general situaţia concretă trebuie diferenţiată de acesta.
În cauză, într-adevăr recurentul a stabilit cuantumul daunelor morale prin raportare la un criteriu obiectiv (zilele de îngrijiri medicale), dar nu a luat în calcul şi particularităţile speţei, respectiv durata îndelungată a suferinţelor fizice la care a fost supusă reclamanta din cauza complicaţiilor apărute la nivelul cavităţii bucale ce au determinat supunerea acesteia unor intervenţii chirurgicale, după aproximativ 2 ani de la accidentul rutier fiind diagnosticată cu parodontită cronică, cum corect a sesizat şi judecătorul fondului.
Prin urmare, nu poate fi ignorat disconfortul semnificativ atât fizic cât şi psihic resimţit de reclamantă o lungă perioadă de timp din cauza complicaţiilor apărute ca urmare a leziunilor produse în urma accidentului rutier, cât şi imposibilitatea de a se bucura de o viaţă normală deşi la data producerii accidentului avea vârsta de 18 ani, aspecte neavute în vedere de autoritate la evaluarea daunelor morale acordate.
Faptul că numărul zilelor de îngrijiri medicale în cazul accidentelor rutiere este utilizat şi în cadrul procedurilor interne folosite de către asigurători, fiind aplicată în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală trebuie corelat cu suferinţele efective ale victimei.
În principiu, elementele care stau la baza evaluării despăgubirilor băneşti pentru daune morale sunt reprezentate de:
(A) Gravitatea prejudiciului moral - rezultat din durerile fizice şi psihice este reflectată şi poate fi evaluată prin intermediul indicatorului medico-legal denumit "durata îngrijirilor medicale".
(B) Importanţa prejudiciului moral - depinde de valorile nepatrimoniale cărora li s-a adus atingere, de măsura în care au fost lezate aceste valori şi de intensitatea cu care persoana vătămată a perceput consecinţele vătămării.
(C) Durata menţinerii consecinţelor vătămării - determinată de prezenţa consecinţelor posttraumatice sub forma sechelelor şi a complicaţiilor având legătură cauzal cu accidentul.
(D) Consecinţele prejudiciului pe plan social, familial, perturbările care au apărut în condiţiile de viaţă personală, socială şi profesională a reclamantei, dificultăţile înregistrate în demersul de reintegrare în societate, de redobândire a echilibrului sufletesc.
Din această perspectivă, sunt relevante dispoziţiile art. 1387 alin. (1) din C. civ., care prevăd că în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală şi, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit, precum şi orice alte prejudicii materiale.
De asemenea, art. 1391 alin. (1) din C. civ. prevede că în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.
Instanţa de control judiciar reţine că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este un succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorilor, ci garantează în condiţiile şi limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015 plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenţei şi întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptăţite să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit, ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.
Aşadar, nu pot fi primite susţinerile recurentului, care a invocat procedura internă, fiind stabilite praguri valorice în funcţie de gravitatea vătămării şi numărul de zile de îngrijiri medicale, normele interne, reprezentate de Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 142/26.05.2016, respectiv prin Decizia nr. 74/02.08.2018, nu prevalează dispoziţiilor art. 1391 din C. civ.
O reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale recurentului-pârât nu poate avea întâietate în raport cu o normă legală cu forţă juridică indiscutabil superioară, astfel, nivelurile prevăzute în Procedura invocată reprezintă cel mult repere orientative, nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporţionalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale şi situaţiile concrete deduse analizei Fondului şi subsecvent instanţelor de judecată.
Prin urmare, se reţine că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că o reparaţie corespunzătoare ar fi trebuit acordată la nivelul sumei de 25.000 de RON, luând în considerare prejudiciul efectiv suferit de reclamantă, raportat la circumstanţele particulare a cauzei.
Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.
Aşadar, principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport cu circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte.
Conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.
Or, prin stabilirea despăgubirilor acordate reclamantei într-un cuantum inferior acestui nivel la care a făcut referire în cuprinsul actului administrativ atacat, pârâtul şi-a exercitat dreptul de apreciere într-o modalitate care încalcă dreptul părţii la despăgubiri.
În fine, se mai reţine că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine detemeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate, aşa încât apare ca necenzurabilă critica părţii din această perspectivă.
În concluzie, reclamanta fiind îndreptăţită, în temeiul Legii nr. 213/2015, la repararea prejudiciului moral, se constată că în mod corect prima instanţă a obligat pârâtul la plata daunelor morale în cuantumul acordat.
Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 2164 din 5 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.