Renunciation of administrative-fiscal salary challenge by judicial staff results in annulment of first-instance judgment and dismissal without merits

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.02.2017, sub numărul x/2017, reclamantele A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI, MINISTRUL JUSTIŢIEI şi CURTEA DE APEL IAŞI pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună:

- anularea parţială a Ordinului 4680/C/21.12.2016 al Ministrului Justiţiei, modificat prin ordinul 219/C/01.02.2017; obligarea pârâtului Ministrul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare, individual pentru fiecare reclamantă în parte, prin care să se recalculeze indemnizaţia de încadrare brută lunară prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015 şi până la 30.09.2106, ţinând seama şi de majorarea de 10%, conform Legii 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015;

- obligarea pârâtului Ministrul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare, individual pentru fiecare reclamantă în parte, prin care să se recalculeze indemnizaţia de încadrare brută lunară cu includerea creşterilor salariale de 5%, 2% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 şi recunoscute prin decizia civilă nr. 171/28.03.2008 a Curţii de Apel Iaşi, începând cu data de 01.01.2010 şi până la data de 31.07.2016;

- obligarea pârâtei Curtea de Apel Iaşi la recalcularea drepturilor salariale, având în vedere sumele care au fost achitate prin eşalonare, în baza titlului executoriu anterior menţionat, pentru perioada cuprinsă între data plăţii primei tranşe - 28.09.2010 şi până la data de 31.07.2016;

- obligarea pârâtei Curtea de Apel Iaşi la recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015 şi până la 30.09.2016;

- obligarea pârâtei Curtea de Apel Iaşi la achitarea diferenţelor salariale, după includerea creşterilor salariale de 18% în indemnizaţia de încadrare brută lunară, începând cu data de 01.01.2010 şi până la data de 31,.07.2016 şi prin raportare la o valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015 şi până la 30.09.2016, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cu aplicarea dobânzii legale asupra acestor diferenţe salariale datorate;

- obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi să aloce fondurile necesare plăţii sumelor reprezentând drepturi salariale.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3285 din 25 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată; a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată; a admis în parte cererea astfel cum a fost completată formulată de reclamantele A., B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministrul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi; a anulat în parte Ordinul nr. 4680/C/21.01.2016 al Ministrului Justiţiei modificat prin Ordinul nr. 219/C/01.02.2017 al Ministrului Justiţiei, în ceea ce priveşte data recalculării indemnizaţiilor de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv a unei valori de referinţă sectoriale de 445,5 RON; a anulat în parte Ordinul nr. 1485/C/24.05.2017 al Ministrului Justiţiei, în privinţa reclamantelor, în ceea ce priveşte data recalculării indemnizaţiilor de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv a unei valori de referinţă sectoriale de 445.5 RON; a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită reclamantelor ordine individuale de stabilire a drepturilor salariale individuale producător de efecte juridice, astfel în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON; iar în perioada 01.12.2015 -30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON; a obligat pârâta Curtea de Apel Iaşi să plătească fiecărei reclamante diferenţele salariale rezultate aferente perioadei 09.04.2015-30.09.2016, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective; a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 3285 din 25 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs atât reclamantele A. şi B., cât şi pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi, toate recursurile fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ulterior, la data de 7 ianuarie 2021, recurentele-reclamante au depus cerere de renunţare la judecata acţiunii, întemeiată pe dispoziţiile art. 406 C. proc. civ., această cerere fiind comunicată şi celorlalte părţi.

Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile incidente pricinii, Înalta Curte va lua act de renunţarea recurentelor-reclamante la judecata cererii de chemare în judecată şi va dispune anularea în tot a sentinţei recurate.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa are în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispoziţiilor art. 406 C. proc. civ.:

"(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare.

(5) Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.

(6) Renunţarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare. Când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă."

Constatând că, în speţă, reclamantele au formulat cerere de renunţare la judecată, instanţa de control judiciar are în vedere şi dispoziţiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora: "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

De asemenea, instanţa reţine faptul că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al reclamantului care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte are în vedere şi poziţia exprimată de recurenta-pârâtă Curtea de Apel Iaşi prin nota depusă la dosar, prin care aceasta a solicitat să se ia act de cererea de renunţare la judecată, precum şi faptul că, în ceea ce îl priveşte pe recurentul - pârât Ministerul Justiţiei, lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare, potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (4) teza finală din C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs, urmând să anuleze în tot sentinţa recurată şi să ia act de renunţarea la judecata acţiunii formulată de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate recurentele-reclamante A. şi B. şi de recurenţii-pârâţi Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 3285 din 25 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

În temeiul dispoziţiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ., ia act de renunţarea recurentelor-reclamante A. şi B. la judecata acţiunii.

Anulează sentinţa civilă nr. 3285 din 25 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 ianuarie 2021.