Validity of pharmaceutical license exception contingent on maintenance of initial commercial center location

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 31.12.2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, solicitând instanţei să dispună obligarea acestuia la emiterea Autorizaţiei de funcţionare corespondenta Autorizaţiei nr. x/21.02.2012, reactivată prin sentinţa civilă nr. 40CA/18.03.2015 a Curţii de Apel Constanta, aferentă funcţionării farmaciei A. în Cernavodă, Judeţ Constanţa - Centrul Comercial B., conform Cererii de relocare înregistrate sub nr. x/13.06.2017 în baza aceleiaşi sentinţe judecătoreşti, obligarea pârâtului la plata prejudiciului în cuantum de 18.000 euro + TVA, reprezentând chiria achitată de reclamantă pentru spaţiul din Cernavodă, Judeţ Constanţa - Centrul Comercial B., obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1457 din 15 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţiile lipsei de obiect, lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, după rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat recurenta că o primă critică vizează interpretarea greşită a conţinutului juridic al autorizaţiei nr. x. Astfel, pierderea originalului autorizaţiei nu poate produce niciun efect asupra conţinutului juridic al actului respectiv, prin urmare emiterea autorizaţiei nr. x nu reprezintă decât o preluare a tuturor menţiunilor cuprinse în autorizaţia anterioară. Astfel cum se poate observa din cuprinsul autorizaţiei nr. x, a fost menţinut inclusiv temeiul înfiinţării, respectiv art. 12 alin. (2) din Legea Farmaciei, respectiv prin excepţie de la criteriul demografic. Astfel, autorizaţia nr. 7379/RL525 produce efecte juridice în sensul de actum, fără menţiunile anulate de instanţă, aceasta nefiind anulată de o instanţă de judecată sau revocată de către autoritatea emitentă.

O altă critică vizează modalitatea în care prima instanţă a analizat conţinutul actului juridic strict în raport de momentul transferului fondului de comerţ. A apreciat recurenta că este lipsit de relevanţă faptul că în speţă a fost încheiată o vânzare a fondului de comerţ, reclamanta fiind doar continuatoarea beneficiarei iniţiale a autorizaţiei.

O a treia critică formulată de recurentă vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 15 din Norma privind înfiinţarea şi autorizarea unităţilor farmaceutice aprobată prin Ordinul Ministrului Sănătăţii şi Familiei nr. 626/2001. A arătat recurenta că acest ordin a fost abrogat şi înlocuit cu Legea Farmaciei anterior emiterii autorizaţiei nr. 7379/RL525, astfel că nu are aplicabilitate în cauză. Astfel cum rezultă din menţiunea înscrisă pe verso-ul autorizaţiei nr. x/2012, autorizaţia x/2012 a fost emisă pentru farmacia înfiinţată în baza art. 12 alin. (2) din Legea Farmaciei, aşadar nu în baza ordinului. Totodată, dincolo de susţinerile Ministerului care recunoaşte că Autorizaţia nr. 7379/RL525 a rămas valabilă în ceea ce priveşte funcţionarea în locaţia iniţială, acest aspect rezultă şi din faptul că niciunul dintre cazurile de anulare a autorizaţiei prevăzute de art. 22 din Legea Farmaciei nu este aplicabil în speţă.

A apreciat recurenta că, şi în măsura în care dispoziţiile Ordinului nr. 626/2001 ar fi fost aplicabile, raţionamentul instanţei de fond este eronat, întrucât nu era ţinută a menţine şi sediul din str. x pe perioada când farmacia a funcţionat în str. x. Totodată, instanţa de fond a omis faptul că autorizaţia 7379/RL525 a fost menţinută parţial de Curtea de Apel Constanţa. Astfel, anulând autorizaţia 7379/RL525 doar în parte, respectiv exclusiv în ceea ce priveşte menţiunea de pe verso din 23.02.2012, este dincolo de orice dubiu că autorizaţia în varianta iniţială este încă valabilă.

În ceea ce priveşte celelalte două autorizaţii, a arătat recurenta că Curtea de Apel Constanţa nu a analizat şi nu a constatat vreun alt motiv de nulitate, ci a dispus soluţia de anulare exclusiv ca urmare a principiului anulării actului subsecvent.

A mai arătat recurenta că autorizaţia nr. 7379/RL525 a fost invalidată de instanţa de judecată exclusiv în ceea ce priveşte mutarea în condiţii de nelegalitate. Instanţa de fond ar fi trebuit să observe că nu a solicitat o nouă autorizaţie, ci a solicitat să se constate că autorizaţia nr. x/25.01.2012 a rămas valabilă şi, pe cale de consecinţă, a solicitat emiterea unei noi autorizaţii în temeiul art. 12 alin. (6) din Norme, respectiv să fie emis un nou act cu un nou număr, dar fără ca aceasta să altereze valabilitatea autorizaţiei iniţial emise.

A concluzionat recurenta că există identitate între locaţia iniţială a autorizaţiei nr. 7379/RL525 şi locaţia pentru care se solicită în prezent reemiterea autorizaţiei de funcţionare.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale la emiterea Autorizaţiei de funcţionare corespondenta Autorizaţiei nr. x/21.02.2012, reactivată prin sentinţa civilă nr. 40CA/18.03.2015 a Curţii de Apel Constanta, aferentă funcţionarii farmaciei A. în Cernavoda, Judeţ Constanta - Centrul Comercial B., conform Cererii de relocare înregistrate sub nr. x/13.06.2017 în baza aceleiaşi sentinţe judecătoreşti, obligarea pârâtului la plata prejudiciului în cuantum de 18.000 euro + TVA, reprezentând chiria achitata de reclamantă pentru spaţiul din Cernavoda, Judeţ Constanta - Centrul Comercial B..

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

O primă critică a recurentei priveşte interpretarea greşită a conţinutului juridic al autorizaţiei nr. x. A apreciat recurenta că pierderea originalului autorizaţiei nu poate produce niciun efect asupra conţinutului juridic al actului respectiv, astfel că emiterea autorizaţiei nr. x nu reprezintă decât o preluare a tuturor menţiunilor cuprinse în autorizaţia anterioară. Astfel cum se poate observa din cuprinsul autorizaţiei nr. x, a arătat recurenta, a fost menţinut inclusiv temeiul înfiinţării, respectiv art. 12 alin. (2) din Legea Farmaciei, respectiv prin excepţie de la criteriul demografic.

Înalta Curte constată că această critică adusă sentinţei instanţei de fond este neîntemeiată. Analizând conţinutul autorizaţiei nr. x, se constată că aceasta, contrar susţinerilor recurentei, nu preia menţiunile cuprinse în autorizaţia anterioară, nr. 7379/2012, respectiv nu preia faptul că a fost emisă în considerarea situaţiei de excepţie, cu atât mai mult cu cât actul administrativ nu a mai fost emis pentru o farmacie dintr-un centru comercial, ci pentru adresa Oraş Cernavodă, str. x.

Este neîntemeiată şi susţinerea recurentei în sensul că instanţa de fond ar fi analizat conţinutul actului juridic strict în raport de momentul transferului fondului de comerţ, întrucât judecătorului fondului a avut în vedere mai multe motive în susţinerea raţionamentului său în sensul că la preluarea fondului de comerţ nu a operat transferul autorizaţiei de funcţionare nr. x/25.01.2012.

Astfel, instanţa de fond a analizat conţinutul celor două autorizaţii şi a concluzionat că, la momentul la care a produs efectele contractul de vânzare-cumpărare a fondului de comerţ, reclamanta a cumpărat o farmacie amplasată în afara unui centru comercial, care funcţiona în baza unei autorizaţii prin care nu s-a analizat o eventuală situaţie de excepţie de la criteriul demografic, ci a fost emisă în temeiul art. 12 din Legea nr. 266/2008.

Înalta Curte reţine că este neîntemeiată şi critica privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 15 din Norma privind înfiinţarea şi autorizarea unităţilor farmaceutice aprobată prin Ordinul Ministrului Sănătăţii şi Familiei nr. 626/2001.

Menţionarea dispoziţiilor art. 15 din Ordinul nr. 626/2001 este făcută de instanţa de fond în considerarea faptului că acestea erau în vigoare la momentul autorizării funcţionării farmaciei prin excepţie, respectiv 18.12.2007, astfel cum chiar recurenta-reclamantă a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Acestea dispoziţii sunt avute în vedere de judecătorul fondului în susţinerea raţionamentului său în sensul că deţinerea unui spaţiu în interiorul unui centru comercial reprezenta condiţie de valabilitate a autorizaţiei de funcţionare în regim de excepţie. Mai mult, instanţa de fond a reţinut că autorizaţia nr. x nu a mai fost emisă în considerarea situaţiei de excepţie prevăzute de art. 14 alin. (3) din Ordinul nr. 626/2008, menţionând că acestea nu mai erau în vigoare, deci a avut în vedere faptul că ordinul respectiv fusese abrogat.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că este corectă concluzia instanţei de fond în sensul că de esenţa existenţei şi valabilităţii autorizaţiei de funcţionare eliberate prin excepţie de la criteriul demografic era deţinerea unei farmacii într-un spaţiu comercial, în acest sens pronunţându-se şi Curtea de Apel Constanţa prin sentinţa nr. 40/CA/2015.

Potrivit acestei sentinţe, "autorizaţiile de funcţionare obţinute în baza situaţiei de excepţie reglementate de art. 12 alin 2 din Legea nr. 266/2008 rămân valabile şi îşi produc efectele, în condiţiile în care farmaciile astfel autorizate continuă să funcţioneze în sediul iniţial stabilit în cadrul locaţiilor prevăzute în mod excepţional, prin norma specială".

A mai reţinut instanţa cu acea ocazie că "desfiinţarea centrului comercial care a reprezentat locaţia prevăzută în mod excepţional pentru autorizarea funcţionării unei farmacii comunitare reprezintă schimbarea unei condiţii din cele avute în vedere la momentul autorizării", precum şi faptul că "din interpretarea sistematică a prevederilor art. 20 din Legea nr. 266/2008 (forma în vigoare la data de 28.02.2011) se reţine că mutarea sediului unei farmacii comunitare se poate face numai cu respectarea criteriului demografic prevăzut de art. 12 alin. (1) din aceeaşi lege. (…) Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâta deţinătoare a farmaciei comunitare C. nu a respectat cerinţa criteriului demografic la schimbarea sediului său".

A concluzionat Curtea de Apel Constanţa că "nerespectarea criteriului demografic atrage nelegalitatea actului administrativ ce a permis funcţionarea farmaciei comunitare într-o altă locaţie ce excede celor prevăzute de norma aplicabilă la momentul autorizării iniţiale, nelegalitate ce poate fi înlăturată doar prin anularea autorizaţiei de funcţionare care a fost eliberată pentru noul sediu".

Faţă de argumentele prezentate anterior, Înalta Curte apreciază ca fiind corectă concluzia instanţei de fond în sensul că autorizaţia de funcţionare nr. x/25.01.2012 ar fi rămas valabilă parţial, în ceea ce priveşte condiţiile de autorizare şi ar fi putut fi transmisă reclamantei prin vânzare, doar dacă vânzătorul ar fi continuat să deţină o farmacie la sediul iniţial din centrul comercial, în caz contrar, odată cu mutarea efectivă a sediului farmaciei, dispărând integral toate efectele autorizaţiei emise în considerarea deţinerii acestui sediu.

A mai susţinut recurenta faptul că instanţa de fond ar fi omis faptul că autorizaţia 7379/RL525 a fost menţinută parţial de Curtea de Apel Constanţa. Astfel, anulând autorizaţia 7379/RL525 doar în parte, respectiv exclusiv în ceea ce priveşte menţiunea de pe verso din 23.02.2012, apreciază recurenta că este dincolo de orice dubiu că autorizaţia, în varianta iniţială, este încă valabilă. Totodată, a susţinut recurenta că instanţa de fond ar fi trebuit să observe că nu a solicitat o nouă autorizaţie, ci a solicitat să se constate că autorizaţia nr. x/25.01.2012 a rămas valabilă şi, pe cale de consecinţă, a solicitat emiterea unei noi autorizaţii în temeiul art. 12 alin. (6) din Norme, respectiv să fie emis un nou act cu un nou număr, dar fără ca aceasta să altereze valabilitatea autorizaţiei iniţial emise.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte reţine că este corectă concluzia instanţei de fond în sensul că prin anularea menţiunilor din 23.02.2012 nu a avut loc o reactivare a autorizaţiei iniţiale în lipsa dovezilor privind deţinerea unui sediu în interiorul complexului comercial. Cum s-a arătat anterior, Curtea de Apel Constanţa a reţinut cu putere de lucru judecat că desfiinţarea centrului comercial reprezintă o modificare a condiţiei autorizării, astfel că anularea menţiunilor coroborată cu lipsa unui sediu în interiorul centrului comercial din Cernavodă, judeţul Constanţa a condus la lipsirea de orice efecte juridice a autorizaţiei de funcţionare nr. x/25.01.2012.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că toate criticile recurentei sunt neîntemeiate, instanţa de fond realizând o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1457 din 15 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1457 din 15 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 16 septembrie 2021.