Scope of Judicial Inspection’s preliminary verification obligation: failure to analyze supplementary disciplinary allegations and legal qualification of prosecutor conduct in accessing surveillance footage.

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată da data de 31 decembrie 2019 pe rolul Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea rezoluţiei inspectorului şef din data de 02.12.2019 din dosarul nr. C19-4130 şi a rezoluţiei de clasare nr. 3584/18.10.2019 şi trimiterea dosarului 19-4750 la Inspecţia Judiciară pentru completarea verificărilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 540 din data de 3 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte cererea formulată de către reclamantă, s-a dispus desfiinţarea în parte a Rezoluţiei inspectorului-şef nr. C19-4130/02.12.2019 şi rezoluţiei de clasare nr. 3584/A/18.10.2019. Totodat,ă s-a dispus trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor prealabile cu privire la aspectele semnalate de reclamantă prin completarea la sesizarea înregistrată la data de 04.10.2019 în privinţa doamnei procuror B. şi a domnului procuror C. a abaterilor disciplinare.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 540 din data de 3 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanta A. şi pârâta Inspecţia Judiciară.

3.1. Recurenta-reclamantă A. şi-a întemeiată cererea de recurs pe motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii, recurenta-reclamantă susţine că, în mod eronat, şi contrar dispoziţiilor legale aplicabile s-a apreciat că preluarea imaginilor din sistemul de supraveghere video s-ar fi realizat cu respectarea Notei de informare postată pe site-ul PCA.

Astfel, deşi prin Referatul aflat la fila x se reţine că singura eliberare de copii ale înregistrărilor stocate pe camerele de supraveghere a fost autorizată de PCA Timişoara chiar la cererea PJ Timişoara, ca răspuns la o solicitare SIIJ, lucrare ce a fost solicitată chiar de d-na B. prin adresa nr. x/03.05.2019, se concluzionează în mod greşit că d-na B. nu şi-ar fi exercitat funcţia cu rea credinţă, nu ar fi nesocotit normele de drept material şi procesual, implicit nici Nota de informare de pe site-ul PCA Timişoara.

Din probele administrate în cauză, rezultă că d-na B. a accesat în mod direct serverele, imaginile filmate fiind folosite de d-na B. pentru a determina evaluarea psihiatrică dispusă de secţia pentru procurori a CSM ca urmare a sesizării nr. x/2019, demers ce este considerat legal de către instanţa de fond.

Se apreciază că raţionamentul şi concluziile instanţei identice cu cele ale d-nei inspector, sunt vădit contradictorii stării de fapt şi de drept.

La data de 11.09.2020, recurenta a formulat cerere de repunere în termenul de recurs şi a depus motive suplimentare de recurs, criticând hotărârea doar sub aspectul reţinerii de către inspectorul judiciar că nu există indicii pentru reţinerea în sarcina doamnei procuror B. a unei atitudini nedemne în exercitarea atribuţiilor de serviciu, apreciindu-se eronat că preluarea imaginilor din sistemul de supraveghere video s-ar fi realizat cu respectarea Notei de informare postată pe site-ul PCA.

3.2 Recurenta-pârâtă Inspecţia Judiciară, prin cererea de recurs întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecinţa respingerii în totalitate a acţiunii formulate.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă apreciază că sentinţa recurată este nelegală, instanţa de fond făcând o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 451 din Legea nr. 317/2004, reţinând în considerentele hotărârii că Inspecţia Judiciară nu a efectuat corespunzător verificările prealabile şi nu a analizat aspectele suplimentare cuprinse în completarea la sesizare înregistrată la 04.10.2019, motiv pentru care se impune trimiterea dosarului către Direcţia de Inspecţie Judiciară pentru procurori în vederea completării verificărilor prealabile cu privire la aspectele semnalate suplimentar de reclamantă prin sesizarea înregistrată la data de 04.10.2019.

Se arată că, încă de la punctul 1 al rezoluţiei de clasare nr. 3584/A/18.10.2019, inspectorul judiciar a menţionat că sesizarea formulată la data de 13.09.2019 de magistratul procuror A. şi înregistrată la Inspecţia Judiciară la data de 10.10.2019 a fost completată la data de 04.10.2019, prin adresa redirecţionată către Inspecţia Judiciară de parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. Rezultă astfel că inspectorul judiciar care a efectuat verificările prealabile în lucrarea înregistrată sub nr. x-4750 a avut în vedere şi completarea reclamantei din data de 04.10.2019, acest fapt fiind susţinut şi de menţiunile inserate la punctul nr. 2.

În considerarea dispoziţiilor art. 45 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, în raport de aspectele semnalate de petenta A. privind activitatea procurorilor reclamaţi, inspectorul judiciar a apreciat că abaterea disciplinară menţionată la lit. t) a art. 99 nu îşi regăseşte aplicabilitatea în prezenta speţă, întrucât exercitarea funcţiei cu rea credinţă se referă la nesocotirea normelor de drept material ori procesual, la distorsionarea conştientă a dreptului, prin aplicarea greşită a legii, în mod voit şi în scopul producerii unei vătămări.

Astfel, în mod temeinic a considerat inspectorul judiciar că aspectele prezentate de petentă, pot pune în discuţie comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, constând în "atitudini nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi (...)". Astfel, a fost analizat în ce măsură, acţiunea prim-procurorului de a dispune extragerea şi stocarea pe un suport optic a unor imagini de pe camerele de supraveghere din interiorul unităţii, urmată de transmiterea lor către Consiliul Superior al Magistraturii, în susţinerea demersului privind declanşarea procedurii prev. de art. 64 din Legea nr. 303/2004, poate fi calificată ca o acţiune contrară standardelor de conduită.

În aceste condiţii, se apreciază că, în mod eronat, instanţa de fond a considerat că aspectele suplimentare menţionate în completarea formulată nu au fost analizate, întrucât verificările inspectorului judiciar au vizat întreaga situaţie de fapt şi toate aspectele indicate în sesizarea iniţială cât şi în completarea ulterioară formulată.

Lectura atentă a rezoluţiei litigioase denotă legala soluţionare a petiţiei/sesizării formulate, în acest sens, putându-se constata că rezoluţia atacată conţine, după o prezentare a premiselor activităţii desfăşurate de Inspecţia Judiciară, prezentarea în detaliu a situaţiei de fapt, precum şi argumentarea soluţiei administrative, inclusiv raportat la dispoziţiile legale relevante.

Se consideră că nu constituie o cauză de anulare a actelor litigioase modalitatea în care inspectorul judiciar a desfăşurat activitatea de verificare a sesizărilor. În acest sens, se observă că inspectorul judiciar a analizat materialul documentar disponibil, raportându-se la conţinutul petiţiei formulate de reclamantă, la relaţiile transmise de unitatea de parchet, nerezultând necesitatea procedurală ca activitatea de verificare să fi fost efectuată şi prin obţinerea altor informaţii, toate aspectele relevante cauzei din perspectiva răspunderii disciplinare imputate de petentă putând fi percepute prin analiza înscrisurilor comunicate.

De altfel, art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 republicată prevăd că:

"aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare (...)", fără a impune Inspecţiei Judiciare un anumit mod în care să se desfăşoare verificarea.

Aşadar, nu există o metodă obligatorie pentru desfăşurarea activităţii de verificare prealabilă, care să aibă ca etape de îndeplinit anumite activităţi incumbând inspectorilor judiciari, ci modul de acţiune al acestora se determină în concret, la cazul dedus analizei, prin recurgerea după caz la toate, la anumite sau doar la unul dintre instrumentele de verificare puse la dispoziţie de Legea nr. 317/2004, republicată.

4. Apărările formulate în recurs

Recurenta-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare la recursul recurentei-reclamante prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea în parte a hotărârii atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 15 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare

6.1 Recursul formulat de reclamanta A.

În prealabil, în ceea ce priveşte cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. cu privire la recursul depus la data de 11.09.2020, Înalta Curte constată că motivele invocate în cererea de repunere în termen nu reprezintă motive temeinic justificate în sensul prescris de lege, cererea urmând a fi respinsă.

Astfel, în raport de data comunicării hotărârii, 11.08.2020, se constată că motivele de recurs depuse la data de 11.09.2020 sunt depuse cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de lege, motiv pentru care urmează a fi aplicată sancţiunea nulităţii.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Rezoluţiei din 02.12.2019 a inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare (C19-4130) de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluţiei de clasare 3584/18.10.2019 şi împotriva rezoluţiei de clasare indicată anterior.

Prima instanţă a admis, în parte, cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că nemulţumirile formulate de reclamantă nu conturează indiciile niciunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 iar, în ceea ce priveşte completarea la sesizarea iniţială înregistrată la data de 04.10.2019, a constatat că nu au fost analizate şi aspectele suplimentare cuprinse în sesizarea din 04.10.2019, motiv pentru care a dispus trimiterea dosarului în vederea completării verificărilor.

În ceea ce priveşte motivul de casare încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta nu a dezvoltat critici concrete care să vizeze nerespectarea exigenţelor dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei.

Din această perspectivă, recursul este nefondat, considerentele explicând soluţia pronunţată în dispozitiv prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

De asemenea, Înalta Curte reţine că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de însuşire a argumentelor prezentate de partea reclamantă, ci expunerea clară a raţionamentului care fundamentează soluţia pronunţată.

Prin urmare, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului în privinţa criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

În concret, recurenta este nemulţumită de neîmpărtăşirea punctului său de vedere, de către Inspecţia Judiciară, în privinţa întrunirii elementelor constitutive ale faptei de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce o priveşte pe magistratul procuror ce a făcut obiectul verificărilor ca urmare a sesizării acesteia, susţinând că, în mod greşit, s-a apreciat de instanţa de fond că preluarea imaginilor din sistemul de supraveghere video s-a realizat cu respectarea Notei de informare, ceea ce denotă exercitarea funcţiei cu rea credinţă, cu nesocotirea normelor de drept material şi procesual.

Înalta Curte, constată că, în mod corect inspectorul de caz, în soluţionarea sesizării, a efectuat verificări în raport de susţinerile petentei din perspectiva prevederilor art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 şi nu din perspectiva prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, cum a solicitat reclamanta.

În acord cu judecătorul fondului, conform dispoziţiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, nu prezintă relevanţă încadrarea juridică a abaterii sesizate de către petent, inspectorul judiciar fiind cel care stabileşte existenţa sau nu a indiciilor privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare urmare a verificărilor prealabile efectuate cu privire la aspectele ce fac obiectul sesizării.

Astfel, în mod corect, inspectorul judiciar a stabilit că aspectele prezentate de petentă pot pune în discuţie comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 constând în "atitudini nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi", şi a procedat la analiza faptelor sesizate din perspectiva prevederilor art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Contrar susţinerilor recurentei reclamante, Înalta Curte apreciază că în mod corect a constatat inspectorul judiciar că nu există indicii pentru reţinerea în sarcina doamnei procuror B. a unei atitudini nedemne în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în condiţiile în care preluarea imaginilor din sistemul de supraveghere video s-a realizat cu respectarea Notei de informare existente pe site-ul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Totodată, Înalta Curte constată că procedura reglementată prin Ordinul nr. 32 emis de Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara prin care au fost stipulate condiţiile în care se poate realiza accesul la serverul pe care se realizează stocarea imaginilor sistemului de supraveghere video este aplicabilă de la data emiterii, respectiv 19.09.2019, astfel că aprecierea legalităţii demersului doamnei procuror B. nu se putea efectua în raport de acest Ordin.

6.2 Recursul formulat de pârâta Inspecţia Judiciară

Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă critică sentinţa pentru aplicarea greşită a legii materiale, întrucât instanţa de fond a considerat eronat că aspectele suplimentare menţionate în completarea formulată nu au fost analizate, verificările inspectorului judiciar vizând întreaga situaţie de fapt şi toate aspectele indicate în sesizarea iniţială cât şi în completarea ulterioară.

Din analiza rezoluţiei de clasare, Înalta Curte observă că Inspecţia Judiciară nu a analizat aspectele suplimentare cuprinse în completarea înregistrată la data de 04.10.2019 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, ce a fost înaintată Inspecţiei Judiciare în acelaşi timp cu sesizarea iniţială din 13.09.2019, completare ce vizează pretinsele informări pe care doamna procuror B. le-ar fi solicitat doamnelor grefier D. şi E. cu privire la reclamantă, cât şi aspectele semnalate cu privire la domnul procuror C..

Menţiunile inserate la punctele 1 şi 2 din rezoluţia de clasare nr. 3584/A/18.10.2019, de către inspectorul judiciar cu privire la completarea sesizării la data de 04.10.2019 nu echivalează cu efectuarea verificărilor şi din perspectiva aspectelor semnalate prin sesizarea din 04.10.2019, din conţinutul rezoluţie nerezultând o asemenea analiză.

În aceste condiţii, corect a apreciat instanţa de fond, că se impune trimiterea dosarului către Direcţia de Inspecţie Judiciară pentru procurori în vederea completării verificărilor prealabile cu privire la aspectele semnalate suplimentar de reclamantă prin sesizarea înregistrată la data de 04.10.2019.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. şi de recurenta-pârâtă Inspecţia Judiciară, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurenta-reclamantă A..

Constată nule motivele de recurs depuse la data de 11 septembrie 2020 de recurenta-reclamantă A..

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 540 din 3 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de recurenta-pârâtă Inspecţia Judiciară împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2021.