Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3862/2021 AI generated

Vice-Mayor's dual role as local council representative in commercial company upheld as incompatible; appeal dismissed.

Case Number Decizia nr. 3862/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Disputes Section) dismissed the plaintiff's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's judgment that rejected the challenge to the National Integrity Agency's evaluation report, which had found the plaintiff in a state of incompatibility. The dispute involved the plaintiff, a vice-mayor, who was simultaneously designated as a representative of the local council in the general shareholders' meeting of a local commercial company wholly owned by the administrative-territorial unit, from 2010 to 2012. The Court held that this concurrent status violated Article 87(1)(f) of Law No. 161/2003, which prohibits a vice-mayor from serving as a representative of the administrative-territorial unit in general meetings of local-interest commercial companies, regardless of whether the activity was remunerated or whether the designation was nominally as a local councillor, since the legal mandate and the formal designation fully applied. The decision is final.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 37 din Legea nr. 215/2001, art. 36 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 215/2001, art. 70 din Legea nr. 161/2003; Vice-Mayor's dual role as local council representative in commercial company upheld as incompatible; appeal dismissed: The dispute involved the plaintiff, a vice-mayor, who was simultaneously designated as a representative of the local council in the general shareholders' meeting of a local commercial company wholly owned by the administrative-territorial unit, from 2010 to 2012. The Court held that this concurrent status violated Article 87(1)(f) of Law No. 161/2003, which prohibits a vice-mayor from serving as a representative of the administrative-territorial unit in general meetings of local-interest commercial companies, regardless of whether the activity was remunerated or whether the designation was nominally as a local councillor, since the legal mandate and the formal designation fully applied. The decision is final.

Keywords

AI generated
public officials challenge of administrative decisions fiscal law legal status commercial dispute status of official

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
267/2018 din data de 2 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin.
art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003
Cu privire la reţinerea de către instanţa de fond a situaţiei de incompatibilitate instituite de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, susţinerile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este nefondat, sentinţa atacată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.
art. 37 din Legea nr. 215/2001
Aşadar, sub aspectul celei de-a doua condiţii legale, instanţa de control judiciar reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 37 din Legea nr.
art. 36 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 215/2001
Această constatare este în acord cu dispoziţiile art. 36 alin.
art. 70 din Legea nr. 161/2003
Starea de incompatibilitate a fost reglementată de legiuitor pentru prevenirea conflictului de interese definit prin art. 70 din Legea nr. 161/2003 ca fiind:
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Legal basis for the court's decision in administrative litigation proceedings.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
Legal basis for dismissing the appeal as unfounded.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Legal basis for dismissing the appeal as unfounded.

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

Legal basis for the court's decision in administrative litigation proceedings.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin contestaţia ce face obiectul prezentului dosar, reclamantul A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate să se constate în principal nulitatea raportului de evaluare nr. x/22.06.2015 şi în subsidiar să se dispună anularea acestuia ca fiind netemeinică şi nelegală.

Primul ciclu processual

Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 14/2016 din data de 10 ianuarie 2016, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Decizia instanţei de recurs

Prin decizia nr. 2239/2018 din data de 29 mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 14 din 20 ianuarie 2016 a

Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Al doilea ciclu procesual

Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 267/2018 din data de 2 noiembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: "Respinge ca nefondată contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, având ca obiect anularea raportului de evaluare nr. x/22.06.2015.".

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 267/2018 din data de 2 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecarea cauzei, anularea Raportului de evaluare nr. x/2015.

Recurentul-reclamant apreciază că instanţa de fond a reţinut starea de incompatibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 în mod eronat, singura restrângere privind calitatea de consilier local al viceprimarului este de a nu beneficia de indemnizaţia aferentă acestui statut.

Mai arată reclamantul că potrivit HCL nr. 69/2010 a fost numit în Adunarea generală a Asociaţilor al S.C. Crasna S.R.L. în calitate de consilier local, nu şi de viceprimar.

Or, dispoziţiile art. 87 sunt aplicabile doar primarilor, nu şi viceprimarilor. Totodată, arată că a îndeplinit calitatea de membru în Adunarea generală a Asociaţilor al S.C. Crasna S.R.L. în calitate de consilier local, activitate neremunerată, nu şi de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale.

Apărările formulate în cauză

Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este nefondat, sentinţa atacată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Prin Raportul de evaluare nr. x/22.06.2015, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, şi contestat în speţă, s-a reţinut că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât în perioada 16.09.2010-20.06.2012, a deţinut concomitent funcţia de viceprimar a comunei Crasna, jud. Sălaj şi calitatea de reprezentant al Consiliului local al comunei Crasna în Asociaţia Generală a Asociaţilor de la S.C. B. S.R.L., societate la care consiliul local deţinea calitatea de asociat unic.

Cu privire la reţinerea de către instanţa de fond a situaţiei de incompatibilitate instituite de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, susţinerile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate.

Astfel, dispoziţiile art. 87 1 lit. f) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare la data promovării acţiunii prevedeau că:,,1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu:

f) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional;".

Înalta Curte împărtăşeşte opinia exprimată de prima instanţă în ceea ce priveşte îndeplinirea primei condiţii legale prevăzute pentru existenţa acestui caz de incompatibilitate, constatând că S.C. B. S.R.L., este persoană juridică română, având forma de societate cu răspundere limitată, societate înfiinţată prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Crasna nr. 57/12.08.2010, prin reorganizarea Serviciului Public de Gospodărie Comunală, cu asociat unic comuna Crasna, fiind aplicabile prevederile din Legea nr. 215/2001.

Potrivit art. 30 din Actul constitutiv al societăţii: "Hotărârile asociatului unic se iau în adunarea generală a asociaţilor care este organul de conducere al societăţii, fiind constituită din membrii în funcţie ai Consiliului local al comunei Crasna sau din mandataţi ai acestuia.".

Prin H.C.L. nr. 69/16.09.2010 au fost desemnaţi ca reprezentanţi ai Consiliului local în Adunarea Generală a Asociaţilor la S.C. B. S.R.L. toţi consilierii locali, printre care şi reclamantul.

Totodată, potrivit H.C.L. nr. 57/2010 şi Actul constitutiv al societăţii, cât şi din Furnizarea de informaţii de către O.N.R.C., rezultă cu puterea evidenţei că asociatul unic al S.C. B. S.R.L. este Comuna Crasna, iar nu Consiliul Local al comunei Crasna.

Înalta Curte nu poate primi alegaţiile recurentului în sensul că, potrivit HCL nr. 69/2010 a fost numit în Adunarea generală a Asociaţilor al S.C. Crasna S.R.L. în calitate de consilier local, nu şi de viceprimar.

Or, dispoziţiile art. 87 sunt aplicabile doar primarilor, nu şi viceprimarilor. Totodată, arată că a îndeplinit calitatea de membru în Adunarea generală a Asociaţilor al S.C. Crasna S.R.L. în calitate de consilier local, activitate neremunerată, nu şi de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale.".

Aşadar, sub aspectul celei de-a doua condiţii legale, instanţa de control judiciar reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 215/2001, dobândirea calităţii de reprezentant al unităţii administrativ - teritoriale în adunarea generală a acţionarilor, pentru a exercita în numele ei drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute de aceasta la societăţi comerciale, implică un mandat special pentru adunarea respectivă, concretizat într-o hotărâre a consiliului local.

În speţă, se constată că aceste dispoziţii legale s-au concretizat în hotărârile consiliului local prin care recurentul-reclamant a fost desemnat ca reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale Crasna în cadrul adunării generale a acţionarilor la societăţile de interes local B. S.R.L.

Mai mult, prin H.C.L. nr. 69/2010 s-a stabilit la art. 2 din hotărârea de consiliu că persoanele desemnate (inclusiv reclamantul) sunt împuternicite să exercite în numele unităţii administrativ teritoriale toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la S.C. B. S.R.L., în numele legii.

Această constatare este în acord cu dispoziţiile art. 36 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora "consiliul local exercită, în numele unităţii administrativ-teritoriale, toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi comerciale sau regii autonome, în condiţiile legii", iar art. 37 din Legea nr. 215/2001 dispune că "persoanele împuternicite să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale în societăţi comerciale, regii autonome de interes local, asociaţii de dezvoltare intercomunitară şi alte organisme de cooperare sau parteneriat sunt desemnate prin hotărâre a consiliului local, în condiţiile legii, respectându-se configuraţia politică de la ultimele alegeri locale".

În condiţiile arătate, în acord cu judecătorul fondului, se apreciază că au intervenit atât un mandat legal conferit consiliului local de către unitatea administrativ-teritorială, cât şi un mandat convenţional acordat de către consiliul local recurentului-reclamant, fără ca reprezentarea unităţii administrativ-teritoriale să constituie o obligaţie de serviciu a viceprimarului, fiind întrunită ipoteza interzisă de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, de a fi reprezentat acţionarul (unitatea administrativ-teritorială) de către viceprimarul comunei.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant şi raportat la situaţia de incompatibilitate ce face obiectul prezentei analize, nu prezintă relevanţă participarea şi votul exprimat de către reclamant în adunările generale ale societăţii şi nici faptul că acesta nu a fost remunerat pentru activitatea respectivă, nu a dobândit dividente şi nu a avut nici un beneficiu. Existenţa stării de incompatibilitate nu impune o condiţie referitoare la remunerarea activităţii desfăşurate în cadrul societăţii comerciale înfiinţate de unitatea administrativ-teritorială. Simpla deţinere simultană a calităţii de reprezentant al comunei şi a celei de viceprimar atrage incompatibilitatea conform art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 şi la aceste dispoziţii legale neechivoce nu se poate adăuga o cerinţă suplimentară.

În mod similar, afirmaţiile recurentului-reclamant referitoare la obligaţia "reprezentantului comunei Crasna ... de a apăra interesele locuitorilor municipiului în baza manadatului de i-a fost încredinţat", nu justifică încălcarea prevederilor exprese ale art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

Starea de incompatibilitate a fost reglementată de legiuitor pentru prevenirea conflictului de interese definit prin art. 70 din Legea nr. 161/2003 ca fiind:

"situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative".

Prin urmare, incompatibilitatea reprezintă interdicţia de a cumula două sau mai multe funcţii/atribuţii care prin exercitarea lor simultană ar putea altera obiectivitatea cu care oficialul public are obligaţia să îşi îndeplinească sarcinile de serviciu.

În acest context, în mod judicios prima instanţă a apreciat că sunt întrunite condiţiile legale şi pentru existenţa cazului de incompatibilitate prevăzut de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 267/2018 din data de 2 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2021.