Classification of temporary disability allowances as commercial debts and audit scope over salary impact contracts in health insurance fund management

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 01.11.2019 sub nr. x/2019, reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat suspendarea executării şi anularea: (1) actului administrativ denumit Decizia nr. 10/30.07.2019 emisă de directorul Direcţiei 2 din cadrul Departamentului V al Curţii de Conturi, pentru deficienţele consemnate în Raportul nr. x/28.06.2019 încheiat în urma acţiunii privind "Auditul financiar asupra contului de execuţie a bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2018" înregistrată la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu nr. x/05.08.2019, în ceea ce priveşte măsurile dispuse la punctul I. subpunct 3.2 şi punctul I.8 şi a (2) actului administrativ denumit încheiere nr. 54/04.10.2019, emis de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor, înregistrată la CNAS cu nr. x/10.10.2019, prin care s-a respins contestaţia formulată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în ceea ce priveşte primul punct din aceasta, cu privire la măsurile dispuse la punctul I subpunct 3.2 şi punctul I.8 din Decizia nr. 10/30.07.2019.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 211 din data de 24 martie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, privind suspendarea executării şi anularea Deciziei nr. 10/30.07.2019 în ceea ce priveşte măsurile dispuse la punctul I, subpunctul 3.2. şi punctul I.8, respectiv privind suspendarea executării şi anularea încheierii nr. 54/04.10.2019 în ceea ce priveşte primul punct referitor la măsurile dispuse la punctul I, subpunctul 3.2. şi punctul I.8 din cuprinsul Deciziei nr. 10/30.07.2019, ambele emise de pârâtă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a formulat cereri de recurs reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, distinct, faţă de soluţia pronunţată asupra cererii de suspendare şi faţă de soluţia pronunţată asupra cererii de anulare, solicitând casarea sentinţei şi, în rejudecare, pe de o parte, suspendarea executării Deciziei nr. 10/30.07.2019 a Curţii de Conturi în ceea ce priveşte măsurile dispuse la pct. I.3.2 şi I.8., iar pe de altă parte, anularea deciziei anterior menţionate în privinţa măsurilor de la pct. I.3.2 şi I.8. şi a încheierii nr. 54/4.10.2019, în partea care se referă la soluţionarea contestaţiei împotriva celor două măsuri.

Sunt invocate în cererea de recurs referitoare la suspendare motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în cererea de recurs referitoare la anulare motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

3.1. În ceea ce priveşte respingerea cererii de anulare a celor două măsuri, criticile recurentei-reclamante sunt următoarele:

Măsura nr. I.3.2. impusă prin Decizia nr. 10/2019 excede atribuţiilor de control ale CNAS, având în vedere că potrivit art. 4 pct. 43 şi 53 din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, acest minister este autoritatea care avizează/aprobă bugetele de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea sa. De asemenea, potrivit aceluiaşi act normativ, direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv cea a municipiului Bucureşti, sunt servicii publice deconcentrate, aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii.

Potrivit art. 180 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, managerul spitalului public stabileşte şi aprobă numărul de personal, în vederea aprobării de către Ministerul Sănătăţii sau, după caz, de către autorităţile administraţiei publice locale. Potrivit dispoziţiile art. 17 lit. a), c) şi d) din Ordinul M.S. nr. 1078/2010, direcţiile de sănătate publică au atribuţii în domeniul resurselor umane.

În concluzie, potrivit actelor normative arătate, casele de asigurări de sănătate nu sunt abilitate a controla sau monitoriza documentele care stau la baza cuantificării influenţelor financiare determinate de creşterile salariale acordate de unităţile sanitare, indiferent dacă se găsesc în subordinea Ministerului Sănătăţii sau au ca asociat unic unităţile administrativ-teritoriale.

Activitatea de control în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate este reglementată prin Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 1012/2013, potrivit căruia structurile de control au ca scop principal de acţiune prevenirea, identificarea, combaterea şi sancţionarea actelor şi faptelor de încălcare a legislaţiei în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, cu privire la acordarea asistenţei medicale, medicamentelor, dispozitivelor medicale, materialelor sanitare, concediilor şi indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate.

Or, prin angrenarea personalului din structurile de control ale CNAS în alte activităţi de control decât cele prevăzute de lege în sarcina lor, s-ar ajunge la situaţia ca activitatea furnizorilor de servicii medicale aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate să nu mai fie supusă în mod regulat acţiunilor de control, având în vedere numărul limitat de angajaţi cu atribuţii de control din cadrul CNAS/CASJ.

Astfel, CNAS ar suferi o pagubă, prin neacoperirea activităţilor de control cu privire la acordarea serviciilor medicale, în condiţiile în care, potrivit legii, are atribuţii de gestionare şi administrare a FNUASS.

Instanţa de fond a interpretat eronat prevederile art. 260 şi art. 305 din Legea nr. 95/2006, făcând confuzie între controlul serviciilor medicale furnizate persoanelor asigurate de către furnizorii de servicii medicale, în baza contractelor încheiate de aceştia din urmă cu CAS şi controlul cu privire la drepturile salariale acordate personalului medical din cadrul unităţilor spitaliceşti.

Este adevărat că şi sumele aferente majorărilor salariale solicitate spre decontare de către furnizorii de servicii medicale în conformitate cu dispoziţiile Ordinului MS şi preşedintelui CNAS nr. 78/14/2018 au fost acordate în baza unor contracte încheiate între casele de asigurări de sănătate şi unităţile sanitare publice, însă art. 305 din Legea nr. 95/2006 nu se referă la aceste contracte.

În concluzie, prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare, CNAS a respectat atribuţiile de control în domeniul asigurărilor sociale de sănătate, măsura dispusă de Curtea de Conturi raportându-se la atribuţii care nu sunt ale structurilor de control din cadrul CNAS, ci ale ordonatorilor principali de credite în subordinea cărora se află unităţile sanitare cu paturi.

Cât priveşte măsura de pct. I.8. din Decizia nr. 10/2019, recurenta-reclamantă arată că judecătorul fondului nu a luat în considerare argumentele sale, potrivit cărora cadrul normativ stabileşte că indemnizaţiile pentru incapacitatea temporară de muncă, pentru care angajatorii depun cereri de restituire, reprezintă creanţe ale bugetului FNUASS care se pot încadra la alte datorii curente, iar nu şi la datorii comerciale.

Astfel, potrivit OMFP nr. 629/2009 care stabileşte modul de completare a Anexei 1 "Bilanţ" la dările de seamă trimestriale şi anuale întocmite de către instituţiile publice, la cod rând 22 "Datorii comerciale şi avansuri", cod rând 61 din bilanţ, din soldurile conturilor 461 Debitori şi 461 Creditori se raportează numai sumele reprezentând creanţe şi datorii comerciale provenind din furnizarea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii.

Însăşi definiţia creanţelor comerciale duce la excluderea încadrării în această categorie a indemnizaţiile achitate pentru incapacitate temporară de muncă.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că instanţa de fond nu a răspuns tuturor argumentelor de nelegalitate pe care le-a invocat prin cererea introductivă.

3.2. În ceea ce priveşte respingerea cererii de suspendare a celor două măsuri, criticile recurentei-reclamante sunt următoarele:

Erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ. Astfel, condiţia cazului bine justificat este întrunită întrucât, aşa cum se observă dintr-o pipăire a fondului, prima măsură dispusă de Curtea de Conturi nu ţine seama că atribuţiile de control pretinse nu aparţin CNAS, ci ordonatorilor principali de credite ai unităţilor sanitare, respectiv Ministerului Sănătăţii prin direcţiile de sănătate publică sau, după caz, consiliilor locale/judeţene.

Este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente întrucât punerea în executare a măsurii de la pct. I.3.2 al Deciziei nr. 10/2019 ar implica angajarea unui număr foarte mare de personal din structurile de control în respectiva activitate, având în vedere numărul mare de unităţi spitaliceşti publice în cadrul cărora ar trebui urmate acţiunile de control cu privire la sumele aferente majorărilor salariale. Prin urmare, este nefondată aserţiunea instanţei de fond, potrivit căreia nu s-a dovedit producerea unei perturbări efective şi excesive a activităţii la nivelul CNAS, prin punerea în executare a măsurii.

De asemenea, în privinţa măsurii nr. I.8, recurenta arată că, în situaţia în care aceasta ar fi pusă în executare, s-ar ajunge la prezentarea de situaţii financiare care conţin date eronate sau necorelate, faptă prevăzută de art. 41 pct. 3 şi care se sancţionează potrivit art. 42 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 82/1991.

4. Apărările faţă de cererile de recurs

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

În motivare a arată că există o contradicţie în susţinerile recurentei prin care este criticată măsura de la pct. I.3.2. din Decizia nr. 10/2019.

Astfel, deşi afirmă că are atribuţii de gestionare şi administrare a FNUASS, CNAS critică hotărârea, arătând că nu are atribuţii de control în privinţa sumelor acordate furnizorilor de servicii medicale din FNUASS, în baza contractelor încheiate de aceştia cu casele de asigurări de sănătate.

Măsura de la pct. I.3.2., a fost dispusă ca urmare a constatării includerii în sumele solicitate de furnizori de servicii medicale pentru acoperirea creşterilor salariale şi a contravalorii indemnizaţiei de hrană, în valoare de 22.867.729 RON. Recurenta susţine că nu are atribuţii de control în privinţa stabilii drepturilor salariale ale personalului din unităţile sanitare, însă nu acest aspect este avut în vedere la verificarea realităţii sumelor decontate. Contractele încheiate în vederea decontării influenţelor salariale se subsumează tot art. 258 din Legea nr. 95/2006, conform anexei la Ordinul nr. 78/14/2018, aceste contracte încheindu-se doar cu unităţile sanitare aflate deja în contract, de unde decurge şi obligaţia de control reglementată de art. 260 şi art. 305 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

CNAS gestionează FNUASS şi are calitatea de ordonator de credite, iar modul de executare a contractelor încheiate pentru decontarea influenţelor financiare determinate de creşterile salariale intră în atribuţiile sale, sumele fiind plătite din FNUASS.

În calitate de ordonator de credite, CNAS are obligaţia de control asupra sumelor decontate, indiferent de tipul de contract încheiat şi chiar dacă acesta nu a fost avut în vedere la data adoptării Legii nr. 95/2006, obligaţia legală generală prevăzută de art. 260 şi art. 305 alin. (1) din lege, rămânând operabilă.

În privinţa măsurii de la pct. I.8. din Decizia nr. 10/2019, arată că aceasta s-a bazat pe constatarea nerespectării întrutotul a prevederilor legale privind întocmirea şi utilizarea documentelor financiar-contabile şi întocmirea situaţiilor financiare.

Modul de înregistrare al indemnizaţiilor pentru concedii medicale datorate de casele de asigurări angajatorilor numai la rândul 60 din bilanţ "datorii comerciale, avansuri şi alte decontări", nu şi la rândul 61 "datorii comerciale şi avansuri", conduce la prezentarea unei imagini eronate a poziţiei financiare a caselor de asigurări de sănătate.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 10 septembrie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 22 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Analizând recursul declarat de reclamanta CNAS împotriva respingerii cererii de anulare a actelor Curţii de Conturi, Înalta Curte constată următoarele:

Este nefondat motivul de recurs întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă arată, subsumat cazului de casare menţionat, că soluţia instanţei de fond este motivată lacunar şi incert, prin raportare numai la susţinerile pârâtei şi fără tratarea argumentelor din cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că prin sentinţa recurată au fost tratate motivele de nelegalitate invocate de către reclamantă. Astfel, în ceea ce priveşte măsura de la pct. I.3.2. al Deciziei nr. 10/30.07.2019, contestată, reclamanta a invocat un unic motiv de nelegalitate constând în neîncadrarea în atribuţiile de control pe care le exercită CNAS a aspectelor a căror verificare este impusă prin măsura anterior menţionată.

Acest motiv de nelegalitate a fost analizat de către instanţa de fond, care a reţinut nerespectarea de către CNAS, în cadrul exercitării atribuţiilor sale de control, a dispoziţiilor art. 280 alin. (1) lit. e) şi art. 301 lit. b) din Legea nr. 95/2006 şi a art. 43 pct. 1, 2 şi 3 şi art. 44 pct. (8) din Ordinul CNAS nr. 1630/2018, precum şi nerespectarea la nivelul caselor de asigurări de sănătate judeţene a dispoziţiilor Legii nr. 500/2002, a art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, a OMFP nr. 1792/2002, OMS/CNAS nr. 763/377/2016 şi OMS/CNAS nr. 196/139/2017.

Astfel, în esenţă, instanţa de fond, a reţinut că reclamanta nu a prezentat argumente concludente contrare celor reţinute prin actele de control, potrivit cărora sumele decontate pentru suportarea influenţelor financiare asupra drepturilor salariale au la bază contracte încheiate de casele de asigurări de sănătate judeţene cu unităţile sanitare publice, modul de executare a acestor contracte intrând în sfera de control a CNAS.

Instanţa de fond a motivat şi respingerea cererii de anulare a măsurii de la pct. I.8., reţinând că aceasta priveşte aspecte de natură contabilă, în privinţa cărora reclamanta nu a probat contrariul celor reţinute de Curtea de Conturi, prin solicitarea unei expertize financiar-contabile.

Drept urmare, constatând că argumentele din cererea introductivă au fost tratate, Înalta Curte va respinge motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Analizând criticile din recurs subsumate cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima măsură contestată este cea prevăzută la pct. I.3.2. din Decizia nr. 10/2019, măsură potrivit căreia autoritatea de audit a impus CNAS planificarea şi efectuarea de controale în vederea verificării legalităţii şi realităţii sumelor aferente majorărilor salariale solicitate spre decontare de furnizorii de servicii medicale şi decontate de casele de asigurări de sănătate judeţene din FNUASS, cu luarea măsurilor legale care se impun, după caz.

Constatarea care a stat la baza impunerii măsurii a fost aceea a neverificării de către CNAS a plăţilor făcute din bugetul FNUASS, prin intermediul caselor de asigurări de sănătate judeţene, către furnizorii de servicii medicale pentru plata influenţelor financiare determinate de punerea în aplicare a unor prevederi legale referitoare la salarizarea personalului încadrat în unităţile sanitare.

Astfel, s-a reţinut că spitalele au solicitat şi încasat în plus sume reprezentând influenţe financiare privind creşterile salariale finanţate din bugetul FNUASS, prin includerea în sumele solicitate şi a contravalorii indemnizaţiei de hrană, care nu era vizată de actul normativ care a stat la baza încheierii contractelor pentru suportarea acestor influenţe financiare (a se vedea O.U.G. nr. 114/2017 şi Ordinul M.S. şi Preşedintelui CNAS nr. 78/14/2018)

Criticile reclamantei, reiterate în recurs sub incidenţa cazului de casare referitor la greşita aplicare a legii, nu privesc constatarea de fond a Curţii de Conturi - a decontării greşite a contravalorii indemnizaţiei de hrană, ci chestiunea procedurală a lipsei atribuţiilor de control asupra acestor decontări cerute de către furnizorii de servicii.

Ceea ce susţine recurenta-reclamantă este că atribuţiile sale de control sunt restrânse la contractele privind furnizarea serviciilor medicale de către unităţile sanitare, care sunt diferite de contractele privind decontarea influenţelor financiare determinate de creşterile salariale. Or, dispoziţiile art. 260 şi art. 305 din Legea nr. 95/2006, invocate atât de Curtea de Conturi cât şi de către instanţa de fond, se referă la prima categorie de contracte şi nu sunt aplicabile celei de-a doua categorii, aceste dispoziţii fiind greşit interpretate de către instanţa fondului.

Înalta Curte, constată nefondate criticile recurentei. Este în afara oricărei îndoieli că plăţile menţionate au fost făcute din bugetul FNUASS, în baza unor contracte pe care casele de asigurări de sănătate judeţene le-au încheiat cu furnizorii de servicii medicale, în temeiul O.U.G. nr. 114/2017 şi a Ordinului M.S. şi Preşedintelui CNAS nr. 78/14/2018. Obiectul contractelor l-a constituit acordarea sumelor pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 153/2017 şi ale O.U.G. nr. 114/2018 referitoare la aplicarea anumitor majorări salariale.

Având în vedere că, potrivit art. 220 alin. (3) şi art. 280 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, gestionarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate revine, în condiţiile legii, CNAS şi caselor de asigurări de sănătate, recurenta-reclamantă are certe atribuţii de control în privinţa plăţilor făcute din acest Fond.

Mai mult, Ordinul nr. 78/14/2018 trimite la încheierea contractelor pentru acoperirea majorărilor salariale prevăzute de O.U.G. nr. 114/2017, în temeiul art. 258 alin. (1) din Legea nr. 95/2006. Astfel, chiar dacă norma de rang superior se referă la contractele pe care casele de asigurări le încheie cu furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale pentru furnizarea de servicii şi pentru plata acestora, acestei norme îi sunt asimilate, prin Ordin, şi contractele încheiate de casele de asigurări cu furnizorii de servicii medicale pentru acoperirea majorărilor salariale prevăzute de O.U.G. nr. 114/2017. Ca atare, sunt incidente prevederile art. 260 şi art. 305 alin. (1) din aceeaşi lege referitoare la exercitarea controlului CNAS.

În acelaşi sens este de menţionat că în anexa la Ordinul nr. 78/14/2018, care cuprinde clauzele contractului, este stipulat că suma lunară contractată nu poate depăşi suma corespunzătoare influenţelor financiare determinate de punerea în aplicare a prevederilor din domeniul salarizării, ceea ce implică controlul CNAS asupra nivelului acestor decontări.

Chiar şi în lipsa prevederilor anterior invocate ale Ordinului, gestionarea FNUASS impune recurentei-reclamante atribuţia de control asupra legalităţii sumelor decontate din Fond, în baza oricăror contracte.

În concluzie, calitatea de gestionar al FNUASS şi ordonator principal de credite atrage în sarcina CNAS atribuţii de control în privinţa decontărilor anterior menţionate, ce au fost exercitate necorespunzător şi care au determinat autoritatea de audit să reţină că se impunea elaborarea de către CNAS a unei proceduri unitare privind verificarea modului de stabilire a influenţelor financiare determinate de creşterile salariale pentru personalul încadrat în unităţile spitaliceşti.

CNAS nu realizează numai controlul serviciilor medicale furnizate şi raportate de către furnizorii de servicii medicale şi decontate de casele de asigurări, ci şi verificarea modului în care au fost calculate şi solicitate la decontare sumele lunare aferente influenţelor financiare determinate de creşterile salariale, câtă vreme şi pentru acestea s-au încheiat contracte, iar sursa de finanţare a reprezentat-o FNUASS.

În ceea ce priveşte măsura de la pct. I.8. din Decizia nr. 10/2019, aceasta a constat în impunerea obligaţiei de a respecta cadrul legal în întocmirea şi utilizarea documentelor financiar-contabile, a conturilor contabile, precum şi în completarea situaţiilor financiare, astfel încât să prezinte imaginea fidelă a poziţiei financiare a entităţilor din subordinea CNAS. Constatarea care a determinat măsura a fost aceea potrivit căreia aceste entităţi nu ar fi respectat întrutotul prevederile legale în materie de întocmire a situaţiilor financiare, în sensul că în bilanţul contabil contravaloarea indemnizaţiilor de concediu medical datorate de Casa de Asigurări de Sănătate angajatorilor a fost înregistrată numai la rândul 60:

"Datorii comerciale, avansuri şi alte decontări", nefigurând şi la rândul 61:

"Datorii comerciale şi avansuri".

S-a apreciat de către autoritatea de audit că, în această manieră, datoriile caselor judeţene nu au fost corect preluate în formularul de bilanţ şi nici în Anexa nr. 40 c:

"Situaţia activelor şi datoriilor financiare la 31.12.2018", concurând astfel la prezentarea unei imagini eronate a poziţiei financiare a acestor entităţi.

Înalta Curte constată fondate criticile recurentei-reclamante privitoare la această măsură. Instanţa de fond a respins greşit argumentele de nelegalitate invocate prin cererea introductivă, cu motivarea că reclamanta nu a propus proba cu expertiză financiar-contabilă spre a demonstra corecta încadrare a respectivelor datorii în formularul de bilanţ.

Aşa cum arată recurenta-reclamantă, raportat la reglementările contabile incidente, indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă, pentru care angajatorii depun cereri de restituire la casele judeţene, reprezintă creanţe faţă de bugetul FNUASS, încadrabile la categoria datoriilor curente, însă nu şi la categoria datoriilor comerciale.

Acest aspect rezultă din dispoziţiile OMFP nr. 629/2009, potrivit cărora, la cod rând 61 din bilanţ se raportează soldurile conturilor 461 Debitori şi 462 Creditori, însă numai sumele reprezentând creanţe şi datorii comerciale provenind din furnizarea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii. Printre acestea nu se numără indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă, ce nu sunt creanţe provenite din comerţ, respectiv din activităţi economice.

În acest sens este şi poziţia Ministerului Finanţelor Publice, expusă în adresa nr. x/4.08.2020, administrată ca probă în recurs, potrivit căreia sumele reprezentând contravaloarea concediilor medicale datorate angajatorilor se raportează în formularul "Bilanţ" la rândul 60 "Datorii comerciale, avansuri şi alte decontări", în timp ce la cod rând 61 din bilanţ se raportează numai sumele reprezentând creanţe şi datorii comerciale provenind din furnizarea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei CNAS, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite în parte acţiunea în anulare formulată de reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, va anula Decizia nr. 10/30.07.2019 şi încheierea nr. 54/04.10.2019, ambele emise de pârâtă, în ceea ce priveşte măsurile dispuse la punctul I.8 din cuprinsul Deciziei nr. 10/30.07.2019, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

II.2. În ceea ce priveşte recursul îndreptat împotriva respingerii cererii de suspendare a executării celor două măsuri contestate, Înalta Curte constată că, prin soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea măsurilor, încetează să existe interesul procesual pentru soluţionarea recursului referitor la suspendarea măsurilor, care putea avea efect numai până la pronunţarea prezentei decizii definitive.

Pentru acest motiv, în temeiul art. 496 raportat la art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva aceleiaşi sentinţe, în ceea ce priveşte soluţia asupra cererii de suspendare, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 211 din data de 24 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia asupra acţiunii în anulare.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite în parte acţiunea în anulare formulată de reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Anulează Decizia nr. 10/30.07.2019 şi încheierea nr. 54/04.10.2019, ambele emise de pârâtă, în ceea ce priveşte măsurile dispuse la punctul I.8 din cuprinsul Deciziei nr. 10/30.07.2019.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva aceleiaşi sentinţe, în ceea ce priveşte soluţia asupra cererii de suspendare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2022.