Arbitral annulment deadline prorogation triggered by post-award correction requests under Article 611(1) of the Civil Procedure Code.

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea în anulare formulată la data de 22.06.2020 şi înregistrată pe rolul

Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A. Piteşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., în temeiul art. 608 şi următoarele C. proc. civ., anularea sentinţei arbitrale nr. 19 din 13 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, iar în temeiul art. 613 alin. (3), lit. b) C. proc. civ. a cerut Curţii să se pronunţe asupra fondului cauzei, în limitele convenţiei arbitrale şi să oblige intimata la plata cheltuielilor de judecată pricinuite de soluţionarea prezentului litigiu.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 899 din data de 6 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în anulare formulată de reclamanta A. S.A. Piteşti în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca tardiv formulată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate la punctul I.2 anterior a declarat recurs reclamanta societatea A. S.A. Piteşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de fond.

În susţinerea căii de atac promovate, recurenta a arătat, în esenţă, că, interpretând în mod greşit prevederile art. 611 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa de fond a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, şi anume prevederile imperative ale legislaţiei române privind îndatorirea judecătorilor de a soluţiona orice cerere aflată în competenţa lor (art. 5 din Codul de procedură), principiul procesual al aflării adevărului (art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.), dreptul la un proces echitabil (art. 6 din C. proc. civ. şi art. 6 para. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) şi dreptul la apărare (art. 13 din C. proc. civ.).

În opinia recurentei, contrar celor reţinute de prima instanţă, dispoziţiile art. 611 alin. (1) din C. proc. civ. stabilesc, fără echivoc, o singură cale de atac, aceea a acţiunii în anulare împotriva hotărârii arbitrale, termenul în care poate fi exercitată acţiunea în anulare fiind de o lună, acesta începând să curgă de la comunicarea hotărârii arbitrale sau de la comunicarea hotărârii/încheierii de soluţionare a cererii formulate conform art. 604 din C. proc. civ., atunci când o astfel de cerere a fost formulată de oricare dintre părţi.

A arătat recurenta că, în ipoteza în care, după pronunţarea hotărârii arbitrale, una dintre părţi formulează o cerere potrivit art. 604 din C. proc. civ. pentru lămurirea, completarea sau îndreptarea acelei hotărâri arbitrate, hotărârea de lămurire/completare sau încheierea de îndreptare care se pronunţă va face parte din acea hotărâre arbitrală, iar un astfel de aspect confirmă voinţa legiuitorului de a proroga termenul de formulare a acţiunii în anulare împotriva sentinţei arbitrale până la comunicarea încheierii de îndreptare a erorilor materiale. Prin urmare, termenul de o lună pentru formularea acţiunii în anulare prevăzut de art. 611 alin. (1) din C. proc. civ. se calculează de la comunicarea integrală a hotărârii arbitrale.

A subliniat recurenta că, în prezentul dosar, a formulat cerere de îndreptare a erorilor materiale strecurate în sentinţa arbitrală ce a fost soluţionată de către Tribunalul arbitral prin încheierea din 29 aprilie 2020, comunicată în data de 22 mai 2020, termenul de o lună pentru formularea acţiunii în anulare împotriva hotărârii arbitrale începând să curgă de la un astfel de moment.

A mai învederat recurenta că potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, unei formulări generale a textului legal trebuie să-i corespundă o aplicare generală a acestuia, fără a face apel la distincţii pe care legea nu le prevede. În cazul în care legiuitorului ar fi intenţionat să reglementeze separat două căi de atac cu termene diferite, ar fi prevăzut în mod expres acţiunea în anulare împotriva hotărârii/încheierii date asupra unei cereri formulate conform art. 604 din C. proc. civ. şi termenul aferent acestei căi de atac. În schimb, teza a II-a a art. 611 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează numai momentul la care începe să curgă termenul, fără a face referire la o altă acţiune în anulare, diferită faţă de cea de la teza I. Astfel, momentul de început al curgerii termenului pentru acţiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale este diferit după cum s-a formulat sau nu o cerere de lămurire, completare sau îndreptare a hotărârii.

A mai subliniat recurenta că nu este întemeiat argumentul primei instanţe, potrivit căruia interpretarea textului în discuţie nu poate fi în sensul propus de recurentă întrucât s-ar lăsa la latitudinea părţii interesate momentul de început al cursului termenului prin formularea în mod tardiv a unei cereri de lămurire, de completare ori de îndreptare, ceea ce ar permite repunerea în termenul de exercitare a acţiunii în anulare vizând sentinţa arbitrală iniţială. Din această perspectivă a arătat recurenta că, spre deosebire de reglementarea din dreptul comun de procedură civilă, în procedura arbitrală, formularea unei cereri de lămurire/completare/îndreptare este supusă unor termene scurte, de 10 zile de la primirea hotărârii. De asemenea, în arbitraj instituţionalizat, conform regulilor CICA, termenul pentru formularea acestor cereri este de 15 zile de la data comunicării hotărârii arbitrale. Aşa fiind, câtă vreme regulile speciale aplicabile impun un termen limită, ideea unei tergiversări sau formulări sine die a acţiunii în anulare iese din discuţie. Interpretarea dată de prima instanţă nu poate fi primită şi prin prisma faptului că adaugă la lege, or, textul art. 611 este neechivoc.

Nu în ultimul rând, a învederat recurenta că interpretarea dată de instanţa de fond prevederilor art. 611 alin. (1) din C. proc. civ. nu poate fi primită, întrucât conduce la încălcarea dreptului de acces la justiţie, drept consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia pretenţiile unei persoane trebuie să fie judecate de către o instanţă independentă, imparţială şi instituită de lege în vederea respectării dreptului de liber acces la justiţie. Aşadar, statele au obligaţia de a realiza o garantare corectă şi completă a accesului la justiţie, motiv pentru care normele trebuie interpretate în sensul acordării dreptului şi nu al negării sau limitării acestuia, aşa cum ar fi interpretarea art. 611 din C. proc. civ. ce a fost dată de prima instanţă, care a limitat exerciţiul accesului recurentei la justiţie.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimata-pârâtă B. S.R.L. a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta A. S.A. Piteşti, ca nefondat, şi menţinerea, ca legală, a hotărârii primei instanţe.

A arătat, în esenţă, intimata că interpretarea dată prevederilor art. 611 alin. (1) C. proc. civ. de judecătorul fondului este conformă naturii instituţiilor îndreptării, completării, respectiv lămuririi unor hotărâri, în sensul că prima teză a articolului în discuţie vizează acţiunea în anulare împotriva Sentinţei arbitrale (ce trebuie formulată "în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale"), iar teza a II-a a textului reglementează acţiunea în anulare împotriva hotărârii/încheierii de soluţionare a cererii de lămurire, completare sau îndreptare a unei hotărâri, această din urmă teză neputând fi analizată izolat de restul prevederilor din C. proc. civ.

A învederat intimata că, spre deosebire de art. 446 C. proc. civ., legiuitorul nu a prevăzut expres, în cadrul art. 604 C. proc. civ., şi posibilitatea atacării separate a hotărârii/încheierii de completare, lămurire sau îndreptare a hotărârii arbitrale, motiv pentru care literatura de specialitate a reţinut că, prin aplicarea dreptului comun reprezentat de art. 446 C. proc. civ., astfel de hotărâri/încheieri sunt supuse acţiunii în anulare.

În opinia intimatei, urmare aplicării prevederilor art. 446 C. proc. civ., hotărârea/încheierea de soluţionare a cererii de completare, lămurire, îndreptare poate fi atacată pe cale separată, în aceleaşi condiţii (şi aceleaşi termene) precum hotărârea la care se referă, chiar dacă este considerată ca făcând parte integrantă din aceasta, neexistând niciun motiv legal sau logic pentru a considera că legiuitorul a intenţionat să excludă de la de la posibilitatea atacării pe cale separată cu acţiune în anulare a hotărârii/încheierii de completare, lămurire sau îndreptare a hotărârii arbitrale, dar să permită acest remediu în cazul completării, lămuririi sau îndreptării hotărârii judecătoreşti. Identitatea de raţiune a legiuitorului (ubi eadem ratio ibi idem jus) - la fel ca în cazul art. 446 C. proc. civ. - impune ca hotărârea/încheierea de completare, lămurire sau îndreptare a hotărârii arbitrale să poată fi atacată cu acţiune în anulare, în termen de o lună de la data comunicării acestei hotărâri/încheieri. Astfel, cele două teze ale art. 611 alin. (1) C. proc. civ. reglementează posibilitatea promovării unor acţiuni în anulare diferite, neputând fi reţinută teza unei prorogări a termenului de formulare a unei acţiuni unice, îndreptate atât împotriva hotărârii principale, cât şi împotriva hotărârii accesorii de îndreptare, ori lămurire sau completare, cum propune recurenta- reclamantă. Astfel, în cauza de faţă, comunicarea încheierii din 29 aprilie 2020 nu a avut drept efect o prorogare a termenului de formulare a acţiunii în anulare împotriva sentinţei arbitrale, prima instanţă reţinând corect aspectul nerespectării termenului de formulare a acţiunii în anulare.

A mai arătat intimata că o aplicare în concret a interpretării art. 611 alin. (1) C. proc. civ., propusă de recurentă, ar înlătura orice piedică legală împotriva abuzului de drept sub forma promovării unei cereri de completare, lămurire sau îndreptare, chiar peste ani după comunicarea hotărârii arbitrale, urmată de formularea unei acţiuni în anulare împotriva hotărârii arbitrale. Validarea interpretării propuse de A. ar genera un precedent periculos pentru securitatea circuitului civil, iar prima instanţă a reţinut corect lipsa unui fundament legal pentru o astfel de interpretare.

În plus, formularea impersonală a art. 611 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. ar conduce, în interpretarea propusă de reclamantă, la ideea că termenul pentru formularea acţiunii în anulare începe să curgă, pentru toate părţile, de la data comunicării hotărârii/încheierii de completare, lămurire sau îndreptare. Practic, de la momentul comunicării hotărârii arbitrale, o parte nu ar putea şti dacă termenul de introducere a acţiunii în anulare a început să curgă, întrucât nu are certitudinea că restul părţilor nu au introdus o cerere de completare, lămurire sau îndreptare. Or, acest lucru ar reprezenta o încălcare gravă a dreptului părţilor la un proces echitabil şi a dreptului la egalitate de arme. Astfel, acţiunea în anulare formulată împotriva hotărârii arbitrale şi introdusă în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale principale ar putea fi respinsă ca prematură sau inadmisibilă, întrucât termenul de o lună încă nu a început să curgă.

Mai arată intimata că recurentei nu i-a fost îngrădit liberul acces la justiţie, întrucât, după încetarea stării de urgenţă (14 mai 2020), aceasta a avut opţiunea de a formula acţiunea în anulare împotriva sentinţei arbitrale în termen de o lună de la comunicarea acesteia (până la 15 iunie 2020) - termen legal, imperativ, unic, transparent şi clar pentru toate părţile. Recurenta nu avea niciun motiv pentru a se raporta la data comunicării încheierii din 29 aprilie 2020, întrucât, prin aceasta, tribunalul a respins cererea A. de îndreptare a erorilor materiale, strict în legătură cu soluţia din sentinţa arbitrală privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, iar prin acţiunea în anulare A. nu a atacat (nici măcar formal) încheierea din 29 aprilie şi nici soluţia tribunalului arbitral privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, nefiind aplicabilă nici jurisprudenţa invocată de A. prin recurs.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenta - reclamantă A. S.A. Piteşti a solicitat, prin invocarea unor aspecte similare celor din memoriul de recurs, respingerea apărărilor formulate de intimata - pârâtă B. S.R.L., apreciind susţinerile intimatei ca fiind neîntemeiate.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 18 mai 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 22 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente şi de aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta societatea A. S.A. Piteşti este fondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte observă că, prin sentinţa civilă atacată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în anulare promovată de reclamanta A. S.A. Piteşti împotriva sentinţei arbitrale nr. 19 din 13 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, reţinând tardivitatea formulării acesteia, în considerarea interpretării prevederilor art. 611 alin. (1) C. proc. civ. în sensul că teza I a acestuia priveşte acţiunea în anulare împotriva sentinţei arbitrale, iar teza a II-a a textului normativ în discuţie se referă la acţiunea în anulare împotriva hotărârii/încheierii de soluţionare a cererii de lămurire, completare sau îndreptare a hotărârii, fără ca, în opinia primei instanţe, un astfel de text să poată fi interpretat în sensul prorogării termenului de formulare a acţiunii arbitrale împotriva hotărârii arbitrale până la comunicarea hotărârii/încheierii tribunalului arbitral de soluţionare a cererii de completare, ori lămurire sau îndreptare.

Faţă de o astfel de soluţie recurenta - reclamantă a formulat, prin calea de atac promovată, contraargumente de ordin critic, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile art. 611 alin. (1) C. proc. civ., critici pe care Înalta Curte le apreciază drept fondate.

Contrar celor statuate de prima instanţă, Înalta Curte reţine că, din conţinutul normativ al prevederilor art. 611 alin. (1) C. proc. civ., rezultă, în fapt, voinţa legiuitorului de a reglementa o acţiune în anulare unică ce poate fi promovată (în scopul desfiinţării hotărârii arbitrale) în termen de o lună, termen ce curge, în funcţie de introducerea sau nu a uneia dintre cererile reglementate de art. 604 C. proc. civ., fie de la data comunicării hotărârii iniţiale, fie de la data comunicării hotărârii de lămurire sau completare ori a încheierii de îndreptare a conţinutului iniţial al hotărârii arbitrale. Cu alte cuvinte, pronunţarea unei hotărâri de lămurire/completare ori a unei încheieri de îndreptare generează o prorogare a termenului de introducere a acţiunii în anulare, în sensul că împlinirea acestuia va fi calculată având drept punct de plecare data comunicării celei din urmă sus menţionate hotărâri/încheieri.

Dispoziţiile art. 611 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că: Acţiunea în anulare va fi introdusă la curtea de apel în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale. Dacă s-a formulat o cerere potrivit art. 604, termenul curge de la data comunicării hotărârii sau, după caz, a încheierii prin care a fost soluţionată cererea.

Din interpretarea gramaticală, sistematică şi teleologică a normei sus citate rezultă concluzia că nu poate fi avut în vedere un unic moment de la care curge termenul de promovare a unei acţiuni în anularea sentinţei arbitrale, acela care începe să curgă de la comunicarea respectivei hotărâri, ci, dimpotrivă, un astfel de termen se prorogă, în ipoteza formulării unei cereri de îndreptare/lămurire/completare, până la momentul comunicării hotărârii/încheierii prevăzute de art. 604 C. proc. civ.

Tot în sprijinul acestei interpretări, Înalta Curte are în vedere natura juridică a hotărârii arbitrale, ce este subordonată naturii arbitrajului în sine. Or arbitrajul, ce reprezintă o modalitate privată de soluţionare a disputelor apărute între părţi, fiind o jurisdicţie alternativă nestatală, are drept element declanşator convenţia arbitrală, ce este, în esenţă, un contract prin care părţile acordă un mandat arbitrilor, în vederea soluţionării, în drept sau, pe baza acordului expres al părţilor, în echitate, a unei anumite dispute determinate.

Întrucât la baza procedurii arbitrale stă convenţia părţilor, natura mixtă a arbitrajului (jurisdicţională şi contractuală) este evidentă, prin hotărârea arbitrală, tribunalul arbitral nefăcând decât să execute mandatul primit. Or, exercitarea mandatului arbitrilor include atât pronunţarea hotărârii iniţiale, cât şi a celor emise conform art. 604 C. proc. civ., prevederile alin. (5) teza finală a acestui text normativ subliniind faptul că hotărârea de lămurire sau de completare ori încheierea de îndreptare face parte integrantă din hotărârea arbitrală. Astfel, hotărârea/încheierea reglementată de art. 604 C. proc. civ. reprezintă o parte componentă a acesteia, fiind integrată, prin voinţa legiuitorului, în hotărârea arbitrală.

Împotriva manierei de îndeplinire, în cadrul arbitrajului, a unui atare mandat, legiuitorul a reglementat o acţiune de fond (sub forma acţiunii în anulare reglementată de art. 608-613 C. proc. civ.), iar nu o cale de atac, întrucât, după cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi, hotărârea arbitrală nu cunoaşte sistemul căilor de atac, specific justiţiei statale (în acest sens fiind şi art. 606 C. proc. civ.).

Voinţa legiuitorului, de a deferi jurisdicţiei statale un control unitar, integrat, al tuturor elementelor procedurii arbitrale, în cadrul unui demers judiciar unic, pe calea unei singure acţiuni în anulare, rezultă nu doar din prevederile art. 611 alin. (1), coroborat cu art. 604 alin. (5) C. proc. civ. şi din prevederile art. 606 precitate, ci şi din prevederile art. 608 alin. (2) C. proc. civ. (coroborat cu excluderea, în noua formă a Codului de procedură, a ipotezei minus petita din prevederile art. 608 alin. (1), lit. f), ce a preluat prevederile art. 364 lit. f) din vechiul cod) ce subliniază că nu mai pot face obiectul acţiunii în anulare neregularităţile ce nu au fost remediate pe calea prevăzută la art. 604 C. proc. civ.

Într-un atare context, întrucât sensul coroborat al sus indicatelor prevederi legale este cel al unei învestiri a instanţei de judecată cu un control statal unitar al tuturor elementelor procedurii arbitrale, prevederile tezei a II-a a alin. (1) al art. 611 C. proc. civ. vizează, în realitate, o singură cale de acţiune, pentru exercitarea căreia termenul curge diferit, după cum a fost sau nu formulată o cerere în temeiul art. 604 C. proc. civ., o atare formulare generând o prorogare a termenului de promovare a acţiunii în anulare.

O astfel de interpretare este, de altfel, impusă şi de faptul că acţiunea în anulare reprezintă singura modalitate de acces la o instanţă de judecată a părţilor unei dispute arbitrale, or, în acest context, a interpreta prevederile art. 611 C. proc. civ., în maniera realizată de judecătorul fondului, echivalează cu a institui restricţii asupra accesului la justiţie ce, dincolo de faptul că nu rezultă din textul normativ în discuţie, îl restrâng pe acesta într-o manieră ce strică echilibrul raportului rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat. Or, într-un context precum cel incident litigiului pendinte, interpretarea normei trebuie să fie realizată într-o manieră care să asigure accesul la justiţie şi prezervarea unui astfel de echilibru.

Contrar celor reţinute de prima instanţă şi reiterate de intimată, o astfel de interpretare nu poate fi considerată ca lăsând la discreţia părţilor momentul de la care curge termenul de formulare a acţiunii în anulare, întrucât prevederile art. 604 alin. (3) C. proc. civ. reglementează expres faptul că: Cererea de lămurire sau de completare se formulează, potrivit alin. (1), respectiv alin. (2), în termen de 10 zile de la data primirii hotărârii şi se soluţionează de tribunalul arbitral, prin hotărâre separată, cu citarea părţilor, în timp ce alin. (4) al aceluiaşi text normativ arată că cererea de îndreptare a erorilor formulată de părţi este supusă aceluiaşi termen.

Înalta Curte reţine că riscul exercitării abuzive a drepturilor procesuale nu este suficient spre a interpreta norma într-un sens prohibitiv excesiv, întrucât C. proc. civ. reglementează mecanisme de protecţie împotriva acestuia (abuzului de drept), în acest sens fiind art. 12 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, în ceea ce priveşte ipoteza particulară a unui potenţial abuz de drept sub forma introducerii tardive a unei cereri din categoria celor reglementate de art. 604 C. proc. civ., instanţa de control judiciar apreciază că un atare risc nu este unul real, reamintind Înalta Curte că sancţiunea aplicabilă unei cereri formulate cu depăşirea termenului legal este decăderea, iar unul dintre efectele decăderii este cel al pierderii dreptului procesual. Or, întrucât dreptul procesual pierdut este cel de a formula o cerere în sensul art. 604 C. proc. civ., nu se poate reţine că o cerere exercitată de o parte ce nu mai are un astfel de drept ar mai putea genera efecte precum cel de prorogare a termenului de formulare a acţiunii în anulare.

Pentru aceste considerente, nu sunt întemeiate nici alegaţiile intimatei, privind riscul de a genera lipsa de predictibilitate a textului art. 611 alin. (1) C. proc. civ. (în ipoteza unei interpretări precum cea expusă în prezenta hotărâre), în contextul în care termenul de formulare a cererilor reglementate de art. 604 C. proc. civ. este unul clar, iar prorogarea termenului prevăzut de art. 611 precitat se află într-o strânsă legătură cu termenul reglementat de alin. (3) şi (4) al art. 604 C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte nu poate împărtăşi nici soluţia primei instanţe de a aplica, prin analogie, prevederile art. 446, raportate la art. 442 C. proc. civ., cum nu se poate reţine, în chestiunea particulară supusă analizei în prezenta cauză, nici necesitatea unei completări a dispoziţiilor art. 611 alin. (1) cu astfel de prevederi, întrucât norma specială în discuţie (art. 611 alin. (1) C. proc. civ.), conţine dispoziţii proprii specifice, apte a indica, din perspectiva supusă analizei, sensul descris în paragrafele anterioare, nefiind necesară nici apelarea la procedeul de interpretare ce implică o aplicare a unor norme similare şi nici completarea acestei norme speciale (art. 611 alin. (1) C. proc. civ.) cu alte prevederi legale.

Nu poate fi reţinută nici ipoteza riscului creării unui dezechilibru între părţile disputei arbitrale generat de necunoaşterea efectului de prorogare a termenului de formulare a acţiunii în anulare, ce, în opinia intimatei, s-ar transpune în riscul invocării excepţiei prematurităţii acţiunii formulate de partea ce nu este titulara cererii reglementate de art. 604 C. proc. civ. şi care a introdus o atare cerere într-un termen calculat de la data comunicării hotărârii iniţiale. Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că termenul de o lună instituit prin dispoziţiile art. 611 alin. (1) C. proc. civ. reprezintă un termen legal, imperativ (peremptoriu), adică înăuntrul căruia trebuie îndeplinit actul de procedură, iar nu un termen prohibitiv, respectiv înăuntrul căruia legea interzice efectuarea unui anumit act de procedură, motiv pentru care nu s-ar putea reţine o îndeplinire a condiţiilor aferente incidenţei prematurităţii.

În raport de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, faţă de data comunicării încheierii de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale (22 mai 2020 - dosarul primei instanţe), termenul de formulare a acţiunii în anulare s-a împlinit, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., la data de 22 iunie 2020, motiv pentru care promovarea acţiunii în anulare la data de 22 iunie 2020 a fost realizată cu respectarea termenului reglementat de art. 611 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., fiind astfel nelegală soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii în anulare formulate de reclamantă ca tardiv formulată.

Pentru aceste considerente, apreciind că instanţa de fond a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 611 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine incidenţa cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, soluţie de natură a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie.

Justificarea acestei soluţii rezidă şi în împrejurarea că prima instanţă, întemeindu-şi întregul său raţionament pe aprecierea eronată că acţiunea în anulare a fost tardiv introdusă, a lăsat neanalizate celelalte motive ale cererii deduse judecăţii, fapt ce determină casarea sentinţei pronunţate în aceste condiţii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, care urmează să o analizeze pe fond.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta societatea A. S.A. Piteşti împotriva sentinţei civile nr. 899 din data de 6 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta societatea A. S.A. Piteşti împotriva sentinţei civile nr. 899 din data de 6 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2022.