Judge wins salary index delay claim; Ministry appeal rejected, back pay with inflation and interest upheld.

Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministrul Justiţiei şi Curtea de Apel Târgu Mureş, a solicitat anularea în parte a ordinului nr. 1474/C/2017 emis de Ministrul Justiţiei, în ceea ce priveşte data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială majorată, obligarea la emiterea unui alt ordin de salarizare, conform Legii nr. 71/2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 + 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, precum şi repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 + 10% RON) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291.98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1868 din 18 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministrul Justiţiei şi Curtea de Apel Târgu Mureş, şi a anulat în parte Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1474/C/2017, doar în ceea ce o priveşte pe reclamantă şi numai cu privire la data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială majorată.

A obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamantă ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, ţinând seama şi de majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2005.

A obligat pârâta Curtea de Apel Târgu-Mureş să plătească diferenţele salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut că pretenţiile reclamantei au fost satisfăcute şi, prin urmare, acţiunea acesteia a rămas fără obiect, având în vedere că, la data de 24.05.2018, Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, care, la art. 1 alin. (1) prevede că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 421,36 RON.

Totodată, alin. (2) al art. 1 din ordin prevede că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 463,5 RON.

Astfel, reclamanta nu mai justifică interes în susţinerea pretenţiilor formulate, având în vedere că, prin OMJ nr. 2066/2018, au fost acordate drepturile salariale solicitate şi chiar mai mult prin aplicarea unei VRS de 463,5 RON.

În concluzie, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

II. Analiza motivelor de casare

Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei deduse judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurent, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea în parte a Ordinului nr. 1474/C/2017 emis de Ministrul Justiţiei şi obligarea pârâtului la acordarea unei indemnizaţii stabilite în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015-01.08.2016 + 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, precum şi actualizarea diferenţelor salariale rezultate cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale începând cu data de 09.04.2015 până la data plăţii efective.

Instanţa de fond a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamantă ordin de salarizare de recalculare a indemnizaţiei cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, ţinând seama şi de majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2005, obligând, totodată, pârâta Curtea de Apel Târgu Mureş la plata diferenţelor salariale astfel rezultate actualizate cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.

Sunt nefondate criticile recurentului în sensul că acţiunea este lipsită de obiect prin raportare la emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018 de către Ministrul Justiţiei la data de 24.05.2018, prin care a fost recunoscut dreptul reclamantei la calcularea indemnizaţiei lunare brute prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015-31.12.2017.

Instanţa de recurs observă că Ordinul nr. 2066/C/2018 a fost emis la 24 mai 2018, ulterior demersului reclamantei iniţiat la data de 17 iulie 2017 şi chiar a pronunţării sentinţei atacate (18 aprilie 2018).

Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamantei de a-i fi recunoscute, calculate şi achitate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare. Prin urmare, obiectul acţiunii exista atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond, iar emiterea Ordinelor nr. 2066/C/2018 şi nr. 3082/C/2018, după soluţionarea cauzei în primă instanţă, cu consecinţa recalculării cuantumului indemnizaţiei de încadrare cuvenite reclamantei, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispoziţiilor instanţei de fond, având efectul unei recunoaşteri a pretenţiilor reclamantei de către pârâtul Ministerul Justiţiei.

În plus, reclamanta a solicitat prin acţiune şi repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale şi plata diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate, creanţă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală.

Având în vedere că pârâtul nu a emis la timp ordinul cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută, prima instanţă a reţinut în mod corect că s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, iar prin Ordinul nr. 2066/C/2018 s-a stabilit doar acordarea drepturilor salariale, nu şi actualizarea acestor drepturi şi aplicarea dobânzii legale.

Din această perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Aşadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele de inflaţie).

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1868 din 18 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 ianuarie 2021.