Loss of procedural interest in administrative annulment action after definitive resolution of underlying criminal suspension cause
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal declared by the National Integrity Agency against the Court of Appeal of Constanța's 2017 civil judgment, upholding the lower instance's decision to reject the agency's action as a matter of law. The dispute concerned the agency’s attempt to annul an administrative decision issued by a Commission for the Verification of Fortunes, which had suspended the evaluation of a public official’s assets pending the resolution of a related criminal case before the High Court. The court ruled that the appeal lacked procedural interest because the underlying criminal case was definitively resolved in 2019, thereby extinguishing the cause for the suspension; consequently, the agency could no longer claim a practical benefit from annulling the 2017 suspension order, rendering its interest no longer current under the conditions for exercising a right of action. Relying on Articles 32(1)(d) and 33 of the Civil Procedure Code, the court admitted the exception of lack of interest raised ex officio and ordered the final legal fees for the appointed curator-advocate to be set at 1,000 RON.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, art. 96 din Legea nr. 1/2011, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 33 C. proc. civ; Loss of procedural interest in administrative annulment action after definitive resolution of underlying criminal suspension cause: The dispute concerned the agency’s attempt to annul an administrative decision issued by a Commission for the Verification of Fortunes, which had suspended the evaluation of a public official’s assets pending the resolution of a related criminal case before the High Court. The court ruled that the appeal lacked procedural interest because the underlying criminal case was definitively resolved in 2019, thereby extinguishing the cause for the suspension; consequently, the agency could no longer claim a practical benefit from annulling the 2017 suspension order, rendering its interest no longer current under the conditions for exercising a right of action. Relying on Articles 32(1)(d) and 33 of the Civil Procedure Code, the court admitted the exception of lack of interest raised ex officio and ordered the final legal fees for the appointed curator-advocate to be set at 1,000 RON.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited for the admission of the exception of lack of interest and the dismissal of the appeal.
Basis for fixing the final legal fees for the curator-advocate.
Full text
Şedinţa publică din data de 23 iunie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 12 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, A. şi B., a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de încheierea din data de 02 mai 2017, emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, privind averea domnului A., constituită în baza Legii nr. 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare, prin care s-a suspendat cauza până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2016 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 213 din 09 octombrie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată, în materia contencios administrativ şi fiscal, de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, împotriva pârâţilor Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, A. şi B..
3. Cererea de recurs declarată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 213 din 09 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.
În motivare s-a arătat, în esenţă, că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 96 din Legea nr. 1/2011.
4. Apărările formulate în cauză
În cauză nu a fost formulată întâmpinare.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând, cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.
Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia. Conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes, reprezentând folosul material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu soluţionarea unei cereri/acţiuni sau a unei căi de atac.
Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac, şi care trebuie să subziste pe tot parcursul soluţionării unei cauze.
În acest context, Înalta Curte apreciază că, în privinţa prezentei cereri de recurs, recurenta-reclamantă nu mai justifică un interes, respectiv un folos practic, material la care să fie îndrituită a spera în eventualitatea admiterii căii de atac, în stabilirea interesului procesual al susţinerii recursului fiind avute în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate.
Astfel, în cauza de faţă, recurenta-reclamantă a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de încheierea din data de 02 mai 2017, emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, privind averea domnului A., constituită în baza Legii nr. 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare, prin care s-a suspendat cauza până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2016 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu consecinţa reluării evaluării persoanei cercetate A..
Din verificarea sistemului informatic Ecris reiese că ulterior pronunţării hotărârii care face obiectul recursului dedus judecăţii în cauză, dosarul penal nr. x/2016 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost soluţionat definitiv prin decizia penală nr. 62 din 18 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 1 - 2018 în dosarul nr. x/2018.
Consecinţa anulării actului administrativ reprezentat de încheierea din data de 02 mai 2017, emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, ar fi fost tocmai reluarea evaluării persoanei cercetate A. înainte de soluţionarea dosarului penal nr. x/2016 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În condiţiile în care dosarul penal nr. x/2016 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost soluţionat definitiv prin decizia penală nr. 62 din 18 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 1 - 2018 în dosarul nr. x/2018, încetând astfel cauza pentru care s-a dispus de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa suspendarea evaluării persoanei cercetate A., recurenta-reclamantă având posibilitatea formulării unei cereri de repunere a cauzei pe rol, Înalta Curte constată că aceasta nu mai justifică un interes în susţinerea căii de atac a recursului.
Având în vedere circumstanţele descrise anterior, soluţionarea pe fond a căii de atac şi eventuala reformare a sentinţei, în sensul admiterii cererii de anulare a actului administrativ reprezentat de încheierea din data de 02 mai 2017, emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în raport de criticile formulate în recurs, nu ar mai putea produce niciun folos practic pentru recurenta-reclamantă, de vreme ce ea însăşi, de la momentul soluţionării definitive a dosarului penal nr. x/2016 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, avea posibilitatea formulării unei cereri de reluare a evaluării persoanei cercetate A., ca urmare a încetării cauzei pentru care s-a dispus de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa suspendarea evaluării persoanei cercetate A..
Prin urmare, interesul de a acţiona al recurentei-reclamante nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., iar condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes nu este îndeplinită, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes, invocată din oficiu şi va respinge recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 213 din 09 octombrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (4) C. proc. civ., va fixa onorariul definitiv pentru curatorul-avocat C., desemnată pentru intimaţii - pârâţi A. şi B., în cuantum de 1.000 RON, apreciind că această sumă este proporţională în raport cu complexitatea redusă a cauzei, raportat la finalitatea procesului şi cu activitatea desfăşurată pe parcursul judecării recursului, suma fiind reală, necesară şi rezonabilă sub aspectul tuturor serviciilor juridice prestate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia lipsei de interes, invocată din oficiu.
Respinge recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 213 din 09 octombrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.
Fixează onorariul definitiv pentru curatorul-avocat C., desemnată pentru intimaţii - pârâţi A. şi B., în cuantum de 1.000 RON.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2022.