Appeal for lack of concrete cassation grounds declared null; audiovisual sanction upheld

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10 ianuarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, în temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, a solicitat anularea Deciziei CNA nr. 1095 din 05 decembrie 2019 şi, pe cale de consecinţă, anularea sancţiunii, respectiv anularea Somaţiei publice de intrare în legalitate.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 789 din 16 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului.

3. Cererea de recurs exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 789 din 16 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 09 decembrie 2020, intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând, cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia în discuţie este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenta-reclamantă prezintă situaţia de fapt şi preia aceleaşi texte legale incidente raportului juridic de drept material invocate în apărările formulate în faţa instanţei de fond, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ şi expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurentă.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, ele reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

În acest context, deşi aşa cum s-a relevat mai sus, recurenta-reclamantă a indicat expres art. 488 alin. (1) C. proc. civ., niciunul dintre cazurile de casare reglementate prin acest text de lege nu a fost afirmat şi dezvoltat ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menţionat.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenţa instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, iar în aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speţă, prin cererea de recurs nu se formulează critici raportat la conţinutul concret al hotărârii atacate. Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material. Or, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

Prin urmare, întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor impuse de dispoziţiile legale mai sus menţionate şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu şi va constata nul recursul declarat de reclamanta A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu.

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 789 din 16 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2022.