Public domain classification appeal: cassation in part, award of attorney’s fees

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 24 februarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. Topolovăţu Mare, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Comuna Topolovăţu Mare prin primar şi Consiliul Local al Comunei Topolovăţu Mare a solicitat, în principal, anularea parţială a H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, respectiv anularea poziţiei nr. 11 din Anexa nr. 77 - Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Topolovăţu Mare, respectiv imobilul denumit "cămin cultural" situat în Topolovăţu Mare, nr. 174, înscris în CF x, cu nr. top x şi nr. top x, iar în subsidiar, modificarea poziţiei nr. 11 din Anexa nr. 77 - Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Topolovăţu Mare, în sensul restrângerii acesteia doar la sala de şedinţe a fostului CAP şi a WC-ului ce ocupă parţial clădirea C1 înscrisă în CF x Topolovăţu Mare la număr cadastral x (CF vechi x Topolovăţu Mare, nr. top x).

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 187 din 17 iulie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia nulităţii cererii pentru lipsa taxei judiciare de timbru;

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii Comuna Topolovăţu Mare prin primar şi Consiliul Local al Comunei Topolovăţu Mare şi a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu aceştia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a admis excepţia tardivităţii acţiunii;

- a respins, ca tardivă, acţiunea formulată de reclamanta A. Topolovăţu Mare prin administrator judiciar, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, fără cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 187 din 17 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Comuna Topolovăţu Mare prin primar, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate în sensul obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în prima instanţă ca fiind solicitate, îndreptăţite şi dovedite

Recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 13 noiembrie 2020, intimata-reclamantă A. Topolovăţu Mare prin Adminstrator Judiciar B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune casarea parţială a acesteia, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Criticile de nelegalitate ce se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulate de recurenta-pârâtă privesc chestiunea litigioasă a interpretării şi aplicării de către instanţa de fond a prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată.

Conform prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", iar potrivit dispoziţiilor art. 452 din acelaşi act normativ, "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Raportat la conţinutul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta consacră, drept fundament al plăţii cheltuielilor de judecată, culpa procesuală dovedită prin faptul pierderii procesului, cel ţinut de plata cheltuielilor de judecată fiind "partea care pierde procesul".

Potrivit art. 452 din C. proc. civ., cheltuielile de judecată vor fi acordate numai în măsura în care partea care le pretinde dovedeşte, în condiţiile legii, existenţa şi întinderea acestora, cel mai târziu până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Aceasta înseamnă că partea trebuie să formuleze până la închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât acestea nu se acordă din oficiu şi este ţinută de dovedirea existenţei şi întinderii acestora, dovadă care trebuie realizată în condiţiile legii, în raport cu obiectul fiecărei categorii de cheltuieli.

Având în vedere că reclamanta a pierdut procesul, acţiunea formulată de aceasta fiind respinsă, iar recurenta-pârâtă a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 2.500 RON, prin întâmpinarea înregistrată la dosarul instanţei de fond la data de 19 martie 2020, iar în acest sens a depus împuternicire avocaţială şi ordin de plată, în copie conformă cu originalul, Înalta Curte, contrar opiniei judecătorului fondului, reţine că recurenta-pârâtă era îndrituită la acordarea cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte observă că ordinul de plată depus în copie conformă cu originalul la dosar fond, conţine inclusiv menţiunea privind numărul contractului de asistenţă juridică şi numărul de dosar pentru care a fost achitată această sumă, fiind astfel suficiente date care să confirme efectuarea, respectiv primirea sumei de către avocatul recurentei, cu titlul de onorariu avocat pentru prezenta cauză.

Totodată, instanţa de recurs reţine că nu există dispoziţii legale care să prevadă că dovada cheltuielilor de judecată se face prin depunerea la dosarul cauzei a originalului ordinului de plată însoţit de un exemplar al facturii fiscale care să menţioneze numărul contractului de asistenţă juridică sau numărul de dosar pentru care au fost achitate aceste sume, iar în condiţiile în care pentru cheltuielile de judecată legiuitorul nu a prevăzut norme speciale sub aspectul probaţiunii, părţile sunt supuse regulilor generale în materie. Acestea sunt cele prevăzute de art. 150 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., care prevede că la cererile depuse în instanţa se ataşează copii certificate de pe înscrisurile de care partea înţelege să se folosească în proces, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 292 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că soluţia atacată, prin care s-a dispus respingerea cererii recurentei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată, este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor 453 alin. (1) şi ale art. 452 din C. proc. civ., impunându-se reformarea sentinţei sub acest aspect.

Prin urmare, în condiţiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga reclamanta la plata către recurenta-pârâtă Comuna Topolovăţu Mare prin primar a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă la fond, reprezentând onorariu avocaţial.

Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Comuna Topolovăţu Mare prin primar, va casa în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare, va obliga reclamanta A. Topolovăţu Mare prin administrator judiciar B. la plata către pârâta Comuna Topolovăţu Mare prin primar a sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, urmând a fi menţinute în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimata-reclamantă A. Topolovăţu Mare prin administrator judiciar B. la plata către recurenta-pârâta Comuna Topolovăţu Mare prin primar a sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, astfel cum a fost dovedit cu înscrisurile de la dosarul instanţei de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Comuna Topolovăţu Mare prin primar împotriva sentinţei civile nr. 187 din 17 iulie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Obligă reclamanta A. Topolovăţu Mare prin administrator judiciar B. la plata către pârâta Comuna Topolovăţu Mare prin primar a sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

Obligă intimata-reclamantă A. Topolovăţu Mare prin administrator judiciar B. la plata către recurenta-pârâta Comuna Topolovăţu Mare prin primar a sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2022.