Validity of procedural suspension for absence of written request for judgment in absentia in discrimination damages litigation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision to suspend the proceedings; the appellant, a plaintiff in a civil action for moral damages alleging discrimination, challenged the lower court's suspension order by claiming it had requested a judgment in absentia prior to the hearing. The appellate court determined that no written request for a trial in absentia was filed in the case file or recorded in the e-Justice system, rendering the suspension legally valid. The decision relies on Article 411(1)(2) of the Romanian Code of Civil Procedure, which mandates suspension when legally cited parties fail to appear and have not requested a judgment in absentia, alongside Articles 223 and 488, concluding that the appellant failed to prove the existence of the alleged request and that the cassation grounds were formally invoked without concrete criticism.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 223 din C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 415 pct. 1 din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ; Validity of procedural suspension for absence of written request for judgment in absentia in discrimination damages litigation: The appellate court determined that no written request for a trial in absentia was filed in the case file or recorded in the e-Justice system, rendering the suspension legally valid. The decision relies on Article 411(1)(2) of the Romanian Code of Civil Procedure, which mandates suspension when legally cited parties fail to appear and have not requested a judgment in absentia, alongside Articles 223 and 488, concluding that the appellant failed to prove the existence of the alleged request and that the cassation grounds were formally invoked without concrete criticism.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedServes as the legal basis for dismissing the appeal as unfounded in the final operative order.
Full text
Şedinţa publică din data de 23 iunie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.08.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. şi participantul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, acordarea de daune morale, cu titlu de despăgubiri pentru fapte de discrimare.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin încheierea din 28 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei privind pe reclamanţii B. şi A., în contradictoriu cu pârâta C. şi cu participarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru lipsa părţilor, reţinând lipsa părţilor legal citate şi faptul că niciuna dintre părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
3. Cererea de recurs
Împotriva încheierii din 28 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii atacate.
Recurentul-reclamant susţine că a transmis instanţei de fond o cerere de judecare a cauzei în lipsă la data de 20.02.2022, cu 8 zile înainte de suspendarea judecării cauzei.
De asemenea, susţine că soţia sa nu a fost reclamantă în niciun dosar aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti începând cu anul 2007.
4. Apărările formulate
Deşi au fost legal citate, părţile nu au formulat întâmpinări.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Examinând cererea de recurs, se constată că aceasta a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că prin cererea de recurs reclamantul îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia de suspendare a judecării cauzei, susţinând că instanţa nu a ţinut cont de faptul că a solicitat judecarea cauzei în lipsă printr-un înscris depus la dosar la data de 20.02.2022.
Înalta Curte constată că potrivit art. 223 din C. proc. civ.:
"(1) Lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.
(2) Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfăţişează numai una dintre părţi, instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii prezente, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, examinând şi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care lipsesc ambele părţi, deşi au fost legal citate, dacă cel puţin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă."
În conformitate cu prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.:
"Judecătorul va suspenda judecata: (…) 2. când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei."
Înalta Curte constată că în dosarul înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, prin încheierea de şedinţă din data de 28 februarie 2022, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., având în vedere că părţile legal citate nu s-au prezentat şi niciuna din părţi nu a formulat cerere de judecare a cauzei în lipsă.
Înalta Curte constată că susţinerile recurentului-reclamant în sensul că ar fi solicitat printr-un înscris depus la data de 20 februarie 2022 judecarea cauzei în lipsă, nu sunt fondate.
Astfel, din examinarea înscrisurilor din dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, depuse până la data pronunţării încheierii de suspendare - 28.02.2022 -, se constată că niciuna dintre părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, motiv pentru care instanţa învestită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată a făcut în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.
Deşi prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a susţinut că a depus în dosarul instanţei de fond la data de 20 februarie 2022 un înscris prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, acesta nu se regăseşte la dosar, iar recurentul-reclamant nu a depus nicio dovadă din care să reiasă transmiterea actului în dosarul de fond.
Mai mult, faptul că la dosar nu s-a transmis niciun înscris la data menţionată de către recurentul-reclamant reiese şi din sistemul informatizat Ecris.
Prin urmare, recurentul-reclamant nu a făcut dovada că ar fi solicitat judecarea cauzei în lipsă în faţa instanţei de fond, motiv pentru care în cauză nu se relevă nelegalitatea încheierii recurate, instanţa de fond reţinând cu just temei faptul că niciuna dintre părţile în proces, legal citate, nu s-a înfăţişat la strigarea cauzei şi nici nu s-a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă, context în care, în mod corect, a fost reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.
Astfel fiind, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Referitor la motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 7 C. proc. civ., se constată că au fost invocate formal, fără ca recurentul să menţioneze critici concrete de nelegalitate ce ar putea fi subsumate acestor motive.
De altfel, pentru reluarea judecării procesului la instanţa care a dispus suspendarea judecării cauzei, partea avea la îndemână dispoziţiile art. 415 pct. 1 din C. proc. civ., care prevăd că:
"Judecata cauzei suspendate se reia: prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor".
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 28 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 28 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 23 iunie 2022.