Judicial promotion contest: peremption of appeal for failure to reopen proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appeal (recurs) perempted, thereby leaving in force the lower court's dismissal of the plaintiff's request to suspend the effects of the disciplinary and administrative decisions; the dispute concerned a judge's challenge against the Superior Council of the Magistracy and a competition committee regarding a promotion contest decision and the subsequent rejection of the judge's appeal. The court applied the procedural rules on peremption under Articles 416, 417, 418, and 420 of the Civil Procedure Code, determining that the appeal was perempted ex lege because the parties failed to request the reopening of the proceedings within the six-month deadline following the suspension of the trial due to unjustified absence, and no grounds for interruption or suspension of the peremption period were established.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 416 alin. (1) din C. proc. civ, art. 415 pct. 1 C. proc. civ, art. 418 C. proc. civ, art. 420 alin. (1) din C. proc. civ; Judicial promotion contest: peremption of appeal for failure to reopen proceedings: La termenul de judecată din data de 15 aprilie 2021, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părţilor.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 23 iunie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29.09.2020 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători şi Comisia de Organizare a Concursului de Promovare pe loc a judecătorilor în funcţii de execuţie, din data de 25 octombrie 2020, suspendarea efectelor Hotărârii nr. 12/15.09.2020 a Comisiei de organizare a concursului de promovare pe loc a judecătorilor în funcţii de execuţie, din data de 25 octombrie 2020 şi a Hotărârii C.S.M., secţia pentru judecători nr. 1154/2020, prin care i s-a respins contestaţia împotriva primul act nominalizat.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 204/2020 din 5 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători şi Comisia de Organizare a Concursului de Promovare pe loc a judecătorilor în funcţii de execuţie, din data de 25 octombrie 2020, cu privire la Hotărârea nr. 12/15.09.2020 a Comisiei de organizare a concursului de promovare pe loc a judecătorilor în funcţii de execuţie din 25 octombrie 2020 şi a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători nr. 1154/2020.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 204/2020 din 5 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., precizând că va motiva recursul după comunicarea hotărârii recurate.
4. Apărările intimatului-pârât
Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare.
II. Cu privire la recursul de faţă
Analizând cu prioritate excepţia perimării recursului îndreptat împotriva sentinţei nr. 204/2020 din 5 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată următoarele:
La termenul de judecată din data de 15 aprilie 2021, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părţilor.
Asupra excepţiei perimării, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de 6 luni.
În cauză, se constată că părţile interesate în continuarea judecăţii nu au formulat, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ. şi nu a fost făcută dovada existenţei vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.
De asemenea, nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanţa de judecată sau vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ.
Cum în cauză nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 417 - 418 din C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 420 alin. (1) din C. proc. civ. şi va constata perimat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 204/2020 din 5 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Cu recurs în 5 zile de la pronunţare.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 23 iunie 2022.