Restitution claimant wins procedural appeal; annulment and remand ordered for expert-evidence rejection.

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea în parte a Deciziei nr. 8800/05.09.2019 emise de Comisia Specială de Retrocedare, respectiv să se constate calitatea A. de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul teren situat în Municipiul Iaşi, str. x, fostă proprietate comunitară evreiască preluată în mod abuziv de Statul român, şi să se dispună acordarea de măsuri compensatorii pentru suprafaţa totală de 1147 mp.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 20 mai 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins proba cu expertiza în specialitatea topografie, având în vedere obiectul cauzei şi obiectivele propuse pentru expertiză, apreciind că nu este utilă soluţionării cauzei.

Prin sentinţa nr. 31/2020 din 3 iunie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi a respins cererea reclamantei de obligarea a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din 20 mai 2020 şi a sentinţei nr. 31/2020 din 3 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei, în sensul anulării Deciziei nr. 8800/05.09.2019 emise de intimata-pârâtă şi, constatând calitatea A. de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul teren situat în Iaşi, str. x, să se dispună acordarea de măsuri compensatorii pentru suprafaţa totală de 1147 mp.

De asemenea, solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocă nemotivarea încheierii din data de 20.05.2020, în ceea ce priveşte respingerea probei cu expertiza în specialitatea topografie şi cadastru, având ca obiectiv identificarea imobilului ce face obiectul cererii de retrocedare şi determinarea suprafeţei acestuia.

Consideră că această probă era utilă şi necesară soluţionării cauzei, fiind de natură să lămurească unicul aspect aflat în litigiu, respectiv suprafaţa terenului aflat în proprietatea Comunităţii evreieşti şi preluat de Statul Român în perioada comunistă, în condiţiile în care în cuprinsul actului de preluare - Decretul Lege nr. 176/1948 - nu se indica suprafaţa imobilului preluat abuziv.

Susţine că, deşi a indicat în mod expres motivele pentru care se impunea încuviinţarea şi administrarea acestei probe, prima instanţa a respins cererea, fără a o motiva, apreciind doar că aceasta nu este utilă soluţionării cauzei.

Cu toate acestea, în cuprinsul hotărârii recurate (pag. 10 parag. 3 din hotărâre) a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada că terenul ce a făcut obiectul preluării de către stat a avut suprafaţa pretinsă prin acţiune.

Pe de altă parte, arată că motivarea primei instanţe este lacunară, neputând fi identificate motivele care au condus la soluţia de respingere a probei cu expertiza.

În consecinţă, consideră că hotărârile recurate nu respectă exigenţele art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., consideră că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prevăzut de art. 13 C. proc. civ., întrucât prima instanţa a respins proba cu expertiza, ce era pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării acţiunii, îngrădindu-i dreptul la apărare şi limitându-i posibilităţile de a dovedi temeinicia cererii de chemare în judecată şi întinderea dreptului la măsuri reparatorii.

Consideră că era necesară efectuarea expertizei tehnice pentru stabilirea întinderii suprafeţei de teren pentru care poate beneficia de măsuri reparatorii, în contextul în care, conform celor reţinute de către prima instanţa, această întindere nu rezultă în mod expres din înscrisurile aflate la dosar. Astfel, arată că, deşi prima instanţa a reţinut că înscrisurile aflate la dosar nu dovedesc faptul că terenul a avut la momentul preluării suprafaţa invocată de recurenta-reclamantă, a respins cererea de administrare a probei cu expertiza, ce ar fi fost de natură să dovedească suprafaţa terenului pentru care poate beneficia de măsuri reparatorii.

Recurenta-reclamantă susţine că administrarea probei cu expertiza tehnică în specialitatea topografie, cadastru şi geodezie se impunea, întrucât:

- este necesară corelarea informaţiilor cuprinse în Actul de vânzare din anul 1863, prin care vânzătorul B. a dobândit imobilul (înstrăinat ulterior în baza Actului de vânzare transcris de Tribunalul Iaşi S. a III-a cu nr. 30 din 8 aprilie 1866) şi în care sunt menţionate vecinătăţile şi dimensiunile laturilor proprietăţii (în sistem arhaic - stânjeni, palme şi palmace) cu informaţiile cuprinse în Planul vechi al proprietăţii (înainte de aliniere şi expropriere) întocmit de Comunitatea Iaşi-Serviciul bunurilor, care să confirme veridicitatea suprafeţei menţionate în acesta (un total de 1522 mp);

- este necesară compararea situaţiei existente în planul din anul 1897 (în care se identifica forma iniţială a amplasamentului) cu situaţia din anul 1940 (în care se regăseşte şi conturul din anul 1897, planul din anul 1940 reprezentând o actualizare a planului din anul 1897), având în vedere modificările survenite urmare alinierii străzii;

- este necesară compararea situaţiei identificate în Proiectul nr. 128/1961 - Releveu Şcoală de 7 ani nr. 7, Iaşi, str. x (care conţine planurile clădirii, precum şi planul de situaţie cu dimensiunile laturilor proprietăţii şi în care se menţionează o suprafaţă a terenului de 1144 mp), cu situaţia din anii 1927 şi 1940, având în vedere că planul de situaţie din anul 1961 indica o configuraţie a amplasamentului identică atât cu cea din planul cadastral din anul 1940 şi din planul de situaţie din anul 1927.

În consecinţă, susţine că, refuzând cererea sa de administrare a unei probe prin care fie lămurite aspecte de ordin tehnic ce exced competenţelor instanţei şi ale părţilor şi care nu reies din alte probe administrate în cauză, prima instanţă a încălcat dreptul său la apărare.

De asemenea, consideră că prima instanţa nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. şi nu a manifestat rol activ pentru aflarea adevărului şi aplicarea corectă a legii. În acest sens, invocă Decizia nr. 1764/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin care s-a reţinut că în principiu, rolul activ al judecătorului nu trebuie sa afecteze dreptul de disponibilitate al părţii, ci trebuie să se armonizeze cu iniţiativa părţilor, în scopul stabilirii adevărului.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000.

Arată că în speţă considerentele instanţei de fond sunt fundamental greşite, fiind rezultatul unei analize superficiale a susţinerilor din cererea de chemare în judecată şi a înscrisurilor de la dosar.

Cu referire la suprafaţa terenului, arată că: în anul 1910 s-a autorizat construirea unui nou corp de clădire, alinierea proiectată a străzii urmând a afecta parte din teren şi a impus demolarea construcţiei vechi, noua clădire fiind construită pe limita de proprietate ce ar fi rezultat din aliniere - filele x (situaţia regăsita în planul din 1940); în planul scara 1:100 este indicată o suprafaţă a construcţiei noi de 329,5 mp, fiind evidenţiata "curte" şi "şcoală veche"; în anul 1916 s-a solicitat autorizarea unor lucrări la şcoala veche, în planul scara 1:500 fiind evidenţiate configuraţia proprietăţii şi limita ce urma să rezulte din aliniere, precum şi cele 3 clădiri existente; exproprierea pentru cauză de utilitate publică s-a finalizat în anul 1925 prin încheierea actului de vindere-cumpărare pentru o suprafaţa de 167,33 mp - fila x; în anul 1927 s-a autorizat construirea unei extinderi - latrina, plan scară 1:500, indicând o configuraţie a clădirii similare celei din 1940.

Totodată, arată că într-un plan vechi al proprietăţii, întocmit de Comunitatea Evreilor din Iaşi - Serviciul bunurilor, se menţionează o suprafaţă totală de 1522 mp, iar prin situaţia juridică transmisă Comisiei cu privire la fostul imobil din str. x, Primăria Iaşi identifica parcela respectivă cu o suprafaţă de 1101,73 mp (parcela C. civ. 986). În acelaşi timp, din planul de situaţie de la autorizarea construcţiei din anul 1910 rezultă, prin măsurarea grafică, o suprafaţa de 1.147 mp.

Precizează că suprafaţa totală a terenului revendicat în cauză se poate determina şi din cuprinsul Actului de vânzare din anul 1863 şi din planul Comunităţii Israelite - Serviciul Bunuri, dimensiunile indicate în aceste două înscrisuri fiind aproape identice. Apreciază că suprafaţa totală a terenului anterior exproprierii din anul 1925 este indiscutabilă, aceste concluzii fiind susţinute şi de concluziile raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul C..

Sub acelaşi aspect, se impun a fi avute în vedere şi înscrisurile aferente proiectului nr. 128/1961, respectiv nr. 256/1961, întocmite la solicitarea Sfatului Popular Raional Iaşi cu ocazia executării unor lucrări de reparaţii la imobil, respectiv Devizul de lucrări care indica în mod expres faptul că terenul avea suprafaţa de 1.144 mp.

Susţine că prima instanţă a omis faptul că suprafaţa de 678,12 mp reprezintă doar curtea imobilului şi nu cuprindea terenul de sub construcţie (şcoală) şi nici porţiunea de teren ce se regăseşte între clădirea şcolii şi limita de proprietate dinspre str. x.

De asemenea, susţine că prima instanţă a concluzionat în mod nefondat că pe schiţa din 1961 este evidenţiată şi Şcoala veche, a cărei suprafaţă de teren a fost expropriată în anul 1925.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea ca temeinice şi legale a hotărârilor recurate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârile recurate nu conţin motive contradictorii.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că recurenta-reclamantă nu a arătat care au fost regulile de procedură presupus încălcate şi care atrag sancţiunea nulităţii şi că, din această perspectivă nu poate fi invocat dreptul la apărare, care este o dispoziţie de principiu. În ceea ce priveşte principiul rolului activ al instanţei, arată că instanţa are obligaţia de a pune în discuţia părţilor şi de a administra probele propuse, în măsura în care acestea sunt pertinente şi utile cauzei.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că prima instanţă a reţinut în mod corect că reclamanta nu a făcut dovada faptului că, anterior preluării imobilului din Decretul nr. 176/1948, avea în proprietate suprafaţa de teren menţionată în cererea de retrocedare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, încheierea şi sentinţa recurate în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., instanţa de recurs apreciind că sunt fondate primele două motive de recurs.

În susţinerea motivelor de recurs de mai sus, recurenta-reclamantă a invocat în esenţă faptul că prima instanţă a respins proba cu expertiza în specialitatea topografie şi cadastru, apreciind că aceasta nu este utilă soluţionării cauzei, fără a motiva soluţia în concret, iar pe de altă parte, consideră că instanţa nu şi-a exercitat rolul activ şi i-a încălcat dreptul la apărare, în condiţiile în care a reţinut că înscrisurile aflate la dosar nu dovedesc faptul că terenul a avut la momentul preluării suprafaţa invocată de recurenta-reclamantă, după ce în prealabil a respins proba cu expertiza, ce urma să dovedească exact acest aspect.

Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, că în raport cu obiectul cauzei şi cu aspectele ce se impuneau a fi lămurite, proba cu expertiza în specialitatea topografie şi cadastru este pertinentă, concludentă şi utilă cauzei şi se impunea a fi admisă de către instanţa de fond.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 8800/05.09.2019 emise de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, respectiv să se constate calitatea sa de persoană îndreptăţită la acordarea despăgubirilor aferente imobilului teren situat în Municipiul Iaşi, str. x, fostă proprietate comunitară evreiască preluată în mod abuziv de Statul român, şi să se dispună acordarea de măsuri compensatorii pentru suprafaţa totală de 1147 mp.

Reclamanta a solicitat încuviinţarea proba cu expertiza în specialitatea topografie şi cadastru în vederea identificării terenului în litigiu şi determinării suprafeţei acestuia.

Instanţa de recurs constată utilitatea şi concludenţa administrării acestei probe, în condiţiile în care prin expertiza solicitată se urmărea identificarea terenului şi stabilirea suprafeţei exacte a acestuia, dat fiind faptul că terenul în discuţie figurează în mai multe documente depuse de la dosar, însă suprafaţa acestuia diferă.

Mai mult, chiar instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei, reţinând că aceasta nu a făcut dovada că terenul ce a făcut obiect preluării de către stat a avut suprafaţa pretinsă prin acţiune, în condiţiile în care prin încheierea din 20 mai 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins proba cu expertiza în specialitatea topografie, apreciind că nu este utilă soluţionării cauzei.

În consecinţă, aspectele ce ţin de identificarea terenului sunt aspecte ce pot fi lămurite doar printr-o expertiză de specialitate, care să clarifice, prin coroborarea acestei probe cu înscrisurile de la dosar, problemele litigioase ale cauzei.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că proba propusă de reclamantă era admisibilă şi utilă soluţionării cauzei, iar din această perspectivă, prin respingerea acesteia s-a produs părţii o vătămare, ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii recurate.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa de fond, în rejudecare, va administra proba cu expertiza în specialitatea topografie şi cadastru, pentru lămurirea aspectelor tehnice deduse judecăţii, în vederea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti în condiţii de legalitate şi temeinicie care să corespundă cerinţelor respectării principiilor respectării dreptului la apărare al părţilor, al legalităţii şi al aflării adevărului.

În raport cu soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, nu se mai impune analizarea celorlalte critici care se circumscriu motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

De asemenea, faţă de soluţia dată recursului, de casare cu trimitere spre rejudecare, cererea recurentei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată urmează a fi avute în vedere de instanţa de fond, care va soluţiona cauza în rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de A. împotriva încheierii din 20 mai 2020 şi a sentinţei nr. 31/2020 din 3 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal; va casa încheierea şi sentinţa recurate şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva încheierii din 20 mai 2020 şi a sentinţei nr. 31/2020 din 3 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea şi sentinţa recurate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 iunie 2022.