Jurisdictional conflict over parliamentary age-limit indemnity: application of administrative vs. social security jurisdiction under pension law

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia Civilă şi de conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României-Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor, a solicitat anularea Ordinului nr. 734/10.03.2021 prin care s-a dispus încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă acordată în baza prevederilor art. 49 din legea 96/2006 şi obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 şi în continuare.

Prin sentinţa nr. 399/8.03.2022, Tribunalul Galaţi, secţia Civilă şi de conflicte de muncă şi asigurări sociale a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Galaţi a reţinut incidenţa incidenţa în cauză a prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată şi completată, art. 10 alin. (1) şi alin. (3), conform cărora, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Conform alin. (3) reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Tribunalul a reţinut că Ordinul de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă acordată reclamantului în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor are natura unui act administrativ cu caracter individual în sensul prevederilor art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare întrucât drepturile la care se referă nu sunt drepturi de asigurări sociale, deoarece nu se circumscriu Legii nr. 263/2010, nu se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii şi nici nu se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat, nefiind drepturi de natură salarială care să se circumscrie prevederilor art. 269 din Codul Muncii.

Trimiterea la dispoziţiile Legii nr. 263/2010 din cuprinsul art. 49 din Legea nr. 96/2006 s-a făcut strict pentru stabilirea momentului de la care parlamentarii pot beneficia de o astfel de indemnizaţie, fără ca acest lucru să transforme acest drept în unul de asigurări sociale; indemnizaţia pentru limită de vârstă care a fost prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu a fost identică cu vreo pensie sau alt drept de natura asigurărilor sociale reglementate de Legea nr. 263/2010.

Potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, Curţile de Apel sunt competente să soluţioneze în prim instanţă cererile care privesc actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale. Specificul litigiilor care se desfăşoară între persoanele fizice sau juridice şi administraţia publică determină, în mod necesar, existenţa unor reguli imperative în privinţa competenţei instanţelor de contencios administrativ astfel încât, pentru stabilirea competenţei materiale, articolul aflat în discuţie instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric, în cauză fiind aplicabil primul criteriu menţionat.

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 prevăd că litigiile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.

Aceleaşi dispoziţii sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte capătul de cerere privitor la repunerea în plată a drepturilor cuvenite, întrucât acesta este un capăt accesoriu de cerere, şi vizează tot aceleaşi categorii de acte emise anterior de Secretarul General Camerei Deputaţilor/Senatului, în calitatea sa de autoritate publică centrală.

În raport de aceste considerente, constatând că pricina de faţă vizează un litigiu ce intră în sfera contenciosului administrativ, actele administrative atacate fiind emise de o autoritate publică centrală, Tribunalul a admis exceptia invocată şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi.

2. A doua instanţă învestită.

Pe rolul Curţii de Apel Galaţi cauza a fost înregistrată la data de 23.03.2022, iar în şedinţa publică din data de 28.04.2022 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale absolute a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal în soluţionarea cauzei, excepţie pe care a găsit-o întemeiată pentru următoarele motive:

Instanţa a reţinut că revine instanţei specializate în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale de la domiciliul reclamanţilor competenţa soluţionării prezentei cauze. Aceasta deoarece obiectul principal al cererii îl reprezintă cererea vizând anularea ordinelor de încetare a îndemnizaţiei pentru limită de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanţi de către pârâţi şi obligarea pârâţilor la repunerea în plată a îndemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 pentru fiecare dintre reclamanţi.

Indemnizaţia pentru limită de vârstă cuvenită foştilor membri ai Parlamentului României, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor are caracterul unui drept la pensie, reprezentând o contraprestaţie socială acordată de lege foştilor parlamentari după împlinirea vârstei standard de pensionare, pentru activitatea desfăşurată în perioada ocupării funcţiei de demnitate publică.

Prin Expunerea de motive ce a justificat introducerea în Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor a art. 49 care reglementa acordarea indemnizaţiei pentru limita de vârstă, legiuitorul a asimilat ILV unui drept la pensie, reţinându-se că:

"Neavând calitatea de angajaţi, parlamentarii nu beneficiază de prevederile art. 10 din Codul muncii. Prin urmare, indemnizaţia de parlamentar conform Legii nr. 96/2006 nu reprezintă salariu fi la aceasta nu se adaugă sporurile prevăzute de legislaţia muncii, afectând astfel valoarea punctului de pensie.

(...) acordarea dreptului la indemnizaţie pentru limita de vârstă apare ca o necesitate ce îşi are esenţa în statutul de parlamentar care impune anumite criterii specifice activităţii îndeplinite de parlamentari, în exercitarea mandatului. Interdicţiile impuse deputaţilor şi senatorilor în exercitarea altor funcţii incompatibile cu atribuţiile ce decurg din statutul parlamentarului pe perioada exercitării mandatului similare celor impuse magistraţilor, justifică instituirea indemnizaţiei pentru limită de vârsta".

Ca atare, indemnizaţia pentru limită de vârstă are un caracter mixt (substitutiv şi compensatoriu), pe de-o parte în considerarea încetării veniturilor salariale ca urmare a ocupării unei funcţii de demnitate publică, iar pe de altă parte, în considerarea numeroaselor restricţii şi incompatibilităţi impuse pe perioada mandatului, restricţii stabilite fie prin Legea nr. 96/2006, fie prin legi speciale (de ex.. Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, etc.).

Totodată, întrucât indemnizaţia pentru limită de vârstă se suportă din bugetul statului, prin bugetele Senatului şi Camerei Deputaţilor şi se acordă doar pentru parlamentarii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare stabilite de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi doar de la data încetării mandatului, natura juridică a acesteia fiind mai apropiată de dreptul la pensie.

Legiuitorul însuşi a calificat în mod expres indemnizaţia pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu referindu-se şi la indemnizaţia pentru limită de vârstă acordată în temeiul dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 96/2006.

Aşadar, fiind inclusă în categoria drepturilor de asigurări sociale, contestaţiile formulate în legătură cu refuzul acordării acestei prestaţii sociale sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, completului specializat de dreptul muncii şl asigurări sociale, în temeiul dispoziţiilor art. 139 din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii coroborat cu cele ale art. 152 şi 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii.

Prin Decizia RIL nr. 27/04.12.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (4) şi art. 9 din Legea nr. 8/2006, competenţa în soluţionarea litigiilor având ca obiect contestaţia îndreptată împotriva deciziei de încetare a plăţii indemnizaţiei prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2006, formulată de membrii uniunilor de creatori care au şi statut de pensionari din sistemul pensiilor militare de stat şi alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale revine tribunalului, în complet specializat de litigii de asigurări sociale."

Potrivit art. 152 din Legea 263/2010 jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel, iar art. 153 lit. g) din acelaşi act normativ stabileşte că tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii.

Faţă de cele mai sus menţionate şi văzând că reclamantul are domiciliul în municipiul Galaţi, competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia civilă şi de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte cu soluţionarea conflictului.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Galaţi, secţia Civilă şi de conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, în cauză, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor, a solicitat anularea Ordinului nr. 734/10.03.2021 de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă şi obligarea pârâtului la repunerea în plată a respectivei indemnizaţii, începând cu data de 27.02.2021.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă este aceea dacă, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care instituie o competenţă materială în raport de criteriul rangului autorităţii emitente a actului administrativ contestat, sau dacă sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Or, calitatea emitentului ordinului de respingere a cererii de acordare a indemnizaţiei nu este de natură a atrage de plano competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât o astfel de competenţă specială intervine doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de legiuitor.

Ordinul respectiv a fost emis potrivit art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, astfel cum era în vigoare anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021, conform căruia deputaţii şi senatorii care îndeplineau condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate, după caz, în Anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleaşi legi sau ale altor legi speciale, aveau dreptul la acordarea, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeşi pentru un nou mandat.

Reţine Înalta Curte că aceste drepturi au fost introduse prin Legea nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006, din expunerea de motive care a însoţit adoptarea acestei legi reieşind că intenţia legiuitorului a fost aceea ca această indemnizaţie să aibă natura juridică a unei pensii de serviciu.

Deci, obiectul acţiunii priveşte un drept acordat foştilor parlamentari ca urmare a împlinirii limitei de vârstă de pensionare şi doar la data încetării mandatului, drept care poate fi asimilat drepturilor prevăzute de Legea privind sistemul unitar de pensii publice.

De asemenea, Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la Legea nr. 554/2004, astfel că, raportat la obiectul cauzei, modalitatea în care emitenţii actelor au aplicat prevederile referitoare la stabilirea drepturilor din legea menţionată şi în lipsa unor reglementări speciale, competenţa de soluţionare a cauzei este reglementată de dispoziţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Având în vedere dispoziţiile art. 152 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel, litigiile vizând refuzul acordării unor astfel de prestaţii sociale sunt de competenţa tribunalelor, complete specializate de dreptul muncii şi asigurări sociale, precum şi faptul că reclamantul are domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Galaţi, Înalta Curte constată că acestei instanţe îi revine competenţa materială de soluţionare a cauzei deduse judecăţii.

4. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Faţă de toate considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia Civilă şi de conflicte şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Parlamentul României - Secretarul General al Camerei Deputaţilor în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia Civilă şi de conflicte şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2022.