Judicial review of Judicial Inspection disciplinary complaint closure denied; administrative court lacks competence to re-examine merits of underlying civil judgments or compel specific sanctions

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea formulată la data de 14.07.2020 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub numărul x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat anularea rezoluţiei de clasare nr. 575/A din data de 20.02.2020 în lucrarea nr. 20-84 şi a rezoluţiei inspectorului şef din data de 19.06.2020 în lucrarea nr. C 20-729, obligarea pârâtei Inspecţia Judiciară la începerea cercetării disciplinare faţă de judecătorii menţionaţi şi obligarea pârâtei Inspecţia Judiciară la sancţionarea disciplinară a judecătorilor menţionaţi în cerere.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 663 din data de 27 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii privind obligarea pârâtei la începerea cercetării disciplinare şi la sancţionarea disciplinară a persoanelor faţă de care s-a formulat sesizarea; a respins ca inadmisibilă cererea privind obligarea pârâtei la începerea cercetării disciplinare şi la sancţionarea disciplinară a persoanelor faţă de care s-a formulat sesizarea; a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de către reclamanta A., împotriva rezoluţiei inspectorului şef din data de 19.06.2020 în lucrarea nr. C 20-729 şi a rezoluţiei de clasare nr. 575/A din data de 20.02.2020 în lucrarea nr. 20-84 în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 663 din data de 27 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, conform dispoziţiilor art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO, cu încălcarea principiilor legalităţii (art. 7 C. proc. civ.), egalităţii în exercitarea drepturilor procesuale, fără discriminări (art. 8 C. proc. civ.), respectarea dreptului la apărare (art. 13 C. proc. civ.), contradictorialităţii (art. 14 C. proc. civ.), oralităţii (art. 15 C. proc. civ.), precum şi cu încălcarea obligaţiei judecătorului de a soluţiona cauza conform normelor de drept.

În mod greşit s-a dispus clasarea sesizării formulate împotriva judecătorilor B. şi C., din cadrul Tribunalului Alba, sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare, deoarece există motive de bănuială legitimă în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor, privind încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii şi săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, în soluţionarea apelului care face obiectul dosarului nr. x/2014

Cei doi judecători, depăşind limita învestirii prin motivele de apel, s-au transformat în apărători ai pârâţiilor apelanţi şi au dispus din oficiu administrarea unei expertize pentru stabilirea vechimii unor anexe gospodăreşti, probă nesolicitată de apelanţi în apelul declarat, fiind încălcate astfel prevederile art. 478 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Au fragmentat nelegal faza procesuală generând astfel în mod greşit suspendarea cauzei timp de peste 7 luni, tergiversând în acest mod soluţionarea cauzei, au administrat probe inutile şi peste puterea de lucru judecat, au desemnat un alt expert în construcţii la Tribunal deşi la Judecătorie a fost desemnat d-nul D., au avut în vedere o decizie inopozabilă referitor la o carte funciară sistată, nu au admis cererea de abţinere şi recuzare, şi au încălcat în mod repetat dreptul la proprietate al recurentei-reclamante.

Acest aspect de încălcare a normelor de drept se reflectă şi atunci când instanţa de apel are în vedere o decizie inopozabilă nouă, ce se referă numai la familia E. şi F., decizia dintr-o plângere împotriva unei încheieri de carte funciară nu poate răsturna puterea de lucru judecat cu privire la graniţele imobilelor stabilite cu putere de lucru judecat prin hotărârile definitive anterioare sentinţa civilă nr. 491/2011 prin Decizia nr. 998/2011, dosar nr. x/2008 şi sentinţa civilă nr. 818/2010 prin Decizia nr. 214/2011, dosar nr. x/2008 Cei 2 magistraţi nu observă faptul că decizia pronunţată în dosarul nr. x/2016 referitor la plângerea contra încheierii de Carte Funciară a fost admisă în apel în condiţiile în care apelanţii E. nu au calitatea de vecini ai terenului lui F., proprietarul terenului învecinat cu F. fiind Statul Român, ceea ce dovedeşte clar că d-na judecător B., a admis un apel unor persoane care nu justifică calitate procesuală active în plângerea împotriva încheierii de Carte Funciară şi dovedeşte clar că d-na judecător B. nu poate fi obiectivă şi imparţială într-o cauza în care părţi sunt apelanţii actuali E. şi G..

Inspectorul judiciar şi inspectorul şef au emis rezoluţiile într-un mod care denotă o verificare prealabilă extrem de superficială şi părtinitoare, total subiectivă pentru a o prejudicia, efectuată cu scopul de a acoperi abaterile disciplinare extrem de grave de care se fac vinovaţi cei 2 judecători, care cu rea credinţă şi gravă neglijenţă au încălcat intenţionat şi cu bună ştiinţă şi au nesocotit în mod grav, neînoielnic şi nescuzabil, normele de drept material şi procedural în dosarul civil nr. x/2014

Prin rea-credinţă şi gravă neglijenţă, cei doi judecători tergiversează nejustificat şi nelegal soluţionarea procesului.

Din anul 2014 şi până la data prezentei nu este soluţionat acest dosar deşi sunt 2 hotărâri definitive care indică clar limitele terenului, amplasamentul clădirilor precum şi reua credinţă a pârâţilor.

Prin încuviinţarea din data de 12.12.2019 de către Tribunalul Alba a obiecţiunilor la expertiză, prin dispunerea efectuării unei noi expertize de către expertul H., şi completarea expertizei topografice de către expertul I., se tergiversează soluţionarea dosarului.

Judecătoria Blaj, a constatat ca obiecţiunile la expertiză sunt nefondate, a respins cererea pârâţilor de a se încuviinţa obiecţiunile, (deoarece expertul a răspuns prin expertiză şi completarea la expertiză la obiecţiunile formulate), apreciind că expertul a răspuns la obiective şi obiecţiunile încuviinţate de instanţă, s-a considerat lămurită, a dat cuvântul în dezbateri, cu amânarea pronunţării, pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise. S-a amânat pronunţarea de 2 ori, din 07.03.2018 la 14.03. 2018 şi apoi la 22.03.2018, deci pârâţii au avut posibilitarea să depună concluzii scrise, în care să itereze toate apărările pe care le apreciau necesare.

În mod nelegal şi cu încălcarea normelor de drept, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii cererii privind obligarea pârâtei la începerea cercetării disciplinare şi la sancţionarea disciplinară a persoanelor faţă de care s-a formulat sesizarea, a respins inadmisibilitatea cererii privind obligarea pârâtei la începerea cercetării disciplinare a persoanelor faţă de care s-a formulat sesizarea, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva rezoluţiei inspectorului şef din data de 19.06.2020 în lucrarea nr. C 20-729 şi a rezoluţiei de clasare nr. 575/A din data de 20.02.2020 în lucrarea nr. 20-84 în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.

Faţă de toate cele de mai sus instanţa de fond în mod cu totul şi cu totul eronat a apreciat că dispoziţiile legale aplicabile în cauză respectiv art. 99 şi 99 indice 1 din Legea nr. 303/2004 nu sunt incidente în cauză, astfel instanţa fondului nu a avut în vedere faptul că judecătorii împotriva cărora a făcut sesizarea au încălcat "autoritatea de lucru judecat a unor sentinţe judecătoreşti anterioare procedând la administrarea de probe peste caracterul definitiv şi irevocabil al sentinţelor deja pronunţatre anterior.

Mai mult, în aceste condiţii s-a procedat de către judecătorii împotriva cărora s-a făcut sesizarea la administrarea unui probatoriu care a dus la tergiversarea cauzei încălcându-se atât normele procesuale cât şi finalitatea procesului civil, dar mai ales utilitatea administrării probaţiunii dedusă judecăţii.

În aceste condiţii atât inspectorii care au soluţionat sesizarea cât şi instanţa de fond nu au luat în considerare aspectele sesizate ce reprezintă veritabile indicii care să conducă la concluzia săvârşirii de către magistraţi a unor abateri disciplinare de natură să aducă atingere legalităţii desfăşurării procesului civil.

Analiza şi motivarea soluţiei instanţei de fond s-a realizat doar parţial cu privire la motivele invocate de către recurenta-reclamantă având în vedere că instanţa în motivarea soluţiei sale nu a avut în vedere toate criticile la care trebuia să răspundă. Sunt aspecte esenţiale care ţin de încadrarea faptelor magistraţilor în categoria abaterilor disciplinare legate de suspendarea şi în consecinţă tergiversarea cauzei în mod nejustificat.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 10 ianuarie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 22 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea rezoluţiei de clasare nr. 575/A din data de 20.02.2020 în lucrarea nr. 20-84 şi a rezoluţiei inspectorului şef din data de 19.06.2020 în lucrarea nr. C 20-729, obligarea pârâtei Inspecţia Judiciară la începerea cercetării disciplinare faţă de judecătorii menţionaţi şi obligarea pârâtei Inspecţia Judiciară la sancţionarea disciplinară a judecătorilor menţionaţi în cerere.

Prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibilă cererea privind obligarea pârâtei la începerea cercetării disciplinare şi la sancţionarea disciplinară a persoanelor faţă de care s-a formulat sesizarea; a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de către reclamanta A., împotriva rezoluţiei inspectorului şef din data de 19.06.2020 în lucrarea nr. C 20-729 şi a rezoluţiei de clasare nr. 575/A din data de 20.02.2020 în lucrarea nr. 20-84 în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut inadmisibilitatea capetelor de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei la începerea cercetării disciplinare faţă de judecătorii menţionaţi şi la sancţionarea disciplinară a acestora prin prisma dispoziţiilor art. 451 alin. (4) din Legea 317/2004 potrivit cărora soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt limitate, respectiv: a) respingerea contestaţiei; b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că modalitatea în care judecătorul interpretează dispoziţiile legale şi probele administrate în cauză este un proces intelectiv, în cadrul căruia acesta decide liber, fără nici o influenţă, iar opinia pe care şi-o formează poate fi cenzurată exclusiv în cadrul căilor de atac reglementate de lege. Altfel spus, remediul pus la dispoziţie de legiuitor pentru partea nemulţumită de soluţia dispusă de magistrat este reprezentat de căile de atac prevăzute de lege în general, iar nu sesizarea Inspecţiei Judiciare, pentru că, nici pârâta şi nici instanţa de contencios administrativ nu are competenţa legală de a verifica soluţiile pronunţate în alte cauze cum sunt cele menţionate de către reclamantă.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs de faţă, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, la o primă analiză, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă îşi întemeiază motivele de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., însă criticile formulate nu sunt încadrate în cazurile de casare invocate.

6.1. Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat hotărârea primei instanţe din perspectiva încălcării principiilor legalităţii, contradictorialităţii, oralităţii, egalităţii în exercitarea drepturilor procesuale, fără discriminări, respectarea dreptului la apărare, precum şi a obligaţiei judecătorului de a soluţiona cauza conform normelor de drept.

Din această perspectivă, Înalta Curte va reţine că în dreptul procesual civil, depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti prin exces de putere.

Excesul de putere semnifică încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, prin imixtiunea instanţelor judecătoreşti fie în atribuţiile puterii legislative sau executive, fie în domenii excluse puterii judecătoreşti.

Prin exces de putere se încalcă ordinea constituţională şi interesul public, instanţa judecătorească exercitând funcţiile puterii judecătoreşti peste limitele statornicite prin Constituţie.

Depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti vizează nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor.

În cazul încălcării/aplicării greşite a normelor de drept material, nu se aduc atingeri principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor sau interesului general, ci sunt vizate vicii ale hotărârii atacate în privinţa normelor de drept material.

Or, în cauza de faţă, nu se poate invoca încălcarea principiului contradictorialităţii, oralităţii şi a dreptului la apărare atât timp cât în faţa instanţei de judecată părţile litigante nu s-au prezentat ci au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar pentru ca instanţa să se pronunţe asupra excepţiei inadmisibilităţii capetelor de cerere nr. x şi 4 i s-a solicitat recurentei-reclamante să formuleze un punct de vedere.

În acest context, Înalta Curte constată că hotărârea pronunţată nu a fost dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

6.2. Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când prin hotărârea dată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este invocat pur formal.

6.3. Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Astfel, subsumat acestui motiv de recurs recurenta-reclamantă susţine încălcarea normelor de drept material şi procesual de către judecătorii împotriva cărora a formulat sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare, respectiv faptul că prin rea credinţă şi gravă neglijenţă au tergiversat nejustificat şi nelegal soluţionarea procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014

Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, iar potrivit art. 991 din Legea nr. 303/2004, există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane respectiv există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Or, în cauza de faţă, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante având în vedere că obiectivul verificării disciplinare nu poate privi raţionamentul logico-juridic al judecătorului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar, încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, calificată prin scopul determinat de a vătăma o persoană respectiv acceptând producerea unei asemenea consecinţe, sau, în forma prevăzută de art. 991 alin. (2) din Legea 303/2004, încălcarea din culpă a normelor de drept material sau procesual, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Recurenta-reclamantă susţine în continuare atitudinea de tergiversare a cauzei prin acordarea numeroaselor termene de judecată.

Potrivit art. 99 lit. h) din Legea 303/2004, constituie abatere disciplinară nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară poate necesita o anumită perioadă de timp, însă această tergiversare nu poate fi imputată judecătorului cauzei, atâta timp cât dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. îl obligă să stăruie, prin toate mijloacele legale, chiar dacă părţile se împotrivesc, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

În final, recurenta-reclamantă îşi exprimă nemulţumirea faţă de conţinutul motivării soluţiei instanţei de fond şi anume faptul că aceasta nu a răspuns tuturor criticilor formulate.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că analizarea situaţiei juridice ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 nu poate face obiect al cererii de recurs de faţă, pe de o parte având în vedere obiectul cererii pendinte, respectiv că instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care s-a invocat nelegalitatea rezoluţiei de clasare şi eventual o insuficientă cercetare a sesizării din partea Inspecţiei Judiciare, iar pe de altă parte, având în vedere nici intimata-pârâtă şi nici instanţa de contencios administrativ nu au competenţa legală de a verifica soluţiile pronunţate în alte cauze cum sunt cele menţionate prin cererea de chemare în judecată, iar aceste aspecte nu sunt compatibile cu raţionamentul exprimat de către recurenta-reclamantă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 663 din 27 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2022.