Denial of post-retirement employment extension for public official constitutes sex and age discrimination

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 09.06.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Vrancea în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 174/19.02.2020.

În motivare arată că prin această hotărâre a fost soluţionată reclamaţia petentei A., având ca obiect refuzul angajatorului pentru menţinerea în activitate încă un an după ieşirea la pensie pentru limită de vârstă. În soluţia pronunţată, CNCD reţine că aspectele sesizate de petentă constituie fapte de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 7 lit. a) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi hotărăşte aplicarea unei amenzi contravenţionale în valoare de 2000 RON în sarcina Direcţiei pentru Agricultură Judeţene Vrancea.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1301 din data de 27 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Vrancea (D.A.J. Vrancea), în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi intervenienta A., ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1301 din data de 27 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Vrancea (D.A.J. Vrancea).

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că potrivit dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, "prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, sociale şi cultural în orice alte domenii ale vieţii publice".

Din analiza textului rezultă că pentru a exista discriminarea se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosinţa sau exercitarea în condiţii de egalitate a drepturilor şi libertăţilor fundamentale recunoscute de lege.

Analiza se poate face doar între funcţii similare, cu atribuţii similare şi din acest punct de vedere solicită să se constate că nu există un tratament discriminatoriu deoarece în cadrul DAJ Vrancea, înainte de dispunerea menţinerii în activitate a petentei A., nu a existat precedent de menţinere în activitate după vârsta standard de pensionare pentru niciun salariat, femeie sau bărbat, astfel ca nu se poate face o analiză comparativă.

Motivul neaprobării la acel moment a menţinerii în activitate a ţinut strict de latura profesională a petentei şi de necesităţile şi situaţia de fapt din cadrul instituţiei de la acea dată, precum existenţa a încă patru economişti, în afara acesteia, în cadrul instituţiei, precum şi bugetul aprobat la momentul respectiv.

Pentru toate aceste motive, expuse mai pe larg în cererea de chemare în judecată, au fost depuse în probatoriu înscrisuri doveditoare.

Precizează că norma legală privind menţinerea în activitate, atât cea specială, cât şi cea generală face vorbire despre funcţionarul public, respectiv despre salariat, indiferent de gen/sex, norma de drept fiind aplicabilă atât femeilor cât şi bărbaţilor, nu doar femeilor.

Colegiul director al CNCD "consideră că prin încetarea contractului de muncă al petentei este încălcat dreptul la muncă al acesteia" şi acest fapt constituie discrimare. În acest sens, precizează că petenta este funcţionar public, numită în funcţie prin decizie a conducătorului instituţiei, îşi desfăşoară activitatea în baza unui raport de serviciu, iar raportul de muncă al acesteia nu a încetat. Aceasta a fost menţinută în funcţie, după data de 04.05.2019. dată la care aceasta a îndeplinit condiţiile de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, prin prelungire anuală, inclusiv în prezent, astfel că nu există efecte juridice ale adresei contestate în cauză.

În concluzie, solicită să se constate că faptele reţinute de CNCD ca fiind discriminatorii nu există, întrucât opţiunea exprimată de petentă a fost valorificată, aceasta fiind menţinută în activitate, inclusiv în prezent.

Faţă de cele prezentate, solicită admiterea cererii aşa cum a fost formulată şi anularea hotărârii atacate, precum şi a sancţiunii aplicate.

4. Apărările formulate în cauză.

În cauză nu s-au formulat întâmpinări.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 10 ianuarie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 22 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 174/19.02.2020.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că aplicarea de către reclamantă a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. d) rap., la art. 98 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, rep. fără valorificarea opţiunii exprimate de intervenientă pentru continuarea activităţii după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, ori prin condiţionarea continuării activităţii de voinţa conducătorului autorităţii, reprezintă faptă de discriminare în sensul O.G. nr. 137/2000, fiind vorba despre o discriminare pe criteriu de sex şi de vârstă, după cum în mod corect a observat şi pârâtul CNCD prin hotărârea atacată.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs de faţă, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, deşi nu se invocă niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., din cuprinsul motivelor de recurs se desprinde concluzia că recurenta-reclamantă consideră că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Prin motivele de recurs formulate recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare având în vedere că pentru constatarea discriminării este necesar a se realiza o comparaţie între funcţii similare, cu atribuţii similare, precum şi faptul că motivul neaprobării menţinerii în activitate a intervenientei a ţinut strict de latura profesională a acesteia, de necesităţile şi situaţia de fapt din cadrul instituţiei.

Conform art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, "prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, sociale şi cultural în orice alte domenii ale vieţii publice".

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă caracterul obligatoriu al Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 279/2015, nr. 387/2018 şi nr. 112/2021, în raport de care se poate concluziona că aplicarea de către reclamantă a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. d) rap., la art. 98 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, rep. fără valorificarea opţiunii exprimate de intervenientă pentru continuarea activităţii după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, ori prin condiţionarea continuării activităţii de voinţa conducătorului autorităţii, reprezintă faptă de discriminare în sensul O.G. nr. 137/2000, fiind vorba despre o discriminare pe criteriu de sex şi de vârstă.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu prezintă relevanţă faptul că în cadrul instituţiei recurente nu se poate realiza o comparaţie între funcţii similare, cu atribuţii similare deoarece în cadrul DAJ Vrancea nu a existat un precedent de menţinere în activitate după vârsta standard de pensionare pentru niciun salariat atât timp cât cererea funcţionarului public de menţinere în activitate a fost respinsă pe criterii ce ţin de activitatea profesională, nu în raport de dispoziţiile art. 98 art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, în măsura în care sintagma "condiţii de vârstă standard" nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea exercitării raportului de serviciu, în condiţii identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Cu privire la motivele ce ţin strict de latura profesională a intervenientei, de necesităţile şi situaţia de fapt din cadrul instituţiei, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că pentru evaluarea activităţii funcţionarului, atragerea răspunderii şi constatarea săvârşirii unor abateri disciplinare, recurenta-reclamantă trebuia să urmeze dispoziţiile Legii nr. 188/1999 ulterior analizării opţiunii exprimate de continuare a activităţii după împlinirea vârstei de pensionare.

Or, reluarea de către recurenta-reclamantă a aceloraşi argumente prezentate şi în faţa primei instanţe nu pot conduce la o altă concluzie decât cea exprimată prin hotărârea supusă analizei în calea de atac a recursului.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Vrancea împotriva sentinţei nr. 1301 din 27 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2022.