Revision of administrative classification acts: failure to articulate statutory cassation grounds and inability to challenge underlying nullity due to prior inadmissibility
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Justice declared the appeal against the first-instance judgment null and void, leaving the appellate dismissal of the revision request in force, while simultaneously rejecting the exception of nullity and substantively dismissing the appeal against the second judgment concerning the completion of that dismissal. The dispute involved a request for revision under Article 509(1)(5) of the Code of Civil Procedure to overturn a 2017 appellate decision that had previously dismissed an action to annul "strict secret" administrative documents issued by the General Inspectorate for Immigration, where the initial revision attempt failed because the lower court lacked jurisdiction to assess the nullity of acts already deemed inadmissible in the original litigation. The Court ruled that the first appeal was null because the appellant failed to articulate specific grounds for cassation as required by Article 488 of the Code of Civil Procedure, whereas for the second judgment, the Court found no lack of motivation (Article 488(1)(6)), holding that the lower court correctly reasoned that it could not address the substantive nullity of the documents because the initial action had been dismissed on grounds of inadmissibility rather than merit.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Revision of administrative classification acts: failure to articulate statutory cassation grounds and inability to challenge underlying nullity due to prior inadmissibility: Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 15 iunie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.02.2020, revizuentul A., a formulat în contradictoriu cu intimatul Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General Pentru Imigrări - Inspectorul General, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 1849/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, solicitând admiterea cererii, schimbarea în parte a sentinţei sus citate, în sensul admiterii şi a cererii de declasificare documente şi anulare a acestora.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 179/2020 din 12 martie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii, ca nefondată şi a respins revizuirea formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări, ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 823/2020 din 17 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea completatoare formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Revizuentul A. a declarat recurs atât împotriva sentinţei civile nr. 179/2020 din 12 martie 2020, cât şi a sentinţei civile nr. 823/2020 din 17 septembrie 2020, ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
3.1. Prin recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 179/2020 din 12 martie 2020, recurentul a arătat că, urmare a înscrisurilor depuse de MAI, certificatele ORNISS nu au fost predate, iar în privinţa unui membru al comisiei, certificatul ORNISS nici nu exista.
Daca autoritatea s-ar fi aflat în faţa unui act strict secret, evident că s-ar fi sesizat toţi membrii comisiei. Or, clasificarea actelor ca "strict secret" s-a realizat la momentul la care au fost demarcate litigiile pendinte.
Ţine de protecţia drepturilor omului ca un act ce conţine o situaţie nereală să fie anulat pentru că, în caz contrar, acel act va continua a produce efecte juridice prin restrângerea drepturilor cetăţeanului vizat.
Sancţiunea nulităţii este prevăzută de Legea nr. 182/2002, de H.G. nr. 585/2002, inclusiv de Legea nr. 51/1991.
Nu este posibil ca un act vătămător prin însăşi conţinutul său să existe, dar să nu poate fi anulat decât odată cu actul care a restrâns drepturi, având ca motivare chiar actul vătămător. Cu atât mai mult cu cât CEDO impune proceduri clare de culegere a datelor, care pot fi supuse verificării instanţei de judecată.
3.2. Prin recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 823/2020 din 17 septembrie 2020, revizuentul a arătat că, prin cererea de revizuire, a solicitat schimbarea în parte a sentinţei, în sensul de a fi admisă şi partea de acţiune iniţial respinsă, ce cuprinde două aspecte şi anume: declasificarea şi anularea actelor administrative.
Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de completare a sentinţei civile nr. 179/2020 din 12 martie 2020, motivând faptul că respingerea cererii de declasificare documente este implicită, ca urmare a respingerii in integrum a cererii de revizuire, "considerentele asupra acestei soluţii regăsindu-se la pagina 3-5 din cuprinsul hotărâri".
Cu toate acestea, lecturând chiar paginile indicate, se poate constata că instanţa nu s-a pronunţat asupra declasificării prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate, motivarea fiind întemeiată pe considerente generale.
Recursul a fost încadrat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul - pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări a depus întâmpinare la recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 179/2020 din 12 martie 2020 prin care a invocat excepţia nulităţii şi excepţia tardivităţii recursului; de asemenea, a depus întâmpinare la recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 823/2020 din 17 septembrie 2020 prin care a invocat excepţia nulităţii.
Prin practicaua prezentei decizii, instanţa a respins excepţia tardivităţii recursului, ca nefondată.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 179/2020 din 12 martie 2020, invocată de intimatul - pârât, Înalta Curte reţine următoarele:
Recursul este o cale extraordinară de atac cate poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului.
În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În speţă, recurentul nu a formulat veritabile critici la adresa sentinţei pronunţate de prima instanţă, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.
Înalta Curte, analizând cererea de recurs şi susţinerile recurentului, reţine caracterul nesistematizat şi nestructurat al căii de atac în motive care să vizeze nelegalitatea sentinţei atacate.
Ori, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.
Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.
În speţă, se constată că recursul nu conţine critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pârâtul neformulând nicio critică (de nelegalitate) sentinţei atacate.
Astfel, modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii atacate.
Deopotrivă, reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinţei, dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
În consecinţă, reţinând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul din cazurile de casare reglementate de dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază că este nefondată excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă AFIR, constatând că argumentele de ordin critic invocate de reclamantă prin memoriul de recurs, privind greşita reţinere de judecătorul fondului a lipsei procedurii prealabile şi a admiterii excepţiei inadmisibilităţii pe acest motiv, circumscriindu-se prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., menţionate de altfel şi prin cererea de recurs formulată de reclamantă.
Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 823/2020 din 17 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte reţine netemeinicia acesteia, constatând că argumentele de ordin critic invocate de recurent prin memoriul de recurs, privind nepronunţarea de către judecătorul fondului asupra declasificării prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocate de altfel şi prin cererea de recurs.
Potrivit motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei").
Înalta Curte nu poate reţine incidenţa acestui motiv de casare, sub aspectul nemotivării hotărârii.
Din verificarea hotărârii atacate, referitor la această critică, se observă că prima instanţă a analizat argumentele ambelor părţi şi în baza acestora şi a concluziilor proprii a adoptat soluţia recurată, care este motivată.
Împrejurarea că instanţa nu ar fi realizat o analiză mai aprofundată sau detaliată în raport cu motivele de fapt şi de drept invocate nu duce la concluzia nemotivării, cât timp instanţa este obligată să analizeze argumentele esenţiale, de natură să tranşeze soluţia în cauză.
Astfel, în mod corect instanţa de fond a constatat că prin sentinţa civilă nr. 179/12.03.2020, s-a dispus respingerea ca nefondată a cererii de revizuire în întregime, revizuire ce priveşte sentinţa civilă nr. 1849/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a documentelor constând în raportul nr. x/14.03.2016 şi decizia DZU nr. S/1 din data de 14.01.2016.
Din parcurgerea considerentelor şi a dispozitivului sentinţei a cărei completare s-a cerut rezultă că instanţa a analizat şi s-a pronunţat asupra cererii de revizuire formulată de revizuentul A., întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., situaţie în care Curtea de Apel Bucureşti în mod corect a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ., republicat.
Astfel, Înalta Curte reţine că, în considerentele sentinţei civile nr. 179/12.03.2020, curtea de apel, în soluţionarea cererii de revizuire, a reţinut că nu se poate pronunţa asupra nulităţii actelor reprezentate de raportul înregistrat sub nr. x/14.03.2016 precum şi a deciziei DZU nr. S/1 din data de 14.01.2016, din moment ce prin sentinţa a cărei revizuire se solicită, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a acestor documente.
Prin urmare, hotărârea instanţei de fond este la adăpost de critică şi nu poate fi reformată în condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, având în vedere că a argumentat soluţia adoptată şi a întemeiat motivarea acesteia pe argumente pertinente şi logice, simpla nemulţumire a recurentului faţă de soluţia pronunţată de către instanţă nefiind suficientă pentru casarea acesteia.
Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 179/2020 din 12 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal şi constată nulitatea acestui recurs.
Respinge excepţia nulităţii recursului în ceea ce priveşte recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 823/2020 din 17 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Respinge recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 823/2020 din 17 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2021 .