Statutory six-month grace period for public entity enforcement: budgetary insolvency proof and ECHR fair trial compliance

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.05.2018, reclamantul MUNICIPIUL TURDA, în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA DE TRANSPORT PUBLIC S.A., a solicitat instanţei eşalonarea debitului în cuantum de 6.636.296 RON, reprezentând diferenţele de tarif la gratuităţi pentru pensionari cu vârsta de peste 65 de ani, şi dobânda legală pentru această sumă începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 20 decembrie 2013, pentru sumele aferente lunilor aprilie 2012 - octombrie 2013, şi cu data introducerii cererii modificatoare, respectiv 16 februarie 2016, pentru sumele aferente perioadei noiembrie 2013 - februarie 2016 stabilit de Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. 2691/27.04.2018 în dosarul nr. x/2013, solicitând instanţei ca prin încheierea ce o va pronunţa sa dispună:

- acordarea unui termen de 6 luni în vederea efectuării tuturor demersurilor privind includerea în bugetul Primăriei Municipiului Turda a debitului stabilit prin Decizia nr. 2691/27.04.2018 în dosarul nr. x/2013, conform dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002, conform dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002;

- stabilirea unor termene de plată eşalonată a obligaţiei stabilită Decizia nr. 2691/27.04.2018 în dosarul nr. x/2013 şi eşalonarea debitului în cuantum de 6.636.296 RON la care se adaugă dobânda legală pe o perioadă de 5 ani, conform dispoziţiilor art. 6 alin. (1) pct. 2;

- suspendarea somaţiei transmisă prin intermediul executorului judecătoresc "A." înregistrată la Primăria Municipiului Turda sub nr. x din data de 07.05.2018, până la soluţionarea definitivă a cererii privind acordarea termenelor de plată a sumei datorate şi, pe cale de consecinţă, emiterea unei încheieri, conform dispoziţiilor art. 6 alin. (4) din O.G.22/2002.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 215/2018 din 18 septembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Turda în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA DE TRANSPORT PUBLIC S.A. şi, în consecinţă, a acordat un termen de graţie de şase luni de la data pronunţării prezentei în favoarea reclamantului în ceea ce priveşte executarea deciziei civile nr. 2691/27.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2013; a respins solicitările reclamantului privitoare la stabilirea unor termene de plată eşalonată şi la suspendarea executării; a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1.500 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial, respingând în rest pretenţiile pârâtei cu acest titlu.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 8 noiembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de lămurire a dispozitivului şi de înlăturare a dispoziţiilor contradictorii din dispozitivul sentinţei civile nr. 215/2018 formulată de pârâta Societatea de Transport Public S.A., în contradictoriu cu reclamantul Municipiul Turda, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 215/2018 din 18 septembrie 2018 şi a încheierii din 8 noiembrie 2018 ale Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, pârâta Societatea de Transport Public S.A. a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Motivele de recurs invocate în susţinerea celor două cereri de recurs, una vizând sentinţa instanţei de fond şi a doua vizând încheierea de lămurire, sunt identice.

Astfel, recurenta a susţinut că instanţa fondului a fost investită, cum de altfel a şi reţinut în prima pagină a sentinţei, cu o cerere de acordare a unui termen de 6 luni conform dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002, fiind fără putere de tăgadă că a fost investită cu o cerere de acordare a unui termen de 6 luni de la data 07.05.2018, aşa cum rezultă şi din motivarea cererii de chemare în judecată.

La data de 07.05.2018, reclamantul a primit somaţia transmisă prin intermediul executorului judecătoresc "A.", înregistrată la Primăria Municipiului Turda sub nr. x din data de 07.05.2018, pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 2691/2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj la data de 27.04.2018.

Deşi instanţa arată la pag. 1 din considerentele hotărârii limitele în care a fost investită, a dispus într-o altă modalitate decât s-a solicitat, respectiv a acordat un termen de graţie de 6 luni de la data pronunţării sentinţei atacate. Niciun text de lege, nu permitea instanţei să acorde eşalonarea pentru 6 luni, termen care începe să curgă de la data pronunţării hotărârii de acordare a eşalonării.

Art. 2 din O.G. nr. 22/2002 prevede că termenul de 6 luni începe să curgă de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Aşa fiind, legiuitorul a stabilit un termen precis şi clar de la care se poate acorda eşalonarea.

Mai mult, reclamantul nu a solicitat un termen aleatoriu, ci unul precis, respectiv 6 luni de la data la care a primit somaţia, respectiv 6 luni de la data de 07.05.2018. Prin urmare, instanţa a încălcat dreptul de dispoziţie al părţilor prevăzut de art. 9 din C. proc. civ., şi rolul judecătorului în aflarea adevărului, reglementat de art. 22 alin. (6) din acelaşi cod, potrivit căruia judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. Aşa fiind, se dovedeşte că instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Aceste critici au fost invocate de recurentă atât în susţinerea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 215/2018 din 18 septembrie 2018 cât şi a încheierii din 8 noiembrie 2018.

De asemenea, recurenta a invocat, referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002.

În plus, în ceea ce priveşte sentinţa atacată, recurenta a arătat că în mod greşit a reţinut instanţa fondului că, din cuprinsul art. 1 şi 2 din O.G. nr. 22/2002, reiese că temporizarea executării silite în materie este justificată în opinia legiuitorului de împrejurarea că achitarea unor astfel de creanţe se poate realiza numai de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă, neputându-se achita din sumele destinate acoperirii cheltuielilor de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi obiectivelor legale, pentru care au fost înfiinţate.

Reţinerile instanţei sunt contrazise de prevederile aceleaşi ordonanţe şi de nenumărate decizii CEDO.

Legiuitorul a arătat expres ce sume sunt exceptate de la achitarea creanţelor stabilite prin titluri executorii. Ele sunt doar cele de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, nu şi cele de dezvoltare. Din pagina 8 a acţiunii introductive formulată de reclamant rezultă că, la secţiunea dezvoltare, reclamantul are o sumă de 88.613.518 RON. Potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 22/2002 "(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii. (2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale."

Aceste prevederi legale nu instituie niciun termen în care debitorul trebuie să "bugeteze" suma pe care o datorează. Dimpotrivă, legiuitorul a făcut o derogare de la prevederile Legii 500/2002, tocmai pentru a se putea face plata. Ori, în speţă este de observat că, în baza acestui text de lege, debitorul putea să bugeteze suma pe care o datorează, din data de 27.04.2018.

Legiuitorul a instituit termenul de 6 luni în care poate fi îndestulată creanţa creditorului pe seama instituţiei publice debitoare exclusiv în ipoteza în care "executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri".

Prin urmare, termenul în discuţie nu îşi găseşte aplicabilitatea în cazul tuturor creanţelor care izvorăsc din titluri executorii şi cu privire la orice instituţie publică (cum susţine reclamantul) ci, eventual, în ipoteza în care debitoarea face dovada certă a lipsei de fonduri.

În mod greşit instanţa de fond a reţinut lipsa fondurilor reclamantului şi că angajarea şi utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovaţi potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 273/2006.

A mai arătat recurenta că Decizia nr. 2691 a Curţii de Apel Cluj, care constituie titlul executoriu în prezenta speţă, a fost pronunţată la data de 27.04.2018, dată de la care reclamantul avea obligaţia sa plătească sumele de bani la care a fost obligat.

Deci, de la data de 27.04.2018 şi până în prezent avea timpul necesar să "bugeteze" suma datorată. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, la data de 04.05.2018, a fost somat prin executorul judecătoresc A. ca în termen de 30 de zile de la data de 27.04.2018 să procedeze la punerea în executare a deciziei anterior menţionate.

Totodată, în cauză, reclamantul nu a făcut dovada că între acest moment şi luna septembrie 2018 nu a făcut niciun demers pentru obţinerea fondurilor. De asemenea, nu a făcut dovada că în contul de unde a propus plata sumelor în anul 2018, nu mai existau alte sume care să îndestuleze creanţa.

În opinia recurentei, în cauză se încalcă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, făcând referire la mai multe hotărâri CEDO.

Astfel, dispoziţiile O.G. nr. 22/2002, aşa cum le-a interpretat instanţa de fond, contravin dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi sub aspectul respectării dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 al Convenţiei.

Prin dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002 modificată şi completată prin Legea nr. 110/2007 s-a instituit în favoarea debitorilor bugetari un termen de graţie de 6 luni, termen care începe să curgă de la data la care debitorul a primit somaţia executorului judecătoresc, procedură care este de natură a tergiversa în mod nejustificat procedura executării silite şi care este de natură a încălca dreptul creditorilor de executare a hotărârii într-un termen rezonabil potrivit art. 6§1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant Municipiul Turda a depus întâmpinări, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa şi încheierea recurate prin prisma criticilor invocate prin cele două cereri de recurs şi apărărilor formulate, a actelor şi lucrărilor cauzei şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Criticile de nelegalitate subsumate prevederilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., nu sunt fondate.

În conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Aceste prevederi reprezintă dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, care include în conţinutul acestuia toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia regulilor vizate de alte motive de casare, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În raport de obiectul acţiunii, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a nesocotit dispoziţiile procedurale cuprinse în art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care stabilesc că judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăşi limitele învestirii, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel.

Principiul prevăzut de art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. este dezvoltat de prevederile art. 397 alin. (1) din cod, potrivit căruia instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.

Aşadar, în baza principiilor enunţate anterior, judecătorul este ţinut de cadrul procesual trasat de către părţi, sub aspectul obiectului, cauzei şi al părţilor. Obligaţia instanţei de a se pronunţa numai cu privire la ceea ce s-a cerut constituie garanţia respectării şi aplicării principiului disponibilităţii.

În cauză, cadrul procesual a fost stabilit de reclamant, care a indicat în mod expres care sunt pretenţiile şi motivele de fapt şi de drept pe care se fundamentează acestea. Astfel, prin cererea de chemare în judecată formulată,reclamantul a solicitat acordarea unui termen de 6 luni în vederea efectuării tuturor demersurilor privind includerea în bugetul Primăriei Municipiului Turda a debitului stabilit prin Decizia nr. 2691/27.04.2018 în dosarul nr. x/2013, conform dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002, conform dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002.

Analizând atât petitele formulate de reclamant, cât şi cuprinsul cererii, în mod corect instanţa de fond a constatat că reclamantul a înţeles să îşi întemeieze cererea atât pe prevederile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, cât şi pe cele ale art. 6 din acelaşi act normativ, care reglementează procedura şi condiţiile în care instanţa poate acorda un termen de graţie sau/şi stabili termene de plată eşalonată a obligaţiei respective.

Termenul de 6 luni stipulat în art. 2 vizează obligaţia instituţiei debitoare, atunci când executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, de a face demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată, acest termen curgând de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.

Însă, art. 6 alin. (1) arată explicit că, în cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuţiilor prevăzute de lege, instituţia debitoare nu îşi poate îndeplini obligaţia de plată în condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanţei judecătoreşti care soluţionează cauza acordarea, în condiţiile legii, a unui termen de graţie sau/şi stabilirea unor termene de plată eşalonată a obligaţiei respective.

Prin urmare, analizând pretenţiile deduse judecăţii în modalitatea în care acestea au fost formulate, în mod judicios prima instanţă a soluţionat cererea reclamantului în sensul acordării unui termen de graţie de 6 luni de la data pronunţării sentinţei, pronunţând o hotărâre legală atât în ceea ce priveşte sentinţa civile nr. 215/2018 din 18 septembrie 2018 cât şi încheierea din 8 noiembrie 2018.

Având în vedere soluţia pronunţată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi pretenţiile concrete deduse judecăţii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a soluţionat cauza cu respectarea limitelor învestirii sale, motiv pentru care motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat ca temei atât în recursul având ca obiect sentinţa nr. 215/2018 din 18 septembrie 2018, cât şi în recursul vizând încheierea din 8 noiembrie 2018, va fi respins ca nefondat.

Analizând recursul declarat în raport cu aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază pentru următoarele considerente că recursul este nefondat.

Reclamantul Municipiul Turda a invocat incidenţa dispoziţiilor O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii, solicitând acordarea de către instanţă a unui termen de 6 luni în vederea efectuării tuturor demersurilor privind includerea în bugetul Primăriei Municipiului Turda a debitului stabilit prin titlul executoriu şi suspendarea somaţiei transmisă prin intermediul executorului judecătoresc până la soluţionarea definitivă a cererii.

Potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002 "dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului", iar potrivit art. 3 "în cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit C. proc. civ. şi/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie."

De asemenea, potrivit art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002, "în cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuţiilor prevăzute de lege, instituţia debitoare nu îşi poate îndeplini obligaţia de plată în condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanţei de judecătoreşti care soluţionează cauza acordarea, în condiţiile legii, a unui termen de graţie sau/şi stabilirea unor termene de plată eşalonată a obligaţiei respective".

Din interpretarea dispoziţiilor legale invocate mai sus, instanţa reţine următoarea ordine a procedurii menţionate în O.G. nr. 22/2002: obţinerea unui titlu executoriu, intenţia instituţiei publice de a executa de bună voie, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligaţiei, somaţia de plată comunicată prin executor judecătoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obţinerea fondurilor, demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de C. proc. civ., mobiliară, imobiliară sau poprire.

Aşadar, pentru acordarea beneficiului de graţie în favoarea instituţiilor publice, este necesar să se facă dovada neexecutării benevole a obligaţiei din cauza lipsei de fonduri, dar şi a demersurilor făcute pentru obţinerea fondurilor necesare achitării obligaţiilor. Instanţa are în vedere că reclamanta-debitoare, în considerarea calităţii sale de instituţie publică, reprezentantă a autorităţii statului, are obligaţia de respecta principiul legalităţii şi de a executa de bună voie o creanţă ce îi este opozabilă.

În cauza de faţă, instanţa de fond în mod corect a apreciat că din probele administrate rezultă intenţia reclamantei de executare benevolă a obligaţiei (prezumţia de bună-credinţă poate fi reţinută) şi a demersurilor făcute pentru obţinerea fondurilor necesare, având în vedere lipsa de fonduri învederată de reclamantă, astfel că sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea termenului de graţie prevăzut de O.G. nr. 22/2002.

Instanţa de fond a constatat că atât adresa nr. x/06.09.2018 emisă către Consiliul Judeţean Cluj cât şi adresa nr. x/06.09.2018 emisă către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală fac dovada unor astfel de demersuri, din cuprinsul acestora reieşind că reclamanta a solicitat concursul pentru sprijinirea, bugetarea şi virarea în vederea achitării către Societatea de Transport Public S.A. a sumei de 6.636.296 RON.

Aşadar, înscrisurile depuse la dosar fac dovada neexecutării voluntare din cauza lipsei de fonduri, fiind cert că reclamanta a întreprins toate măsurile care se impun pentru efectuarea unei plăţi voluntare.

A mai reţinut prima instanţă că în Bugetul aferent anului 2018 al Municipiului Turda nu se regăseşte o alocare bugetară specifică pentru creanţa stabilită prin decizia nr. 2691 din 27 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, respectiv un titlu de cheltuieli specific în cadrul căruia să poată fi încadrată această creanţă şi care să cuprindă suma necesar a fi acoperită, precum şi faptul că în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, angajarea şi utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovaţi, în condiţiile legii.

De aceea, pentru a nu bloca activitatea unităţii administrative teritoriale Municipiul Turda şi pentru a-i acorda acestuia posibilitatea să procure sumele necesare, în mod corect a apreciat instanţa de fond că se impune ca în temeiul art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 să i se acorde debitorului un termen de graţie de 6 luni, calculate de la data pronunţării sentinţei.

Este adevărat că potrivit art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil şi jurisprudenţei Curţii care include în noţiunea de proces şi faza executării silite, statul are obligaţia de a executa din oficiu, într-un termen rezonabil, hotărârile pronunţate împotriva sa. Fiecare stat trebuie să se doteze cu arsenalul juridic adecvat şi suficient pentru a asigura executarea hotărârilor pronunţate de instanţe. În caz contrar, s-ar aduce atingere şi dreptului de proprietate al intimatei, astfel cum este acesta protejat prin articolul 1 din Protocolul I al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, prin imposibilitatea de a beneficia o perioadă lungă de timp de creanţa recunoscută prin hotărârea judecătorească. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul la o instanţă ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă să rămână inoperantă în detrimentul unei părţi. Executarea unei sentinţe sau a unei hotărâri, pronunţată de orice instanţă, trebuie aşadar considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 din Convenţie (Hornsby împotriva Greciei).

Însă, dispoziţiile legale privind acordarea unui termen de 6 luni în favoarea reclamantei nu contravin dreptului la un proces echitabil de care beneficiază recurentul, garantat de art. 6 din Convenţie.

Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de recurenta-pârâtă Societatea de Transport Public S.A. împotriva sentinţei civile nr. 215/2018 din 18 septembrie 2018 şi a încheierii din 8 noiembrie 2018 ale Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2021.