Recourse dismissed for lack of current interest after final separate judgment upheld termination of lawyer status

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.09.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, anularea parţială a Hotărârii nr. 64/2011 a Consiliului U.N.B.R. privind adoptarea Statutului din 2011 al profesiei de avocat, referitoare la dispoziţiile art. 26 din Anexă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1701 din 4 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, ca fiind neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea acţiunii şi anularea parţială a Hotărârii nr. 64/2011 a Consiliului U.N.B.R. privind adoptarea Statutului din 2011 al profesiei de avocat, referitoare la dispoziţiile art. 26 din Anexă, cu obligarea intimatei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea recursului, recurenta - reclamantă a arătat, în esenţă, că în mod netemeinic şi nelegal, prin aplicarea greşită a dispoziţiilor legale şi jurisprudenţiale, prima instanţă a considerat ca fiind neîntemeiată susţinerea reclamantei referitoare la caracterul nelegal al dispoziţiilor legale invocate.

Nelegalitatea dispoziţiilor atacate nu rezultă ca urmare a inexistenţei unei proceduri de stabilire a existenţei sau inexistenţei faptei, acest lucru fiind stabilit de către instanţa penală cu toate garanţiile existente, ci, nelegalitatea constă tocmai în faptul că procedura prin care Consiliul Baroului a ajuns la concluzia că fapta săvârşită de către reclamantă aduce atingere prestigiului profesiei de avocat este nelegală, fiind, astfel cum a constatat şi Curtea Constituţională, rezultatul arbitrariului, nefiind respectată nicio garanţie procesuală sau procedurală în persoana reclamantei.

Într-adevăr, instanţa penală a decis că fapta există şi că a fost săvârşită cu intenţie, însă niciun moment aceasta nu s-a pronunţat dacă fapta de tulburare a ordinii şi liniştii publice aduce sau nu atingere profesiei, deşi avea această posibilitatea prin intermediul pedepselor complementare.

Prin urmare, cu atât mai mult se impunea ca analiza Consiliului, în sensul dacă fapta a adus sau nu atingere profesiei, să respecte toate garanţiile având în vedere că instanţa penală impune interzicerea, ca pedeapsă complementară, a dreptului de a se exercita profesia de avocat.

Prin decizia CCR nr. 225 din 2017 instanţa de control constituţional a reţinut următoarele: prin art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată, este reglementat unul dintre cazurile de nedemnitate a avocatului, şi anume acela că este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei.

Instanţa de control constituţional consideră că dispoziţiile legale criticate nu stipulează care sunt acele infracţiuni intenţionate pentru a căror săvârşire şi, implicit, condamnare, avocatul este nedemn a mai exercita profesia în cauză, fapt care conduce la împrejurarea ca un aspect esenţial să nu fie prevăzut în mod explicit prin lege, ci lăsat la aprecierea subiectivă a structurilor profesionale competente.

Or, normele privind cercetarea disciplinară trebuie să respecte anumite cerinţe de stabilitate şi previzibilitate, în caz contrar fiind încălcat art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Prin urmare, stabilirea stării de nedemnitate nu ar trebui să lase loc arbitrariului, iar imposibilitatea avocatului de a se apăra în fapt şi în drept în faţa Consiliului Baroului nu garantează o procedură transparentă şi nearbitrală.

În analiza unui caz de nedemnitate, Consiliul trebuie să cerceteze: (i) dacă există o hotărâre penală definitivă de condamnare; (ii) dacă fapta pentru care s-a dispus condamnarea a fost săvârşită cu intenţie şi (iii) dacă acea faptă aduce atingere profesiei de avocat.

În cazul de faţă, instanţa de fond a considerat că textul criticat ca fiind nelegal respectă toate garanţiile legalităţii, analizând exclusiv condiţiile de la punctele (i) şi (ii), când ceea ce trebuia analizat era modalitatea de transpunere în fapt a punctului (iii), acesta fiind cel care reprezintă materializarea procedurii ce se desfăşoară cu nerespectarea drepturilor fundamentale ale reclamantei.

Din cuprinsul Sentinţei şi analizând modul în care instanţa a înţeles să trateze procedura de constatare a nedemnităţii şi cea de excludere ca urmare a unei sancţiuni administrative se poate observa că aceasta nu a înţeles faptul că reclamanta nu a reclamat niciun moment faptul că trebuie să existe identitate între cele două proceduri în ceea ce priveşte paşii de urmat, ci faptul că similaritatea trebuie să existe în privinţa garanţiilor de care este necesar să beneficieze (drept la apărare, dreptul la un proces echitabil etc).

Comparaţia dintre cele două proceduri s-a făcut exclusiv pentru a învedera instanţei diferenţa dintre o procedură ce se desfăşoară cu respectarea garanţiilor (cea administrativă) şi una care este rezultatul arbitrariului (constatarea nedemnităţii).

Instanţa de judecată apreciază în mod eronat faptul că dispoziţiile internaţionale invocate de către reclamantă în susţinerea obligativităţii asigurării unui drept la apărare în cadrul procedurilor administrative, nu se aplică acestor proceduri, ci doar în faţa instanţelor judecătoreşti, ceea ce este complet fals.

Decizia prin care s-a dispus încetarea calităţii de avocat s-a întemeiat numai în aparenţă pe dispoziţiile art. 56 alin. (2), art. 14 lit. a) şi art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 şi pe art. 73 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, dispoziţiile care au stat la baza luării Deciziei fiind rezultatul procedurii reglementate de art. 26 din Statut, procedură ce aduce grave atingeri atât legislaţiei interne, cât şi celei internaţionale.

În opinia recurentei, aceste dispoziţii sunt nelegale, motiv pentru care ar trebui să fie anulate, având în vedere că analizarea de către Consiliul Baroului a unui eventual caz de nedemnitate se realizează fără citarea şi fără a se da posibilitatea avocatului în cauză de a se apăra în fapt şi în drept cu privire la acuzaţiile care i se aduc, mai ales în situaţia în care cercetarea se finalizează prin emiterea unei decizii de încetare a calităţii de avocat.

A mai arătat recurenta că principiu de bază, dreptul la apărare nu poate constitui obiectul vreunei restrângeri, indiferent că vorbim de o procedură judiciară sau administrativă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

5. Alte aspecte procesuale

Astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 9 februarie 2021, la termenul de judecată de la acea dată, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia lipsei de interes a recurentei - reclamante în promovarea recursului ce face obiectul prezentei judecăţi, având în vedere soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect anularea deciziei prin care s-a dispus încetarea calităţii de avocat, cu consecinţa reînscrierii pe Tabloul avocaţilor definitivi cu drept de exercitare a profesiei (Sentinţa Civilă nr. 856 din 13.02.2017, prin care s-a respins acţiunea, definitivă prin Decizia nr. 2831 pronunţată la data de 14.05.2018 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal).

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., excepţia lipsei de interes a recurentei - reclamante în promovarea recursului, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Titularul unei acţiuni în contencios administrativ justifică demersul său judiciar prin necesitatea de a solicita intervenţia instanţei judecătoreşti competente în scopul ocrotirii unui drept al său ori a unui interes legitim, a cărui vătămare s-a produs prin actul administrativ ce se solicită a fi anulat.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 32 alin. (2) lit. d) coroborat cu art. 33 teza I C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Prin demersul judiciar iniţiat în faţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal - Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta urmăreşte anularea dispoziţiilor art. 26 din anexa Hotărârii nr. 64/2011, respectiv din Statutul avocaţilor, criticile acesteia constând în încălcarea dreptului la apărare a persoanei supuse acestei proceduri.

Prin dispoziţiile criticate, se instituie o procedură prin care se constată încetată calitatea de avocat ca urmare a existenţei unei stări de nedemnitate decurgând din suferirea unei condamnări pentru o infracţiune intenţionată care este de natură a aduce atingere prestigiului profesiei.

Înalta Curte constată că, separat de prezentul dosar, reclamanta A. a introdus pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal o altă acţiune, înregistrată sub numărul de dosar x/2016, având ca obiect anularea deciziei prin care s-a dispus încetarea calităţii de avocat, cu consecinţa reînscrierii pe Tabloul avocaţilor definitivi cu drept de exercitare a profesiei.

Acţiunea reclamantei a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 856 din 13.02.2017, în sensul respingerii cererii, ca neîntemeiată, această soluţie căpătând caracter definitiv prin Decizia nr. 2831 pronunţată la data de 14.05.2018 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin respingerea ca nefondat a recursului promovat de reclamantă.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu subzistă interesul procesual al susţinerii recursului de către recurenta-reclamantă, având în vedere situaţia redată în precedent.

Orice demers în justiţie trebuie să fie grefat pe un interes actual al titularului cererii de chemare în judecată. Cu alte cuvinte, cel care iniţiază cererea de chemare în judecată trebuie să justifice că, urmare a admiterii cererii de chemare în judecată, ar avea un beneficiu.

În doctrină s-a statuat că interesul este actual în situaţia în care, dacă cel interesat nu ar recurge la acţiune în momentul respectiv, s-ar expune prin aceasta unui prejudiciu. Un interes eventual, ca şi un interes care a trecut, a fost depăşit, nu poate fi luat în considerare.

Prin urmare, interesul de a acţiona al reclamantei nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A., ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes, invocată de instanţă din oficiu.

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1701 din 4 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2021.