Standing of main credit holder in judicial salary allowance recalculation disputes involving allocation of funds for legal interest and inflation

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.05.2018, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat:

- recalcularea indemnizaţiei lunare prin includerea în cuantumul indemnizaţiei brute de încadrare stabilită prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1475/C/24.05.2017 emis de către pârât (prin care s-a stabilit valoarea de referinţă sectorială de 405 RON) a procentului de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+10%;

- obligarea pârâtului la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii, diferenţelor băneşti corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizaţiilor cuvenite potrivit pct. 1, pe 3 ani în urmă în raport cu data introducerii acţiunii, diferenţiat până la 1 decembrie 2015 şi după 1 decembrie 2015, dar şi pentru viitor, diferenţe în valoare actualizată şi daune moratorii, precum şi dobânda legală, până la data plăţii.

La data de 04.10.2018 a fost respinsă excepţia conexităţii prezentei cauze la dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul aceleiaşi instanţei, excepţie invocată de pârât, în considerarea faptului că problema centrală în prezentul litigiu este sporul de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, ce nu face obiectul celuilalt dosar.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3930 din 4 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei ca nefondată; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi a obligat pârâtul la alocarea fondurilor necesare plăţii către reclamanţi a dobânzii legale aferente diferenţelor de drepturi salariale cuvenite ca urmare a recalculării cu utilizarea procentului de 4% prevăzute de O.G. nr. 13/2008 şi neachitate, începând cu data de 27.04.2015 până la data plăţii efective, creanţă ce va fi actualizată în raport cu rata inflaţiei; a respins în rest acţiunea ca rămasă fără obiect.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 3930 din 4 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi respingerea acţiunii în contradictoriu cu acest pârât.

Recurentul - pârât Ministrul Justiţiei a susţinut că, prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu motivarea că reclamanţii nu au solicitat direct obligarea pârâtului la plată, ci recalcularea, dar şi plata, respectiv alocarea fondurilor necesare plăţii, reţinând că pretenţia reclamanţilor este una circumstanţiată, în sensul de obligare a pârâtului la recunoaşterea dreptului pretins şi la depunerea demersurilor necesare plăţii, concluzionând nefondat că există identitate între pârât, ca titular al actului administrativ contestat şi subiectul pasiv al raportului juridic litigios.

În realitate, reclamanţii au solicitat recalcularea dar şi plata drepturilor, respectiv alocarea, lăsând la latitudinea instanţei obligarea pârâtului la plată sau la alocarea fondurilor, de unde rezultă că identitatea între pârât şi subiectul pasiv al raportului litigios se conturează numai în ce priveşte obligarea pârâtului ca titular al actului administrativ contestat, dar nu şi obligarea acestuia la plata, respectiv alocare, cum greşit a circumstanţiat instanţa de fond.

În ce priveşte obligaţia de alocare a fondurilor necesare plăţii, aceasta se subsumează noţiunii de asigurare a fondurilor, faţă de atribuţia Ministerului Justiţiei prevăzută de art. 6, VII, pct. 3 din H.G. nr. 652/2009, republicată, potrivit căruia Ministerul Justiţiei asigură fondurile necesare, fundamentează şi elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituţiilor publice din sistemul justiţiei pentru care ministrul justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite şi a unităţilor subordonate Ministerului; repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite şi urmăreşte modul de utilizare a acestora (..).

Totodată, atribuţia de asigurare a fondurilor rezultă din calitatea de ordonator principal de credite a ministrului justiţiei, aşa cum este definit rolul acestuia în Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, la art. 21, pct. 1, potrivit căruia, ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

În acest context, potrivit art. 132 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, curţile de apel şi parchetele de pe lângă curţile de apel elaborează proiectele de buget anual pentru instanţe (..), iar proiectele de buget elaborate potrivit alin. (1) se transmit Ministerului Justiţiei (..), de unde rezultă că legitimitatea pentru a solicita alocarea fondurile necesare revine ordonatorilor secundari de credite, respectiv preşedinţii curţilor de apel.

Din cele menţionate se poate observa că reclamanţii nu sunt implicaţi în raporturile financiare existente între ordonatorii de credite de la diferite niveluri, motiv pentru care nu sunt titulari de drepturi şi obligaţii în plan financiar pentru a solicita îndeplinirea obligaţiilor ce revin pârâtului ca autoritate publică.

Pe de altă parte, instanţa de fond în mod greşit a dispus obligarea Ministerului Justiţiei la alocarea fondurilor necesare plăţii dobânzii şi actualizării, în condiţiile în care nu fusese stabilită o obligaţie de plată a acestora în sarcina instanţei unde funcţionează reclamanţii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei este nefondat, criticile referitoare la soluţia data excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a invocat faptul că nu ar avea calitate procesuală pasivă, pentru a fi obligat la plata drepturilor salariale, derivate dintr-un raport de muncă, deşi, această autoritate se interpune în lanţul administrativ care conduce, în final, la plata drepturilor salariale către intimaţii-reclamanţi.

Ministerul Justiţiei este ordonatorul principal de credite, respectiv cel care împarte resursele financiare către Curţile de Apel (şi acestea, mai departe, către Tribunalele arondate), resurse din care se plătesc salariile personalului din autoritatea judecătorească, Ministerul nefiind o autoritate care se rezumă doar la gândirea şi realizarea strategiilor de politică a statului în domeniul justiţiei.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 5 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul are următoarele funcţii principale: a) elaborează politicile publice, strategiile şi planurile de acţiune în domeniul justiţiei, al prevenirii şi combaterii corupţiei şi formelor grave de criminalitate, inclusiv în concordanţă cu obiectivele programului de guvernare; c) reglementează cadrul normativ şi instituţional al sistemului judiciar şi al înfăptuirii justiţiei ca serviciu public; d) coordonează şi controlează aplicarea unitară şi respectarea normelor legale privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor care se află în subordinea sau în coordonarea sa; e) asigură autoritatea prevăzută la art. 132 alin. (1) din Constituţia României, republicată, potrivit legilor de organizare a sistemului judiciar şi a înfăptuirii justiţiei ca serviciu public; e^1) asigură resursele financiare necesare administrării justiţiei ca serviciu public; f) veghează la respectarea ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, prin mijloacele şi procedurile puse la dispoziţie prin prezenta hotărâre sau prin alte reglementări; g) reprezintă statul sau Guvernul în domeniul de activitate şi competenţă specifice stabilite prin prezenta hotărâre sau prin alte reglementări; h) este autoritate centrală în domeniul cooperării judiciare internaţionale, potrivit tratatelor la care România este parte şi instrumentelor juridice adoptate în cadrul Uniunii Europene; i) coordonează integrarea eforturilor de realizare a obiectivelor de referinţă specifice din cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare instituit prin Decizia Comisiei Europene 2006/928/CE din 13 decembrie 2006 şi integrează informaţiile solicitate autorităţilor în virtutea acestei funcţii; reprezintă statul şi guvernul în cooperarea cu Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare.

De asemenea, potrivit art. 6 din aceeaşi Hotărâre de Guvern, ministerul, printre multe alte atribuţii principale, în cadrul atribuţiilor grupate la pct. VII al menţionatului art. 6, punct intitulat "domeniul gestionării resurselor", deţine pe aceea de a organiza şi conduce contabilitatea, de a organiza activitatea de control financiar preventiv propriu, precum şi pe aceea de a asigura salarizarea personalului şi centralizarea situaţiilor financiare.

Este de subliniat că această hotărâre de Guvern, emisă în anul 2009, prin care a fost organizată activitatea Ministerului Justiţiei a suferit modificări de mai multe ori de-a lungul timpului, iar, în anul 2016, prin H.G. nr. 328/2016 din 27 aprilie 2016 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, precum şi pentru modificarea unor acte normative (publicată în Monitorul Oficial nr. 361 din 11 mai 2016), a fost introdusă, în mod expres, această atribuţie de a asigura salarizarea personalului.

Această atribuţie, precizată în mod expres la nivelul anului 2016, se adaugă şi explică, în chip concret, unul din scopurile funcţiei Ministerului care se regăseşte enunţată în art. 5 lit. e) indice 1, şi anume, de a asigura resursele financiare necesare administrării justiţiei ca serviciu public, această funcţie fiind, de asemenea, introdusă, între funcţiile Ministerului, tot în anul 2016, prin aceeaşi H.G. nr. 328/2016 din 27 aprilie 2016 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei.

Prin urmare, de vreme ce, la nivelul anului 2016, s-a resimţit necesitatea legislativă de a fi modificat conţinutul H.G. anterioare ce reglementa activitatea Ministerului Justiţiei cu prevederi exprese privind implicare directă şi de netăgăduit a Ministerului în aspecte legate de salarizarea personalului din autoritatea judecătorească, pe cale de consecinţă acest pârât nu poate susţine, cu temei, faptul că nu ar avea nicio legătură cu plata drepturilor salariale ale reclamanţilor, întrucât prevederile legale mai sus redate demonstrează contrariul şi arată în ce fel situaţia de drept ce priveşte atribuţiile şi funcţiile Ministerului Justiţiei este diferită de situaţia Ministerului de Interne, instituţie avută în vedere de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în analiza corespunzătoare Deciziei nr. 13/13.06.2016, pronunţată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2016.

Această decizie a Înaltei Curţi are, într-adevăr, o valoare obligatorie, însă valoarea sa obligatorie se circumscrie situaţiei de drept analizate care se referă la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Afacerilor Interne.

Înalta Curte observă că potrivit prevederilor punctului 49 din sus indicata decizie:

"În măsura în care pretenţiile deduse judecăţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuţie atribuţiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze".

Interpretând per a contrario sus indicatele dezlegări date problemei de drept în discuţie, rezultă că ordonatorul principal de credite (în speţa de faţă recurentul Ministrul Justiţiei) poate avea calitate procesuală pasivă în cauzele în care sunt puse în discuţie atribuţiile legal reglementate ale unui astfel de ordonator de credite.

Or, prin soluţia pronunţată, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în sarcina pârâtului Ministerul Justiţiei doar obligaţia de a aloca fondurilor necesare plăţii către reclamanţi a dobânzii legale aferente diferenţelor de drepturi salariale cuvenite ca urmare a recalculării cu utilizarea procentului de 4% prev. de O.G. nr. 13/2008 şi neachitate, începând cu data de 27.04.2015 până la data plăţii efective, creanţă ce va fi actualizată în raport cu rata inflaţiei., iar nu şi pe cea de realizare a unei plăti efective şi directe către reclamanţi, prima instanţă analizând atribuţiile Ministerului Justiţie drept parte a raportului juridic financiar, implicând ordonatorii de credite subordonaţi, iar nu raporturi de muncă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 3930 din 4 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2021.