Anatomical evidence of discriminatory intent required to validate administrative findings of ethnic discrimination

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi B. a solicitat anularea Hotărârii Colegiului Director al CNCD nr. 712/06.12.2017 şi obligarea pârâţilor în solidar la daune morale în sumă de 10.000 RON, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4754 din 20 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B.; a anulat Decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 712/06.12.2017; a respins ca nefondate daunele morale; a obligat pârâtul Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării către reclamanta A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 RON, taxă judiciară de timbru.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii, ca nefondată.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a susţinut că afirmaţiile ("documentele din birou nu sunt în siguranţă în preajma sa" şi "Ministerul Educaţiei angajează pe alte criterii decât cele profesionale, persoane care nu au treabă cu sistemul de educaţie", "afară (out) cu voi ţiganii care trebuie să meargă la etajul doi, ţiganii intră în birou unde sunt documente importante") făcute de către intimată nu pot fi încadrate în limitele dreptului la libertate de exprimare corelativ obligaţiei de a nu discrimina (sub aspectul dreptului la demnitate art. 15 din O.G.. 137/2000R), astfel cum este reglementat principiul nediscriminării atât în legislaţia naţională, cât şi în legislaţia europeană.

Afirmaţiile reclamantei reprezintă o diferenţiere clară, care are la bază unul din criteriile interzise, mai exact "criteriul etnic" şi are ca efect încălcarea dreptului la demnitate. Aceste afirmaţii au un caracter denigrator şi aduc atingere demnităţii petentului, respectiv etniei din care face parte, prin crearea unei atmosfere umilitoare.

Analizând afirmaţiile în coroborare cu dispoziţiile legale incidente, se constată că acestea au un caracter discriminatoriu la adresa petentului şi creează o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare fiind astfel incidente prevederile art. 2, coroborat cu 15 din O.G. nr. 137/2000.

Dreptul la libera exprimare nu este un drept absolut, iar legiuitorul a instituit în textul constituţional, art. 30 alin. (6) din Constituţia României, limitele exercitării dreptului la libera exprimare.

Tot în acest sens, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (cunoscut în general sub denumirea de Convenţia europeană a drepturilor omului, în continuare Convenţia) prevede, la art. 10 alin. (2), limitarea libertăţii de exprimare:

"Exercitarea acestor libertăţi, ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau unor sancţiuni prevăzute de lege care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti."

Prin urmare, în conformitate cu acest tratat internaţional, în Europa, ca şi în România, libertatea de exprimare nu este un drept absolut.

A mai arătat recurentul că în speţă sunt incidente şi prevederile art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Afirmaţii precum "documentele din birou nu sunt în siguranţă în preajma ta", "Ministerul Educaţiei angajează pe alte criterii decât cele profesionale, persoane care nu au treabă cu sistemul de educaţie", "afară (out) cu voi", "ţiganii trebuie să meargă la etajul doi", ating dreptul la demnitate al petentului. Sintagmele folosite sugerează dispreţ la adresa petentului şi sunt de natură a-l jigni.

Cu privire la obiectul sesizării dedus soluţionării, nu se poate aprecia că în mod izolat utilizarea termenului "ţigan" ar fi de natură discriminatorie, însă modalitatea de prezentare a situaţiei ce face obiectul afirmaţiilor este de natură a reţine o deosebire pe baza etniei, ce are ca efect o interferenţă asupra dreptului la demnitate personală, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este nefondat, pentru următoarele considerente:

Intimata-reclamantă A. a învestit instanţa de contencios administrativ în temeiul art. 1, art. 2 alin. (2), art. 8 din Legea nr. 554/2004, precum şi în temeiul art. 20 din O.G. nr. 137/2000, cu o acţiune având ca obiect anularea Hotărârii nr. 712/06.12.2017 prin care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că (pct. 1) aspectele sesizate constituie discriminare potrivit art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată; de asemenea, prin aceeaşi hotărâre (pct. 2) s-a aplicat reclamantei amendă contravenţională în cuantum de 1000 de RON, precum şi (pct. 3) recomandarea de a nu mai folosi limbaj ofensator, discriminator cu adresabilitate la minoritatea etnică.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, "prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice".

Din cuprinsul acestor dispoziţii legale citate, rezultă că pentru a fi în prezenţa unei discriminări, orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe baza criteriilor enunţate de legiuitor, inclusiv apartenenţa la o categorie profesională, trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.

Potrivit art. 15 din O.G. nr. 137/2000 "Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intra sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidat, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia."

Înalta Curte constată că pentru a se reţine o faptă de discriminare se impune ca, cel puţin faptele, în materialitatea lor, să fie probate, urmând ca persoana reclamată să dovedească că aceste fapte nu au un caracter discriminatoriu.

În speţă, din probele administrate nu a rezultat că reclamanta a comis o faptă de discriminare de natura celor invocate de către recurentul-pârât, instanţa de fond în mod corect reţinând că nu se confirmă susţinerile pârâţilor.

În speţă, declaraţiile martorilor audiaţi în faţa comisiei de disciplină (C., care a fost de faţă la instalarea lui B. şi care a declarat că reclamanta a avut o reacţie de respingere, motivând că în biroul său se află documente importante; martorul D. nu a asistat la nicio discuţie între reclamantă şi pârât care să releve un comportament discriminatoriu; martora E., singura care a menţionat afirmaţia reclamantei cu privire la etnicii romi, nu descrie niciun incident din care să rezulte comiterea vreunei fapte de discriminare de către reclamantă în raport cu pârâtul pe criteriul etniei acestuia, afirmaţia reclamantei părând să aibă, de fapt, legătură chiar cu această martoră), declaraţia martorului F., audiat în instanţă, care arată că nu a asistat la niciun incident între reclamantă şi pârât, sunt de natură să infirme constatările recurentului - pârât CNCD, anume că reclamanta a avut un comportament discriminator faţă de petent pe criterii etnice şi că acestuia i-a atribuit practica de furt.

Nici declaraţia pârâtului B. dată în faţa Comisiei de disciplină MEN nu face dovada că reclamanta a comis o faptă de discriminare în ceea ce-l priveşte, acesta reclamând atitudinea ostilă din partea acesteia şi faptul că i s-a adresat pe o tonalitate cu "subînţeles" atunci când i-a solicitat să iasă din birou pentru că documentele nu sunt în siguranţă, în opinia pârâtului făcându-se referire la etnia sa.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că, în mod corect, s-a reţinut prin sentinţa atacată că, în cauză, din probele administrate nu rezultă că reclamanta a comis o faptă de discriminare în ceea ce-l priveşte pe pârâtul B., recursul pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării fiind nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 4754 din 20 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2021.