Lawful application of an insurer guarantor fund’s internal valuation procedure for moral damages after insurance company insolvency

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.02.2018 reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Deciziei nr. 12930/08.02.2018, obligarea acestuia la plata sumei de 315.000 RON cu titlu de daune morale către victima A., în calitate de persoana vătămata, în urma producerii accidentului rutier din data de 12.04.2015, la 1492,63 RON cu titlu de daune materiale către victima A., sumă compusă din 498,12 RON reprezentând contravaloarea serviciilor medicale şi a medicamentelor necesare recuperării, 994,51 RON reprezentând contravaloarea expertizei tehnice auto efectuate în dosarul penal, precum şi la 20.000 RON cu titlu de daune morale către victima B. în calitate de persoana vătămată.

La data de 02.04.2018, reclamantele au depus o cerere modificatoare prin care au solicitat administrarea probei cu expertiză medico-legală a reclamantei A. pentru a se stabili cu exactitate numărul de zile de îngrijiri medicale, precum şi starea de infirmitate fizică a acesteia.

Administrarea acestei probe a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din 28.09.2018.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4570 din 9 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele A. şi B., prin reprezentant legal A., invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii recurate.

Recurentele au susţinut că, în ceea ce priveşte persoana obligată la repararea prejudiciului suferit de către reclamanţi, dispoziţiile cu caracter special ale Legii nr. 213/2015, stipulează că, pe baza poliţei RCA pe care o avea persoana vinovată, prejudiciul suferit de către petenţii A. şi B. lasmina va fi acoperit de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015.

Ca atare, Fondul de Garantare a Asiguraţilor se supune regulilor instituite în materie de asigurări şi se comportă exact ca un asigurător în ceea ce priveşte procedura de soluţionare a dosarului de daună, fiind chemat să răspundă la fel ca un asigurător.

În ceea ce priveşte criteriile de stabilire a despăgubirilor, atât în decizia contestată cât şi în sentinţa recurată se face referire în mod eronat la faptul că, la stabilirea despăgubirilor, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a ţinut cont de criterii determinate şi de încadrarea pe praguri valorice, criterii şi praguri valorice care nu au nicio valoare juridică, în lipsa prevederii lor în Legea nr. 213/2015 privind organizarea si funcţionarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Ca atare, a se veni ulterior emiterii voinţei legiuitorului cu o decizie internă a instituţiei, care schimba în mod esenţial rolul şi scopul FGA este ilegal şi inacceptabil, instanţele neputând să ţină cont de aceasta.

Astfel, în mod eronat, pentru un număr de 150 de îngrijiri medico-legale, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a stabilit, fără indicarea unui criteriu legal, că o sumă echitabilă pentru victima A. este suma de 600 de RON/zi de îngrijiri medico-legale, or, jurisprudenţa din România a consacrat o suma minimă de 1.000 de RON/zi de îngrijire medico-legală, indiferent de numărul acestora.

Deşi la prima vedere o astfel de sumă poate părea mare pentru o singură zi a suferinţei unei persoane, această suferinţă nu se limitează strict la numărul acordat de către medicul legist, urmările unui astfel accident rutier şi ale unor astfel de leziuni manifestându-se o lungă perioadă de timp în corpul şi în sufletul victimei.

Ca atare, despăgubirea nu trebuie să fie calculată ţinându-se cont de zilele în care victima nu se poate mişca efectiv din pat, ci trebuia calculată prin raportare la toate consecinţele traumatice produse victimei, perioada de recuperare a acesteia fiind una mult mai mare decât cea stabilită de către medicul legist.

Astfel, facem menţiunea că în noţiunea de recuperare medicală se include atât perioada efectivă în care o persoană are nevoie de sprijinul cadrelor medicale cât şi perioada în care victima trebuie să parcurgă singură o serie de tratamente în vederea recuperării.

După cum rezulta din toate înscrisurile medicale ataşate dosarului, reclamanta a efectuat terapie de recuperare în spital pe perioada internării, a efectuat şedinţe de fizioterapie şi a continuat, pe toata perioada ulterioară, gimnastică de recuperare iniţiată în spital, însă acasă.

Cu toate acestea, nici până în prezent durerile victimei nu au încetat, de curând fiind internată din nou pentru extragerea materialelor metalice inserate cu ocazia primelor intervenţii chirurgicale.

În ceea ce priveşte şedinţele de consiliere psihologică, resursele financiare ale reclamantelor nu le-au permis acestora să beneficieze de un astfel de tratament, victimele sprijinindu-se reciproc şi fiind sprijinite şi de rudele mai apropiate.

De asemenea, în urma leziunilor deosebit de grave pentru care a necesitat 150 de zile de îngrijiri medico-legale, victima A. nu s-a recuperat complet nici până în prezent, fapt ce amplifică sentimentul de insecuritate psihică resimţit.

Pentru a face dovada acestui aspect, au arătat că în perioada 21.02-27.03.2018, deci mai bine de 3 ani de la producerea accidentului, reclamanta A. a fost internată în spital ca urmare a complicaţiilor apărute cu privire la dispozitivele protetice, implanturile şi grefele ortopedice interne, dispozitive montate cu ocazia intervenţiilor chirurgicale efectuate în anul 2015, după cum rezultă din documentele medicale anexate.

Totodată, este evident că victima, imobilizată la pat timp de mai multe luni, a fost privată de o viaţă normală, neputându-şi îngriji copiii şi rămânând la sprijinul şi mila celor dragi pentru a supravieţui, accidentul rutier ducând la autoexcluderea socială a acesteia.

În ceea ce o priveşte pe victima B., deşi a necesitat doar un număr de 9 zile de îngrijiri medicale, aceasta a rămas puternic marcată de faptul că în noaptea de înviere a fost izbită de corpul mamei sale luat pe capotă de către şofer, fapt ce i-a provocat acesteia o puternică traumă emoţională, greu de depăşit pentru o tânără de numai 14 ani.

În ceea ce priveşte motivarea sentinţei recurate, nicăieri în Legea nr. 213/2015 nu se prevede că sumele ce urmează a fi acordate se circumscriu unor praguri valorice în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale, praguri care nu au nicio logică juridică, procedându-se astfel la o discriminare negativă între persoanele care au suferit 59 de zile de îngrijiri medicale şi persoanele care au suferit 60 de zile, discriminare care nu are niciun fundament, pragul necesar reţinerii unei infracţiuni fiind de 90 de zile de îngrijiri, potrivit Noului C. pen. intrat în vigoare în anul 2014.

Această procedură internă a pârâtei nu este opozabilă victimelor, întrucât potrivit legii asigurărilor, daunele morale se stabilesc pe baza legislaţiei şi jurisprudenţei din România, dispoziţie care nu poate fi eludată de către FGA prin emiterea unei decizii interne.

Mai mult decât atât, respectiva procedură internă de acordare a despăgubirilor reprezintă o procedura exclusiv amiabilă, instanţele judecătoreşti nefiind ţinute de aceasta şi având obligaţia să procedeze la o analiză proprie a prejudiciului moral cauzat victimelor.

De asemenea, instanţa de fond îşi motivează în mod eronat hotărârea, arătând că pentru victime a fost acordată de către pârâtă suma de 150 RON/zi îngrijire medico-legală, raportat la practica societăţii de asigurări C. în anii 2011-2012 (judecata s-a efectuat în anul 2018), societate de asigurări a cărei practică abuzivă a dus la falimentul şi dizolvarea acesteia.

În realitate, instanţa de fond probabil că nu a lecturat întrutotul dosarul, întrucât pentru reclamanta A. a fost acordată suma de 600 RON/zi (300 RON/zi ca urmare a culpei comune), iar pentru reclamanta B. suma de 250 RON/zi de îngrijire (125 RON/zi ca urmare a culpei comune), ceea ce înseamnă ca în măsura în care FGA ar fi acordat suma de 150 RON/zi şi pentru cele doua reclamante, demersul judiciar ar fi fost inutil, percepţia instanţei fiind aceea ca suma de 150 RON/zi de îngrijire este suficientă pentru repararea unui astfel de prejudiciu.

Totodată, instanţa de fond a ignorat în mod deplin declaraţia martorului audiat la ultimul termen de judecată, arătând sumar faptul că reclamantele au făcut "aprecieri generale" cu privire la prejudiciul moral suferit şi în acest fel nu se justifică o compensare suplimentară.

În ceea ce priveşte culpa producerii accidentului rutier, stabilirea unei proporţii de 50% în sarcina victimelor este excesivă prin raportare la circumstanţele producerii accidentului, conducătorul auto având obligaţia de a circula cu o viteză legală şi de a nu pune în pericol viaţa altor persoane prin acţiunile sale.

Cu toate acestea, chiar şi daca s-ar reţine acest procent, media jurisprudenţei recente în România este de 1.500 de RON/zi îngrijire medico-legala, ceea ce ar duce, la un cuantum de 750 RON/zi îngrijire corespunzător culpei victimei, cuantum care nu a fost respectat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18.03.2019, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Verificând sentinţa recurată, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., căruia se circumscriu criticile de nelegalitate formulate de recurente, Înalta Curte reţine următoarele:

Se reţine că recurentele-reclamante au criticat, exclusiv, cuantumul daunelor morale acordate şi care în opinia acestora nu reflectă suferinţa fizică şi psihică cauzată de leziunile suferite şi de sechelele traumatice.

Dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru evaluarea prejudiciului moral. Aşadar, problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale, ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată, include o doză de aproximare, dar are la bază o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Principiul care se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei, deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Înalta Curte constată că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorităţii învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecinţelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic şi/sau psihic, precum şi de importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Aşadar, în lipsa unor criterii şi limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv şi rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse recurentelor-reclamante urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferinţă suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, se reţine că în procedura de evaluare a despăgubirilor morale, intimatul-pârât F.G.A. s-a raportat la "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul C. S.A. şi folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, dat fiind că nu există dispoziţii legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar această procedură utilizată de intimatul-pârât F.G.A. în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condiţiile în care a fost elaborată inclusiv prin raportare la evoluţia practicii judiciare în materie.

Înalta Curte are în vedere în acest sens şi faptul că intimatul-pârât F.G.A. nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamant în locul asiguratorului care a intrat în insolvenţă, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvenţă a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va reţine că nu are loc o înlocuire a debitorului obligaţiei de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naştere în patrimoniul reclamantului şi al pârâtului, în temeiul Legii nr. 215/2015, dreptul şi obligaţia corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor şi a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În acest sens, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă aşadar, din textul legii, că în aplicarea dispoziţiilor legale, intimatul-pârât F.G.A. are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale şi, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenţei în materie, Înalta Curte apreciază că "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul C. S.A. şi folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, reprezintă criterii obiective în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte reţine că, raportat la practica societăţii C. S.A. la nivelul anilor 2011-2012, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ţinând cont şi de particularităţile speţei, a acordat pentru reclamanta A. suma de 600 RON/zi (300 RON/zi ca urmare a culpei comune), iar pentru reclamanta B. suma de 250 RON/zi de îngrijire (125 RON/zi ca urmare a culpei comune).

Aşadar, nu pot fi avute în vedere criticile recurentelor-reclamante potrivit cărora despăgubirile acordate cu titlu de daune morale au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraţilor făcându-se abstracţie de jurisprudenţa şi practica în materie, iar considerentele sentinţei recurate, sub acest aspect, ar fi nesusţinute de dovezile administrate în cauză şi de practica judiciară în domeniu, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire a acestora nu a fost exercitat discreţionar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de orice creditor de asigurare.

Totodată, Înalta Curte reţine că scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând a unei satisfacţii morale, pentru suferinţe de acelaşi ordin, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale, iar spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată.

Este o certitudine faptul că leziunile cauzate persoanei vătămate şi intervenţiile chirurgicale suferite de aceasta în vederea recuperării sale au produs o suferinţă fizică şi psihică considerabilă şi au împiedicat-o să-şi desfăşoare viaţa cotidiană în aceleaşi condiţii ca şi înainte de accident.

Însă, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa de fond a avut în vedere criteriile de apreciere a daunelor morale, aşa cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa instanţelor naţionale şi europene şi în doctrină, cu trimitere la dispoziţiile legale mai sus citate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. prin reprezentant legal A. împotriva sentinţei civile nr. 4570 din 9 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2021.