Excess of authority in setting bailiff appointment criteria: invalidity of domicile-based ranking provisions in ministerial regulation

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 7 august 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând:

- nulitatea absolută a art. 463 din Regulamentul aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 210/2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 64 din 6 februarie 2001;

- constatarea refuzului nejustificat al Ministerului Justiţiei de a soluţiona favorabil solicitarea de accedere în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen, refuz materializat prin adresele nr. x/27.02.2020 şi nr. y/6.05.2020;

- obligarea pârâtului de a emite actul de numire în profesia de executor judecătoresc conform opţiunilor exprimate prin cererea adresată acestuia;

- anularea adresei cu nr. x/27.02.2020 şi a adresei/deciziei cu nr. x/06.05.2020 de neadmitere în profesia de executor judecătoresc, să se constate îndeplinirea cerinţelor de admitere în această profesie şi să fie obligat pârâtul la emiterea actului de numire în această funcţie.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 142/F-CONT din 18 decembrie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 142/F-Cont din data de 18.12.2020, pronunţată de către Curtea de Apel Piteşti în dosarul cu nr. x/2020, ca fiind netemeinică şi nelegală, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii 142/F-Cont/2020 date de Curtea de Apel Piteşti.

Se arată că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală pentru următoarele considerente:

- Hotărârea criticată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, art. 488, pct. 6 C. proc. civ.

- Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept, art. 488, pct. 8 C. proc. civ.

- Hotărârea atacată este rezultatul încălcării dreptului la un proces echitabil şi a accesului la justiţie, prin respingerea nejustificată a probelor solicitate a fi administrate de recurentă, cu încălcarea art. 6 din CEDO.

Referitor la nulitatea absolută a art. 46 din Regulamentul aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 210/2001, publicată în M.Of. nr. 64 din 6 februarie 2001, instanţa are o motivare contradictorie, care nu are legătură cu obiectul dedus judecăţii, motivând despre procedura de executare a unei sentinţe sau hotărâri, atribuţiile executorului judecătoresc, un număr de posturi limitat, etc.

Apreciază că dispoziţiile art. 46 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, sunt nelegale întrucât aşa cum inclusiv instanţa de fond recunoaşte Ministerul Justiţiei a reglementat anumite criterii prin adăugarea la lege. Respectivele criterii printre care se regăseşte şi domiciliul persoanei, sunt contrare normelor constituţionale şi europene privind dreptul la muncă, la exercitarea unei profesii, şi la libera circulaţie a persoanei. În cazul în care ar fi fost numită executor judecătoresc în circumscripţia Judecătoriei GURAHONT, atunci potrivit dispoziţiilor art. 171 alin. (1) din Legea 188/2000, avea un termen de 90 zile pentru înregistrarea biroului la Curtea de Apel Timişoara, precum şi posibilitatea de schimbare a domiciliului. Mai mult decât atât, domiciliul nu poate fi un criteriu prin care se poate interzice exercitarea unei profesii, sau un impediment în acest sens. Instanţa de fond nu a motivat care este temeiul de drept potrivit căruia domiciliul constituie un impediment la exercitarea profesiei de executor judecătoresc în circumscripţia Judecătoriei Gurahonţ.

Se arată că acest criteriu, privind domiciliul persoanei, nu poate fi relevant în a îndeplini o condiţie esenţială şi prioritară pentru accederea în profesia de executor judecătoresc.

Potrivit dispoziţiilor art. 87 din noul C. civ., domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală. În legislaţia românească şi europeană nu există vreo prevedere legală care să interzică exercitarea vreunei activităţi sau profesii într-o altă localitate decât cea de domiciliu. Adică, dispoziţia înscrisă în art. 463 din Regulamentul aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, referitoare la domiciliu este total abuzivă în sensul că încalcă drepturile şi libertăţile cetăţeneşti din Constituţia României, adică această prevedere este total neconstituţională.

Apreciază că acest criteriu privind domiciliul este discriminatoriu, nelegal şi neconstituţional, aspect care conduce la încălcarea dreptului la liberă circulaţie şi la exercitarea unei profesii, care nu are legătură cu pregătirea, reputaţia, probitatea morală şi profesională a persoanei, care pot fi esenţiale pentru exercitarea profesiei de executor judecătoresc. Practic din actele emise de Ministerul Justiţiei rezultă că domiciliul a reprezentat singurul criteriu de respingere a cererii recurentei de admitere în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen.

Se arată că dispoziţiile art. 463 din Regulamentul aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, prin care se instituie mai multe criterii de departajare între candidaţi sunt nelegale .

Consideră că dispoziţiile art. 463 din Regulamentul aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti sunt nelegale pentru următoarele considerente:

a)Instituirea de criterii de departajare între candidaţii pentru profesia de executor prin dispoziţia legală criticată s-a realizat cu exces de putere de către pârât ca urmare a depăşirii competenţei stabilită prin art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 potrivit cărora "condiţiile de desfăşurare a acestor concursuri sau examene se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi, aprobat prin ordin al ministrului justiţiei".

Prin norma legală menţionată s-a stabilit competenţa Ministerului Justiţiei doar în ce priveşte stabilirea condiţiilor de desfăşurarea a examenelor, ceea ce presupune adoptarea de măsuri organizatorice în vederea desfăşurării examenelor, pârâtul neavând competenţa de a institui criterii suplimentare neprevăzute de lege, prin care să se realizeze departajare între candidaţi.

Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă", iar potrivit art. 78 din Legea nr. 24/2000 "ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora".

Prin urmare, principiul legalităţii presupune ca un act să fie conform cu întreaga piramidă a actelor cu forţă juridică superioară, forţa unui act fiind dată de poziţia unui organ în ierarhia autorităţilor publice.

Prin reglementarea prin ordin de ministru a justiţiei a criteriilor de departajare între persoanelor scutite de examen s-a ajuns la ipoteza în care o autoritate care nu are calitatea de legiuitor, nici măcar legiuitor delegat (întrucât acesta este Guvernul României şi nu o parte a acestuia) să restrângă în mod nelegal şi nepermis drepturi prevăzute prin acte normative cu o forţă superioară.

Prin urmare art. 463 din Regulamentul aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, prin care se instituie mai multe criterii de departajare, între solicitanţi sunt nelegale întrucât sunt emise cu nerespectarea art. 4 alin. (3) şi art. 78 din Legea nr. 24/2000 şi respectiv art. 1 alin. (4) din Constituţia României, în condiţiile în care prin art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 Ministerul Justiţiei a fost abilitată doar să adopte norme privind condiţiile de desfăşurare a examenelor, iar nu să instituie criterii de departajare a solicitanţilor de accedere în profesia de executor.

b)Instituirea criteriilor de departajare prin art. 463 din Regulamentul aplicare a Legii nr. 188/2000 determină o restrângere a dreptului prevăzut de art. art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, fapt ce este de natură a contraveni art. 53 din Constituţie şi art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin instituirea unor restricţii ale dreptului de acces la profesia de avocat pe considerente de domiciliu se încalcă principiul proporţionalităţii prevăzut de art. 8 CEDO şi art. 53 din Constituţie întrucât nu este respectată exigenţa ca respectiva "cerinţă să fie necesară într-o societate democratică".

În plus este de constat că prin art. 15 lit. a) din Legea nr. 188/2000 se instituie doar cerinţa ca executorul să aibă domiciliu în România, iar nu pe raza localităţii unde se desfăşoară activitatea de executare silită.

c) Instituirea criteriului "alte aspecte relevante" prin art. 463 pct,4 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 încalcă cerinţele de claritate şi de previzibilitate a legii, impuse prin art. 1 din Constituţie.

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că "o dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile şi accesibile a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul. De asemenea, norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi"(Curtea Constituţională, decizia nr. 637/2015, publicată în M.Of. nr. 906 din 8 decembrie 2005, pct. 34).

Prin instituirea criteriului mai sus menţionat se încalcă cerinţa de previzibilitate a legii impusă prin art. 1 din Constituţie, în condiţiile în care nu se poate cunoaşte de către solicitanţii pentru accesul la profesia de executor care sunt celelalte aspecte relevante utilizate pentru selecţia solicitanţilor.

Din considerentele hotărârii criticate nu rezultă care sunt probele ce au condus la opinia instanţei de respingere a cererii de chemare în judecată.

Instanţa a reţinut apărarea pârâtei potrivit căreia accederea în profesia de executor judecătoresc se face prin promovarea unui examen sau concurs, iar numirea cu scutire de examen reprezintă o excepţie. Numirea fără concurs în profesia de executor judecătoresc, atribuită unor anumite categorii de persoane (jurişti, avocaţi şi judecători), nu conferă Ministerului Justiţiei dreptul de a avea criterii discreţionare.

Din analiza adreselor nr. x/27.02.2020 şi nr. y/6.05.2020 emise de Ministerul Justiţiei rezultă că refuzul de primire în profesie s-a datorat aplicării succesive a criteriilor de departajare prevăzute de art. 463 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000.

Adresele menţionate sunt generice, în condiţiile în care face referire la toate solicitările depuse pentru cele 7 posturi libere de executor judecătoresc, fără a se realiza o analiză particularizată a cererii formulate, cu indicarea cu exactitate a criteriilor de departajare în cadrul cererii formulate de recurentă.

Prin urmare în condiţiile în care prin adresele menţionate nu s-a indicat în mod concret pentru postul de executor judecătoresc din raza Judecătoriei Gurahonţ, criteriile aplicate pentru selectarea solicitanţilor admişi nu se poate verifica dacă pârâtul a aplicat cu exactitate criteriile prevăzute de art. 463 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000.

În al doilea rând din analiza art. 463 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 nu rezultă că s-a instituit o anumită ierarhie în modul de aplicare a criteriilor mai sus menţionate, simpla enumerare a criteriilor neechivalând cu existenţa unei ierarhii în aplicarea acestora, astfel că eliminarea cererii subsemnatei pe considerentul lipsei de domiciliu s-a realizat cu exces de putere.

În al treilea rând în aplicarea art. 463 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 pârâtul Ministerul Justiţiei în aplicarea principiilor legalităţii şi egalităţii prevăzute de art. 6 şi 7 din Codul administrativ, aprobat prin O.G. nr. 57/2019, se impunea să verifice dacă domiciliul persoanelor selectate pentru funcţia de executor judecătoresc corespunde realităţii şi momentul în care respectivele persoane au dobândit domiciliu de care s-a prevalat, pentru a se verifica dacă dobândirea actualului domiciliu s-a realizat doar în scopul de preconstituire a unui avantaj în detrimentul celorlalţi solicitanţi care nu aveau domiciliul într-o localitate de pe raza judecătoriei Gurahonţ.

Deşi, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti a dat aviz favorabil solicitării de numire în funcţia de executor judecătoresc, Ministerul Justiţiei a respins cererea iniţială de admitere a recurentei în profesie cât şi plângerea prealabilă, motivând că alţi patru candidaţi au făcut dovada că au domiciliul în circumscripţia Judecătoriei Gurahonţ.

Ministerul Justiţiei ar fi trebuit să verifice toate cele patru criterii de departajare a candidaţilor, şi nu să se rezume doar la domiciliu, întrucât pentru accederea într-o profesie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi o responsabilitate în sarcina statului român, vechimea în alte profesii juridice, buna reputaţie profesională şi absolvirea unor cursuri de specialitate (pentru care a depus dovezi la dosarul de înscriere), au o importanţă mult mai relevantă decât schimbarea domiciliului cu câteva luni înainte de publicarea posturilor în Monitorul Oficial, sau chiar la momentul aflării datelor despre concurs.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a reiterat, în esenţă, aspectele expuse prin memoriul de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 19 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu solicitarea de constatare a nulităţii absolute a dispoziţiilor art. 463 din Regulamentul de aplicare a Legii n. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin OMJ nr. 210/2001, constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Justiţiei de a soluţiona favorabil solicitarea recurentei-reclamante de accedere în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei de a emite actul de numire în profesia de executor judecătoresc conform opţiunilor exprimate de recurentă şi anularea adreselor de neadmitere în profesia de executor judecătoresc cu consecinţa îndeplinirii cerinţelor de admitere în această profesie şi obligarea pârâtului-intimat la emiterea actului de numire în această profesie.

Înalta Curte reţine în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 188/2000 conform cărora:

"Executor judecătoresc poate fi persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;

b) are capacitatea deplină de exerciţiu;

c) este licenţiată în drept;

d) nu are antecedente penale şi se bucură de o bună reputaţie;

e) cunoaşte limba română;

f) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei;

g) a îndeplinit timp de 2 ani funcţia de executor judecătoresc stagiar şi a promovat examenul de definitivat sau, după caz, a exercitat timp de 3 ani o funcţie de specialitate juridică şi a promovat concursul sau examenul de admitere în profesie. Sunt scutite de examen persoanele care au exercitat timp de 5 ani funcţia de judecător, procuror sau avocat, cu condiţia să fi promovat examenul de definitivat în profesia din care provin."

În temeiul acestor dispoziţii legale, îndeplinite de către recurenta-reclamantă, aceasta a solicitat admiterea în profesia de executor judecătoresc fără examen, cerere respinsă în temeiul dispoziţiilor art. 463 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti aprobat prin OMJ nr. 210/2001 care instituie criterii de departajare între candidaţii la funcţia de executor judecătoresc, regulamentul fiind aprobat conform dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 potrivit cărora:

"Condiţiile de desfăşurare a acestor concursuri sau examene se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi, aprobat prin ordin al ministrului justiţiei."

Instanţa de control judiciar, analizând criticile recurentei-reclamante împotriva sentinţei civile nr. 142/18.12.2020 întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., constată pe de o parte că acestea se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind identificate motive subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar pe de altă parte că acestea sunt parţial întemeiate în ceea ce priveşte capătul de cerere privind nulitatea absolută a dispoziţiilor art. 463 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti aprobat prin Ordinul MJ nr. 210/2001.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 463 din Regulament "Când numărul cererilor pentru ocuparea posturilor vacante este mai mare decât numărul posturilor vacante din circumscripţia unei judecătorii, ordinea de prioritate a solicitanţilor se va stabili cu respectarea următoarelor criterii:

1. să nu fi fost sancţionat disciplinar în ultimii 5 ani anteriori anului depunerii cererii de numire în funcţia de executor judecătoresc şi nici în anul respectiv. Dacă nu mai este în funcţie, trebuie îndeplinită şi condiţia ca acesta să îşi fi încetat activitatea din motive neimputabile;

2. să aibă domiciliul într-o localitate din circumscripţia judecătoriei în care solicită numirea;

3. să fi absolvit cursuri de specializare;

4. alte aspecte relevante."

Înalta Curte observă că analiza judecătorului fondului în ceea ce priveşte legalitatea dispoziţiilor regulamentare anterior menţionate s-a raportat la prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/200 şi a prevederilor art. 8 şi art. 16 din acelaşi act normativ.

Or, dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 fac referire exclusiv la stabilirea prin ordin al ministrului justiţiei la condiţiile de desfăşurare a concursurilor sau examenelor de accedere în profesie, nefăcând trimitere la eventuale criterii de departajare în ceea ce priveşte numirea în profesie fără examen.

În acelaşi timp, trimiterea primei instanţe la dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 188/2000 potrivit cărora "Executorii judecătoreşti îşi îndeplinesc atribuţiile în circumscripţia curţii de apel în raza căreia se află judecătoria pe lângă care funcţionează, dacă prin lege nu se dispune altfel", nu prezintă relevanţă în analiza dispoziţiilor regulamentare a căror analiză a fost solicitată, astfel încât Înalta Curte va înlătura din această perspectivă considerentele hotărârii recurate.

Nu pot fi reţinute nici aprecierile judecătorului fondului referitoare la deplina justificare a numirii prioritare a unei persoane în funcţia de executor judecătoresc, persoană care are domiciliul într-o localitate din circumscripţia judecătoriei în care se solicită numirea având în vedere importanţa socială şi promptitudinea activităţii juridice, întrucât nicio dispoziţie legală sau o expunere de motive a unui act normativ nu face vreo trimitere la această numire prioritară.

Analizând dispoziţiile regulamentare a căror anulare se solicită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, astfel cum s-a statuat în mod constant în doctrina şi practica judiciară, actele normative date în executarea legilor se emit în limitele normelor care le ordonă, fiind necesară limitarea strictă la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise, fără ca prin aceasta să poată fi completată legea. În speţă, însă, este evident că prin Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti aprobat prin Ordinul MJ nr. 210/2001, act cu forţă juridică infralegală, în ceea ce priveşte numirea fără examen a persoanelor cu vocaţia ocupării profesiei de executor judecătoresc s-a adăugat în mod evident dispoziţiilor legale primare, în condiţiile în care prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 nu permiteau instituirea unor criterii de departajare, ci doar procedura de desfăşurare a concursurilor/examenelor.

În consecinţă, atâta vreme cât legiuitorul a prevăzut în mod expres în cuprinsul dispoziţiilor art. 15 lit. g) din Legea nr. 188/2000 condiţiile în care există vocaţia anumitor persoane de a fi scutite de examen pentru accederea în profesia de executor judecătoresc nu poate fi lăsată la latitudinea legiuitorului secundar instituirea unor alte criterii şi procedura de urmat în privinţa acestor persoane, eventuale alte condiţii trebuind a fi stipulate în corpul legii.

Analizând considerentele primei instanţe referitoare la caracterul practic al instituirii unui criteriu legat de domiciliul persoanelor cu vocaţie la accederea în profesia de executor judecătoresc fără examen şi la împrejurarea conform căreia există un număr limitat de posturi pentru aceste persoane, Înalta Curte le consideră de asemenea nerelevante, neputându-se impune ierarhiei juridice a actelor normative consideraţii de ordin practic, neprevăzute de altfel în legea care reglementează procedura contestată în cauză.

În consecinţă, concluzia primei instanţe potrivit căreia inexistenţa unor criterii de departajare ar fi de natură să facă inoperantă această modalitate de acces în profesie în situaţia identificată de pârâtul-intimat este eronată în condiţiile în care legiuitorul primar nu a avut în vedere şi nu a prevăzut astfel de criterii de departajare sau numărul limitat de locuri.

Pe de altă parte, achiesând criticilor recurentei-reclamante, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând argumentele referitoare la lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor regulamentare a căror anulare se solicită, constată că acestea sunt întemeiate. Atât în practica judiciară, cât şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a arătat în mod constant că orice act normativ lato sensu trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea regăsindu-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat, să prevadă într-o măsură rezonabilă consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat.

Instanţa de control judiciar constată că cele patru cerinţe cuprinse în dispoziţiile art. 463 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 în ceea ce priveşte ordinea de prioritate a solicitanţilor de numire în profesia de executor judecătoresc fără examen, adăugând în mod evident la lege, nu satisfac exigenţele de predictibilitate şi previzibilitate, lăsând la latitudinea arbitrariului aplicarea acestora.

Arbitrariul se identifică în mod evident în toate cele patru criterii, neexistând nicio justificare legală cuprinsă în dispoziţiile legale primare referitoare la "domiciliul solicitantului" sau spre exemplificare "alte criterii relevante".

Aşadar, în dezacord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar apreciază că norma nu are caracter clar şi previzibil, neputându-se reţine spre exemplu că sintagma "alte criterii relevante" se subsumează unei astfel de concluzii.

Constatând pe de o parte că dispoziţiile regulamentare a căror anulare se solicită adaugă în mod evident prevederilor legale primare, pe de altă parte reţinând lipsa de claritate şi previzibilitate ale art. 463 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, Înalta Curte va admite capătul de cerere referitor la anularea acestor dispoziţii regulamentare.

În ceea ce priveşte solicitările recurentei-reclamante referitoare la: constatarea refuzului nejustificat al Ministerului Justiţiei de a soluţiona favorabil solicitarea de accedere în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen, refuz materializat prin adresele nr. x/27.02.2020 şi nr. y/6.05.2020; obligarea pârâtului de a emite actul de numire în profesia de executor judecătoresc conform opţiunilor exprimate prin cererea adresată acestuia şi anularea adresei cu nr. x/27.02.2020 şi a adresei/deciziei cu nr. x/06.05.2020 de neadmitere în profesia de executor judecătoresc, constatarea îndeplinirii cerinţelor de admitere în această profesie şi obligarea pârâtului la emiterea actului de numire în această funcţie, Înalta Curte constată că soluţionarea acestora în sensul celor cuprinse în acţiunea introductivă ar echivala cu o substituire a instanţei de judecată în atribuţiile autorităţii publice pârâte, în condiţiile în care recurenta-reclamantă nu a înţeles să formuleze cerere de chemare în judecată şi în contradictoriu cu ceilalţi candidaţi admişi în procedura contestată în baza prevederilor regulamentare constatate ca nelegale.

Aşadar, fără a aprecia ca şi judecătorul fondului asupra caracterului accesoriu al acestor capete de cerere având în vedere cadrul procesual stabilit de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge capetele de cerere vizând: constatarea refuzului nejustificat al Ministerului Justiţiei de a soluţiona favorabil solicitarea de accedere în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen, refuz materializat prin adresele nr. x/27.02.2020 şi nr. y/6.05.2020; obligarea pârâtului de a emite actul de numire în profesia de executor judecătoresc conform opţiunilor exprimate prin cererea adresată acestuia şi anularea adresei cu nr. x/27.02.2020 şi a adresei/deciziei cu nr. x/06.05.2020 de neadmitere în profesia de executor judecătoresc, constatarea îndeplinirii cerinţelor de admitere în această profesie şi obligarea pârâtului la emiterea actului de numire în această funcţie.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamantă, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei; va anula art. 463 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 210/2001, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 64 din 6 februarie 2001 şi va menţine în rest sentinţa atacată, prezenta hotărâre urmând să se publice în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 142/F-CONT din 18 decembrie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

Anulează art. 463 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 210/2001, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 64 din 6 februarie 2001.

Menţine în rest sentinţa atacată.

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.