Appeal allowed: restitution commission ordered to re-examine claim after claimant's legal succession established.

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 1.08.2018, reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica A." a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Decizia nr. 7361/29.09.2017, emisă de Comisia Specială De Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase comunicată în data de 09.1 1.2017, în dosarul nr. x/24.01.2006, să se efectueze un raport de expertiză prin care să se identifice suprafaţa de 19 ha şi 2749 mp. de teren din Bucureşti, Splaiul Unirii, fără număr, amplasat între următoarele vecinătăţi: Centrala electrică de termoficare Bucureşti sud; Bd. x, fostul splai Dudescu şi str. x se determine valoarea unui metru pătrat de teren conform grilei notariale din anul 2013,precum şi obligarea pârâtei să emită decizie de restituire în natură, dacă terenul este liber sau o parte din acesta, şi/sau decizie de compensare prin puncte, în care valoarea terenului să fie stabilită într-un număr de puncte corespunzător valorii ce va fi calculată prin expertiză pe metru pătrat, dacă terenul nu este liber, sau pentru o parte din acesta, în măsura în care este ocupat.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2169 din 5 iulie 2019, a respins cererea formulată de reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica A.", în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica A." a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că în mod greşit instanţa de fond a respins contestaţia formulată ca neîntemeiată, deoarece Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica A.", este continuatoarea Aşezăminte Brâncoveneşti -Fundaţiunea Biserica A..

În timpul regimului comunist au funcţionat sub regim de Biserică Fundaţională Parohială, în baza art. 175 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea B.O.R., aprobat prin decretul nr. 233/1949, iar în prezent Fundaţia este persoană juridică de utilitate publică, figurând în Schema de funcţii şi personal a Arhiepiscopiei Bucureştilor, la pg. 10, poz. 23 -31, înregistrat la Secretariatul de Stat pentru Culte - conform art. 8 alin. (1) din legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, cu precizarea că Arhiepiscopia Bucureştilor este parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române.

În ceea ce priveşte susţinerea instanţei de fond, că nu există la dosar dovezi din care să rezulte că era membră a unui cult religios, recurenta apreciază că este neavenită, cât timp, toate cele sfinte, icoanele, rânduielile, slujbele, au fost şi sunt dintotdeauna - Creştin Ortodoxe

Biserica a fost una dintre primele edificii, în fapt un pilon important ce a stat la baza religiei Creştin Ortodoxe din România, din 1745, iar A. fost înfiinţată din necesitatea la acele vremuri de a fi independentă, dar în acelaşi timp să poată desfăşura activităţile specifice Religiei Creştin Ortodoxe, pe care o promova.

Recurenta susţine că instanţa de fond nu a luat în calcul şi nici nu a analizat precizarea formulată şi probele depuse o dată cu aceasta, din care rezultă în mod clar dreptul de proprietate al Bisericii A. din anul 1745.

Astfel cum rezultă din actul de danie din 1745 - depus la dosar - B., este lăsată în proprietatea Bisericii A., iar toate celelalte forme de administrare a moşiei sunt doar în scopul unei mai bune funcţionări, dar şi utilizări a acesteia, pentru ca proprietarul de drept, respectiv Biserica A., să beneficieze pe deplin de acestea, în sensul de a beneficia de cele necesare pentru a menţine existenţa, dar şi pentru a promova riturile şi ideologiile creştin ortodoxe.

În ceea ce priveşte constatarea instanţei de fond potrivit căreia "imobilul solicitat, astfel cum a fost identificat (teren în suprafaţă de 19 ha şi 2749 mp.), nu este menţionat în niciunul dintre înscrisurile aflate la dosarul administrativ depus la pârâtă, . . . . . . . . . .şi că în documentele dosarului administrativ nu apare menţionată B., sau existenţa vreunei legături între aceasta şi terenul solicitat prin cererea de retrocedare" recurenta precizează că terenul de 19 ha şi 2749 mp. cerut, reprezintă o parte din fosta moşie Manolache.

Recurenta mai susţine că a depus dovada dreptului de proprietate, înscrisurile eliberate de către arhivele naţionale, cartea de hotărnicie şi raportul de expertiză care fac pe deplin dovada că B., a fost proprietatea sa.

Înscrisul datează din anul 1745, iar la acel moment actul de Danie era o dovadă temeinică şi clară a constituirii dreptului de proprietate.

Faptul că au trecut de la momentul constituirii dreptului de proprietate 275 de ani, nu se poate spune că actul întocmit la acel moment nu mai este valabil astăzi, deoarece nu îndeplineşte condiţiile vremurilor noastre, cât timp s-a făcut dovada că această moşie a fost proprietatea recurentei până la momentul când a fost preluată de către statul român.

Recurenta mai susţine că statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea B.O.R. a fost aprobat în 23.02.1949, iar Biserica A. şi Aşezămintele acesteia au fost înfiinţate cu 200 de ani înainte, iar în speţă este absurd, să punem în discuţie apartenenţa Biserici A. şi a aşezămintelor la o organizaţie religioasă, cât timp aceasta a funcţionat şi promovat Religia Creştin Ortodoxă, dinainte să se scrie în limba română cu caractere latine, iar prin aceasta se promova cultura şi învăţătura în Ţara Românească.

Cu privire la susţinerea instanţei de fond potrivit căreia nu ar exista dovezi în sensul în care Epitropia Aşezămintelor Brâncoveneşti este una şi aceeaşi entitate juridică cu A., recurenta arată că Epitropia este o formă de administrare, o funcţie creată pentru a avea grijă de un bun, în speţă bunurile unei biserici, în esenţă epitropia este incompatibilă cu dreptul de proprietate în integralitatea sa, această funcţie ocupându-se doar de administrare a bunurilor- dezmembrămintele dreptului de proprietate.

Or, este de notorietate legătura indisolubilă dintre aceste nume şi formele de organizare enumerate: Aşezămintele Brâncoveneşti, A., Biserica, Fundaţia, - reprezentând însuşi începuturile religiei creştine în România, dar şi rolul important pe care l-a avut în promovarea acesteia.

Printre celelalte probe - înscrisuri, instanţa de fond nu a avut în vedere Decizia nr. 439 emisă de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 67/20.03.1948, care face dovada pe deplin că Aşezămintele Brâncoveneşti Biserica A. au continuat să existe, iar bunurile (terenurile) agricole ale acesteia, au fost excluse de la trecerea în patrimoniul Statului, "acestea urmând a fi conduse conform actelor sale de fundatiune"

În anul 1957, prin Decizia nr. 33, se decide de Arhiepiscopia Bucureştilor, că se aplică Bisericii Funcţionale Biserica "A." dispoziţiile Art. 175 din statutul de Organizare şi funcţionare a B.O.R., iar pe data de 1.01.1958 se instituie Epitropia Aşezământului "A.".

Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica A.", ca entitate de sine stătătoare au fost înfiinţate prin Testamentul lăsat de A. şi soţul acesteia C. din data de 01 aprilie 1745.

În anul 1838 au început să fiinţeze efectiv sub titulatura de Aşezămintele Brâncoveneşti, ca instituţie ce însumează toate fundaţiile Brâncoveneşti (Biserica şi Spitalul, Azilul şi Şcoala) cu precizarea că fiecare fundaţie ce coexista în această instituţie, avea buget şi administrare proprie, fiind administrate de epitropi, la baza înfiinţării acestei instituţii fiind Testamentul lăsat de D., şi cu autorizarea expresă a Domnului Ţării Româneşti Alexandru Dimitrie Ghica, după ce acesta a fost cercetat de Tribunalul de Comerţ al Ilfovului.

Ulterior, acestea şi-au continuat activitatea până în anul 1951, când prin Decizia nr. 57147/05.07.1951 a fost constatată dizolvarea de plin drept a Aşezămintelor Brâncoveneşti, ca persoană juridică dispunându-se totodată radierea acesteia din registrul de persoane juridice al Tribunalului Ilfov, excepţie făcând recurenta-reclamantă.

În opinia recurentei, trebuie a fi avute în vedere şi contractele de închiriere întocmite, prin care aceasta a fost obligată să dea în folosinţă, în perioada comunistă, terenurile către anumite întreprinderi de stat, cu precizarea că acestea nu au mai fost date înapoi, ci au fost preluate în mod abuziv de statul român, fără nici o dovadă.

Recurenta mai arată că prin sentinţa civilă nr. 161/20.02.2019, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, în dosarul nr. x/2017, se reţine cu autoritate de lucru judecat că recurenta-reclamantă este continuatoarea Aşezăminte Brâncoveneşti - Fundaţiunea Biserica A..

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de către intimata Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a formulat critici care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., motiv pentru care aceasta va fi respinsă ca atare.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, motiv pentru care va fi admis.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte are în vedere faptul că art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora "imobilele care au aparţinut cultelor religioase din Romania şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".

Actul de fundaţie al aşezămintelor brâncoveneşti este reprezentat de testamentul D.. Din Regulamentul pentru administraţia aşezămintelor brâncoveneşti rezultă faptul că acestea s-au compus din E. şi A., persoane juridice de drept privat, având o administrare comună de către epitropii acestora.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod greşit a constatat că din înscrisurile existente la dosarul cauzei nu se poate stabili că Aşezămintele Brâncoveneşti constituite prin testamentul D. este aceeaşi entitate juridică cu Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica A." în numele căruia a fost formulată cererea de retrocedare.

Înalta Curte are în vedere faptul că prin sentinţa civilă nr. 161/20.02.2019, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, în dosarul nr. x/2017, se reţine cu autoritate de lucru judecat că recurenta-reclamantă este continuatoarea Aşezămintelor Brâncoveneşti - Fundaţiunea Biserica A..

La pronunţarea acestei hotărâri, instanţa a avut în vedere faptul că prin testamentul D. din anul 1895 au luat fiinţă Aşezămintele Brâncoveneşti conform "Actului de Fundaţiune al Aşezămintelor Brâncoveneşti", iar în acest testament se prevede, că "spitalul acesta se va ocârmui în toata vremea de doi epitropi ... ca epitropii Spitalului să aibă şi epitropia Sfintei Biserici, şi totdeauna ocârmuirea acestor doua Aşezări Brâncoveneşti adică a spitalului şi a Sfintei Biserici să fie sub o epitropie. ...Aceşti epitropi se vor alege şi se vor orândui pururea de Eforia acestui spital, care Eforie o încredinţez pentru totdeauna, celui după vremi mitropolit al ţării".

Din Hrisovul Domnului Dimitrie Ghica VV, din 25 martie 1836 -rezultă că Aşezămintele Brâncoveneşti sunt conduse de Epitropia celor două aşezări Brâncoveneşti (a Spitalului şi a Sfintei Biserici), deci o singura Epitropie, care la rândul ei a fost încredinţată a fi condusă pentru totdeauna de Eforia celui după vremi mitropolit al ţării (respectiv Mitropolit Primat-actual Patriarh).

În anul 1912 este elaborat Regulamentul pentru Administraţia Aşezămintele Brâncoveneşti decretat prin Decretul Regal nr. 167/13.01.1912 al lui Carol I. Potrivit art. 1 din Regulament, Aşezămintele Brâncoveneşti se compun din E. şi A.. Potrivit art. 2 Epitropia acestor Aşezăminte formează Administraţia centrală, care este comună, atât pentru serviciile privitoare la fundaţiunea "Spitalul Brâncovenesc" cât şi pentru acelea referitoare la fundaţiunea "Biserica A.". Conform art. 6 din Regulament, Aşezămintele Brâncoveneşti se administrează de doi epitropi, aleşi şi rânduiţi după prevederile testamentului. La titlul VII din Regulament sunt prevăzute dispoziţii privind funcţionarea Bisericii A..

La data de 06.08.1924 Epitropia Aşezămintelor Brâncoveneşti transmite sub nr. 1168 o solicitare Tribunalului Ilfov, înregistrată sub nr. x prin care aduce la cunoştinţă Tribunalului o serie de informaţii privind Aşezămintele Brâncoveneşti, constând în: componenţă, mod de înfiinţare, sediu, împrejurarea că nu au alte sedii secundare sau filiale, modul de administrare. Urmare acestui fapt, Epitropia Aşezămintele Brâncoveneşti se regăseşte înregistrată la nr. 94/1924 în evidenţele Tribunalului Ilfov, iar potrivit art. 2 din Legea nr. 21/1924, persoanele de drept privat existente la data promulgării legii (08.02.1924) se conduc în continuare potrivit actelor care le-au constituit.

Prin Decizia nr. 202 din 31 ianuarie 1948, publicată în Monitorul Oficial nr. 27 (partea 1 A) din 3 februarie 1948, în temeiul legii nr. 248 pentru instituirea Comisiunii ministeriale pentru redresare economică şi stabilizare monetară, publicată în Monitorul Oficial nr. 159 din 15 iulie 1947, miniştrii secretari de stat, au decis prin articolul 1 că: Bunurile de orice fel aparţinând instituţiilor Eforia Spitalelor civile, Aşezămintele Brâncoveneşti şi Epitropia Sfântului Spiridon din Iaşi trec în patrimoniul Statului, pe data publicării prezentei deciziuni. La lit. a) din decizia menţionată, se precizează că spitalele, azilele, băile şi apele minerale trec la Ministerul Sănătăţii. La articolul 4 se precizează că actuala conducere a instituţiunilor prevăzute la articolul 1, va gera patrimoniile respective până la definitiva lor lichidare, cu excepţia eforiilor şi epitropiilor, ale căror atribuţiuni încetează pe data publicării prezentei deciziuni.

Prin Decizia nr. 237 din data de 17 februarie 1948, publicată în Monitorul Oficial nr. 43 (partea 1 B) din 21 februarie 1948, prin articolul 1, punctul III se autorizează R.E.Z.I.M să procedeze de urgenţă la preluarea bunurilor agricole aparţinând Aşezămintelor Brâncoveneşti.

Prin Decizia nr. 439 din data de 17 martie 1948 a Departamentului Agriculturii si Domeniilor, publicată în M.O. nr. 67 (partea 1 B) din 20 martie 1948 se reţine că A. este deosebită de E., a căror bunuri agricole au trecut în patrimoniul Ministerului de Agricultură şi Domenii pe baza deciziei nr. 202 din 1948 a Comisiei ministeriale de redresare economică şi stabilizare monetară şi se decide că bunurile agricole aparţinând Bisericii A. să fie excluse de la trecerea în patrimoniul Direcţiei Generale R.E.Z.I.M, urmând să fie administrate conform actelor sale de fundaţie, cu începere de la data prezentei deciziuni.

În data de 3 august 1948 se emite Decretul nr. 177 privind Regimul General al Cultelor Religioase iar potrivit art. 29 "Bunurile mobile şi imobile ale cultelor religioase, ale diferitelor părţi constitutive, aşezămintelor, asociaţiunilor ordinelor congregaţiunilor vor fi inventariate de organele lor statutare. Organele centrale ale cultelor religioase vor comunica toate datele cu privire la aceste inventare Ministerului Cultelor, pentru exercitarea dreptului de verificare şi control."

La data de 23 februarie 1949 se emite Decretul nr. 233 prin care se aprobă Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, înregistrat la Ministerul Cultelor sub numărul 4593 din 17 februarie 1949.

Prin adresa nr. x/1951 din 11. VI.1951 Ministerul Finanţelor se adresează Aşezămintelor Brâncoveneşti/Spitalul Brâncovenesc arătând că administratorul lichidator a fost descărcat de gestiune, întrucât au fost respectate dispoziţiile Deciziunii nr. 202/1948 (decizie care prevedea că bunurile aflate în proprietatea Aşezămintelor Brâncoveneşti trec în proprietatea statului).

Prin cererea nr. x din 26 iunie 1951, Administratorul Lichidator pentru Epitropia Aşezămintele Brâncoveneşti, faţă de Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 82395/951, menţionat şi în adresa ce constituie Anexa 10, a solicitat încetarea personalităţii juridice pentru Aşezămintele Brâncoveneşti.

Prin Deciziunea nr. 57147 din 05 iulie 1951 a Ministerului Justiţiei, având în vedere Decizia nr. 202 din 31 ianuarie 1948 se constata dizolvarea de plin drept a Epitropiei Aşezămintele Brâncoveneşti.

Având în vedere Decizia nr. 202 din 31 ianuarie 1948 şi Decizia nr. 439 din data de 17 martie 1948 se concluzionează că dizolvarea de plin drept a Epitropiei Aşezămintele Brâncoveneşti se referă doar la Spitalul Brâncovenesc şi nu şi la Biserica A..

Prin Decizia nr. 33/1957 a Preafericitului Părinte Patriarh Justinian s-a decis începând cu 01.01.1958, aplicarea bisericii fundaţionale A. a disp. art. 175 din Statutul B.O.R şi s-a instituit la data de 01.01.1958 Epitropia Aşezământului A.. Conform art. 175 din Statutul B.O.R conform căruia bisericile ctitoreşti, întemeiate pe baza actelor de fundaţii, se conduc de epitropii speciale potrivit acelor acte şi stau sub conducerea chiriarhului sau delegatului său.

Din cuprinsul Deciziei nr. 33/1957 a Patriarhului Justinian rezultă doar conferirea canonică a statului de biserică ctitoricească, fundaţională, sub jurisdicţia şi controlul autorităţii bisericeşti din punct de vedere administrativ gestionar şi religios, în conformitate cu prevederile statutare şi Regulamentul BOR aprobat în 1949 prin Decretul 233/23.02.1949.

Astfel, s-a reţinut că Epitropia Aşezământul Brâncovenesc-Biserica A., în prezent cu denumirea Aşezământele Brancoveneşti-Biserica A., funcţionează ca biserică fundaţională, în baza art. 180 din Statutul B.O.R, aprobat prin H.G nr. 53/2008 (anterior funcţionând, în aceeaşi formă, în baza Statutului B.O.R aprobat prin Decret 233/1949, respectiv Decretului nr. 177/1948) şi au avut o existenţă neîntreruptă, având astfel calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituire.

Continuitatea entităţii reclamante s-a constatat şi datorită faptului că prin actele administrative menţionate, autorităţile statului au recunoscut calitatea reclamantei de continuatoare a Aşezămintelor Brâncoveneşti, relevante în acest sens fiind titlurile de proprietate emise de Comisiile Judeţene Giurgiu şi Teleorman ori Dispoziţia Primarului General al Mun. Bucureşti emisă în baza Legii nr. 10/2001. De asemenea, s-a reţinut că, în cauză, continuitatea entităţii reclamante este susţinută şi prin contractele de comodat depuse, contracte încheiate în intervalul 1949-1984, ca de altfel şi prin adresa Ministerului Culturii şi Cultelor nr. C766/A.L/08.05.2006 şi adresa x/20.09.2018 a Secretariatului de stat pentru culte, cele din urmă statuând în mod expres asupra existenţei continue din anul 1835.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, motiv pentru care o va casa, cu consecinţa admiterii în parte a acţiunii reclamantei, în sensul obligării pârâtei să analizeze pe fond cererea.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite în parte acţiunea reclamantei, va anula Decizia nr. 7361 din 29 septembrie 2017 emisă de pârâtă, va obliga pârâta să emită o nouă decizie prin care să procedeze la analiza pe fond a cererii formulate de reclamantă şi la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta în cuantum de 150 de RON, reprezentând taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica A." împotriva sentinţei nr. 2169 din 5 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica A.", în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Anulează Decizia nr. 7361 din 29 septembrie 2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Obligă pârâta să emită o nouă decizie prin care să procedeze la analiza pe fond a cererii formulate de reclamantă "Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica A.".

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta în cuantum de 150 de RON, reprezentând taxă de timbru.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 iunie 2021.