Misfiled appeal instead of recourse against inadmissible presidential order request; requalification denied under legality of legal remedy doctrine

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

Asupra căii de atac de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2022 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C. şi D. în contradictoriu cu Guvernul României şi Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Juridică au formulat cerere de ordonanţă preşedinţială solicitând anularea H.G.. 171 din 3 februarie 2022 de prelungire a stării de alertă, în subsidiar anularea art. 1 din Anexa 2 privind purtarea măştii FFP 2 în aer liber, anularea art. 4 din Anexa 2 privind condiţionarea participării, la activităţi prevăzute de Anexa 3 astfel cum sunt precizate acolo, suspendarea efectelor H.G. nr. 171/2021 sau, în subsidiar, suspendarea efectelor art. 2 şi 4 din Anexa 2, pe timpul judecării acţiunii.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 56/2022 din 21 februarie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, a acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Afacerilor Interne prin Direcţia Generală Juridică.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 56 din 21 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat apel reclamanţii A., B., C. şi D. solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei atacate, înlăturarea excepţiei inadmisibilităţii şi, pe fond, admiterea cererii aşa cum a fost formulată şi anularea H.G. nr. 171/03.02.2022.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii apelului, excepţia nulităţii căii de atac pentru nemotivare şi excepţia lipsei de interes.

Intimatul-pârât Guvernul României nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., regularitatea învestirii instanţei cu calea de atac declarată în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de ordonanţă preşedinţială prin care să se dispună anularea H.G. nr. 171/03.02.2022 de prelungire a stării de alertă şi, în subsidiar, anularea art. 1 din Anexa 2 privind purtarea măştii FFP 2 în aer liber, anularea art. 4 din Anexa 2 privind condiţionarea participării, la activităţi prevăzute de Anexa 3 astfel cum sunt precizate acolo, suspendarea efectelor H.G. nr. 171/2021 sau, în subsidiar, suspendarea efectelor art. 2 şi 4 din Anexa 2, pe timpul judecării acţiunii.

Curtea de Apel Cluj a constatat că este inadmisibilă cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale în privinţa petitelor de anulare, întrucât anularea a unui act administrativ, respectiv desfiinţarea definitivă a acestuia nu ar reprezenta o măsură vremelnică sau provizorie (potrivit art. 997 alin. (1) partea 1 din C. proc. civ.), ci dimpotrivă o măsură prin care s-ar tranşa fondul litigiului dintre părţi.

În privinţa petitelor de suspendare formulate de reclamanţi, Curtea de Apel Cluj a reţinut că, în materia contenciosului administrativ, pentru suspendarea efectelor unui act administrativ nu se poate aplica procedura generală a ordonanţei preşedinţiale, fiind obligatoriu să se apeleze la procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004.

În cauză, reclamanţii au înţeles să declare apel împotriva hotărârii primei instanţe şi nu recurs.

Înalta Curte reţine ca fiind incidente cauzei dispoziţiile art. 1000 alin. (1) C. proc. civ.:

"Dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanţa este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.",coroborat cu alin. (4) din acelaşi cod:

"În toate cazurile în care competenţa de primă instanţă aparţine curţii de apel, calea de atac este recursul, dispoziţiile alin. (1) - (3) aplicându-se în mod corespunzător."

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că se impune, cu prioritate, analizarea admisibilităţii căii de atac declarate în raport cu dispoziţiile art. 1000 alin. (4), coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. privind principiul legalităţii căii de atac, potrivit căruia "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Totodată, instanţa de control judiciar are în vedere Decizia nr. 19 din 24 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, cu privire la o eventuală calificare a căii de atac în recurs, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (4) şi art. 152 din C. proc. civ., conform cărora, "Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă" şi, respectiv, "Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită."

În considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19/2016 dată în recursul în interesul legii, care a analizat sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 457 alin. (4) din C. proc. civ., în care legiuitorul vorbeşte expres despre recalificarea căii de atac, s-au reţinut următoarele:

"Astfel, în viziunea codului, judecătorul, iar nu partea, este cel care dă calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, posibilitatea ca părţile prin acordul lor să determine calificarea juridică fiind reglementată special [art. 22 alin. (5) din C. proc. civ..] şi fiind, astfel, de strictă aplicare.

Ca atare, recalificarea căii de atac este operaţiunea pe care o face instanţa sesizată, prin raportare la o calificare inexactă, făcută tot de către o instanţă de judecată, în cuprinsul hotărârii atacate, iar nu de către parte în cuprinsul căii de atac formulate. În acest din urmă caz nu are loc o recalificare a căii de atac, ci o calificare, prin aplicarea art. 22 alin. (4) raportat la art. 152 din C. proc. civ.

În al doilea rând, alin. (4) trebuie interpretat în contextul articolului din care face parte, art. 457 din C. proc. civ., intitulat "Legalitatea căii de atac". Astfel, primele două alineate consacră expres principiul legalităţii căii de atac, principiu ce este conturat prin opoziţie cu eventualele menţiuni inexacte din cuprinsul hotărârii. Aşa cum se reţine în doctrină, prin alin. (3) al art. 457 din C. proc. civ. s-a adus un "corectiv, pentru ca partea ce a dat crezare hotărârii judecătorului să nu fie prejudiciată în cazul în care judecătorul a greşit". Alineatul (4), introdus ulterior, nu putea reprezenta decât tot o încercare de înlăturare a unei posibile vătămări în cazul existenţei unei menţiuni inexacte în dispozitivul hotărârii atacate referitor la calea de atac prevăzută de lege, o astfel de interpretare fiind concordantă cu prevederile art. 47 şi 48 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.".

Prin dispozitivul deciziei menţionate, Completul competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis următoarele:

"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că:

Dispoziţiile art. 457 alin. (4) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate.

În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.."

Decizia nr. 19/2016 este obligatorie pentru instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., ceea ce înseamnă că nu pot fi ignorate dezlegările în drept ale instanţei supreme.

Raportat la considerentele şi la dispozitivul deciziei menţionate, Înalta Curte reţine că recalificarea s-ar impune numai în măsura în care s-ar fi menţionat eronat calea de atac în cuprinsul hotărârii atacate, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, în condiţiile în care, în hotărârea Curţii de Apel Cluj s-a menţionat în mod legal că poate fi atacată cu recurs.

De asemenea, în măsura în care cererea nu conţine suficiente elemente care să permită instanţei să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.

În consecinţă, urmează să se dea eficienţă dispoziţiilor legale relevante în rezolvarea excepţiei inadmisibilităţii căii de atac a apelului declarat şi a se respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procedând la verificarea modului în care această decizie este incidentă în speţă.

Examinând conţinutul cererii formulate de reclamanţi se constată că aceştia au solicitat admiterea apelului.

Totodată, din dezvoltarea criticilor formulate rezultă că acestea nu vizează aspecte de legalitate, ci de temeinicie, neputându-se decela niciun motiv de nelegalitate a sentinţei atacate care să poată fi încadrat în vreunul dintre motivele de casare reglementate, expres şi limitativ, ca motive de recurs la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, cererea formulată nu cuprinde suficiente elemente care să permită Înaltei Curţi să califice calea de atac declarată ca fiind cea prevăzută de lege, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 19/2016 incidentă în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., va admite excepţia inadmisibilităţii căii de atac, invocată de intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne şi va respinge apelul formulat de reclamanţii, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată de intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne.

Respinge apelul formulat de reclamanţii A., B., C. şi D., împotriva Ordonanţei Preşedinţiale nr. 56/2022 din 21 februarie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.