Nullity of cassation appeal due to failure to articulate concrete legal grounds for challenge against dismissal of constitutional referral

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin Decizia nr. 3600 din data de 15 iulie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva sentinţei nr. 141 din data de 25 octombrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în cauza vizând anularea Deciziei nr. 6715/28.02.2017 având ca obiect imobilul identificat cu nr. top. x, 3, 4, 5, 6 înscris în C.F. nr. x Sânmartin şi retrocedarea imobilelor menţionate.

La data de 26.04.2022, petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea a formulat cerere de completare a dispozitivului Deciziei nr. 3600/15.07.2020.

În acest cadru procesual, la data de 24.05.2022, recurenta a depus cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 şi art. 72 din Legea nr. 303/2004, iar pentru soluţionarea acestei cereri s-a format Dosarul asociat nr. x/2017

2. Hotărârea atacată

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheirea din data de 26 mai 2022, a respins cererea petentei Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 şi art. 72 din Legea nr. 303/2004, ca inadmisibilă.

În esenţă, instanţa a reţinut că litigiul care a format obiectul Dosarului nr. x/2017 nu mai este unul pendinte, întrucât a fost soluţionat printr-o decizie definitivă pronunţată în recurs, iar cererea de completare a dispozitivului a acestei decizii, în cadrul căreia a fost formulată excepţia de neconstituţionalitate, a fost respinsă ca tardiv formulată, constatându-se astfel că nu sunt îndeplinite cerinţele ca excepţia să fie invocată într-un litigiu pendinte şi cea a legăturii cu soluţionarea cauzei, impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ. se referă, mai exact, la lipsa motivării încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţîonalitate cu privire la dispoziţiile articolelor nr. 71 şi 72 din Legea nr. 303/2004, apreciind că reprezintă o problemă juridică serioasă atunci când prima instanţă argumentează că "respinge ca inadmisibilă cererea petentei" şi ca remediu, îndeamnă partea să formuleze recurs "în termen de 48 de ore de la pronunţare."

Or, cererea de sesizarea a Curţii Constituţionale a respectat cerinţele dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, admisibilitatea cererii de sesizare fiind condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe prevăzute de acest text de lege, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d) dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Potrivit recurentei, Înalta Curte trebuie să constate că sunt îndeplinite primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Astfel, excepţia a fost invocată în cadrul unui dosar aflat pe rolul acestei instanţe (dosarul nr. x/2017) şi are în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare (articolele 71 şi 72, din Legea nr. 303/2004), iar textul de lege criticat nu a fost nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În plus, excepţia are legătură cu soluţionarea cauzei, adică produce un efect real, concret asupra prezentului litigiu, şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

A apreciat recurenta că Înalta Curte a abuzat în mod prejudiciabil de puterea sa discreţionară prin emiterea unei hotărâri nemotivate, neprezentând un motiv sau o bază validă pentru decizia sa din data de 26 mai 2022, astfel, respingerea cererii de sesizare ca inadmisibilă a fost o decizie arbitrară şi capricioasă şi un abuz al puterii discreţionare a primei instanţe, care avea datoria să prezinte o hotărâre motivată cu o justificare a acestei decizii, făcând trimitere, în acest sens, la încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

De asemenea, recurenta a afirmat că, în plus, încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a fost pronunţată în necunoştinţă de cauză şi, a fost, prin urmare, per incurium.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, precizând că îşi întemeiază susţinerile, pe lângă cele indicate în cererea de chemare în judecată, şi pe Recomandarea R (2002)2 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei adoptată de Comitetul de Miniştri la 21 februarie 2002; art. 2, 3 şi art. 6 din TUE, coroborate cu articolul 167, articolul 298 din (TFUE) art. 11, art. 13, art. 17, art. 41, art. 47. art. 52, art. 53, art. 54 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2010/C83/02); Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Constituţia României.

4. Apărarea intimatei-pârâte

Prin notele de şedinţă formulate în cauză, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului şi menţinerea încheierii atacate, având în vedere că instanţa îşi redactează hotărârile în cuprinsul redactării acestora şi nu în detalierea soluţiei afişate pe portalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Regularitatea promovării căii de atac

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 din acelaşi cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susţinerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise faţă de hotărârea atacată, ci doar şi-a exprimat nemulţumirea faţă de soluţia primei instanţe, fără a formula critici concrete în raport cu aspectele reţinute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raţionamentul instanţei.

Recurenta-reclamantă nu circumstanţiază în niciun mod criticile formulate din perspectiva motivelor de casare invocate, ci, în esenţă, se rezumă la invocarea că încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţîonalitate a dispoziţiilor art. .71 şi art. 72 din Legea nr. 303/2004 nu este motivată şi la faptul că respectiva cerere de sesizare a respectat cerinţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Aceste critici ar fi presupus indicarea în concret în ce mod prima instanţă a nesocotit normele de procedură aplicabile şi prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., ori încălcarea normelor de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conţinutul cererii de recurs.

În cauză, prima instanţă s-a pronunţat asupra inadmisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, iar în considerentele încheierii a explicitat, din această perspectivă, că nu sunt îndeplinite condiţiile ca excepţia să fie invocată într-un litigiu pendinte şi cea a legăturii cu soluţionarea cauzei, impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Înalta Cure reaminteşte că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, aşadar, instanţa de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, în condiţiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susţinerile recurentei-reclamante nu reprezintă critici împotriva încheierii recurate şi ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Totodată, este de subliniat că motivele şi raţionamentul care au fundamentat soluţia adoptată de instanţă sunt cuprinse în hotărârea judecătorească pronunţată, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., minuta respectivei hotărâri consemnând doar soluţia şi, va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflaţi în minoritate, potrivit art. 401 alin. (1) din acelaşi cod.

În fine, cât priveşte alegaţia recurentei, în sensul că încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a fost pronunţată în necunoştinţă de cauză, se remarcă că aceasta nu are suport, în practicaua încheierii atacate menţionându-se că procedura de citare este legal îndeplinită şi faptul că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, iar cererea de sesizare a făcut obiectul dosarului asociat, format în temeiul dispoziţiilor art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ţinând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva încheierii din data de 26 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.