Judicial disciplinary liability for post-closing functional incompetence declination: exclusion of substantive review and absence of bad faith

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.11.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Inspectia Judiciară, B. şi C., formulând contestaţie împotriva rezoluţiei de clasare în dosarul nr. x/2018, solicitând instanţei anularea rezoluţiei de clasare a sesizării/plângerii şi anularea rezoluţiei de respingere a contestaţiei împotriva rezoluţiei de clasare şi pe cale de consecinţă, admiterea sesizării/plângerii, constatarea abaterilor disciplinare şi începerea cercetării disciplinare a judecătoarei D., sesizarea din oficiu a nesesizării conform Noului C. proc. pen. art. 291 Legea 135/2010.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2018 din 14 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Inspectia Judiciară, B. şi C., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate:

- instanţa a soluţionat procesul fără a intra în judecarea fondului, întrucât nu a identificat obiectul dosarului;

- hotărârea a fost pronunţată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului, fiind incident cazul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

- instanţa a depăşit atribuţiile judecătoreşti prin eliminarea obligaţiei judecătorului de a da o hotărâre, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

- instanţa a omis să se pronunţe asupra solicitării sesizării din oficiu conform art. 291 din Legea nr. 135/2010, întrucât Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Justiţiei au transmis Inspecţiei Judiciare plângerea reclamantei din data de 26.04.2018 referitoare la abaterile disciplinare săvârşite prin încălcarea prevederilor C. proc. civ., coroborate cu neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu în justiţie de către magistratul D.;

A susţinut recurenta, în ceea ce priveşte fondul cauzei, circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., că în dosarul nr. x/2016 al Judecătorie Brăila magistratul D. si-a verificat competenta funcţională, reţinând că are competenta să judece cauza, a solicitat plata unor taxe judiciare, a solicitat ataşarea unui dosar, a încuviinţat probe, a constatat încheiată cercetarea judecătoreasca reţinând cauza spre soluţionare şi, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea în trei rânduri şi a repus cauza pe rol, pentru a verifica competenta funcţională a instanţei. La termen a amânat cauza pentru discutarea excepţiei necompetentei funcţionale a instanţei şi a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea unui complet specializat pentru cauze de fond funciar, declinând competenţa.

Procedând astfel, magistratul a încălcat mai multe dispoziţii din C. proc. civ., respectiv art. 200 alin. (1) si (2), art. 131 alin. (1) si (2), art. 132, art. 390, art. 392, art. 394 alin. (1), art. 395 alin. (1) si (3), art. 396 alin. (1), art. 397 (1), art. 398 (1) şi art. 400.

A arătat recurenta că repunerea pe rol se poate exercita când instanţa investita cu soluţionarea cererii, constata că sunt necesare probe si lămuriri noi asupra cauzei, nu lămuriri noi asupra propriei sale competente funcţionale, pe care si-a verificat-o de la repartizarea aleatorie a cererii, conform art. 200 din C. proc. civ.

Astfel, motivarea refuzului de a da hotărârea, prin invocarea propriei necompetente constituie un refuz nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu.

A apreciat că sunt evidente reaua - credinţă, vătămarea sa prin tergiversarea procesului, reluat de la început de alt judecător şi grava neglijenţă a magistratului care a nesocotit din culpă, în mod grav, normele de drept procesual.

În concluzie, s-a reclamant încălcarea dispoziţiilor art. 99 lit. a), f), r), s), t), art. 4 alin. (1) si (2), referitoare la abaterile disciplinare, din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, prin încălcarea normelor de procedura civila, datorita refuzului nejustificat de a îndeplini atribuţiilor de serviciu prin declararea necompetenţei sale.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, sau casare sentinţei şi reţinerea acesteia spre soluţionare, anularea rezoluţiei cauzei spre rejudecare (sau casarea sentinţei cu judecarea în recurs), anularea rezoluţiei de clasare a sesizării/plângerii si sesizarea din oficiu a nesesizări faptelor penale conform art. 291 din Noul C. proc. pen.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata - pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului ca nefondat, inspectorul judiciar reţinând în mod corect că în cauză nu sunt incidente condiţiile răspunderii administrative.

5. Răspunsul la intâmpinare.

Recurenta- reclamantă a formulat răspuns la întâmpinări prin care a reiterat susţinerile din motivele de recurs.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., a precizat că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti întrucât a schimbat profesia de judecător, considerând că un judecător nu are obligaţia de a pronunţa o hotărâre.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin sesizarea înregistrată sub nr. x/2018 la Consiliul Superior al Magistraturii, reclamanta a solicitat cercetarea încălcării de către judecătorul D. a prevederilor C. proc. civ. şi de ordine publică prin dezertarea şi neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu în cadrul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Brăila, motivat de faptul că după aproximativ 5 luni şi 2 săptămâni de la înregistrarea cererii a constatat că nu este competentă să judece cauza, după aprobarea probelor, declararea dezbaterilor închise, constatarea cercetării judecătoreşti ca fiind încheiată, reţinerea cauzei spre soluţionare şi amânarea pronunţării de trei ori şi repunerea cauzei pe rol.

În dosarul nr. x/2016 înregistrat la Judecătoria Brăila, la termenul din 31.03.3017 a fost amânată cauza la data de 28.04.2017 pentru ca reclamanta să achite taxă judiciară de timbru, iar la termenul din 28.04.2017 cauza a fost reţinuta spre soluţionare, fiind amânată pronunţarea la 11.05.2017, 25.05.2017 şi 29.05.2017, când cauza a fost repusă pe rol în vederea verificării competenţei funcţionale, acordându-se termen la data de 09.06.2017.

La termen a fost pusă în discuţia părţilor excepţia necompetenţei funcţionale, reclamanta prin avocat arătând că lasă la aprecierea instanţei modalitatea de soluţionare a excepţiei.

Prin încheierea din 09.06.2017 a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale şi s-a dispus declinarea cauzei către completele specializate în fond funciar, apreciindu-se că raportul juridic pus în discuţie se impune a fi soluţionat de un complet pentru soluţionarea cauzelor de fond funciar.

Sesizarea a fost înaintată de Consiliul Superior al Magistraturii către Inspecţia Judiciară pentru a dispune măsurile necesare, pe rolul Direcţiei de inspecţie judiciară pentru judecători formându-se lucrarea nr. 3726//IJ/1718/DIJ/2018.

Verificările prealabile, reglementate la art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, au fost efectuate de către inspectorul judiciar C. şi au fost finalizate la 09.08.2018.

Prin rezoluţia din data 09.08.2018, în baza art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, s-a dispus clasarea sesizării.

Împotriva rezoluţiei de clasare petenta a formulat plângere la Inspectorul Şef, plângerea fiind respinsă prin rezoluţia nr. 7188/IJ/2018.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel Inalta Curte reţine că pe această cale se pot verifica exclusiv aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate, iar nu de netemeinicie.

Sub un prim motiv de recurs, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., recurenta - reclamantă a criticat soluţia pronunţată în dosarul care a făcut obiectul verificării Inspecţiei Judiciare, respectiv cauza cu nr. x/2016 înregistrat la Judecătoria Brăila, apreciind că prin pronunţarea soluţiei de către completul căruia i-a fost declinată cauza, s-au încălcat dispoziţiile arătate.

Când legea vorbeşte de casarea hotărârii pronunţate de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbateri, este vizată hotărârea atacată cu recurs, respectiv sentinţa judecătorului curţii de apel.

Or, reclamanta se referă nelegala declinare a competenţei în dosarul Judecătoriei Brăila, după rămânerea în pronunţare, cu privire la care a exercitat calea de atac a apelului prevăzută de lege, situaţie care excedează prezentei judecăţi.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile de nelegalitate întemeiate pe acest caz de casare, critici care trebuie să vizeze sentinţa iar nu abaterea disciplinară.

Motivul de casare, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., invocat de către recurent - relcamantă, nu este întemeiat, urmând a se înlătura critica potrivit căreia instanţa ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti" se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie sau de legile organice, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor altor organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat.

Operaţiunile de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale sunt atributul exclusiv al instanţelor de judecată şi sunt inerente procesului decizional.

În al doilea rând, se constată că, deşi subsumate acestui caz de casare, criticile expuse nu vizează, propriu-zis, depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, ci au în vedere, în realitate, concluzia la care a ajuns judecătorul cu privire la neîndeplinirea condiţiilor răspunderii disciplinare.

Referitor la critica recurentei - reclamante în sensul nu s-a identificat corect obiectul cauzei şi nu s-a intrat în cercetarea fondului, reţine Înalta Curte că instanţa de fond, analizând motivele cuprinse în cererea de chemare în judecată, în raport de soluţia de clasare pronunţată în dosarul nr. x/2018, a constatat că Inspecţia Judiciară nu are prerogative specifice controlului jurisdicţional, nefiind posibilă efectuarea unui control administrativ asupra legalităţii şi temeiniciei, modul de aplicare a normelor de drept material ori procesual neputând fi considerate o abatere de la îndatoririle de serviciu sau o faptă care să afecteze prestigiul justiţiei.

Totodată, prin sentinţă a fost verificată situaţia de fapt reclamată în raport de dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 303/2004, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi a laturii subiective.

In ceea ce priveşte cererea de sesizare, conform dispoziţiilor art. 291 din Noul C. proc. pen., reiterată şi prin motivele de recurs, s-a reţinut că cercetarea magistratului privind fapte penale nu intră în competenţa Inspecţiei Judiciare şi nici a instanţei de contencios administrativ.

In altă ordine de idei cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Faţă de aceste considerente, constată Înalta Curte lipsa de temeinice a criticilor recurentei - reclamante circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se reţine că procedura demarată în faţa Inspecţiei judiciare vizează, potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, verificarea sesizărilor privind activitatea sau conduita necorespunzătoare a magistraţilor ori în legătură cu încălcarea obligaţiilor profesionale. Acest demers procesual este menit să sancţioneze o conduită necorespunzătoare a judecătorilor iar nu să îndrepte erori de judecată, să stabilească o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de judecător printr-o reapreciere a materialului probator.

Astfel, împrejurarea că, ulterior verificării competenţei potrivit dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., în urma dezbaterilor şi administrării probatoriului, judecătorul a constatat că se impune declinarea cauzei unui complet specializat, potrivit competenţei funcţionale, nu poate face obiectul analizei prezentei proceduri administrative. În condiţiile motivării hotărârii de declinare, modalitatea de interpretare şi aplicare prevederilor din C. proc. civ. poate fi supusă doar cenzurii instanţei de control judiciar (recurenta - reclamantă exercitând calea de atac a apelului), sau, după caz, poate face obiectul unui regulator de competenţă.

De altfel, în ceea ce priveşte modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., s-a constatat în practica instanţelor naţionale de toate gradele, inclusiv la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, mai multe orientări jurisprudenţiale, care au justificat sesizarea cu recurs în interesul legii (Decizia nr. 31/2019), acesta constituind un argument în plus că în sensul că nu poate fi reţinuta latura materială a abaterii disciplinare.

În ceea ce priveşte reaua - credinţă invocată, aceasta nu se prezumă şi nu există niciun fel de indiciu în acest sens care să rezulte din probatoriul administrat. Sub aspectul laturii subiective, pentru a se reţine existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, este necesar a se avea în vedere noţiunea de rea-credinţă şi gravă neglijenţă, astfel cum este definită de dispoziţiile art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, din care reiese că există rea-credinţă atunci când judecătorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, iar pentru a se constata grava neglijenţă este necesar ca judecătorul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie. Astfel, încălcarea normelor trebuie să poată fi caracterizată ca fiind o greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte orice justificare, cu consecinţe deosebit de grave atât în ceea ce priveşte drepturile procesuale ale părţilor, cât şi a activităţii de judecată.

În speţă, din verificările efectuate de autoritatea pârâtă, a rezultat că judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei menţionate în sesizare a prezentat argumentele de fapt şi de drept care au justificat soluţia pronunţată. Totodată, au fost justificate termenele acordate, iar activitatea magistratului judecător s-a desfăşurat corespunzător volumului de muncă, prin raportare la numărul de cauze repartizate, astfel că nu se poate reţine tergiversarea cauzei.

Instanţa de recurs constată că nu au fost probate elemente de natură a contura reaua-credinţă ori grava neglijenţă a judecătorului care a soluţionat dosarul nr. x/2016, ori alte elemente care să constituie indicii ale săvârşirii vreunei abateri judiciare, iar criticile formulate nu sunt apte să conducă la reformarea soluţiei curţii de apel.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 2018 din 14 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 ianuarie 2021.