Competence to enforce administrative court judgments against judicial authorities under Law 554/2004 and facultative jurisdiction under Article 127 CPC

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 23.11.2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Teleorman - prin Preşedinte, ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea sancţiunii amenzii faţă de conducătorul Tribunalului Teleorman şi obligarea acestuia la plata de despăgubiri, în conformitate cu art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că Tribunalul Teleorman prin Preşedintele acestuia a refuzat nejustificat să pună în executare Decizia nr. 554/2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. x/2019, hotărâre prin care s-a dispus casarea sentinţei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond. În acest sens, reclamantul arată că pârâtul nu a dat curs dispoziţiilor instanţei de recurs, neînregistrând dosarul în vederea rejudecării cauzei după casarea cu trimitere.

În drept, reclamantul invocă dispoziţiile art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Tribunalul Bihor, prin sentinţa nr. 1072/CA/2021, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bihor şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Teleorman prin Preşedinte, în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ "Instanţa de executare, care în materia contenciosului administrativ este potrivit art. 2 alin. (1) lit. ţ), instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancţiunea şi penalităţile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de investirea cu formulă executorie şi de încuviinţarea executării silite de către executorul judecătoresc’’.

În acest context, Tribunalul Bihor, reţinând că instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004 este instanţa de executare, respectiv instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ,Tribunalul Teleorman, care a pronunţat sentinţa nr. 5/10.01.2019, casată cu trimitere spre rejudecare prin Decizia nr. 554/16.09.2019 a Curţii de Apel Bucureşti.

Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Teleorman, prin sentinţa nr. 122 din 9 martie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a tribunalului şi a declinat competenţa de soluţionare a cereri formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Teleorman - prin Preşedinte, în favoarea Tribunalului Bihor, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă ivit.

În argumentele expuse în susţinerea soluţiei, instanţa a reţinut că este de principiu că instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze o cerere fundamentată pe dispoziţiile art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004 este instanţa de executare, însă nimic nu se opune ca reclamantul să sesiseze o altă instanţă decât cea de executare în ipoteza prevazută de art. 127 alin. (2) C. proc. civ. corob. cu art. 127 alin. (2)2 C. proc. civ. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

A conchis instanţa în sensul că, în măsura în care reclamatul a înţeles să învestească Tribunalul Bihor cu soluţionarea prezentei cererii formulată în contradictoriu cu Tribunalul Teleorman, în mod evident această instanţă nu putea să nesocotească voinţa reclamatului şi să îţi decline competenţa în favoarea instanţei ce are calitate de pârât în cauză.

Înalta Curte, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Argeş, secţia contencios administrativ Fiscal.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţe îl constituie problema instanţei competente material şi teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Este evident că în cauza de faţă, cererea a fost formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu Tribunalul Teleorman, prin Preşedinte, precum şi că obiectul dedus judecăţii îl reprezintă solicitarea reclamantului de sancţionare a conducătorului autorităţii publice, Presedintele Tribunalului Teleorman şi obligarea acestuia la despăgubiri, ca urmare a presupusei neexecutări a Deciziei nr. 554/16.09.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a admis recursul formulat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 5/10.01.2019 pronunţată de Tribunalul Teleorman, cu consecinţa casării sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Cererea a fost fundamentată pe dispoziţiile art. 24, respectiv art. 25 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 "Dacă în urma admiterii acţiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bună voie, în termenul prevăzut în cuprinsul acestuia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20 % din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 C.Pr. Civ’’.

Conform art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ "Instanţa de executare, care în materia contenciosului administrativ este potrivit art. 2 alin. (1) lit. ţ), instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancţiunea şi penalităţile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de investirea cu formulă executorie şi de încuviinţarea executării silite de către executorul judecătoresc’’.

Or, din coroborarea acestor texte de lege, reiese că instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze cerere fundamentată pe dispoziţiile art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004 este instanţa de executare, respectiv instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ.

Din actele şi lucrările dosarului, reiese că, fondul litigiului a fost soluţionat de către Tribunalul Teleorman care a pronunţat sentinţa nr. 5/10.01.2019, casată cu trimitere spre rejudecare prin Decizia nr. 554/16.09.2019 a Curţii de Apel Bucureşti.

Însă, văzând dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., intitulat "Competenţa facultativă", Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

În continuare, dispoziţiile alin. (21) ale aceluiaşi articol, prevăd că, dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz, iar în cuprinsul ultimului alineat, se arată că dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor .

Art. 127, alin. (1) C. proc. civ. reglementează o competenţă facultativă, respectiv o competenţă teritorială cu caracter alternativ în favoarea reclamantului, în ipoteza în care acesta are calitatea de judecător, având opţiunea de a alege, pentru soluţionarea litigiului său, o instanţă dintre cele de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Instanţa apreciază că noţiunea cuprinsă în textul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată lato sensu, întrucât finalitatea acestei dispoziţii este aceea de a evita cazurile de bănuială legitimă, ce fundamentau, sub vechea reglementare, formularea unor cereri de strămutare. Raţiunea pentru care legiuitorul a înţeles să reglementeze această situaţie a fost aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare cu părtinire a cauzei din pricina calităţii părţilor. Relevante în acest sens fiind dispoziţiile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., potrivit cărora, dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât. Totodată, noţiunea de judecător este una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât şi instanţa de judecată - lato sensu. Aceste constatări trebuie privite în corelaţie cu aspectele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul Deciziei nr. 7/2016, din data de 16.05.2016, pronunţată în Recurs în Interesul Legii. Astfel, Înalta Curte a reţinut că scopul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. este acela de a asigura imparţialitatea instanţei, iar alin. (3) al aceluiaşi articol indică expres şi limitativ subiecţii pe care înţelege să îi plaseze în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., printre care se regăseşte şi procurorul.

Ca atare, în conformitate cu dispoziţiile mai sus-menţionate se reţine că, Tribunalul Argeş, secţia contencios Administartiv este competent să soluţioneze cauza dând astfel eficinţă ipotezei prevăzută de art. 127 alin. (2) C. proc. civ. corob. cu art. 127 alin. (2)2 C. proc. civ. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Pe cale de consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 127 alin. (1), (2)1 şi alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Argeş, secţia contencios administrativ Fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Teleorman - Preşedinte în favoarea Tribunalului Argeş, secţia contencios administrativ Fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2022.