Jurisdictional classification of judicial salary bonus disputes as administrative rather than labor litigation

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 14.05.2021 pe rolul Tribunalului Covasna, secţia Civilă reclamanţii A., B., C., D. şi E. au chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Galaţi şi Ministerul Justiţiei, solicitând:

1) recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti şi Curţii de Apel Tg, Mureş, personal care beneficiază de sporuri în procent de 45%, ce depăşeşte limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, familia ocupaţională Justiţie, acest mod de calcul al cuantumului sporurilor aplicate fiind recunoscut drept valabil de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 şi de către Curtea de Conturi, dar care nu le-a fost aplicat şi la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022;

2) uniformizarea modului de calcul al salariilor părţilor reclamante pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie conform deciziei înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie numărul 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept începând cu data de 01.01.2018, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017;

3) obligarea pârâtului Tribunalului Galaţi la plata diferenţei dintre suma care li s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare, precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate ş a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite la nivel de către Curtea de Apel Bacău şi Curtea de Apel Bucureşti;

4) obligarea pârâtului Tribunalul Galaţi la plata şi la alocarea sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada cuprinsă între 31.03.2018' -prezent, precum şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017:

5) actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor solicitate.

6) obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinelor de salarizare corespunzătoare.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1076/2021, Tribunalul Covasna a declinat competenţa materială de soluţionare a acţiunii formulată de părţile reclamante A., B., C., D. şi E. în contradictoriu cu părţile pârâte Tribunalul Galaţi şi Ministerul Justiţiei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

In motivarea soluţiei, tribunalul a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII, Anexa V a Legii nr. 153/2017, care prevăd competenţa exclusivă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

2.2. Prin sentinţa civilă 446 din data de 07.03.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, s-a declinat competeneţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Covasna, secţia Civilă.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

A fost înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse prin analogie. Din aceste motive, texte legale invocate de Tribunalul Covasna, secţia Civilă nu sunt incidente în cauză.

Avându-se în vedere conţinutul cererii de chemare în judecată, care vizează solicitări specifice domeniului raporturilor de muncă, competenţa materială de soluţionare a litigiului se impune a fi stabilită în raport de dispoziţiile Codului muncii, respectiv Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de dispoziţiile Legii nr. 62/2011 republicată, situaţie în care competent material este Tribunalul Covasna, secţia Civilă.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Obiectul cauzei îl reprezintă cererea reclamanţilor, judecători în cadrul Tribunalului Galaţi privind recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente prin raportare la aplicarea unor sporuri peste limita prevăzută de art. 25 din Legea 153/2017.

Potrivit statuărilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite din Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008 privind recursul în interesul legii "Magistraţii constituie o categorie specială de personal care îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis. Acest raport juridic are la bază un acord de voinţă, un contract nenumit, de drept public, încheiat cu însuşi statul, reprezentat de Preşedintele României şi de Consiliul Superior al Magistraturii".

Potrivit art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, "(...) Salarizarea judecătorilor şi procurorilor se stabileşte prin lege specială".

Potrivit art. 8 alin. (2) din cap. VIII, Anexa V din Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, "Indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale judecătorilor (...) se stabilesc, (...),de ministrul justiţiei, (...), cu excepţia cazurilor în care, prin lege specială sau prin prezenta lege, se prevede altfel."

Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite.

Din normele legale citate, rezultă că salariul judecătorilor este stabilit prin ordin al ministrului justiţiei, act calificat de lege ca fiind act administrativ.

Totodată, se constată că acţiunea nu priveşte o situaţie de fapt particulară privind un raport individual sau colectiv de muncă, ci vizează interpretarea unor norme de lege cu aplicabilitate generală pentru personalul din familia ocupaţională (cuantumul sporurilor fiind un element al salarizării de bază şi comun personalului din "Justiţie") instanţele având de dat relevanţă dispoziţiilor legale privind care pun în discuţie efectele juridice ale unor hotărâri pronunţate în materia salarizării personalului din aceeaşi familie ocupaţională.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că obiectul cauzei este reprezentat de cererea de obligare a ministrului justiţiei de a emite acte administrative cu caracter individual, respectiv a ordinelor privind încadrarea şi stabilirea drepturilor salariale, în baza cărora să se procedeze la achitarea acestor drepturi, iar aceste pretenţii intră în competenţa materială de soluţionare a instanţelor de contencios administrativ.

Calificarea pe care legea o dă actului de stabilire a drepturilor salariale, ca fiind un act administrativ, lasă fără valoare, din perspectiva stabilirii competenţei instanţei de contencios administrativ, faptul că pretenţiile sunt formulate în cadrul raportului juridic de muncă.

Deşi competentă aparţine instanţei de contencios administrativ, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile speciale ale art. 7 din Capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 153/2017, în raport de petitul acţiunii, legiuitorul prevăzând competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraţilor, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Aşa fiind, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea unei autorităţi publice centrale la emiterea unor acte administrative cu caracter individual, având în vedere prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza, în fond, este Curtea de Apel Galaţi, instanţa de la domiciliul reclamanţilor.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D. şi E. în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Galaţi şi Ministerul Justiţiei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 iunie 2022.