Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3463/2022 AI generated

Abusive exercise of extraordinary appeal rights in challenge to judicial fine for late administrative appeal

Case Number Decizia nr. 3463/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the applicant's extraordinary appeal for annulation, ruling that the filing constituted an abusive exercise of procedural rights, thereby leaving the lower court’s final order denying re-examination and maintaining the 1,000 RON judicial fine in force. The dispute arose from the applicant’s challenge to a procedural decision that had upheld a judicial fine imposed for filing a late appeal in an administrative and tax matter, with the applicant arguing procedural violations such as unlawful summons and failure to address nullities; however, the Court noted a pattern of consecutive, identical appeals filed by the applicant personally or as a representative of a company. Relying on Article 12(1) of the Code of Civil Procedure, the Court determined that the appeal met the subjective and objective elements of abuse of procedural rights—specifically, acting in bad faith to harass the opponent and deviating from the legal purpose of the procedural remedy—and thus stripped the act of its legal effects.

Legislator headnote

AI generated

art. 424 alin. (5) din C. proc. civ, art. 12 alin. (1) din C. proc. civ, art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ, art. 402 din C. proc. civ, art. 12 alin. (1) din C. proc. civ., republicat; Abusive exercise of extraordinary appeal rights in challenge to judicial fine for late administrative appeal: The dispute arose from the applicant’s challenge to a procedural decision that had upheld a judicial fine imposed for filing a late appeal in an administrative and tax matter, with the applicant arguing procedural violations such as unlawful summons and failure to address nullities; however, the Court noted a pattern of consecutive, identical appeals filed by the applicant personally or as a representative of a company. Relying on Article 12(1) of the Code of Civil Procedure, the Court determined that the appeal met the subjective and objective elements of abuse of procedural rights—specifically, acting in bad faith to harass the opponent and deviating from the legal purpose of the procedural remedy—and thus stripped the act of its legal effects.

Keywords

AI generated
violation of procedural rights abusive dismissal article of civil procedure summons challenge of administrative decisions administrative tax fine

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 12 alin. (1) din C. proc. civ., republicat

Main ground for dismissing the appeal as an abusive exercise of procedural rights.

art. 402 din C. proc. civ.

Procedural rule governing the dissemination of the decision to the parties by the court registry.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea atacată cu contestaţie în anulare

Prin încheierea din 26 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016 s-a respins cererea de reexaminare formulată de petentul A., împotriva amenzii judiciare stabilite prin Decizia nr. 5769/21.11.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Contestaţia în anulare formulată în cauză

Împotriva Încheiereii din 26 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016 contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

S-a invocat de către contestator încălcarea de către completul învestit cu soluţionarea contestaţiei în anulare a dispoziţiilor art. 157 alin. (1) lit. e), g), k), j), art. 22 alin. (6), art. 157, art. 248 alin. (5) şi art. 424 alin. (5) din C. proc. civ.

Astfel, s-au susţinut, în esenţă următoarele aspecte: procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, recurentul nefiind prezent la proces; instanţa nu s-a pronunţat asupra nulităţii citaţiei; magistratul-asistent şi grefierul au avut o participaţie penală.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie asupra contestaţiei în anulare.

Înalta Curte constată că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt înregistrate numeroase dosare, având ca obiect contestaţii în anulare, consecutive şi cu conţinut identic, formulate de contestatorul A., în nume personal sau în calitate de reprezentant al societăţii B. S.R.L.

În materie, procesuală, art. 12 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi.

Din aceste dispoziţii legale, rezultă că abuzul de drept procesual presupune două elemente, şi anume:

- un element subiectiv, ce constă în exercitarea cu rea-credinţă a dreptului procedural, în scop de şicană, fără justificarea unui interes special şi legitim, ci numai cu intenţia de a-l vătăma ori păgubi pe adversar, pentru a diminua sau întârzia posibilităţile de apărare ori de valorificare a drepturilor acestuia;

- un element obiectiv, care constă în deturnarea dreptului procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut, de la finalitatea sa legală, actul săvârşit neputând fi explicat printr-un motiv legitim, ori în exercitarea dreptului într-un mod excesiv şi nerezonabil.

Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 5769 din 21.11.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul formulat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 334 din 12 iunie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., a aplicat numitului A., amendă judiciară în cuantum de 1000 RON.

Împotriva acestei măsuri contestatorul a formulat cerere de reexaminare respinsă printr-o hotărâre definitivă, incheierea din data de din 26 iunie 2020.

Împotriva acestei decizii contestatorul a exercitat calea extraordinară a contestaţiei în anulare, cu conţinut identic cu cererea iniţială.

In acest context, Înalta Curte reţine că prezenta cerere întruneşte cerinţele prevăzute de art. 12 alin. (1) din C. proc. civ. pentru a fi considerată ca fiind abuzivă, astfel că actul de procedură abuziv va fi lipsit de efectele contrarii scopului pentru care dreptul procedural exercitat abuziv a fost recunoscut, urmând ca cererea să fie respinsă ca atare.

Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 12 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge cererea pentru exercitarea abuzivă a dreptului procesual.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din 26 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016 pentru abuz de drept procesual.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 iunie 2022.