Incompatibility of public office; inadmissibility of revision based on judicial precedent rather than new evidentiary documents

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 03 ianuarie 2020 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, revizuentul A. a formulat revizuire împotriva sentinţei nr. 225/2017 din data de 07 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Integritate.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 60 din 18 mai 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Integritate, împotriva sentinţei nr. 225/2017 din data de 07 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs revizuentul solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a hotărârii revizuite, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi anulării Raportului de evaluare nr. x/18.03.2016.

Hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală şi dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 5, instanţa apreciind în mod greşit că decizia nr. 2802/4.10.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nu reprezintă un înscris nou doveditor.

În condiţiile în care prin decizia invocată a fost anulat un raport întocmit de pârâtă într-o speţă similară, respectiva hotărâre reprezintă un precedent pozitiv, care trebuie avut in vedere in calea de atac a revizuirii.

A fost invocat principiul de drept "ubi eadem est ratio, ibi eadem solution esse debet", apreciindu-se că principiul egalităţii în faţa legii consacrat de art. 16 din Constituţia României impune instituirea unui tratament egal pentru persoane aflate în aceeaşi ipoteză juridică.

Aceste principii au fost încălcate de prima instanţă prin hotărârea pronunţată, făcându-se o interpretare şi aplicare discreţionară a legii.

In drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

S-a arătat că pentru a fi îndeplinită condiţia prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., înscrisul nou trebuia să provină dintr-un proces în care reclamantul să fie parte, ceea ce nu este cazul în speţă.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuent este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinţei nr. 225/20167 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în primă instanţă, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin sentinţa a cărui revizuire se solicită, Curtea de Apel Craiova a respins contestaţia revizuentului formulată împotriva raportului de evaluare a stării de incompatibilitate potrivit Raportului de evaluare nr. x/18.03.2016 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate. Prin acest Raport, Agenţia Naţională de Integritate, a concluzionat că în perioada 02.08.2012-28.03.2013, revizuentul a ocupat simultan funcţia de viceprimar al Municipiului Băileşti şi cea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii nr. 5 "Av. Petre Ivanovici" Băileşti, încălcând, astfel, dispoziţiile legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor statuat în Legea 161/2003.

Prin Decizia nr. 6438 din 12 decembrie 2019 pronunţată de ICCJ, s-a respins recursul şi s-a menţinut ca legală sentinţa nr. 225/2017 a Curţii de Apel Craiova.

In susţinerea motivului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. .5 din C. proc. civ., revizuentul a invocat o decizie de speţă, nr. 2802 din data de 4.10.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, înscris nou de care nu a putut să se folosească la soluţionarea cauzei, din motive obiective, întrucât soluţia a fost pronunţată ulterior, aceasta conducând la schimbarea practicii Curţii de Apel Craiova.

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Din conţinutul acestui text de lege, reies condiţiile ce se impun a fi îndeplinite pentru admisibilitatea unei asemenea căi extraordinare de atac, respectiv: descoperirea unui înscris după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, astfel că acest înscris trebuia să fi existat la data judecăţii, dar să nu fi fost cunoscut de instanţa care a judecat fondul; imposibilitatea prezentării acestui înscris de parte datorită împrejurărilor la care se referă în mod expres chiar art. 509 pct. 5 C. proc. civ. înscrisul descoperit şi invocat în revizuire să aibă un caracter determinant, adică să fi fost apt de a conduce la o altă soluţie decât cea pronunţată.

Constată Înalta Curte că înscrisul invocat, respectiv decizia Inaltei Curţi de Casaţei şi Justiţie nu îndeplineşte niciuna dintre condiţiile enunţate anterior.

Plecând de la rolul revizuirii, se desprinde cerinţa ca înscrisul nou să se refere la un mijloc de probă, doar în această situţie putându-se vorbi de un "înscris determinant". Astfel, chiar admiţând, într-o interpretare extensivă a noţiunii de înscris vizată de dispoziţia procedurală menţionată, că îi este asimilată şi hotărârea judecătorească, este necesar ca aceasta să vizeze existenţa sau inexistenţa unor drepturi anterioare incidente în cauză.

Or, o hotărâre judecătorească invocată cu titlu de jurisprudenţă, fără nicio legătură cu raportul de drept administrativ dedus judecăţii, nu poate îndeplini această cerinţă.

Pe de altă parte, instanţa are în vedere şi examinarea caracterului determinant al unui înscris, ca cerinţă de admisibilitate a revizuirii, care presupune verificarea aptitudinii înscrisului, din conţinutul căruia rezultă faptul probator, de a combate aprecierea instanţei ce a pronunţat hotărârea supusă revizuirii asupra faptului principal, astfel încât să fi putut conduce la adoptarea unei alte soluţii decât cea efectiv pronunţată.

Nu se poate reţine ca fiind îndeplinită nici condiţia descoperirii ulterioare a înscrisului datorită reţinerii de către partea potrivnică sau dintr-o imposibilitate mai presus de voinţa părţii, în condiţiile în care hotărârea judecătorească invocată cu titlu de jurisprudenţă, este pronunţată anterior soluţionării definitive a litigiului prin 6438 din 12 decembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Or, un litigiu înglobează atât judecata în primă instanţă, cât şi judecata în calea de atac.

Raportat reglementarea căii extraordinare de atac a revizuirii care este limitată la cazurile expres prevăzute de lege, referirile recurentului revizuent cu privire la încălcarea de către primă instanţă a principiilor constituţionale referitoare la egalitatea de drepturi excedează cadrului procesual, acestea putând viza, eventual, etapa rejudecării fondului după admiterea revizuirii.

In plus, în realizarea rolului constituţional ce revine instanţei supreme de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii în primul rând prin promovarea unei jurisprudenţe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securităţii juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte reţine că fost adoptată soluţia de unificare a practicii judiciare de către Plenul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa din 21 iunie 2018, în sensul "constatării stării de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, pentru situaţii ivite anterior modificării textului de lege şi a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 49 din 26.06.2014."

In consecinţa, constată Înalta Curte că ceea ce se propune de către revizuent nu este o altă situaţie de fapt, relevată de probe noi, ci reanalizarea argumentelor tranşate definitiv prin sentinţa curţii de apel şi menţinute prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a avut la bază şi soluţia adoptată în unificarea jurisprudenţei, ambele pronunţate ulterior hotărârii judecătoreşti invocate ca fiind înscris nou.

Faţă de motivele prezentate Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute în cauză motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., prima instanţa pronunţând o soluţie temeinică şi legală.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-revizuent A. împotriva sentinţei nr. 60 din 18 mai 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 iunie 2022.