Moral damages compensation for bodily injury and procedural nullity of appeal for lack of specific legal grounds

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 6.03.2018, reclamanta A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 13159/14.02.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea acesteia, cu consecinţa obligării Fondului de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii de aprobare a plăţii creanţei reclamantei în limita plafonului de garantare prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 în valoare totală de 40.000,00 euro + 2.073,87 RON, în conformitate cu cererea de plată nr. x/13.09.2016.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2917 din data de 20 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: "Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Anulează în parte Decizia nr. 13159/14.02.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în sensul că cuantumul total al daunelor morale acordate este de 10 000 Euro.

Menţine în rest decizia, în ceea ce priveşte acordarea de daune materiale.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1850 RON reprezentând cheltuieli de judecată, dintre care suma de 350 RON reprezentând taxă judiciară de timbru şi 1500 RON reprezentând onorariu de avocat, cu aplicarea prevederilor 453 alin. (2) C. proc. civ..".

3. Recursurile exercitate în cauză şi apărările formulate de intimaţii-pârâţi

Împotriva sentinţei civile nr. 2917 din data de 20 iunie 2018 au declarat recurs reclamanta A. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Reclamanta a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 136/1995 legale incidente în cauză.

Mai arată reclamanta că considerentele instanţei se află în contradicţie cu demersul de evaluare a sumei de bani menite a compensa prejudiciul patrimonial. Astfel,

Recurenta-reclamantă a contestat despăgubirile stabilite de instanţă pentru prejudiciul moral, invocând încălcarea principiului corelaţiei dintre despăgubire şi specificul prejudiciului nepatrimonial şi a principiului privind caracterul de satifacţie al despăgubirii. A susţinut recurenta că, raportat la elementele concrete care dau specificitate cazului, respectiv, gravitatea prejudiciului corporal/gravitatea leziunilor corporale, prezenţa sechelelor posttraumatice, prezenţa repercusiunilor leziunilor asupra vieţii psihice, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, se justifică acordarea daunelor morale în cuantum de 40.000 euro.

În cauză nu au fost formulate întâmpinări.

3. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac cate poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În speţă, recurentul-pârât nu a formulat veritabile critici la adresa sentinţei pronunţate de prima instanţă, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

După prezentarea pe larg a situaţiei de fapt şi reluarea pasajelor din considerentele deciziei recurate, ceea ce critică pârâtul este aspectul că Fondul de Garantare al Asiguraţilor "nu este succesorul în drepturi şi obligaţii al vreunui asigurător în faliment, nu preia funcţiile asigurătorului în faliment, nu execute contractele de excutare încheiate de asigurătorul în faliment şi nu preia riscul din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul în faliment" şi că "a procedat potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistratate în evidenţele sale…".

Mai arată pârâtul "contradictorialitatea dintre aspectele reţinute de către Curte, care deşi apreciază ca fiind greşită modalitatea de acordare a daunelor morale de către subscrisa totuşi admite cererea intimatei reclamante şi obligă FGA la plata despăgubirilor solicitate cu acest titlu.".

Înalta Curte constată că prin motivele de recurs dezvoltate de recurent nu se critică niciun argument astfel cum a fost reţinut de către prima instanţă cu privire la aspectele care au condus în mod concret la admiterea în parte a cererii şi obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 10 000 Euro.

Obligaţia de motivare presupune indicarea, în concret, a normei de drept material aplicabile în speţă şi a modului în care aceasta a fost încălcată sau greşit aplicată la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, or, aşa cum s-a arătat mai sus, recurentul nu a indicat niciun element de natură a contura incidenţa acestui motiv de casare.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.

În speţă, se constată că recursul nu conţine critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fără a formula nicio critică (de nelegalitate) sentinţei atacate, dimpotrivă, lipseşte dezvoltarea în mod real în conţinutul căii de atac exercitate a unor motive de casare/nelegalitate, cu consecinţa nemotivării recursului, ceea ce atrage nulitatea sa.

În consecinţă, reţinând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul din cazurile de casare reglementate de dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs de către reclamanta A. şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

La data de 17.06.2016, în timp ce se afla la volanul autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x pe B-dul x din municipiul Bucureşti, la intersecţia cu şoseaua x, reclamanta a fost implicată într-un accident produs din culpa conducătorului auto B., care circula pe Şos. Viilor şi nu a respectat semnificaţia indicatorului "cedează trecerea". În urma accidentului, reclamanta a suferit vătămări corporale pentru care au fost necesare 55 de zile de îngrijiri medicale.

Urmare a acestui accident, reclamanta a formulat cerere de despăgubire, prin care a solicitat plata sumei de 2073,87 RON cu titlu de daune pentru prejudiciul material, şi plata sumei de 40 000 Euro reprezentând daune morale pentru acoperirea prejudiciului moral. Cererea reclamantei a fost înregistrată de pârâtă sub nr. x/13.09.2016.

Prin decizia nr. 13159/14.02.2018, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost admisă în parte cererea de despăgubire formulată de reclamantă pentru suma de 18 674 RON, fiind respinsă cererea în rest. Din cuprinsul acestei decizii se reţine că a fost acordată suma de 17600 RON daune morale şi suma de 1073,87 RON reprezentând daune materiale. În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, se reţine că pârâtul a acordat suma de 320 RON/zi de îngrijire medicală, iar în ceea ce priveşte despăgubirile materiale, a respins suma de 1000 RON reprezentând onorariu de avocat.

Prin sentinţa recurată a fost anulată parţial decizia nr. 13159/14.02.2018 şi a fost obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata unui cuantumul total al daunelor morale de 10 000 Euro.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 136/1995 legale incidente în cauză.

Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România."

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească s-a arătat că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilit, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, prin care a fost obligat pârâtul să plătească daune morale în cuantum de 10.000 euro.

Contrar susţinerilor reclamantei precum că instanţa de fond nu ar fi luat în considerare anumite elemente concrete care dau specificitate cazului şi care reclamă compensaţii băneşti într-un cuantum mai ridicat, Înalta Curte arată că este de necontestat că instanţa de fond a evidenţiat că: "Este necesar să fie luate în considerare, pentru daunele morale solicitate de către reclamantă aspectele privind gravitatea leziunilor suferite, consecinţele pe care acestea le-au avut asupra sănătăţii acestuia, dar şi asupra vieţii de familie şi sociale, precum şi posibilitatea pentru victimă de a reveni la viaţa anterioară accidentului şi necesitatea de a-i fi îmbunătăţite condiţiile de viaţă. Nu sunt de neglijat nici suferinţele de ordin psihic, în condiţiile în care leziunile suferite au necesitat un număr de 55 de zile de îngrijiri medicale.

Astfel, instanţa constată, în baza actelor medicale depuse la dosar că reclamanta a suferit o fractura epifiză distală radius drept, această fractură necesitând şi imobilizarea mâinii în aparat gipsat brahio-antebrahio-palmar pentru 3-5 săptămâni.

Având în vedere că producerea de suferinţe de ordin afectiv este inerentă vătămărilor corporale, reţinând şi lipsa unor urmări ireversibile asupra integrităţii corporale şi sănătăţii, instanţa apreciază că suma de 10 000 Euro reprezintă o compensaţie echitabilă cu titlu de daune morale pentru suferinţele cauzate reclamantei prin vătămarea corporală ce i-a fost cauzată.".

În ceea ce priveşte cuantificarea şi acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reţine, pentru început, că fiecare cauză comportă particularităţile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege şi de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situaţie în care sunt vătămate drepturile cu conţinut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizaţie pentru satisfacţie echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În cauză, prima instanţă a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanţele particulare relevate de probatoriul administrat în speţă.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 (în temeiul căruia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România". În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Aşadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Recurenta-reclamantă a contestat despăgubirile stabilite de instanţă pentru prejudiciul moral, invocând încălcarea principiului corelaţiei dintre despăgubire şi specificul prejudiciului nepatrimonial şi a principiului privind caracterul de satifacţie al despăgubirii. A susţinut recurenta că, raportat la elementele concrete care dau specificitate cazului, respectiv, gravitatea prejudiciului corporal/gravitatea leziunilor corporale, prezenţa sechelelor posttraumatice, prezenţa repercusiunilor leziunilor asupra vieţii psihice, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, se justifică acordarea daunelor morale în cuantum de 40.000 euro.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate al soluţiei de fond prin care s-a dispus plata daunelor morale în sumă de 10 000 Euro.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a suferit o serie de consecinţe negative ale accidentului auto, indicate în cuprinsul sentinţei recurate, ceea ce face ca acordarea daunelor morale să fie adecvată situaţiei relevate în speţă.

Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de persoana păgubită şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele:

"Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea şi imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane - dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică (art. 58 noul C. civ.) ca şi componente ale dreptului la viaţă apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi trebuie să fie reparate. Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferinţele morale (psihice) fiind frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 (dreptul la viaţă) din Convenţia europeană, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituţie şi art. 58 C. civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

În ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat" (Secţia I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

Se reţine că trimiterea recurentei la alte hotărâri judecătoreşti, în privinţa cărora nu s-a demonstrat că vizează o situaţie identică sau victime ale aceluiaşi accident, nu evidenţiază un viciu de legalitate a hotărârii recurate, cu atât mai mult cu cât jurisprudenţa nu reprezintă izvor de drept, potrivit art. 1 din C. civ., iar cuantumul daunelor morale stabilit de către instanţa de fond şi menţinut de instanţa de recurs este rezultatul aprecierii acestei instanţe şi vizează o chestiune de temeinicie a hotărârii pronunţate, necenzurabilă în prezentul recurs.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2917 din data de 20 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi va respinge recursul ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2917 din data de 20 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2917 din data de 20 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2021.