Timeliness of insurance guarantee claim subject to 90-day decadence deadline following insurer insolvency

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a x/2018, A. în calitate de contestatoare, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 12271/08.01.2018, emisă de intimata Fondul de garantare a Asiguraţilor (F.G.A) solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea deciziei atacate şi să dispună obligarea intimatei la plata sumei de 8 320,38 RON cu titlu de despăgubire. Solicită de asemenea şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4005 din data de 9 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a formulat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată.

În motivare, reclamanta a arătat că, instanţa de fond nu a analizat natura juridică a cererii de chemare în judecată formulată în dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Timişoarei care este asimilată cererii de plată.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin cererea de plată nr x/31.08.2016, reclamanta a solicitat pârâtului plata sumei de 8320,38 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiilor autoturismului B. cu numărul de înmatriculare x, necesare în urma avarierii acestuia de către autoturismul cu numărul de înmatriculare x, condus de către C., acesta din urmă fiind asigurat în baza poliţei nr x.

Prin decizia nr. 12271/8.01.2018 emisă de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a fost respinsă cererea de plată formulată de către reclamantă ca tardivă.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea deciziei nr. 12271 din data de 8 ianuarie 2018.

Prin sentinţa recurată s-a respins acţiunea formulată de reclamantă prin care a solicitat anularea deciziei sus-menţionate, reţinându-se legalitatea acesteia, în raport de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015, şi a calculării în mod corect a termenului, de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, faţă de cererea de plată a reclamantei înaintată către FGA la data de 19.08.2016, astfel cum rezultă din ştampila aplicată de organul poştal pe plicul de expediere a cererii, cu depăşirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi de art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care a început să curgă la data de 28.04.2016 şi s-a împlinit la data de 28.07.2016, inclusiv.

În speţa de faţă, Înalta Curte reţine că analiza cererii de plată şi a dosarului de daună s-a realizat de către autoritatea pârâtă ţinându-se seama de prevederile legale, art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea la FGA a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, respectiv de la data naşterii dreptului - termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, iar sancţiunea nerespectării acestui termen prevăzut de norma specială şi norma de aplicare a acesteia fiind decăderea din dreptul de a obţine plata de despăgubiri din disponibilităţile FGA, cererea de plată fiind respinsă ca tardiv formulată.

În cauză, deschiderea procedurii de faliment a D. S.A. s-a realizat prin încheierea din 03.12.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2015 şi a devenit definitivă la data de 28.04.2016.

Însă, în raport de data depunerii şi înregistrării cererii de plată formulată de reclamantă, la FGA, sub nr. x din data de 31 august 2016, în mod legal a constatat instanţa de fond că reclamanta este decăzută din dreptul de a obţine plata de despăgubiri din disponibilităţile FGA şi în mod legal a respins cererea de plată ca fiind tardivă.

Nu pot fi reţinute argumentele recurentei-reclamante, privind faptul că, cererea de chemare în judecată formulată în dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Timişoarei este asimilată cererii de plată.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabileşte că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

Potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 503/2004:

"În cazul prevăzut la art. 21 alin. (1) lit. b), la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară şi constatarea stării de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare se naşte dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare."

Aşadar, potrivit art. 22 din Legea nr. 503/2004, anterior citate, rezultă că dreptul creditorilor de a solicita plata despăgubirilor din resursele Fondului se naşte la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară şi constatarea stării de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare, de la acel moment putând fi depusă cererea de plată, conform art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015. Totodată, potrivit art. 266 din Legea nr. 85/2014:

"(1) La data publicării deciziei prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară constată existenţa indiciilor stării de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare şi imposibilitatea redresării se naşte dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare. (2) De la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, potrivit prevederilor prezentului titlu, Fondul de garantare este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile acestui fond, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, conform procedurii administrative reglementate de Legea nr. 213/2015."

Aceste texte de lege stabilesc în mod clar şi previzibil momentul la care se naşte dreptul creditorilor de asigurări de a fi plătiţi din disponibilităţile Fondului, corelativ cu obligaţia pârâtului de a achita sumele solicitate şi procedura de urmat pentru a obţine aceste sume.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că, din perspectiva termenului legal de 90 de zile, nu are relevanţă cererea de chemare în judecată formulată în dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Timişoarei.

Înalta Curte, în acord cu opinia judecătorului fondului, constată că ceea ce prezintă relevanţă în cauză, în acest context, este data înregistrării cererii de plată a reclamantului sub nr. x din data de 31 august 2016. Or, faţă de data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment a asigurătorului D. S.A., respectiv data de 28 aprilie 2016, termenul de 90 zile împlinindu-se la data de 28 iulie 2016, cererea de plată este în mod evident tardivă.

În contextul expus, având în vedere că cererea de plată a fost depusă la Fondul de Garantare a Asiguraţilor după expirarea termenului legal prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015, Înalta Curte constată că decizia contestată este legală, impunându-se respingerea cererii de anulare a acestei decizii, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., găsit neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 4005 din data de 9 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2021.