Non-transferability of bodily injury compensation rights to heirs under Civil Code Art. 1391 and insurance creditor standing in claims against the Guarantee Fund of Insured Persons

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a data de 11.01.2018, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, contestaţie împotriva Deciziei nr. 12055/19.12.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând admiterea contestaţiei, anularea Deciziei nr. 12055/19.12.2017 şi obligarea pârâtului să plătească reclamantului suma de 450.000 RON în vederea acoperirii prejudiciului patrimonial si nepatrimonial suferit de victima accidentului, B., ca urmare a implicării în evenimentul rutier produs pe raza localităţii Podoleni. judeţul Neamţ la data de 20,04.2009. precum si obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată,

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4361 din data de 29 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare, reclamantul a arătat că, instanţa de fond interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 1394 alin. (4) C. civ., iar trimiterea la Decizia nr. 12/2016 a Înaltei Curţi de casaţie şi justiţie care a stabilit chestiuni privitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 1391 alin. (1) şi (2) C. civ., nu are aplicabilitate în speţă.

Arată reclamantul că din cererea de despăgubire nr. x/05.09.2013 reiese în mod clar că a fost înaintată de A. în calitate de succesor, moştenind dreptul la despăgubiri născut în persoana fratelui său, B..

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

La data de 20.04.2009 a avut loc un accident de circulaţie, din culpa numitului C. care conducând autovehiculul x, asigurat RCA la asigurătorul D. S.A., şi circulând pe DN 15, cu depăşirea limitei de viteza legală, a surprins şi accidentat pe numitul B., fratele reclamantului.

Numitul B., persoana vătămata în accident, a decedat in anul 2011, fără a se stabili o legătură de cauzalitate între vătămarea suferită în accidentul rutier reclamat si deces.

Cererea de plata la FGA a fost formulată de fratele defunctului, reclamantul A., care a solicitat în nume personal despăgubiri pentru vătămarea corporală a fratelui său B., decedat.

Reclamantul a invocat în cererea de chemare în judecată faptul că fratele său, B. a formulat cerere de constituire de parte civilă la data de 22.09.2009 în dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Piatra Neamţ. Prin sentinţa penală nr. 84/07.03.2014 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. x/2013 a fost achitat inculpatul C., întrucât fapta de vătămare corporală din culpă ce necesită până la 90 de zile (inclusiv) de îngrijiri medicale nu mai este incriminată conform noului C. pen. şi a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civila formulată de partea civilă A. în baza art. 25 alin. (5) din noul C. proc. pen.

Invocând incidenţa dispoziţiilor art. 27 alin. (2) C. proc. pen. potrivit cărora: "Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acţiune la instanţa civila daca, prin hotărâre definitiva, instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civila.", recurentul apreciază că dreptul la daune material şi morale s-a recunoscut în patrimonial victimei directe şi s-a trimis succesorului legal, respectiv fratelui victimei decedate.

Potrivit dispoziţiilor art. 1391 C. civ. - Repararea prejudiciului nepatrimonial:

(1) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.

(2) Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.

(3) Dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalităţii oricărui subiect de drept va putea fi cedat numai în cazul când a fost stabilit printr-o tranzacţie sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

(4) Dreptul la despăgubire, recunoscut potrivit dispoziţiilor prezentului articol, nu trece la moştenitori. Aceştia îl pot însă exercita, dacă acţiunea a fost pornită de defunct.

(5) Dispoziţiile art. 253 - 256 rămân aplicabile.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală, prin Decizia nr. 12/2016 publicată în Monitorul Oficial Nr. 498 din 4 iulie 2016, a admis sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit, printre altele, că: Dispoziţiile art. 1.391 alin. (1) din C. civ. se interpretează în sensul că, într-o cauză penală având ca obiect o infracţiune de vătămare corporală din culpă, doar victima infracţiunii, care a suferit un prejudiciu, este îndreptăţită să obţină o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.

Înalta Curte arată că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că, deşi decizia a fost pronunţată în materie penală considerentele acesteia, sunt valabile şi în prezenta cauză.

Aşadar, potrivit art. 1.391 alin. (4), C. civ. dreptul la despăgubire nu trece la moştenitori, aceştia îl pot însă exercita, doar dacă acţiunea judecătorească a fost pornită de defunct.

Or, în speţă, cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost formulată de către A., în nume personal, acesta solicitând despăgubiri pentru vătămarea corporală a fratelui său B., în cuantum de 450.000 RON (daune patrimoniale şi nepatrimoniale), invocând cheltuielile avansate de reclamant pentru spitalizarea lui B., precum şi dependenţa acestuia de sprijinul material şi moral al reclamantului.

Astfel, reclamantul arată că "Sub aspectul capătului de cerere privind acordarea de daune materiale este de precizat faptul că A. a fost cel care a avansat cheltuielile efectuate cu spitalizarea fratelui B. în instituţiile medicale de specialitate, cu deplasările la instituţiile medicale de specialitate; tratamentul medical adecvat, tratament recuperatoriu; (...)

Sub aspectul daunelor morale, menţionăm că în urma numeroaselor traumatisme suferite în zona capului starea psihică a victimei B. s-a deteriorat, aceasta devenind dependentă de sprijinul material şi moral al fratelui A.. (...)

Rezultă, fără putinţă de tăgadă din analiza cererii formulate de fratele defunctului, reclamantul A., că acesta a solicitat în nume personal despăgubiri pentru vătămarea corporală a fratelui său B., invocând însă cheltuieli proprii avansate în scopul îngrijirii şi susţinerii părţii vătămate.

Astfel, chiar dacă legea recunoaşte dreptul la despăgubire al moştenitorilor, aceştia putând exercita acţiunea doar dacă a fost pornită de defunct, despăgubirile trebuie să reprezinte prejudiciul suferit de către partea vătămată.

Înalta Curte, apreciază că, din analiza înscrisurilor existente la dosar, nu rezultă că daunele materiale şi morale pretinse sunt cele pentru care B. a formulat cerere de constituire de parte civilă, în dosarul penal, la data de 22.09.2009.

În sensul celor anterior antamate, Înalta Curte nu poate primi alegaţiile reclamantului în sensul că,,...se încearcă a contura şi a proba prin intermediul înscrisurilor prejudiciul suferit de B. în urma vătămării corporale din data de 20.04.2009 şi nu un prejudiciu propriu încercat de reclamant, A.. Faptul că B. a decedat ulterior acestei vătămări corporale nu echivalează cu ideea că fratele său a introdus o cerere în nume propiu, ca victimă indirectă a defunctului.".

Deopotrivă, împărtăşind raţionamentul instanţei de fond, Înalta Curte arată că procedura administrativă de plată prevăzută de Legea nr. 213/2015 dispune în sensul că creditor de asigurare nu poate fi decât persoana vătămată în urma accidentului, în speţă B., reclamantul A., prin solicitarea unor despăgubiri produse în patrimoniul său, nu poate avea faţă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, calitatea de creditor de asigurare, acesta nefiind nici asigurat, nici beneficiar al asigurării şi nici persoana vătămată, în înţelesul dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea 213/2105.

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 4361 din data de 29 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 4361 din data de 29 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2021.