Civil liability for wrongful salary calculation: applicability of inflation index and legal interest to public sector wage differences

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.05.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. i-a chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, solicitând:

1. obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 342,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie, aşa cum indică însăşi CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ.

2. obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP:

- să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 445 RON şi în acord cu indicaţiile emise în recomandarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie

- să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probaţiune, în acord cu aceeaşi recomandare, şi prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul şi în condiţiile indicate în cadrul aceleiaşi recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiţii de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiaşi legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispoziţiile normative, să fie calculate şi aplicate în mod individual şi progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

3. obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât şi a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plăţii efective.

4. obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, atâta celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât si a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4458 din data de 2 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: "Admite în parte acţiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune.

Obligă pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe, calculată de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Respinge capetele de cerere privind anularea parţială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 şi nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce priveşte modul de stabilire a indemnizaţiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect.

Respinge în rest acţiunea, ca neîntemeiată.".

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a arătat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile şi a obligat recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune la actualizarea cu indicele de inflaţie la data plăţii a sumelor datorate, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe.

Cu privire la acest aspect, recurenta a susţinut că hotărârea a fost dată şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material invocate de către instanţa de fond (art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009), respectiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) C. civ., întrucât nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoaşterii de către pârâţi a pretenţiilor reclamantului, conform OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv OMJ nr. 3396/C/2018.

În acest sens, recurenta subliniază că, începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligaţie legală a pârâţilor în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (aşa cum s-a dispus prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018) şi prin urmare lipseşte elementul esenţial al răspunderii civile, respectiv existenţa unei fapte ilicite.

Astfel cum am arătat mai sus, OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C din 30.08.2018, iar suma sporurilor de care beneficiază intimata-reclamantă a fost stabilită în procent total de aproape 30% din salariul de bază, în vederea respectării dispoziţiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 potrivit căruia "Limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi (1) Suma sporurilor (...) acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz".

În ceea ce priveşte acordarea sporurilor potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, recurenta a arătat caracterul de oportunitate al acestei decizii instituţionale, având în vedere că în conformitate cu art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V - Familia Ocupaţionată de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională din Legea - cadru nr. 153/2017, sporurile care i se cuvin intim atei-reclamante, potrivit legii, nu sunt de 25%, respectiv de 5%, existând posibilitatea ca acestea să fie stabilite şi în procent mai mic, întrucât sunt "până la 25%", respectiv "până la 5%". după cum urmează:

"(...) personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar (...)".

Prin urmare, recurenta a susţinut că în mod greşit a dispus instanţa de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei, care, deşi reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plăţii, neexistând o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menţionate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

În mod similar, recurenta a susţinut că soluţia instanţei privind obligarea DNP la plata dobânzilor legale este criticabilă având în vedere că dobînda reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată. Or, aşa cum a arătat, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu putem vorbi de o neexecutare a acesteia, motiv pentru care solicită să se constate că nu se justifică nici plata acestora.

Recurenta solicită să se constate că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile şi, pe cale de consecinţă, nu se justifică actualizarea sumelor acordate prin OMJ nr. 3396/C/2018 cu rata inflaţiei şi nici acordarea dobânzilor legale. Totodată, nu s-a luat în considerare faptul că nu se poate imputa pârâţilor o culpă în ceea ce priveşte neacordarea, până la momentul aprobării de către ordonatorul principal de credite, a valorilor de referinţă sectorială solicitate, respectiv a sporurilor în procent total de până la 25% din salariul de bază, nefiind incidente dispoziţiile Deciziei nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece în interesul legii, întrucât nu s-au luat în considerare cele reţinute în ceea ce priveşte "existenţa faptei ilicite, săvârşite cu vinovăţie, în sensul dispoziţiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar".

VRS acordată personalului de probaţiune a fost stabilită sau recunoscută prin hotărâri judecătoreşti pentru alte categorii profesionale din sistemul justiţiei, care aveau în plată, potrivit legii, aceste drepturi, iar acordarea acestora a reprezentat o chestiune de oportunitate, fiind urmarea interpretării că în cadrul aceleiaşi familiei ocupaţionale "Justiţie" trebuie să existe o singură valoare de referinţă sectorială, anterior aplicată şi de alţi ordonatori de credite; în sprijinul acestui argument privind caracterul de oportunitate menţionează Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 524/2018 privind "Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 9578/2018 privind unele aspecte legate de salarizarea personalului din cadrul autorităţii judecătoreşti".

OMJ nr. 2283/C/2018 a fost emis în considerarea Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material, întrucât nu a avut în vedere efectele deciziilor Curţii Constituţionale, respectiv faptul că acestea au putere numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, iar în ceea ce priveşte acordarea sporurilor potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, solicită să se constate caracterul de oportunitate al acestei decizii instituţionale, având în vedere că art. 5 din Legea - cadru nr. 153/2017 statuează că sporurile de care beneficiază reclamanta nu sunt de 25%. respectiv de 5%, existând posibilitatea să fie stabilite şi în procent mai mic, întrucât sunt "până la 25%", respectiv "până la 5%". Actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei reprezintă valoarea acestora la data efectuării plăţii, însă, neexistând o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menţionate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii. În ceea ce priveşte plata dobânzilor legale, acestea reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu se poate vorbi de o neexecutare a acesteia.

Mai face referire recurenta la Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi la Decizia nr. 2/2014, care nu este aplicabilă speţei.

Intimatul-reclamant A. şi intimatul-pârâtul Ministerul Justiţiei, deşi au fost legal citaţi, nu au depus întâmpinare şi nu au formulat apărări în cauză.

Prin notele scrise depuse la data de 19.05.2021, recurenta - pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune a solicitat respingerea, ca rămas fără obiect, a capătului de cerere privind plata diferenţelor salariale acordate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, arătând că diferenţele restante pentru perioada 01.01.2018 - 30.06.2018 au fost achitate integral la data de 10.09.2018, iar pentru luna iulie 2018 şi în continuare, drepturile salariale au fost achitate lunar, la data plăţii salariului. În privinţa actualizării sumelor cu rata inflaţiei şi plata dobânzilor legale, solicită a se constata că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

De asemenea, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea, ca rămas fără obiect, pentru sumele deja achitate, a capătului de cerere vizând diferenţele salariale acordate în temeiul OMJ nr. 2883/2018 şi ca prematur, în ceea ce priveşte termenele de plată scadente în anii următori.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentei-pârâte în sensul că a rămas fără obiect capătul de cerere privind plata diferenţelor de drepturi salariale în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv prematuritatea acestui capăt de cerere prin raportare la termenele de plată scadente, întrucât înscrisurile depuse drept dovezi de achitare a acestor diferenţe pot reprezenta executarea sentinţei, însă nu există toate elementele probatorii de natură a-i forma convingerea instanţei că a fost executată integral hotărârea în privinţa plăţii respectivelor drepturi salariale.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată, de asemenea, că nu este fondat.

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune rectificarea ordinului de salarizare a acesteia în sensul stabilirii drepturilor salariale cuvenite prin aplicarea corectă a prevederile legale incidente, precum şi obligarea la plata diferenţelor de drepturi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Prin sentinţa recurată a fost admisă în parte acţiunea, pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, care a fost obligată la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective, formulând critici cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1531 alin. (1) şi ale art. 1357 alin. (1) C. civ. şi la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflaţie şi la acordarea dobânzilor legale, pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, reţine instanţa de control judiciar că prin OMJ nr. 542/C/2018 s-a acordat începând cu data de 21 decembrie 2016, o VRS de 347,109 RON, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) al acestui ordin:

"începând cu data de 21 decembrie 2016 personalul de probaţiune din serviciile de probaţiune şi din structura centrală a Direcţiei Naţionale de Probaţiune beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată, pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Potrivit art. 1 alin. (3) din O.M.J. nr. 542/C din 05 februarie 2018 "Valoarea de referinţă sectorială menţionată la alin. (1) nu include majorarea de 10% stabilită prin Legea 293/2015 (...), respectiv majorarea de 25% prevăzuta de art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (...)".

Aşadar, prin recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON [potrivit art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018] şi aplicarea majorării de 10% [potrivit art. 1 alin. (2) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018] s-a ajuns la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON.

De asemenea, prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Cu toate acestea, prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 09 aprilie 2015-30 noiembrie 2015 şi o valoare de 463,5 RON pentru perioada 01 decembrie 2015-31 decembrie 2017; prin acelaşi ordin, a fost stabilit şi un calendar pentru plata sumelor restante.

În preambulul ordinului în discuţie au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reţinut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică".

Faţă de prevederile legale în discuţie (art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014), dar şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că pârâtului Ministerul Justiţiei îi revenea obligaţia de a proceda din data de 09 aprilie 2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probaţiune, sub aspectul indemnizaţiei cuvenite.

Astfel, Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09 aprilie 2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială.

Subsecvent, a fost emis şi OMJ nr. 23396/C/30.08.2018 (prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018) şi s-au stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018. La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probaţiune menţionat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadru nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30 % stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

Înalta Curte, văzând că ordinele în discuţie au recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09 aprilie 2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială, împărtăşind opinia judecătorului fondului, observă că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziţii de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportată la valorile de referinţă sectoriale cuvenite, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înţelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condiţiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite, criticile cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1531 alin. (1) şi art. 1357 alin. (1) C. civ. referitoare la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflaţie şi la acordarea dobânzilor legale neputând fi reţinute.

Astfel, în mod corect a fost obligată pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

În privinţa cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Prin urmare, în mod judicios, prima instanţă a dispus ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Referitor la celelalte critici formulate cu privire la O.U.G. nr. 3/2019, se constată că acestea ţin de executarea, respectiv modalitatea de executare a hotărârii, efectuarea plăţii reprezentând o chestiune care priveşte executarea obligaţiei, iar nu stabilirea acesteia, astfel încât nu pot fi reţinute alegaţiile recurentei.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 4458 din data de 2 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2021.