Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3431/2022 AI generated

Reduction of excise guarantee: Cumulative conditions of three-year activity and absence of outstanding tax debts.

Case Number Decizia nr. 3431/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Public Finance, upholding the lower court's judgment that annulled the administrative decisions refusing a tax guarantee reduction and ordering the issuance of a new decision granting a 75% reduction in the guarantee for excise duties. The dispute centered on a challenge to two administrative decisions that rejected a company's request to reduce its excise guarantee, with the appellant arguing procedural violations regarding the proper party citation and substantive non-compliance with statutory conditions, specifically alleging the company was inactive for three consecutive years and had outstanding tax liabilities. The court ruled that the procedural complaints were invalid as they did not constitute legal nullities, and substantively confirmed that the company met the cumulative conditions under Article 8(39)(b) of Government Order No. 1/2016, finding that prior judicial annulments of tax assessment decisions nullified the claimed outstanding liabilities and that the period of authorization suspension did not constitute the statutory inactivity required to deny the reduction.

Legislator headnote

AI generated

art. 402 din C. proc. civ; Reduction of excise guarantee: Cumulative conditions of three-year activity and absence of outstanding tax debts: declarat în raport de motivele de casare invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
excise duties outstanding tax liabilities public finance tax assessments procedural guarantee suspension of tax recovery
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 23 august 2016, sub dosar nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, anularea Deciziilor nr. 045/30.05.2016 şi nr. 060/29.07.2016 emise de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate şi obligarea pârâtului la recunoaşterea dreptului pretins prin obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de reducere cu 75% a garanţiei pentru accizele ce pot deveni exigibile.

Prin sentinţa civilă nr. 62/CA/2020-P.I. din 30 iunie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor.

S-a dispus anularea Deciziilor nr. 045/30.05.2016 şi 060/29.07.2016 emise de pârât.

A fost obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantei o decizie de reducere cu 75% a garanţiei pentru accizele ce pot deveni exigibile.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs Ministerul Finanţelor - Comisia pentru Autorizarea Operaţiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. recurenta-pârâtă invocă încălcarea normelor de procedură de către prima instanţă, respectiv dispoziţiile art. 22 alin. 3 C. proc. civ. privind obligaţia citării părţilor în raport de obiectul cauzei.

Se invocă că prima instanţă în mod nelegal nu a citat în calitate de pârâtă entitatea succesoare a Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate constituite la nivelul central, apreciindu-se ca fiind încălcat dreptul la apărare al acestei autorităţi.

În cadrul acestui motiv de casare se invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. 4 C. proc. civ. în sensul rolului activ al judecătorului în soluţionarea corectă a cauzei. se arată că prima instanţă nu analizează prin soluţia de admitere situaţia de fapt şi situaţia fiscală în ceea ce o priveşte pe reclamantă.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă nelegalitatea sentinţei recurate pe motivul interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor pct. 8 alin. (39) lit. b) din H.G. nr. 1/2016 în ceea ce priveşte aplicarea îndeplinirii condiţiilor pentru a se putea benefica de această facilitate fiscală. Se arată că în mod nelegal prima instanţă a apreciat că reclamanta-intimată îndeplineşte cumulativ cele două condiţii prevăzute de aplicarea a Codul fiscal şi anume reclamanta; 1 - să fi desfăşurat activitate neîntrerupt în ultimii 3 ani consecutiv de activitate şi 2- să nu fi înregistrat obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat.

În ceea ce priveşte prima condiţie se arată faptul că societatea a fost inactivă în perioada 10. XI.2015 - 18.01.2016 fiind exercitată garanţia neavând o activitate neîntreruptă în ultimii trei ani de activitate.

În ceea ce priveşte a doua condiţie se arată că prima instanţă a luat în considerare numai obligaţiile de plată anulate prin hotărâri judecătoreşti.

Se invocă faptul că ulterior emiterii actelor contestate, reclamantei i-a fost aprobată reducerea de 75% a garanţiei constituite apreciindu-se că acţiunea a rămas fără obiect.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii şi menţinerea ca legale a actelor contestate.

La dosar reclamanta-intimată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat în raport de motivele de casare invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. respectiv încetarea unor norme de procedură sub sancţiunea nulităţii nu este fondat.

În cauză se invocă în cadrul acestui motiv nerespectarea rolului activ al judecătorului în ceea ce priveşte stabilirea corectă a cadrului procesual şi a obiectului acţiunii invocându-se faptul că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 22 alin. 3 C. proc. civ. privind obligaţia citării autorităţii succesoare a celei estimate a deciziilor contestate şi faptul că nu a contestat rămânerea fără obiect a acţiunii în condiţiile soluţionării pe parcursul litigiului a cererii privind reducerea de 75% a garanţiei constituite.

Curtea constată că sunt nefondate toate aspectele de nelegalitate invocate în cadrul acestui motiv de recurs.

În cauză nu poate fi reţinută încălcarea rolului activ al judecătorului, a obligaţiei prevăzute de art. 22 alin. 4 C. proc. civ.

Prima instanţă a judecat în limitele şi în cadrul procesual avut în vedere prin decizia de casare cu trimitere pronunţată la data de 25. XI.2019.

Faptul că parcursul soluţionării cauzei ulterior rejudecării dispuse prin Decizia nr. 5849/25. XI.2019 s-a modificat competenţa administrativă privind cererile ca obiect similar reclamantei, reprezintă un aspect de executare sentinţă de fond în măsura în care devine definitivă şi nu cadrul procesual.

În mod corect prima instanţă nu a modificat cadrul procesual în raport de obiect şi de decizia de casare sentinţa fiind pronunţată în contradictoriu cu autoritatea emitentă a deciziilor contestate.

În cauză excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii nu este un aspect de procedură care să poată fi încadrat în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi verificat în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat în cauză neputând fi reţinută încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, respectiv a dispoziţiilor pct. 8 alin. (39) lit. b) din H.G. nr. 1/2016.

În cauză nu poate fi reţinută ca întemeiată excepţia lipsei de obiect a acţiunii invocate în recurs de autoritatea recurentă.

În cauză deciziile contestate nu au fost revocate, iar faptul că a fost aprobată ulterior o cerere de reducere cu 75% a garanţiei pentru o altă perioadă nu determină lipsa de obiect a acţiunii, faţă de care s-a dispus rejudecarea, prin decizia de casare.

În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor din Normele metodologice - art. 8 alin. 39 lit. b) privind îndeplinirea condiţiilor de reducere a garanţiei, Curtea constată că sentinţa atacată prin care a fost admisă acţiunea este dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente.

Recurenta.-reclamantă îndeplinea pe fond condiţiile cumulative prevăzute de norme în vigoare pentru reducerea garanţiei, deciziile de respingere a cererii sale fiind nelegale.

În ceea ce priveşte prima condiţie - privind activitatea societăţii - ultimii 3 ani consecutivi de activitate pentru care a fost autorizat, Curtea apreciază ca legală susţinerea primei instanţei în sensul îndeplinirii acestei condiţii.

Textul legal nu impune o activitate neîntreruptă", iar perioada 10. XI.2015 - 18. XI.2016 nu poate fi considerată o inactivitate. Aceasta deoarece această perioadă a vizat Decizia nr. 106/22 octombrie 2015, decizie anulată definitiv prin sentinţa nr. 1/18.01.2016 a Curţii de Apel Oradea definitivă prin Decizia nr. 1804/7.05.2018 a ÎCCJ.

Prin Decizia nr. 106/2015 anulată se dispusese revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal a societăţii intimate. Ca efect al suspendării şi ulterior a anulării acestei decizii, în cauză nu prezintă relevanţă executarea garanţiei iar efectele revocării au fost faţă de activitatea societăţii reclamante, în sensul continuării activităţii în sensul îndeplinirii condiţiei "3 ani consecutiv de activitate".

În ceea ce priveşte a doua condiţie reclamanta ca societate să nu fi înregistrat obligaţii fiscale restante în ultimii trei ani, Curtea nu va reţine ca întemeiate susţinerile din recurs.

În mod corect prima instanţă a constatat nelegalitatea actelor contestate şi cu privire la cea de a doua condiţie în sensul inexistenţei unor obligaţii fiscale restante aferente anilor 2013-2015.

Aceasta deoarece toate debitele reţinute în evidenţele fiscale au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive hotărâri prin care au fost anulate ca nelegale actele de impunere prin care se constatau obligaţii fiscale în sarcina reclamantei intimate.

Decizia de impunere din 4.12.2012 a fost anulată prin sentinţa nr. 199/2013 a Curţii de Apel Oradea, definitivă în baza Deciziei ÎCCJ nr. 2704/30.06.2015.

Iar suma de 9.682.668 RON a fost anulată prin Decizia nr. 2097/2.06.2015 emisă în baza Deciziei ÎCCJ nr. 1346/2015.

În ceea ce priveşte executarea silită împotriva reclamantei aceasta a fost desfiinţată prin Decizia definitivă nr. 1261/2019 a Tribunalului Bihor nr. 1099/187/2015 şi în raport de Hotărârea Tribunalului din 18.06.2019.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală soluţia pronunţată de instanţa de fond.

În baza art. 453 alin. 1 C. proc. civ. va obliga recurentul la plata sumei de 2168 RON reprezentând cheltuieli de judecată onorariu avocat în favoarea intimatei-reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor - Comisia pentru Autorizarea Operaţiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva sentinţei nr. 62/CA/2020-P.I. din 30 iunie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata sumei de 2168 RON reprezentând cheltuieli de judecată in favoarea intimatei - reclamante A. S.A..

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 iunie 2022.