Ownership of nationalized real estate vs. statutory material base of public universities

Şedinţa publică din data de 09 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, la data de 28.11.2018, reclamanta Universitatea de Vest din Timişoara, a chemat în judecată pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministrul Educaţiei Naţionale, Guvernul României şi Municipiul Timişoara, solicitând instanţei ca, în prealabil, să constate pe cale de excepţie nelegalitatea parţială a Hotărârii Guvernului nr. 849/2009 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din Judeţul Timiş şi a H.G. cu nr. 1016/2005 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din Judeţul Timiş, respectiv nelegalitatea poziţiei cu nr. 3957 din Anexa la mai înainte arătata Hotărâre.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Municipiul Timişoara a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii, motivând că reclamanta nu dovedeşte preexistenţa dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu, recunoscut de lege, care să fi fost vătămat prin actul atacat, precum şi că hotărârea de guvern raportat la care se invocă excepţia de nelegalitate nu are caracter constitutiv sau translativ de drepturi, ci are caracter declarativ de proprietate publică.

Guvernul României a formulat la rândul său întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, solicitând respingerea ca neîntemeiată a acţiunii, pe fondul său.

Prin încheierea de şedinţă din 15.02.2019 a fost respinsă excepţia astfel invocată, pentru considerentele expuse în cuprinsul acelei hotărâri.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 148 din 18 iunie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de nelegalitate parţială a Hotărârii Guvernului nr. 849/2009 pentru modificarea şi completarea H.G. cu nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din Judeţul Timiş şi a H.G. nr. 1016/2005 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din Judeţul Timiş. A respins acţiunea formulată de reclamanta Universitatea de Vest din Timişoara, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministrul Educaţiei Naţionale, Guvernul României şi Municipiul Timişoara.

1.3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta Universitatea de Vest din Timişoara, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii recurate, şi, rejudecând admiterea, în parte, a acţiunii.

În motivarea căii de atac exercitate reclamanta a susţinut următoarele:

Cererea formulată de reclamantă a fost întemeiată pe prevederile art. 166 din Legea nr. 84/1995 potrivit căruia "(1) Baza materială a învăţământului de stat consta în întregul activ patrimonial al Ministerului Educaţiei Naţionale, al instituţiilor şi unităţilor de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică din sistemul de învăţământ existent la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi în activul patrimonial redobândit sau dobândit ulterior.

În înţelesul prevederilor alin. (1), baza materială a învăţământului cuprinde: spaţii pentru procesul de învăţământ şi cercetare ştiinţifică, mijloace de învăţământ şi de cercetare aferente, biblioteci, edituri şi tipografii, staţiuni didactice şi de cercetare, unităţi de microproducţie, ateliere şcolare, ferme didactice, grădini botanice, terenuri agricole, cămine, internate, cantine, cluburi ale elevilor, case de cultura ale studenţilor, case ale corpului didactic, case universitare, tabere şcolare, baze şi complexuri cultural-sportive, palate şi case ale copiilor şi elevilor, baze de odihnă şi tratament, spaţii cu destinaţia de locuinţa, precum şi orice alt obiect de patrimoniu destinat învăţământului şi salariaţilor din învăţământ.

Baza materială aferentă procesului de instruire şi de educaţie, menţionată la alin. (2) şi realizată din fondurile statului sau din fondurile instituţiilor şi întreprinderilor de stat în perioada anterioară datei de 22 decembrie 1989, se reintegrează, fără plata, în patrimoniul Ministerului Educaţiei Naţionale, al instituţiilor şi unităţilor de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică din sistemul învăţământului de stat. Predarea-preluarea se face pe bază de protocol. Justa despăgubire se acordă, după caz, de Guvern. În aceleaşi condiţii se reintegrează fără plata şi imobilele care, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, au trecut în patrimoniul unor societăţi comerciale/indiferent de statutul capitalului social al acestora. Reintegrarea se face pe bază de protocol de predare-preluare.

(4) Baza materială a instituţiilor de învăţământ superior de stat este de drept proprietatea acestora, iar cea a unităţilor de învăţământ preuniversitar, până la apariţia Legii patrimoniului public şi privat al statului, rămâne în proprietatea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu excepţia unităţilor şcolare organizate împreună cu agenţi economici".

Bunurile în discuţie figurează în cartea funciară ca fiind proprietatea Statului Român, domeniul public. Această înscriere este, în mod evident, eronată.

Potrivit art. 166 alin. (3) din Legea cu nr. 84/1995, bunurile puteau intra fie în patrimoniul Ministerului Educaţiei Naţionale, fie în patrimoniul Universităţii de Vest.

Mai mult, pentru potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 "Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele prevăzute la pct. I din anexa, precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public naţional, declarate ca atare prin lege".

Bunurile imobile indicate nu fac parte din domeniul public al statului, ele nefiind enumerate nici în art. 135 alin. (4) din Constituţie, nici la pct. I din anexa la Legea nr. 213/1998 şi nici declarate ca atare prin lege organică.

Mai mult, art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 era în vigoare şi la momentul adoptării Ordinului nr. 4226/13.06.2003, prin care imobilele au trecut din administrarea Casei Universitarilor din Timişoara în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru Universitatea de Vest din Timişoara. Această împrejurare a fost înscrisă ca atare şi în cartea funciară a mai sus arătatului imobil, Carte cu nr. x Timişoara, sub poziţia 11.6.

Practic, în 2003, bunurile ar fi trebuit să treacă direct în proprietatea sa, titlul acesteia de proprietatea fiind Legea nr. 84/1995.

Astfel stând lucrurile, reclamantei îi poate fi emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate, în condiţiile în care cele două imobile astăzi în discuţie au făcut si mai fac încă parte din baza materială acestei instituţii de învăţământ superior încă din timpul Legii cu nr. 84/1995, iar potrivit art. 166 alin. (4) din conţinutul acestui din urmă act normativ, aceasta bază materială era de drept proprietatea Universităţii.

Prin urmare, Legea cu nr. 84/1995 a instituit o soluţie legislativă în considerarea căreia orice bun aflat ori ajuns într-un fel sau altul în administrarea, posesia sau folosinţa legitimă a unei instituţii de învăţământ superior de stat putea face obiectul unei cereri pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, sub condiţia ca respectivul bun să fi fost inclus, cu ocazia atribuirii în administrare, în posesie sau în folosinţă, în sfera bazei materiale a respectivei instituţii.

Potrivit art. 226 alin. (7) din actuala Lege nr. 1/2011:

"(7) Universităţile de stat au drept de proprietate asupra bunurilor existente în patrimoniul lor la data intrării în vigoare a prezentei legi. Ministerul Educaţiei şi Cercetării este împuternicit să emită certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru universităţile de stat pe baza documentaţiei înaintate de acestea".

Or, chiar şi potrivit acestui text, la momentul apariţiei Legii nr. 1/2011, avea în administrare imobilele astăzi în discuţie, drept pentru care, potrivit legii, are un drept de proprietate, în baza art. 226 alin. (7) mai sus citat.

Ceea ce nu s-a înţeles este faptul că atât Legea nr. 84/1995, cât şi Legea nr. 1/2011, solicită ca unică condiţie pentru naşterea dreptului de proprietate:

- bunul să fie parte din baza materială a universităţii (conform art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995);

- bunul să existe în patrimoniul universităţii (conform art. 226 alin. (7) din Legea cu nr. 1/2011).

Or, ambele condiţii sunt îndeplinite în prezenta cauză, indiferent la momentul temporal ales. Imobilele astăzi în discuţie au fost tot timpul cel puţin în posesia sa, în folosinţa acesteia sau în administrarea acesteia.

Conform celor două texte de lege mai sus citate, era destul ca reclamanta să aibă orice fel de dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul cererii pentru ca universitatea să dobândească, prin efectul legii, dreptul de proprietate asupra imobilelor.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările formulate de intimaţii pârâţi Ministerul Educaţiei şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului au solicitat respingerea recursului reclamantei în aprecierea generală că hotăprârea instanţei de gond este legală, fiind rezultatul aplicării şi interpretării corecte a normelor de drept material aplicabile.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul în cadrul criticilor formulate prin cererea de recurs a dedus judecăţii instanţei de control judiciar reevaluarea soluţiei instanţei de fond referitoare la nesancţionarea pretinsului refuz nejustificat al pârâţilor de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilului în prezent evidenţiat în CF nr. x Timişoara, proprietate publică a Statului Român cu dreptul de administrare al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru Universitatea de Vest din Timişoara, prin efectul Ordinului Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 4226/13.06.2003.

În prelabil este de subliniat că reclamanta deşi se prevalează în calea de atac exercitată şi de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta este invocat numai la nivel formal, nefiind însoţit de critici concrete, apte a oferi instanţei de control judicar posibilitatea de a efectua un control de legalitate al hotărârii atacate din acest punct de vedere.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reclamanta insistă în susţinerile sale înfăţişate instanţei de fond, argumentând că a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui imobil prin efectul art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995.

Potrivit acestei norme, baza materială a instituţiilor de învăţământ superior de stat şi de cercetare ştiinţifică universitară este de drept proprietatea acestora, Ministerul Educaţiei şi Cercetării fiind împuternicit de legiutor să emită certificate de atestare a dreptului de proprietate pentru instituţiile de învăţământ superior şi de cercetare ştiinţifică, pe baza documentaţiei înaintate de acestea.

În procesul de identificare a bazei materiale a instituţiilor de învăţământ superior de stat şi de cercetare ştiinţifică universitară, legiutorul nominalizează în cadrul acestei categorii "spaţii pentru procesul de învăţământ şi cercetare ştiinţifică, mijloace de învăţământ şi de cercetare aferente, biblioteci, edituri şi tipografii, staţiuni didactice şi de cercetare, unităţi de microproducţie, ateliere şcolare, ferme didactice, grădini botanice, terenuri agricole, cămine, internate, cantine, cluburi ale elevilor, case de cultură ale studenţilor, case ale corpului didactic, case universitare, tabere şcolare, baze şi complexuri cultural-sportive, palate şi case ale copiilor şi elevilor, baze de odihnă şi tratament, spaţii cu destinaţia de locuinţă, precum şi orice alt obiect de patrimoniu destinat învăţământului şi salariaţilor din învăţământ"

Însă, reintegrarea fără plată în patrimoniul Ministerului Educaţiei Naţionale, al instituţiilor şi unităţilor de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică din sistemul învăţământului de stat are ca obiect numai bunurile care intră în sfera bazei materiale, astfel conturată de legiutor, numai dacă au fost realizate din fondurile statului sau din fondul instituţiilor şi întreprinderilor de stat în perioada anterioară datei de 22 decembrie 1989.

Din această perspectivă este corectă aprecierea instanţei de fond că norma de care se prevalează reclamanta în susţinerea demersului său administrativ şi procesual nu este aplicabilă în cazul imobilelor preluate de Statul Român prin naţionalizare, fiind necontestat că imobilul asupra căruia se ridică pretenţiile în prezenta cauză a fost trecut prin naţionalizare în patrimoniul Statului Român şi atribuit în administrare operativă directă Casei Universitarilor din Timişoara, iar ulterior, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru Universitatea de Vest din Timişoara.

Imobilul în discuţie a fost naţionalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950, nefiind suspus procedurilor de restituire, astfel că regimul său juridic este conturat de dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora "imobilele care în urma procedurilor prevăzute la cap. III nu se restituie persoanelor îndreptăţite rămân în administrarea deţinătorilor actuali".

În această notă, în mod just s-a reţinut de judecătorul fondului că bunul a rămas în proprietatea Statului Român, iar dreptul de administrare asupra acestuia a revenit deţinătorului său de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, care era Casa Universitarilor din Timişoara, ca titular al unui drept de administrare operativă directă, drept ce a fost transferat ulterior, prin efectul Ordinului Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 4226/13.06.2003, la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pentru Universitatea de Vest din Timişoara.

Reclamanta are numai un drept de folosinţă asupra imobilului în litigiu, derivat din dreptul de administrare al Ministerului, care însă nu-i conferă nici o vocaţie la dobândirea dreptului de proprietate în temeiul normelor anterior menţionate. Statul Român este titularul dreptului de proprietate publică asupra acestuia, iar dreptul de administrare operativă a revenit Ministerului Educaţiei şi Cercetării, de la data emiterii Ordinului Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 4226/13.06.2003, reclamanta având, aşa cum s-a arătat în precedent, doar un drept de folosinţă asupra acestuia.

Prin urmare, refuzul pârâţilor emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilului în discuţie în favoarea reclamantei este justificat, iar hotărârea instanţei de fond care a validat această conduită este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Universitatea de Vest din Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 148 din 18 iunie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Universitatea de Vest din Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 148 din 18 iunie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 iunie 2022.