Judicial Inspectorate closure of complaint: standard for verifying suspected prosecutor impartiality and breach of ethical code
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision which had rejected the complainant’s action to annul the Judicial Inspectorate’s resolution for closing the disciplinary investigation. The dispute arose from a criminal proceeding where a witness allegedly contacted the complainant’s attorney via SMS, claiming the assigned prosecutor had instructed the contact and providing supplementary medical information; the complainant challenged the Inspectorate’s dismissal of her allegation that the prosecutors violated the Code of Ethics regarding impartiality and the confidentiality of the investigation, arguing that the inspectors failed to conduct adequate verification of these specific procedural violations. The decisive legal basis centered on the interpretation of Article 99(1)(t) of Law No. 303/2004, which requires "bad faith or gross negligence" to be unequivocal, grave, and with severe consequences on procedural rights; the court held that the mere assertion by a witness of a communication with the prosecutor, without concrete evidence of an improper extra-procedural relationship or influence, did not constitute a reasonable suspicion of bias or a flagrant violation of professional duties sufficient to mandate further disciplinary investigation, thereby validating the Inspectorate’s assessment that no disciplinary breach occurred.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 991 din Legea nr. 303/2004, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Judicial Inspectorate closure of complaint: standard for verifying suspected prosecutor impartiality and breach of ethical code: The dispute arose from a criminal proceeding where a witness allegedly contacted the complainant’s attorney via SMS, claiming the assigned prosecutor had instructed the contact and providing supplementary medical information; the complainant challenged the Inspectorate’s dismissal of her allegation that the prosecutors violated the Code of Ethics regarding impartiality and the confidentiality of the investigation, arguing that the inspectors failed to conduct adequate verification of these specific procedural violations. The decisive legal basis centered on the interpretation of Article 99(1)(t) of Law No. 303/2004, which requires "bad faith or gross negligence" to be unequivocal, grave, and with severe consequences on procedural rights; the court held that the mere assertion by a witness of a communication with the prosecutor, without concrete evidence of an improper extra-procedural relationship or influence, did not constitute a reasonable suspicion of bias or a flagrant violation of professional duties sufficient to mandate further disciplinary investigation, thereby validating the Inspectorate’s assessment that no disciplinary breach occurred.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for the court's decision to dismiss the appeal as unfounded.
Procedural provision applied to effect the dismissal of the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curii de Apel Bucureşti la data de 27.11.2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară anularea Rezoluţiei nr. 3110/A/18.09.2019 de clasare a sesizării înregistrate sub nr. x, menţinută prin Rezoluţia Inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare nr. C19-3717 din data de 05.11.2019 şi, pe cale de consecinţă, trimiterea dosarului la Inspecţia Judiciară pentru continuarea cercetării disciplinare în dosarul nr. x.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 349 din 04 iunie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.
Preliminar, faptele în legătură cu care a solicitat verificări sunt următoarele:
Dintr-un schimb de mesaje derulat între apărătorul recurentei şi un martor din cauza penală nr. 4409/P/2015 (dialog iniţiat de martor), a rezultat că martorul respectiv ar fi fost îndrumat, sfătuit de către procurorul de caz să contacteze apărătorul spre a-i comunica ceva «în interesul» părţii. Acest fapt i-a creat suspiciuni în legătură cu imparţialitatea procurorului, niciun text de procedură penală neputând sta la baza unui asemenea comportament din partea procurorului, dacă afirmaţiile martorului ar fi reale.
Mai mult, a fost de neînţeles pentru parte de ce un martor ale cărui declaraţii ar fi trebuit valorificate în cauza penală a fost sfătuit de către procuror, potrivit afirmaţiilor sale, să intre în legătură directă cu avocatul său. În acelaşi timp, nu a găsit niciun motiv pentru care martorul să fi minţit cu privire la persoana care i-a transmis să-i sune avocatul, respectiv «doamna procuror».
Aceste elemente au determinat partea să formuleze o cerere de recuzare a procurorului de caz, instrument care ar fi trebuit să lămurească dacă, într-adevăr, procurorul a sunat martorul şi 1-a îndrumat sfătuit să contacteze avocatul sau, din contră, afirmaţia martorului este necorespunzătoare realităţii.
În susţinerea cererii de recuzare a indicat ca probe următoarele: planşe foto cu apelurile şi mesajele referite în prezenta; ascultarea procurorului B.; verificare listing telefon de serviciu procuror.
Prin ordonanţa nr. 321/11-2/2019 din 14.08.2019, cererea de recuzare a procurorului de caz a fost respinsă, cu motivări de-a dreptul ilare: că numărul de telefon al apărătorului meu apare la căutarea pe x.com şi, implicit, nu există indicii că acesta ar fi fost dat de către procuror martorului, că «simpla comunicare între procuror şi un martor sau un subiect procesual nu este de natură să creeze suspiciunea rezonabilă că imparţialitatea procurorului este afectată în lipsa unor indicii care să sugereze faptul că comunicarea celor doi a depăşit limitele unei comunicări vizând actele procedurale şi procesuale ce urmează a fi întocmite».
Ordonanţa în cauză nu a lămurit, însă, dacă, într-adevăr, procurorul a discutat în acea zi cu martorul respectiv şi dacă l-a sfătuit/îndrumat să-l contacteze telefonic pe apărătorul părţii.
Din punctul său de vedere, faţă de aspectele reclamate, era necesar (şi suficient) ca ordonanţa să surprindă poziţia procurorului cu privire la chestiunea sesizată, adică doamna procuror să confirme sau să infirme afirmaţia neechivocă a martorului, fapt care ar fi trebuit să genereze măsuri procedurale fie în legătură cu procurorul, fie cu martorul. Evitarea clarificării aspectului mai sus arătat i-a întărit convingerea că martorul nu a minţit şi că, într-adevăr, a fost sunat în acea zi de procurorul de caz care 1-a îndrumat să procedeze aşa cum a şi procedat.
Curtea de Apel Bucureşti evită, la rândul său, să examineze ceea ce, într-adevăr, ar fi trebuit examinat spre a se stabili corect şi complet faptele: judecătorul cauzei nu găseşte a fi o problemă din faptul că nimeni nu a fost interesat în această cauză să lămurească o afirmaţie neechivocă a martorului, şi anume: «doamna procuror mi-a transmis să vă sun»!!
Reţine Curtea că din analiza actelor întocmite de procurorul desemnat nu rezultă existenţa vreunui indiciu referitor la încălcarea caracterului nepublic al urmăririi penale, în sensul în care procurorul să fi comunicat martorului relaţii cu privire la actele de urmărire penală.
Această concluzie este eronată: pe de o parte, dacă discuţia dintre procuror şi martor s-a purtat şi a avut ca obiect modul de contactare al apărătorului şi discutarea unor aspecte în legătură cu cazul, atunci aceste aspecte nu sunt permise de dispoziţiile actuale din C. proc. pen.. Procurorul, luând cunoştinţă de eventuale elemente noi pe care şi le-ar fi amintit martorul după ce a fost audiat, avea obligaţia procedurală de a dispune reaudierea martorului, în condiţiile art. 114 şi urm. din C. proc. pen. şi cu respectarea drepturilor procesuale ale celorlalţi participanţi la procesul penal. Procurorul nu trebuia să iniţieze sau să încurajeze discuţii private în legătură cu un dosar aflat în faza de urmărire penală; dacă a făcut acest lucru, în funcţie de chestiunile concrete discutate cu martorul, nu se poate exclude o încălcare a obligaţiilor profesionale ce asigură caracterul nepublic al urmăririi penale.
Pe de altă parte, concluzia Curţii nu se întemeiază pe probele care s-ar fi impus faţă de natura încălcării reclamate. In lipsa concursului tuturor organelor statului de a lămuri, pe baze de probe, dacă şi ce a discutat procurorul cu martorul, nici partea nu poate confirma realitatea relaţiei neprincipiale dintre cei doi;
Curtea de Apel, reluând argumentul Inspecţiei Judiciare invocat prin întâmpinare, a arătat că inspectorul este independent în evaluarea probatoriului, precum şi în administrarea probelor pe care le consideră necesare, acesta nefiind obligat sa dea curs solicitărilor părţilor cu privire la administrarea unor anumite probe, ori cu privire la suplimentarea probatoriului.
Deşi corect afirmat acest principiu, el este greşit înţeles, atât de către Curte, cât şi de Inspecţia Judiciară: într-adevăr, inspectorul judiciar este independent să aprecieze cu privire la ce probe administrează în vederea soluţionării unei sesizări cu care a fost investit. Cu toate acestea, obligaţia legală de a lămuri circumstanţele esenţiale ale sesizării nu poate fi la libera apreciere a inspectorului. Altfel spus, acesta poate administra ce probe doreşte atâta timp cât lămureşte faptele cu care a fost sesizat.
Or, în prezenta cauză, faţă de obiectul sesizării, inspectorul judiciar avea obligaţia de a clarifica următoarele chestiuni esenţiale, şi anume, dacă procurorul a comunicat cu un martor în afara cadrului permis de C. proc. pen. şi, în caz afirmativ, dacă acea comunicare susţine concluzia existenţei unor indicii/probe de imparţialitate a procurorului (adică, ceea ce trebuia să facă prim procurorul cu ocazia soluţionării cererii de recuzare), precum şi stabilirea motivelor pentru care primul procuror nu a clarificat aceste aspecte.
Curtea arată că nu constituie o cauză de anulare a actului litigios modalitatea în care inspectorul judiciar a desfăşurat activitatea de verificare a sesizării. Şi în această privinţă, Curtea de Apel greşeşte.
Conţinutul verificărilor efectuate de inspectorul-procuror, într-adevăr, nu poate face obiectul controlului judiciar, acesta bucurându-se de independenţă. Calitatea, în ansamblu, a acestor verificări este, însă, indiscutabil, supusă controlului instanţei de judecată; dacă lucrurile nu ar sta aşa, petentul ar fi lipsit, în mod efectiv, de dreptul de acces la justiţie în legătură cu faptele sesizate.
Potrivit art. 3 lit. a) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, Inspecţia Judiciară efectuează din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane verificări prealabile în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a magistraţilor, ori în legătură cu încălcarea obligaţiilor profesionale ale acestora.
Inspecţia Judiciară a eşuat în îndeplinirea acestei obligaţii legale, verificările efectuate nefiind apte să clarifice chestiunile esenţiale ale sesizării, şi anume dacă prin acţiunile lor cei doi procurori şi-au încălcat obligaţiile legale subsumate disp. art. 3 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor (judecătorii şi procurorii trebuie să-şi exercite funcţia cu obiectivitate şi imparţialitate, având ca unic temei legea, fără a da curs presiunilor şi influenţelor de orice natură), respectiv art. 9, din acelaşi cod (judecătorii şi procurorii trebuie să fie imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor profesionale, fiind obligaţi să decidă în mod obiectiv, liberi de orice influenţe. Judecătorii şi procurorii trebuie să se abţină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să altereze încrederea în imparţialitatea lor).
Curtea de Apel Bucureşti a eşuat, la rândul său, în şansa de a impune un standard de calitate adecvat în privinţa verificărilor efectuate de Inspecţia Judiciară Ia sesizarea cetăţeanului de rând. Mai grav decât efectul particular al soluţiei date contestaţiei mele este efectul general prin care se validează ca legală şi temeinică o anchetă care, în mod vădit, nu a fost una efectivă, aptă să lămurească chestiunile esenţiale ale sesizării.
4. Apărările formulate de intimată
Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare faţă de recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 349/04.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x, prin care solicită să respingerea recursului ca nefondat.
5. Aspecte de fapt relevante în cauză
La data de 26.08.2019, reclamanta a formulat sesizarea privind efectuarea de verificări referitoare la activitatea procurorului desemnat cu soluţionarea plângerii ce face obiectul dosarului de urmărire penală nr. 4409/P/2015, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, doamna B., precum şi cu privire la Prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă judecătoria sector 4, doamna C., care a soluţionat cererea de recuzare formulată împotriva procurorului de caz, B..
Reclamanta s-a arătat nemulţumită de modul în care cei doi magistraţi şi-au exercitat atribuţiile, invocând incidenţa prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 - exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
Referitor la incidenţa prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, reclamanta petentă a invocat faptul că avocatul său a fost contactat telefonic, prin SMS, de martorul Dr. D., acesta transmiţând avocatului că "doamna procuror mi-a spus să vă sun".
Schimbul de mesaje reprezintă dovadă a unei vădite lipse de imparţialitate a procurorului de caz, prin dovada legăturii dintre procuror şi persoana ce ar putea fi acuzată de săvârşirea faptei a cărei cercetare a fost solicitată.
De asemenea, a invocat că procurorul investit cu soluţionarea cererii recuzare nu a efectuat verificări, nu a administrat probe pentru stabilirea faptelor devoalate prin mesajele SMS, anexate cererii de recuzare.
Prin Rezoluţia nr. 3110/A/18.09.2019 a Inspecţiei Judiciare s-a dispus clasarea sesizării, în temeiul art. 45 alin 4 din Legea nr. 317/2004.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând legalitatea sentinţei recurate în raport de criticile formulate, apărările din întâmpinare şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
În doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.
Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurenta să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.
Pornind de la contextul faptic anterior arătat, în ceea ce priveşte criticile cuprinse în recursul reclamantei, în cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Astfel, potrivit art. 991 din Legea nr. 303/2004, există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, iar gravă neglijenţa există atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil aceleaşi norme.
Dispoziţiile articolului 99 lit. t) raportat la art. 991 din Legea nr. 303/2004 circumscriu sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la o gravitate deosebită, ce are consecinţe asupra valabilităţii actelor întocmite de procuror, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor, vătămări ce nu au fost confirmate de rezultatul verificărilor prealabile efectuate în cauză.
Referitor la această abatere disciplinară, instanţa de fond a arătat corect că, din punctul de vedere al laturii obiective, trebuie să se identifice încălcarea de către magistrat a normelor de drept material sau procesual iar nerespectarea acestor norme să fie neechivocă, nu ca urmare a interpretării sau aplicării dispoziţiilor legale şi să aibă consecinţe grave în ceea ce priveşte drepturile procesuale ori substanţiale ale părţilor într-un litigiu.
Totodată, este necesar ca magistratul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie, iar nerespectarea normelor să poată fi caracterizată ca fiind o greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte orice justificare.
În speţă, problema litigioasă este legată, în fapt, de stabilirea relevanţei ce trebuie acordate schimbului de mesaje dintre avocatul reclamantei şi martorul D., recurenta reclamând indicii suficiente cu privire la existenţa unei comunicări între procurorul de caz şi acest martor, indicii care, în opinia sa, ar fi trebuit să declanşeze verificări suplimentare sub aspectul existenţei comunicărilor extra procesuale, a conţinutului comunicărilor, pentru a se evalua inclusiv imparţialitatea în soluţionarea plângerii penale şi încălcarea caracterului nepublic al urmăririi penale.
Astfel, la data de 8.08.2019, în cadrul dosarului penal nr. x/2015 Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti s-au desfăşurat acte de urmărire penală constând în audierea martorului D..
În seara aceleiaşi zile, numărul de telefon al avocatului părţii vătămate (reclamanta din prezenta cauză) este apelat de două ori de către o persoană care folosea numărul x şi despre care se susţine că este d-nul D..
Pentru că destinatarul apelurilor nu a răspuns acestora, de pe acelaşi număr de telefon par a fi trimise, în jurul orei 20:20, trei mesaje cu următorul conţinut:, Dr D.. As dori sa va transmit ceva important
Doamna Procuror mi a transmis sa va sun
. . . . . . . . . .
Cand puteti, vorbim
Cred ca este interesul dvs,,
Pentru circumstanţiere, relevante în opinia Înaltei Curţi sunt mesajele pe care, în dimineaţa zilei următoare, 9.08.2019, martorul D. i le transmite avocatului părţii vătămate respectiv:, Buna dimineata.
Am omis cateva informatii utile pentru E..
Daca doriti sa mergem la doamna Procuror, ma anuntati.
1. In timpul internarii in sectia noastra, F. a fost consultat si de o alta neuroloaga dr G., care a stabilit tratamentul anticonvulsivant.
Anatomopatologic arata imagini sugestive ptr boala de stocaj - acea, intoxicare, despre care discutam.
Nimic despre imaginile caracteristice in asfixie.
Nici aici, nici la RMN
Sper sa ii foloseasca - de fapt dumneavoastra sa va foloseasca.
3. Mama a fost data afara de pe sectie pentru comportament nemedical.,,
Trebuie menţionat faptul că persoana identificată de martor în mesaje ca fiind, E., este, în fapt, mama minorului F., reclamanta din prezenta cauză.
Cronologia evenimentelor sugerează faptul că, ulterior audierii sale (în prezenţa avocatului persoanei vătămate) în cursul zilei de 8.08.2019, martorul şi-a amintit unele informaţii în legătură cu care a considerat util a le fi comunicate persoanei vătămate şi avocatului acesteia, ceea ce explică nu doar mesajele transmise în 9.08.2019 ci şi pe cele transmise în seara zilei de 8 şi care au trezit suspiciuni părţii reclamante.
Nimic însă din cele scrise de martor nu sugerează vreo legătură neprincipială a acestuia cu procurorul de caz ori o conivenţă între cei doi, martorul comunicând informaţii de natură medicală, suplimentare, probabil în scopul stabilirii corecte a situaţiei de fapt.
Exprimarea lapidară a martorului în sensul că "doamna procuror mi-a transmis să va sun", nu impune totuşi verificări sub aspectul împrejurărilor în care acesta ar fi fost îndemnat să-l contacteze pe avocatul reclamantei ori a veridicităţii unui astfel de îndemn.
În mod judicios a precizat instanţa de fond că simplele susţineri ale unei persoane cu privire la existenţa unei discuţii/comunicări/relaţii, dintre aceasta si procurorul de caz nu sunt de natură a reprezenta indicii care să conducă la suspiciuni cu privire la imparţialitatea procurorului de caz, de natură a declanşa verificări ample cu privire la persoana magistratului.
Sesizează judecătorul fondului că "din conţinutul mesajelor SMS depuse la dosar a rezultat, cu evidenţă, că martorul, după audierea sa în prezenta avocatului reclamantei, a observat că a omis în declaraţie informaţii pe care acesta le-a apreciat utile pentru partea vătămată şî a dorit să le aducă la cunoştinţa acesteia, lucru care s-a şi întâmplat. Este adevărat că martorul avea posibilitatea de a completa declaraţia cu ocazia reaudierii, valoarea probatorie a declaraţiilor transmise prin SMS fiind discutabilă, însă nu aceasta este chestiunea dedusă analizei, ci faptul că martorul, fără studii juridice a dorit să informeze partea vătămată cu privire la unele detalii pe care a omis să le declare, in final declarând ca "sper să îi folosească - de fapt dumneavoastră să vă folosească".
Raţionamentul juridic continuă în aceeeaşi logică, judecătorul afirmând că, nimic din conţinutul acestei discuţii nu a condus la concluzia că martorul ar fi dorit să o influenţeze pe reclamantă, să pună presiune pe aceasta la sugestia doamnei procuror B..,,
Argumentele Curţii de Apel sunt pe deplin împărtăşite de către instanţa de recurs.
Mai mult, în opinia Înaltei Curţi, informaţiile furnizate de către martor prin mesajele transmise în 9.08.2019 par a fi în legătură cu probatoriul administrat în acea perioada în cauză (la 22.07.2019 fiind depusă opinia expertală medico-legală a expertului parte desemnat de persoana vătămată).
Aceste SMS-uri, considerate relevante de către reclamantă, au fost efectiv analizate de către procurorul ierarhic superior, cu prilejul soluţionării cererii de recuzare a procurorului de caz, apreciindu-se că nu pot fi identificate elementele unei atitudini intimidante din partea martorului ori a depăşirii limitelor procesuale şi procedurale.
Aceleaşi SMS-uri precum şi actele din dosarul de urmărire penală au fost avute în vedere de inspectorul judiciar desemnat iar acesta le-a apreciat nerelevante sub aspectul existentei unei relaţii de comunicare între procuror şi martor.
În atare situaţie, efectuarea unor verificări suplimentare nu a fost considerată necesară nici de către instanţa de fond, schimbul de mesaje dintre avocatul reclamantei şi martorul D. nefiind apreciat ca edificator în economia dosarului.
Discomfortul invocat de reclamantă vis a vis de schimbul de mesaje în care a fost antrenat avocatul său nu poate fi cuantificat şi valorificat în maniera în care aceasta sugerează, fiind vorba despre o chestiune de percepţie care, în final, este la latitudinea magistratului.
7. Temeiurile de drept ale soluţiei pronunţate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 349 din 04 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 349 din 04 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2022.