Recall of consul general upheld as political act requiring no factual justification

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 08.10.2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Afacerilor Externe:

- anularea articolelor 1 şi 2 din Hotărârea de Guvern nr. 565 din 8 august 2019 privind rechemarea şi numirea unui consul general, cu consecinţa desfiinţării actelor juridice subsecvente;

- suspendarea executării articolelor 1 şi 2 din Hotărârea de Guvern nr. 565 din 8 august 2019 privind rechemarea şi numirea unui consul general până la soluţionarea definitivă a cauzei;

- suspendarea provizorie a executării articolelor 1 şi 2 din Hotărârea de Guvern nr. 565 din 8 august 2019 privind rechemarea şi numirea unui consul general până la soluţionarea Cererii de suspendare de la pct. 2;

- obligarea pârâţilor, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata prezentului litigiu, constând din taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 222 din 24 martie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Afacerilor Externe.

De asemenea, prin încheierile din 10 decembrie 2019, 28 ianuarie 2020 şi 10 martie 2020, aceeaşi Curte de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus încuviinţarea, respectiv respingerea anumitor probe solicitate de părţi, precum şi amânarea pronunţării hotărârii, după dezbaterile asupra fondului cauzei.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei şi încheierilor menţionate a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată

În motivarea căii de atac exercitate reclamantul - recurent a susţinut următoarele:

Prin recursul exercitat împotriva încheierilor de şedinţă din 10.12.2019, 28.01.2020 şi 10.03.2020 reclamantul susţine că instanţa de fond a refuzat în mod nejustificat administrarea unor probe esenţiale pentru soluţionarea dosarului. Astfel, prin încheierile pronunţate în dosar, instanţa a refuzat administrarea unor probe pe care pârâţii aveau obligaţia legală să le depună (conform art. 13 din Legea nr. 554/2004) sau pe care instanţa ar fi trebuit să le ceară din oficiu sau la cererea recurentului pentru justa soluţionare a cauzei.

În acest sens în mod nelegal, administrarea probelor necesare şi utile cauzei s-a lovit de refuzul instanţei de a cere stenograma şedinţei de guvern, la cererea reclamantului, având ca teză probatorie excesul de putere în decizia de rechemare a reclamantului din postul de consul general respectiv, vicierea circuitului normal al procesului decizional, întrucât iniţiativa a aparţinut prim - ministrului B., actele fiind trimise ulterior de MAE, pentru acoperire.

De asemenea, instanţa de fond a refuzat de a cerceta motivele pentru care Guvernul a propus abrogarea hotărârii atacate la data de 13.11.2019, demers care nu a mai avut loc întrucât efectele rechemării reclamantului deja se produseseră.

De asemenea, s-a refuzat a se solicita ordinele, normele interne ale M.A.E., acte administrative normative nepublicate în Monitorul Oficial relative la procedura numirii şi rechemării consulilor generali şi de a solicita M.A.E. să depună dosarul profesional al recurentului, inclusiv ordinul de ministru emis la preluarea acestuia în cadrul MAE în funcţia de consul general şi contractul individual de muncă al acestuia.

Greşit se afirmă că recurentul nu a suferit nicio vătămare din introducerea intempestivă pe ordinea de zi a actelor noului consul general. Vătămarea suferită de recurent a fost că actele şi procedura de selecţie începută conform cutumelor MAE pentru identificarea succesorului acestuia (recurentul era la al treilea mandat consecutiv în misiune externă la Milano, urmând să iasă la pensie la finalul misiunii, peste 8 luni) au fost depuse fără ştirea şi acordul ministrului în şedinţa de guvern, prejudiciindu-1 pe recurent în mod semnificativ, acest pierzând dreptul la pensia specială prin neîndeplinirea condiţiei de vechime în funcţia externă/în cadrul MAE.

În ceea ce priveşte recursul exercitat împotriva sentinţei nr. 222 din 24 martie 2020 se susţine în primul rând că instanţa de fond a extins norma juridică dincolo de ipotezele la care se aplică.

Rechemarea unui consul general nu este reglementată de normele la care se face referire în Nota de fundamentare. În mod greşit, instanţa de fond reţine că actul atacat este motivat în drept, trimiţând în preambulul său la dispoziţiile art. 108 din Constituţie (...) dar şi prin menţionarea în nota de fundamentare a dispoziţiilor legale speciale, reprezentate de dispoziţiile Legii nr. 269/2003 privind statutul corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 62/2019 privind activitatea consulară. Or, niciunul dintre aceste acte normative nu reglementează rechemarea din funcţie a unui consul general.

Actele mai sus menţionate cuprind referiri numai la procedura de numire a unui consul general, dar art. 3 din Hotărârea de Guvern atacată (care prevede numirea noului consul general) nu face obiectul prezentului litigiu.

Se mai arată că faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textelor de lege. Hotărârea atacată cuprinde 2 operaţiuni juridice: 1. Rechemarea recurentului din funcţia de consul general. 2. Numirea unui consul general ca urmare a rechemării recurentului din funcţie. În Nota de fundamentare nu se prezintă temeiurile de fapt ale rechemării. Ca urmare a rechemării, deci a vacantării postului, în Nota de fundamentare se arată că se propune numirea imediată a unui nou consul general pentru desfăşurarea în condiţii normale a activităţii consulare şi pentru reprezentarea corespunzătoare a intereselor româneşti. Astfel, ceea ce a identificat instanţa de fond ca motiv de fapt al întregii note de fundamentare este în realitate doar motivul de fapt al numirii noului consul, consecinţă a rechemării (aplicabil doar art. 3 din Hotărâre). Dacă nu s-ar fi prevăzut în fraza anterioară din Nota de fundamentare rechemarea recurentului din funcţia de consul general, atunci nu ar mai fi fost necesară numirea unui nou consul pentru desfăşurarea activităţii consulare.

În mod greşit instanţa de fond, fără a administra probe referitoare la dosarul de numire a recurentului în funcţie, reţine că actul de trimitere în misiunea permanentă nu conţine o motivare de o amploare superioară celei conţinute în actul a cărui anulare se solicită prin prezenta acţiune. Or, aşa cum s-a depus la dosar chiar de pârâţi, la data numirii recurentului în funcţia de consul general în 2016, acesta a ocupat un post vacant, hotărârea de guvern emisă fiind numai o hotărâre de guvern de numire, fără a cuprinde consideraţii relative la rechemarea consulului general anterior. Atât numirea recurentului, cât şi numirea de la art. 3 a Hotărârii de Guvern atacate sunt motivate în fapt şi în drept, de aceea, obiect al dosarului în contencios administrativ este doar partea din hotărâre cu privire la rechemarea din funcţie - fără justificare în drept şi în fapt.

În lipsa motivării excesul de putere este imposibil de analizat. Rezultatul demersului litigios pentru reclamant este nul - în cursul procesului nu s-au adus, şi nici nu s-au cerut de către instanţă, explicaţiile necesare relative la motivul demiterii. Nu cunoaşte dacă rechemarea s-a produs din cauză că recurentul era bătrân (mai avea 8 luni până la finalizarea mandatului şi a ieşirii definitive la pensie), din cauza că era incompetent sau pentru a se bulversa bunul mers al consulatului înainte de alegerile prezidenţiale din 2019. Chiar şi dacă se acceptă ipoteza prerogativelor exorbitante ale Guvernului şi a largii marje de apreciere tot rămâne loc de abuzuri. Dacă rechemarea s-a făcut pe considerente de vârstă (discriminare) sau nelegale (fraudare alegeri), atunci chiar şi cu larga marjă de apreciere a Guvernului tot se încalcă legea, iar în patrimoniul recurentului se naşte dreptul la despăgubiri pentru discriminare. Se menţionează că nu a existat niciun fel de corespondenţă sau de nemulţumire faţă de activitatea recurentului în exercitarea funcţiei din partea autorităţilor române (MAE, Guvern etc), rechemarea fiind surprinzătoare şi intempestivă.

Se mai pretinde şi restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, întrucât pentru recurent rechemarea înseamnă concediere. Din acest punct de vedere, în mod eronat instanţa de fond reţine că reclamantul nu a fost destituit sau eliberat din funcţia publică, doar i-a fost retrasă încrederea necesară exercitării misiunii permanente. Instanţa nu arată şi care sunt normele legale specifice instituţiei rechemării sau măcar cele aplicate prin analogie de instanţă pentru a ajunge la o asemenea concluzie. Instituţia "retragerii încrederii" este o instituţie politică, specifică raportului politic dintre Guvern şi Parlament, nu e instituţie de drept diplomatic şi consular. Pentru recurent, personal asimilat, cu contract de muncă pe perioadă determinată pe durata misiunii permanente, rechemarea din funcţie a dus la încetarea raportului de muncă şi la pierderea pensiei speciale lipsind 8 luni de zile pentru îndeplinirea cerinţei de vechime.

Numirea în funcţie s-a realizat pe o perioadă de 4 ani, instanţa de fond reţinând în mod eronat că actul de numire în calitatea sa de consul general nu conţine expres durata misiunii. Or, aşa cum s-a arătat prin depunerea ordinelor anterioare de numire la dosarul cauzei, detaliile exercitării funcţiei externe - salariu, sporuri, durată, vechime - se detaliază printr-un ordin de ministru emis în executarea hotărârii de guvern. În mod greşit instanţa de fond nu a considerat ca depunerea Ordinului de ministru emis la preluarea recurentului în Centrala MAE pentru exercitarea funcţiei de consul general face parte din actele necesare pentru soluţionarea cauzei, respingând prin încheierea din 10.12.2019 cererea de aplicare a art. 13 din Legea nr. 554/2004 cu privire la acest ordin. Or, cât timp nu 1-a considerat necesar soluţionării cauzei, instanţa nu îşi poate motiva hotărârea bazându-se pe lipsa acestuia de la dosar.

Se mai invocă violarea unor principii generale de drept şi a art. 6 CEDO, recurentul prevalându-se în acest sens de jursprudenţa CEDO - cauza Kovesi v. România.

Instanţa s-a limitat să aprecieze că există o "largă marjă de apreciere" şi o "prerogativă exorbitantă acordată de legislaţie Guvernului României, în desemnarea consulilor generali", fără să mai observe şi să cerceteze limitele legale ale materiei. De asemenea, instanţa face confuzie între funcţia diplomatică (regimul juridic aplicabil ambasadorilor) şi funcţia consulară (regimul juridic aplicabil consulilor). De aici şi greşita apreciere a limitelor şi a regimului juridic aplicabil funcţiei consulare, care nu este o funcţie politică sau de demnitate publică, nefiind consacrată astfel nici de Codul administrativ, nici de o altă lege în materie consulară.

Instanţa interpretează eronat dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 269/2003, întrucât, consulii generali acced pe post în urma unui concurs, atât MAE, cât şi Guvernul României aplicând dispoziţiile art. 35 cu privire la selectarea acestora. Ce consacră excepţia de la art. 35 alin. (1) în cazul consulilor generali este că în cazul acestora doar promovarea concursului nu este suficientă, fiind nevoie şi de aprobarea ulterioară a Guvernului prin emiterea hotărârii de Guvern de numire. De altfel, înscrisurile depuse la dosar contrazic interpretarea instanţei - postul de consul general se ocupă prin concurs, selectarea noului consul general pentru ocuparea postului s-a făcut pe baza unor criterii foarte clare: experienţă, proiect de misiune, cunoaşterea mediului cultural, lingvistic, economic şi politic al ţării de reşedinţă criterii evaluate de o comisie de selecţie ad-hoc formata din 8 persoane, respectiv din Ministrul Afacerilor Externe, 4 secretari de stat, 2 directori generali de direcţii şi 1 secretar general.

Instanţa de fond face o confuzie între forma actului de numire (hotărâre de guvern pentru consuli generali si ordin de ministru pentru consuli) şi fondul actului de numire în funcţie. Astfel, pentru consulii generali se aplică toate regulile cerute personalului consular (a se vedea art. 17 din Legea nr. 269/2003, ex: cunoaşterea unei limbi străine, stare bună de sănătate etc), la care se adaugă cerinţa validării de către Guvern. Art. 35 alin (1) nu exceptează consulii generali de la condiţiile procedurii de selecţie organizate de MAE, doar întăreşte faptul că pentru consuli generali este necesară a fi îndeplinită şi o condiţie suplimentară, aprobarea guvernului, o dată cu emiterea hotărârii de guvern de numire. Similar se interpretează şi alin. (14) din art. 35 din Legea nr. 269/2003 - misiunea permanentă este de regulă de 4 ani, excepţia în cazul consulilor generali fiind că prelungirea acesteia nu se face prin ordin de ministru (ci prin hotărâre de guvern). Faptul că sunt exceptaţi de la emiterea unui ordin de ministru, nu înseamnă că sunt exceptaţi şi de la cerinţele funcţiei consulare (unde tot consulatul trebuie să funcţioneze împreună).

Este o exagerare să se considere că funcţia consulară este grefată exclusiv pe încrederea acordată de Guvern consulului general. Instanţa a tratat superficial problematica supusă analizei. Instanţa de fond nu a calificat juridic corect funcţia consulară (care nu este funcţie politică, nu este funcţie de demnitate publică, la care se accede prin concurs, fiind supusă unui raport de dreptul muncii în cazul recurentului) şi nici nu a identificat regimul juridic al rechemării - aflat în norme interne ale MAE, nepublicate în Monitorul Oficial.

Se mai reclamă prin cererea de recurs şi incidenţa motivului de legalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. care constă în împrejurarea că instanţa nu dezleagă problemele dosarului. Principalul motiv de nulitate invocat este acela referitor la nemotivarea actului de demitere. După parcurgerea primului ciclu procesual aceste aspecte nu sunt rezolvate - motivarea de fapt este greşit identificată la secţiunea din nota de fundamentare referitoare la numirea noului consul general, iar motivarea în drept ignoră faptul că niciunul din actele normative invocate reglementează problematica rechemării din funcţie a unui consul general. Niciunul dintre considerentele instanţei de fond nu este fundamentat pe norme legale. Nu s-au identificat de către instanţa de fond normele legale aplicabile instituţiei rechemării din funcţie, cu toate că era de datoria instanţei să investigheze cadrul legal aplicabil în soluţionarea dosarului.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările formulate pârâţii intimaţi Guvernul României şi Ministerul Afacerilor Externe au solicitat respingerea recursului reclamantului, apreciind în esenţă că hotărârea instanţei de fond este întemeiată şi este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa de fond a fost învestită cu controlul de legalitate al H.G. nr. 565/08.08.2019 prin care reclamantul a fost rechemat din calitatea de consul general, şef al Consulatului General al României la Milano, Republica Italiană şi s-a dispus că îşi va încheia misiunea în termen de cel mult 90 zile de la intrarea in vigoare a hotărârii.

Prin hotărârea care face obiectul prezentului recurs s-a dispus respingerea acţiunii în anulare formulată de reclamant, în aprecierea generală că actul administrativ supus cenzurii este motivat corespunzător şi a fost emis de organele administraţiei publice centrale competente.

Hotărârea instanţei de fond este legală, fiind pronunţată în urma administrării unui probatoriu complet, după o motivare corespunzătoare şi cu intepretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Criticile reclamantului împotriva încheierilor de şedinţă din 10.12.2019, 28.01.2020 şi 10.03.2020 sunt nefondate.

Se pretinde prin cererea de recurs că instanţa de fond a refuzat în mod nejustificat administrarea unor probe esenţiale pentru soluţionarea dosarului, respectiv stenograma şedinţei de guvern, ordinele, normele interne ale M.A.E., acte administrative normative nepublicate în Monitorul Oficial relative la procedura numirii şi rechemării consulilor generali şi de a solicita M.A.E. să depună dosarul profesional al recurentului, inclusiv ordinul de ministru emis la preluarea acestuia în cadrul MAE în funcţia de consul general şi contractul individual de muncă al acestuia precum şi dosarul profesional al reclamantului de la MAE.

Administrarea unor mijloace de probă nu poate fi făcută fără verificarea exigenţelor legale, respectiv de a se valida în fiecare caz în parte îndeplinirea cerinţelor pertinenţei, concludenţei şi utilităţii lor.

Or, reclamantul, nici în faţa instanţei de fond, nici prin cererea de recurs nu a justificat îndeplinirea acestor cerinţe, apte prin îndeplinirea lor a justifica nelegalitatea măsurilor instanţei de fond de a refuza administrarea lor.

Stenograma sedinţei de guvern prin care s-a dorit a se releva discuţiile purtate cu ocazia adoptării hotărârii contestate nu sunt de natură a duce la aflarea adevărului în cauză, de vreme ce, ceea ce interesează este rezultanta acestor discuţii, respectiv manifestarea de voinţă a autorităţii publice prin actul administrativ supus cenzurii de legalitate.

De asemenea, ordinele, normele interne ale M.A.E., acte administrative normative nepublicate în Monitorul Oficial relative la procedura numirii şi rechemării consulilor generali, în măsura în care există, nu reprezentau norme juridice în condiţiile nepublicării lor în Monitorul Oficial al României conform art. 11 din Legii nr. 24/2000, astfel că nu erau în măsură a fundamenta silogismul instanţei de fond în exerciţiul controlului de legalitate cu care a fost învestită.

În fine, irelevante şi inutile din perspectiva cadrului procesual erau şi solicitarea administrării probei cu contractul individual de muncă al reclamantului precum şi dosarul profesional al reclamantului de la MAE.

Însă în mare măsură, aceste mijloace de probă, cu excepţia stenogramei şedinţei de Guvern, au fost respinse ca tardiv formulate, întrucât nu au fost propuse prin cererea de chemare în judecată, motivaţie care nu a fost criticată prin cererea de recurs.

Nu sunt fondate nici criticile referitoare la incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurentul a susţinut că instanţa de fond nu a dezlegat aspectele de nelegalitate invocate, respectiv nemotivarea actului de demitere şi nu au fost identificate de către instanţa de fond normele legale aplicabile instituţiei rechemării din funcţie, cu toate că era de datoria instanţei să investigheze cadrul legal aplicabil în soluţionarea dosarului.

Aceste aspecte vizează în fapt motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitor la intepretarea şi aplicarea greşită a normelor jurice aplicabile, în cadrul cărora recurentul a expus pe larg argumentele sale referitoare la greşita dezlegare a acestor aspecte legale, astfel că instanţa de control judiciar le va analiza numai din această perspectivă, nefiind vizată şi constatată nemotivarea, chiar parţială, a hotărârii atacate ori contradictorialitatea considerentelor acesteia.

În această privinţă, recurentul s-a mai prevalat de refuzul instanţei de a cerceta motivele pentru care s-a propus abrogarea hotărârii atacate la data de 13.11.2019, pretinzând că Guvernul, unul dintre pârâţi, a introdus pe ordinea de zi un proiect de hotărâre pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 565/2019 privind rechemarea şi numirea unui consul general.

Iniţiativa abrogării acestui act administrativ, nefinalizată însă, şi motivaţia acestui demers nu se puteau constitui în motive de nelegalitate ale actului administrativ, întrucât acestea, din punct de vedere temporal, trebuie să fie cel puţin concomitente dacă nu anterioare actului administrativ pentru a putea fi antrenată sancţiunea nulităţii acestuia.

Nu pot fi validate nici criticile reclamantului referitoare la incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În această privinţă recurentul reclamant insistă în susţinerea că actul administrativ contestat este nemotivat, că în cadrul temeiurilor juridice de care s-a prevalat autoritatea publică emitentă nu este identificat textul legal care ar reglementa instituţia rechemării de la post a unui consul general şi că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 269/2003 privind statutul personalului dipomatic şi consular al României este aplicabil şi consulilor generali.

Aşa cum s-a reţinut în precedent, prin H.G. nr. 565/08.08.2019 reclamantul a fost rechemat din calitatea de consul general, şef al Consulatului General al României la Milano, Republica Italiană.

Temeiurile juridice care au stat la baza acestei hotărâri, invocate ca atare în nota de fundamentare a acesteia, au fost art. 108 din Constituţia României, republicată, Legea nr. 269/2003 privind statutul corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 62/2019 privind activitatea consulară.

Potrivit art. 102 alin. (1) din Constituţie "Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice".

Conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 62/2019 "consulii generali, şefi ai oficiilor consulare de carieră cu rang de consulat general, sunt numiţi la post prin hotărârea Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor externe."

Hotărârile emise de guvern conform art. 38 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ sunt acte administrative, individuale sau normative, după caz, supuse procedurii de publicare în Monitorul Oficial al României.

Printre exigenţele actelor administrative se numără şi cerinţa motivării lor, care în legislaţie şi în jurisprudenţă este privită ca o veritabilă condiţie de legalitate a acestuia, o garanţie împotriva conduitei arbitrare şi a excesului de putere al autorităţilor publice, menită să ofere destinatarilor lui ori terţilor interesaţi o informarea corectă asupra treburilor publice şi asupra problemelor de ordin personal, iar instanţei să permită efectuarea unui control de legalitate adecvat.

Aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa instanţei supreme, motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competenţa emitentului, la indicarea generală a actelor normative în temeiul cărora îşi desfăşoară activitatea, ci trebuie să conţină elemente de fapt şi de drept concrete, de o calitate informativă suficientă pentru a putea fi atins scopul ambivalent anterior expus.

H.G. nr. 565/08.08.2019 răspunde exigenţelor de legalitate anterior amintite. În cuprinsul acesteia sunt menţionate, aşa cum s-a arătat, temeiurile juridice care justifică măsura rechemării reclamantului din funcţia de consul general.

Elementele de fapt ale acestei decizii sunt reprezentate, aşa cum a reţinut instanţa de fond, de pierderea încrederii acordate de prim-ministru, ca şef a Guvernului, considerent implicit în acest act administrativ, de care reclamantul nu poate afirma că nu avea cunoştinţă.

Reclamantul a fost numit prin Hotărârea Guvernului nr. 692/2016 în funcţia de consul general la Milano numai în considerarea încrederii acordate de prim-ministru ca şef al Guvernului, astfel că, spre respectarea principiului simetriei actelor juridice, pierderea acesteia justifică rechemarea sa din funcţia unde a fost astfel numit. În această notă, reglementarea modalităţii de numire este suficientă pentru a acoperi şi modalitatea de rechemare din această funcţie consulară, întrucât reglementarea tezei presupune şi antiteza.

Din aceasată perspectivă, este corectă aprecierea instanţei de fond potrivit căreia oportunitatea numirii sau, după caz, a rechemării consulilor generali aparţine Guvernului, acesta beneficiind de o largă marjă de apreciere pentru a decide persoana care să reprezinte, cu acest titlu, Statul român şi momentul la care aceasta va fi numită sau după caz rechemată.

Funcţia de demnitate ocupată de reclamant are o importantă componentă politică, fiind chemat, cu încrederea cu care a fost învestit, iar nu a unor competenţe verificate prealabil, cum e cazul funcţiei publice şi cum se încearcă a se acredita de recurent, a pune în practică programul de politică externă al guvernului în ţara în care a fost acreditat. Pierderea acestui atribut este suficient pentru revocarea sa din funcţie, nefiind necesare considerente suplimentare pentru justificarea acestei măsuri, indiferent de consecinţele sale pecuniare produse în plan personal.

Prin urmare, nu poate fi reţinut nici excesul de putere, în condiţiile în care, în exercitarea prerogativei de realizare a politicii externe a ţării, pe baza programului de guvernare cu care a fost învestit de Parlament, Guvernul, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, a apreciat că nu mai este oportun ca reclamantul să rămână în misiune permanentă, deoarece acesta nu se mai bucură de încrederea autorităţii publice, pentru a-i reprezenta interesele în ţara în care a fost acreditat.

Contrar susţinerilor recurentului, în hotărârea de numire a sa în calitatea de consul general, nu se specifică, expres, durata misiunii. Într-adevăr prin art. 35 alin. (14) din Legea nr. 269/2003, legiuitorul stabileşte că "Durata misiunii permanente în străinătate este, de regulă, de 4 ani", însă excepţia întreruperii misiunii înainte de acest termen nu este condiţionată de îndeplinirea vreunei condiţii legale speciale. Pierderea încrederii înainte de acest termen, este suficientă şi îndreptăţeşte Guvernul la rechemarea consulului general înainte de acest termen.

Referitor la numirea reclamantului în calitatea de consul general, şef de misiune, instanţa de fond a reţinut, în mod corect, faptul că s-a realizat fără ca reclamantul să promoveze un concurs în acest scop. Dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 269/2003 prevăd în mod clar că membrii Corpului diplomatic şi consular al României, cu excepţia ambasadorilor extraordinari şi plenipotenţiari şi a consulilor generali care sunt şefi de consulate generale, sunt trimişi în misiune permanentă în străinătate prin ordin al ministrului afacerilor externe, în urma unei proceduri de selecţie organizată anual sau ori de câte ori este necesar, pe baza principiilor imparţialităţii, obiectivităţii, competenţei şi dezvoltării carierei diplomatice.

Rezultă aşadar că reclamantul a fost trimis în misiune permanentă în Italia, Milano, în calitate de consul general fără parcurgerea unei proceduri de selecţie, cum se pretinde.

Prin urmare, actul administrativ dedus judecăţii în prezenta cauză este legal din perspectiva criticilor formulate, iar hotărârea instanţei de fond care l-a validat este motivată corespunzător şi dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 222 din 24 martie 2020 şi împotriva încheierilor din 10 decembrie 2019, 28 ianuarie 2020 şi 10 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 222 din 24 martie 2020 şi împotriva încheierilor din 10 decembrie 2019, 28 ianuarie 2020 şi 10 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2022