Jurisdictional conflict over parliamentary age-limit allowance: nature of social security benefit vs. administrative act

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05 mai 2021, pe rolul Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor, a solicitat anularea Ordinului de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă nr. 690/08.03.2021, obligarea pârâţilor la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi şi plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 478 din 11 februarie 2022, Tribunalul Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Argeş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a apreciat, în esenţă, că indemnizaţia pentru limită de vârstă acordată parlamentarilor nu reprezintă un drept de asigurări sociale, ci este un beneficiu special, fiind achitată din bugetul Camerei Deputaţilor şi al Senatului. Prin urmare, ordinul de încetare a indemnizaţiei, emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor, reprezintă un act administrativ cu caracter individual, emise de o autoritate publică centrală, astfel încât, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine secţiei de contencios administrativ a curţii de apel, în speţă a Curţii de Apel Piteşti.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 38 din 25 martie 2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

În esenţă, curtea de apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 49 şi 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, precum şi prevederile art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, apreciind că natura indemnizaţiei pentru limită de vârstă de care a beneficiat reclamantul este cea a unui drept de asigurări sociale.

Prin urmare, verificarea legalităţii şi temeiniciei ordinului prin care s-a dispus încetarea plăţii acestei indemnizaţii revine în competenţă a instanţei de drept comun în soluţionarea litigiilor având ca obiect asigurările sociale, respectiv a tribunalelor, complete specializate de dreptul muncii şi asigurări sociale, în temeiul dispoziţiilor din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii coroborate cu cele ale art. 152 şi art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Obiectul demersului judiciar iniţiat de reclamant îl constituie anularea Ordinului de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă nr. 690/08.03.2021, emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor şi obligarea pârâţilor la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi. În susţinerea acţiunii, reclamantul a arătat că a exercitat o funcţie de demnitate publică în Parlamentul României şi că, odată cu încetarea mandatului de deputat şi îndeplinirea condiţiilor legale cu privire la vârsta de pensionare, a dobândit dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă, astfel cum este prevăzută la art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. Acest drept care a încetat prin emiterea ordinului contestat, în raport de prevederile Legii nr. 7/2021 de modificare a Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Problema care a generat conflictul de competenţă între cele două instanţe priveşte stabilirea competenţei materiale procesuale, din perspectiva obiectului cauzei deduse judecăţii şi în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Astfel, Tribunalul Argeş a apreciat că ordinul emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor are natura unui act administrativ cu caracter individual, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel încât litigiul intră în sfera contenciosului administrativ. În schimb, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că indemnizaţia reprezintă o prestaţie inclusă în categoria drepturilor de asigurări sociale, prin urmare contestaţia formulată în legătură cu refuzul acordării acesteia este de competenţa tribunalului, prin completul specializat de dreptul muncii şi asigurări sociale, în temeiul dispoziţiilor legilor succesive de reglementare a sistemului public de pensii (Legea nr. 263/2010 şi Legea nr. 127/2019). Aşadar, pentru stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, este important a se clarifica natura indemnizaţiei pentru limită de vârstă ce a făcut obiectul ordinului contestat prin acţiunea în anulare.

Înalta Curte constată că litigiul pendinte este unul de asigurări sociale, întrucât reclamantul a supus controlului instanţei de judecată modalitatea în care emitentul ordinului atacat a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din cuprinsul Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputaţii şi senatorii care îndeplineau condiţiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeşi pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Astfel cum rezultă din dispoziţiile anterior citate, indemnizaţia cuvenită deputaţilor şi senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată şi, totodată, condiţionată de data la care titularilor acestei indemnizaţii li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.

Faptul că indemnizaţia pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale rezultă şi din dispoziţiile art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor Metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor republicată, potrivit cărora:

"Deputaţii şi senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar, republicată cu modificările şi completările ulterioare, nu pot valorifica aceleaşi perioade de mandat şi pentru a solicita indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 republicată". Ca atare, perioadele de mandat de parlamentar se valorificau fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie pentru stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006. Or, împrejurarea că legiuitorul a recunoscut deputaţilor şi senatorilor posibilitatea de a valorifica perioadele de mandat fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie la stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, conduce la concluzia că indemnizaţia pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale.

Un argument suplimentar în susţinerea opiniei potrivit căreia indemnizaţia pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu îl constituie şi faptul că persoanele alese în funcţie de demnitate publică au fost excluse din categoria funcţionarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, rezultând astfel că această indemnizaţie se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale. De altfel, legiuitorul însuşi a calificat indemnizaţia pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, a reglementat, în cuprinsul art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile speciale, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizaţiei prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.

În acest context, întrucât competenţa de soluţionare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, faptul că un astfel de demers de încetare a plăţii este stabilit prin ordine emise de Secretarul General al Camerei Deputaţilor sau Secretarul General al Senatului nu este în măsură a atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, deoarece în planul litigiilor de asigurări sociale nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conţinutul acestuia. Calitatea emitentului ordinului nu este de natură a atrage de plano competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât o astfel de competenţă specială intervine doar în cazurile şi în condiţiile în mod expres prevăzute de legiuitor, iar norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu cuprinde o trimitere expresă la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Cu alte cuvinte, având în vedere că obiectul litigiului îl constituie dreptul de pensie al reclamantului care a exercitat o funcţie de demnitate publică în Parlamentul României şi ţinând cont că nu există reglementări speciale sub acest aspect, competenţa de soluţionare a cauzei este reglementată de prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 152 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora "jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel" şi a prevederilor art. 95 din C. proc. civ., litigiul va fi soluţionat în primă instanţă de tribunal, în complet specializat de asigurări sociale.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, în favoarea Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2022.