Cassation appeal annulled for insufficient reasoning in challenge to energy supply quality standards and compensation obligations
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal for lack of proper reasoning, leaving the lower court’s dismissal of the suspension request in force, thereby ruling in favor of the respondent regulatory authority. The dispute involved two energy supply companies challenging an order by the National Regulatory Authority for Energy that established performance standards and compensation mechanisms for electricity and natural gas supply quality, specifically seeking the suspension of provisions applicable to all final clients on the competitive market. The Court of Appeal had previously rejected the suspension request, and while the appellants filed an appeal alleging erroneous application of material law, the Supreme Court found the appeal null because the argumentation merely reiterated the claims from the lower instance without formulating specific criticisms that fell within the statutory grounds for cassation, violating the requirement that appeals must demonstrate specific illegality rather than acting as a devolutive appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ; Cassation appeal annulled for insufficient reasoning in challenge to energy supply quality standards and compensation obligations: Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamantele îşi întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport de conţinutul concret al hotărârii atacate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 noiembrie 2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele Societatea A. S.A. şi Societatea B. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei ("ANRE"), a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 83/2021 privind aprobarea Standardului de performanţă pentru activitatea de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale din 30 iunie 2021, respectiv a următoarelor articole din Standardul de performanţă anexă la ordin: (i) art. 1 lit. b) şi art. 2 alin. (1) lit. a) - d), care prevăd că Standardul se aplică în relaţia dintre furnizori şi toţi clienţii finali, inclusiv cei de pe piaţa concurenţială, art. 27 şi art. 6 alin. (1), (2), (3) lit. a) şi alin. (4), art. 7, art. 8, art. 9, art. 10, art. 11, art. 13, art. 14, art. 15 şi art. 16 care reiterează această aplicabilitate generală pentru fiecare indicator de calitate în parte; (ii) art. 17 şi articolele conexe prin care se stabileşte sistemul de compensaţii pentru nerespectarea nivelurilor garantate ale indicatorilor de calitate pentru activitatea de furnizare, art. 18, art. 26; (iii) Anexa nr. 1 la Standard - care stabileşte nivelul compensaţiilor datorate de furnizori, până la soluţionarea definitivă a acţiunii având ca obiect anularea parţială a acestui act administrativ, ce face obiectul dosarului nr. x/2021
Totodată, reclamantele au solicitat şi obligarea pârâtei ANRE la plata cheltuielilor de judecată suportate în legătură cu soluţionarea prezentului dosar.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1803 din 6 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei de interes şi prematurităţii şi a respins cererea de suspendare formulată de reclamantele Societatea A. S.A. şi Societatea B. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1803 din 6 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantele Societatea A. S.A. şi Societatea B. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare admiterea cererii de suspendare.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă ANRE a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Prin notele scrise depuse la data de 03.06.2022, intimata-pârâtă ANRE a invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, în raport de soluţia de respingere a acţiunii în anulare, pronunţată prin sentinţa civilă nr. 981 din 25.05.2022, în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
5. Alte aspecte procesuale
Excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată de intimata-pârâtă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, pentru argumentele expuse în practicaua prezentei decizii.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)
(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:
"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:
"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamantele îşi întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport de conţinutul concret al hotărârii atacate.
Motivarea recursului reprezintă o reiterare a argumentaţiei din fond cu privire la situaţia de fapt şi motivele de nelegalitate ale ordinului contestat, iar menţiunile referitoare la sentinţa instanţei de fond sunt succinte şi se rezumă la a susţine că sentinţa a fost pronunţată cu greşita aplicare a normelor de drept material, fără a fi urmate de prezentarea unor critici efective, raportate la considerentele hotărârii, ci de reluări ale motivelor din acţiune.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:
"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport de dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.. De aceea, simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege (în speţă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu contestă, concret, raţionamentului juridic al instanţei de fond şi nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.
Deoarece reclamantele nu s-au conformat exigenţelor cerute de lege şi nu au formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. şi va anula, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantele Societatea A. S.A. şi Societatea B. S.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantele Societatea A. S.A. şi Societatea B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1803 din 6 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2022.