Late filing of constitutional referral appeal and non-justification of 48-hour deadline

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 ianuarie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ("ANAF") şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov ("AJFP Braşov"), a solicitat anularea parţială a Deciziei de impunere nr. x/30.03.2017, a Raportului de inspecţie fiscala nr. x/30.03.2017 şi a Deciziei nr. 227/11.07.2017 emisa în soluţionarea contestaţiei prealabile, în ceea ce priveşte TVA respinsa la rambursare în cuantum de 2.109.370,89 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4688 din 15 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a calificat excepţia lipsei de interes, invocată de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, ca fiind apărare de fond şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ("ANAF") şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii Curţii de Apel Bucureşti

Împotriva sentinţei civile nr. 4688 din 15 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi împotriva încheierilor de amânare a pronunţării din 04 octombrie 2018, 18 octombrie 2018 şi 01 noiembrie 2018, a declarat recurs reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar Consorţiul format din B. şi C., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin cererea depusă termenul de judecată din 21 septembrie 2021, recurenta-reclamantă A. S.A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 şi art. 275 Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), precum şi art. 11 din Codul fiscal (Legea nr. 227/2015), apreciind că aceste texte de lege contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21, art. 24 alin. (1) şi art. 52 alin. (1) din Constituţia României.

Pentru soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurenta-reclamantă s-a constituit dosarul asociat nr. x/2018, conform art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

5. Încheierea de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin încheierea din 8 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar Consorţiul format din B. şi C., privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 şi art. 275 Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015) precum şi a dispoziţiilor art. 11 din Codul fiscal (Legea nr. 227/2015), ca inadmisibilă.

6. Calea de atac exercitată împotriva încheierii din 8 februarie 2022, prin care s-a soluţionat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Împotriva încheierii din 8 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, a declarat recurs reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar Consorţiul format din B. şi C., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamanta a solicitat, în măsura în care instanţa va aprecia că recursul este tardiv declarat, repunerea în termenul de declarare a căii de atac, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 186 alin. (1) C. proc. civ., existând motive temeinic justificate pentru care nu a declarat recursul în termen.

În motivarea declarării în termen a recursului, dar şi în susţinerea cererii de repunere în termen, recurenta-reclamantă susţine că, deşi soluţia de respingere a cererii sale de sesizare a Curţii Constituţionale a fost pronunţată în data de 8 februarie 2022, a luat cunoştinţă de aceasta în data de 9 februarie 2022, când au fost postate pe portalul Înaltei Curţi atât soluţia pronunţată în dosarul principal nr. x/2018, cât şi soluţia din dosarul asociat nr. x/2018 În aceeaşi zi a solicitat acces la dosarul electronic, iar până la data declarării recursului, în dosarul electronic aferent dosarului asociat nr. x/2018 nu este postată soluţia pronunţată, aceasta regăsindu-se postată în dosarul principal, dar fără a fi postată şi încheierea motivată.

Pentru aceste considerente, recurenta-reclamantă consideră că, de bună-credinţă fiind, a luat cunoştinţă de soluţia pronunţată la data de 9 februarie 2022, iar recursul a fost promovat în termen, calculat în raport de această dată.

Mai arată recurenta-reclamantă că, şi în ipoteza în care s-ar aprecia că recursul nu este declarat în termen, este întemeiată cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac, câtă vreme a cunoscut soluţia pronunţată abia la data de 9 februarie 2022, iar motivarea încheierii nu este deocamdată cunoscută, astfel că termenul de îndeplinire a actului de procedură, de 48 de ore, curge de la data luării la cunoştinţă de soluţie. Consideră că sunt aplicabile dispoziţiile art. 487 alin. (1) teza a II-a şi art. 470 alin. (5) C. proc. civ., care dispun cu privire la termenul de motivare a cererii de recurs.

În continuare, recurenta-reclamantă a expus motivele pentru care apreciază că încheierea atacată este nelegală, în speţă fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate termenul de declarare a căii de atac, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, pentru următoarele considerente:

Regimul căii de atac a recursului vizând soluţia pronunţată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este reglementat de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora:

"Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare…", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).". Totodată, conform art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.:

"Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate absolută."

Încheierea recurată a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 8 februarie 2022, de la acest moment începând să curgă termenul de declarare a recursului, de 48 de ore, stabilit de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Conform art. 181 alin. (1) pct. 1 şi art. 182 C. proc. civ., termenul de declarare a recursului (stabilit pe ore) a început să curgă de la ora zero a zilei următoare, respectiv 9 februarie 2022 şi s-a împlinit pe data de 10 februarie 2022, la ora 24:00.

Înalta Curte constată că recursul a fost declarat de reclamanta A. S.A. la data de 11 februarie 2022, prin serviciul poştal (astfel cum rezultă din ştampila aplicată pe plicul aflat la dosar), aşadar după expirarea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac, calculat conform celor expuse în paragraful anterior.

Cât priveşte cererea recurentei-reclamante de repunere în termenul de declarare a recursului, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 186 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu au fost dovedite motivele temeinic justificate pentru depăşirea termenului.

În motivarea acestei cereri, recurenta a susţinut că nu a putut lua cunoştinţă de pronunţarea soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale decât la data de 9 februarie 2022, adică a doua zi după pronunţare, când soluţia a fost postată pe portalul Înaltei Curţi. Chiar şi aşa fiind, Înalta Curte observă că recurenta-reclamantă nu a oferit o explicaţie pentru care nu a depus recursul în termen de 48 de ore de la pronunţare, cu respectarea prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, având la dispoziţie, pentru depunerea căii de atac, atât ziua de 9 februarie 2022 (după ce soluţia a fost postată pe portal), cât şi ziua de 10 februarie 2022, până la ora 24:00.

Textul de lege amintit nu stabileşte începutul curgerii termenului de recurs în funcţie de momentul la care partea a luat cunoştinţă de soluţie, prin intermediul grefei sau din portalul instanţei de judecată, ci în raport de data pronunţării. Într-adevăr, necunoscând soluţia, partea interesată nu are motiv şi interes să declare calea de atac, însă, în lipsa sa la pronunţarea soluţiei în şedinţă publică, partea are obligaţia de a face toate diligenţele necesare pentru a afla hotărârea instanţei şi a se încadra în termenul special prevăzut de lege pentru formularea recursului.

Înalta Curte mai reţine că, pentru a fi admisă cererea de repunere pe rol, este necesar ca partea să fi fost împiedicată să depună recursul pe tot timpul curgerii termenului de declarare a căii de atac, nu doar pe o fracţiune din această perioadă. Or, în speţă, potrivit susţinerilor sale, recurenta-reclamantă s-a aflat în imposibilitatea de declarare a recursului pentru o perioadă de câteva ore (respectiv de la ora zero a zilei de 9 februarie 2022 până la ora la care a fost postată soluţia pe portal, în aceeaşi zi), nejustificând, cum s-a arătat mai sus, imposibilitatea de formulare a căii de atac pe restul perioadei până la expirarea termenului.

Sunt nerelevante cauzei argumentele recurentei-reclamante întemeiate pe dispoziţiile art. 487 alin. (1) teza a II-a şi art. 470 alin. (5) C. proc. civ., care dispun cu privire la termenul de motivare a cererii de recurs, întrucât în speţă nu s-a invocat depăşirea termenului de motivare a recursului (termen care curge de la comunicarea încheierii atacate), ci a termenului de declarare a căii de atac, care este de 48 de ore de la pronunţare, chiar dacă încheierea nu a fost redactată şi comunicată în acest termen.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 185 alin. (1) şi art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului şi va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva încheierii din 8 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar Consorţiul format din B. şi C., împotriva încheierii din 8 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2022.