Appeal appeal for lack of interest following expiration of challenged anti-pandemic measures

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 octombrie 2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, reprezentat de Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătăţii, Comitetul National pentru Situaţii de Urgenţă ("CNSU") şi Ministerul Afacerilor Interne ("MAI") a solicitat anularea H.G. nr. 1090/2021, respectiv a art. 4, art. 5, art. 6 a şi a Anexei 3.

1.2. La data de 5 noiembrie 2021, reclamanta a depus cerere modificatoare, arătând că solicită anularea H.G. nr. 1090/2021, respectiv a art. 4, art. 5, art. 6 a, a Anexei 2 art. 4, precum şi a Anexei 3, înlocuită prin H.G. nr. 1130/2021.

1.3. La data de 12 noiembrie 2021, reclamanta a depus cerere modificatoare, arătând că solicitarea de anulare a H.G. nr. 1090/2021 şi H.G. nr. 1130/2021 este înlocuită cu solicitarea de anulare a H.G. nr. 1183/2021 şi a Hotărârii nr. 101/2021 a CNSU şi că menţine solicitarea de anulare a actelor subsecvente, la care se refera într-o maniera neprevizibila art. 5 din H.G. nr. 1183/2021. În consecinţă, a arătat că cererea de anulare priveşte art. 4, art. 5, Anexa 2 art. 4 şi Anexa 3 din H.G. nr. 1183/2021.

1.4. La data de 8 decembrie 2021, reclamanta a depus cerere modificatoare, precizată la data de 9 decembrie 2021, prin care a solicitat anularea parţială a reglementărilor din anexa parte integrantă a Hotărârii CNSU nr. 112/7.12.2021, preluate prin H.G. nr. 1242/09.12.2021, respectiv a măsurilor de la punctele 1, 34, 36, 39, 52, 62, 65 alin. (1), (13), (14), (16), (19), (22), (29), (32) şi 33 din Anexă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1951 din 16 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate în cauză (n.r.: excepţia netimbrării, excepţia lipsei procedurii prealabile, excepţia inadmisibilităţii cererilor modificatoare, excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii) şi a respins acţiunea modificată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, reprezentat de Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătăţii, Comitetul National pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Afacerilor Interne, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 1951 din 16 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii modificate.

Recurenta-reclamantă susţine că sentinţa este nemotivată, în ceea ce priveşte: (i) aplicabilitatea art. 25, 26, 34 şi 35 C. civ., care nu sunt suspendate de la aplicare de art. 69 şi art. 252-256 C. civ., de care hotărârea de Guvern şi hotărârea CNSU contestate nu ţin cont; (ii) prevederile Rezoluţiei 2361/27.01.2021; (iii) sentinţa nu prezintă, în contraargumentarea susţinerilor reclamantei, prevederile punctuale ale Legii nr. 55/2020 şi O.U.G. nr. 68/2020, prin care se presupune că se suspendă prevederile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 din Constituţie şi art. 25, 26, 34 şi 35 C. civ. (iv) considerentele din deciziile Curţii Constituţionale nr. 150/2020, nr. 152/2020 şi nr. 157/2020; (v) sentinţa recurată nu prevede care sunt temeiurile de drept pentru care înlătură de la aplicare prevederile art. 53, art. 20, art. 22, art. 23, art. 25, art. 26, art. 34, art. 32, art. 33, art. 39 şi art. 41 din Constituţie; (vi) sentinţa recurată nu prevede în ce temei instanţa de fond a extins aplicabilitatea Regulamentului UE 2021/953 la drepturile şi libertăţile cetăţenilor români pe teritoriul României, deşi se referă la accesul şi libera circulaţie între statele UE; (vii) sentinţa nu se referă la scenariul verde în care se află România.

Arată recurenta-reclamantă că instanţa de fond a omis să precizeze temeiul de drept din Legea nr. 55/2020, căruia îi corespund hotărârile a căror anulare se solicită, precum şi să explice de ce nu au existat măsuri de negare a drepturilor şi libertăţilor persoanelor până pe data de 25.09.2021, deşi Legea nr. 55/2020 exista anterior acestei date şi nu a fost modificată.

Consideră recurenta-reclamantă că sentinţa atacată este contrară dispoziţiilor art. 1, art. 16, art. 23 şi art. 40 din Constituţie. Actele a căror anulare parţială a fost solicitat nu au corespondent în Legea nr. 55/2020 şi se acreditează ideea că persoanele vaccinate sunt exceptate de la aplicarea Legii nr. 55/2020, deşi legea nu prevede astfel de distincţii; astfel, prin măsurile adoptate s-a adăugat la Legea nr. 55/2020.

Totodată, instanţa de fond nu a indicat motivul pentru care pârâţii pot stabili măsuri discriminatorii din punct de vedere al răspunderii contravenţionale, aplicabile doar persoanelor nevaccinate şi nedeţinătoare de certificat digital Covid 19, substituindu-se puterii legislative, în condiţiile în care criteriul sancţionării contravenţionale nu este starea de sănătate, ci istoricul legat de boala Covid 19.

Arată recurenta-reclamantă că, prin sentinţa recurată, prima instanţă a încălcat considerentele din decizia Curţii Constituţionale nr. 152/2020, apreciind legale discriminările instituite prin măsurile din anexa nr. 3 la H.G. nr. 1242/2021 pentru persoanele fizice nevaccinate. Judecătorul cauzei nu a argumentat de ce consideră legale aceste măsuri, mai ales că, la momentul adoptării hotărârii de Guvern, România era în scenariul verde. De asemenea, nu s-a răspuns criticii esenţiale a reclamantei, potrivit căreia prin hotărâre de Guvern nu se pot completa, suspenda ori modifica drepturi constituţionale.

Mai susţine recurenta că nu a fost analizat argumentul referitor la aplicarea art. 64 - 71 din Legea nr. 55/2020, prin analogie la fapte ce nu au fost descrise prin lege şi că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra legalităţii hotărârii de Guvern prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 157/2020.

3.2. Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat recurs incident împotriva aceleiaşi sentinţe, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile. Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitându-se casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii, ca inadmisibilă.

În esenţă, recurentul-pârât susţine că acţiunea de faţă se supune regulilor contenciosului administrativ, iar Decizia Curţii Constituţionale nr. 392/2021, pe care instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia, nu modifică aceste reguli. Prin urmare, sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care obligă partea care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ să urmeze procedura plângerii prealabile, anterior depunerii acţiunii, în caz contrar acţiunea fiind inadmisibilă. În acelaşi sens indică şi dispoziţiile art. 193 C. proc. civ., art. 7 alin. (11) şi alin. (5), art. 8 alin. (1), art. 11 alin. (1) lit. a), c) şi d) şi art. 12 tezele a II-a şi a III-a din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. În dosarul instanţei de recurs au depus întâmpinări toţi pârâţii, faţă de recursul principal.

Intimatul-pârât CNSU a invocat excepţia netimbrării recursului principal, iar recurentul-pârât MAI a invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului principal, iar în subsidiar au solicitat, la fel ca intimaţii Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii, respingerea recursului principal, ca nefondat.

4.2. Recurenta-reclamantă A. şi intimaţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii şi CNSU au depus întâmpinări faţă de recursul incident.

Recurenta-reclamantă a invocat excepţia tardivităţii recursului incident, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestei căi de atac, ca nefondată.

Intimaţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii şi CNSU au solicitat admiterea recursului incident declarat de pârâtul MAI.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului principal, invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând anularea măsurilor de la punctele nr. 1, 34, 36, 39, 52, 62, 65 alin. (1), (13), (14), (16), (19), (22), (29), (32) şi 33 din Anexa la H.G. nr. 1242/09.12.2021, precum şi a Hotărârii CNSU nr. 112/7.12.2021, în ceea ce priveşte măsurile propuse şi care au fost preluate în conţinutul hotărârii de Guvern atacate.

În esenţă, prin cererea de chemare în judecată şi modificările şi precizările ulterioare, reclamanta a susţinut caracterul pretins discriminatoriu al măsurilor propuse/prevăzute de cele două acte administrative atacate, apreciind că implementarea lor conduce la o discriminare nejustificată între persoanele vaccinate şi cele nevaccinate, contrară drepturilor constituţionale fundamentale şi altor norme din dreptul intern, fără a exista, în opinia reclamantei, o justificare obiectivă, fundamentată ştiinţific, a acestei diferenţieri.

Înalta Curte constată că, prin Hotărârea CNSU nr. 112/2021 s-a propus prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 09.12.2021, fiind indicate şi măsurile de prevenţie propuse a fi adoptate de la această dată, iar prin H.G. nr. 1242/2021 s-a dispus prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 09.12.2021, pentru o perioadă de 30 de zile, în anexele la această hotărâre fiind menţionate măsurile care se aplică pe această durată pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect cererea de anulare a actelor administrative reprezentate de Hotărârea CNSU nr. 112/2021 şi H.G. nr. 1242/2021, la stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului se are în vedere şi situaţia ulterioară pronunţării hotărârii atacate, fiind necesar a se verifica dacă, la momentul soluţionării căii de atac, subzistă efectele pretins prejudiciabile ale celor două acte.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, la momentul pronunţării sentinţei instanţei de fond (16.12.2021), H.G. nr. 1242/2021 (şi, implicit, Hotărârea CNSU nr. 112/2021) producea efecte juridice, iar destinatarii actului administrativ erau obligaţi să se supună măsurilor instituite. Însă, începând cu data de 08.01.2022, actul în discuţie şi-a epuizat toate efectele avute în vedere de autoritatea emitentă, ele fiind supuse limitei temporale reglementate expres chiar în cuprinsul acestuia.

Totodată, nu se poate susţine că, în prezent, aceste efecte se perpetuează prin emiterea unor hotărâri de Guvern ulterioare H.G. nr. 1242/2021, de prelungire a stării de alertă pe teritoriul României şi, pe cale de consecinţă, de menţinere a măsurilor de combatere şi prevenire a efectelor pandemiei de COVID-19, întrucât, începând cu data de 08.03.2022, starea de alertă nu a mai fost prelungită pe teritoriul României. Ca atare, măsurile contestate de reclamantă au încetat şi nu mai produc efectele care au determinat-o să formuleze şi să susţină recursul de faţă, pentru a obţine rejudecarea cauzei, admiterea acţiunii şi anularea măsurilor respective.

Este adevărat că, în privinţa actelor administrative normative interesează, din perspectiva interesului anulării lor, şi efectele pe care le-au produs în perioada în care au fost în vigoare, mai exact vătămarea pe care partea interesată o reclamă a fi fost provocată de existenţa şi aplicarea H.G. nr. 1242/09.12.2021. În speţă, reclamanta a susţinut că vătămarea este reprezentată de restrângerea accesului persoanelor nevaccinate la unele activităţi, fără însă a indica/menţiona o situaţie concretă în care acest acces i-a fost efectiv împiedicat pe considerentul neprezentării unui certificat care să ateste vaccinarea şi prejudiciul pe care l-a suferit prin această împiedicare. Prin urmare, acţiunea recurentei-reclamante vizează mai degrabă prevenirea efectelor pretins prejudiciabile ale actelor administrative atacate, interesul său procesual existând la momentul soluţionării acţiunii în fond, dar câtă vreme aceste efecte nu se mai produc în prezent şi nici nu se mai pot produce, ca urmare a încetării stării de alertă, nu se mai întrevede folosul practic urmărit prin soluţionarea căii de atac.

În concluzie, cum vătămarea afirmată nu mai subzistă, Înalta Curte reţine că nu mai există un interes legitim în susţinerea recursului declarat în cauză.

Având în vedere că nu mai este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul principal declarat de reclamanta A., ca lipsit de interes.

În ceea ce priveşte recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte constată că această cale de atac rămâne fără efect, potrivit art. 472 alin. (2) raportat la art. 491 C. proc. civ., câtă vreme recursul principal va fi respins, ca lipsit de interes, ceea ce nu implică cercetarea fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului principal.

Respinge recursul principal declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1951 din 16 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Constată că recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva aceleiaşi sentinţe a rămas fără efect.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2022.