Denial of VAT deduction due to failure to prove taxable purpose of leasing, services, and disputed inter-company transactions

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.R.F.P.B. - Administraţia Sector 5 a Finanţelor Publice, anularea în parte Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 128/15.03.2018 formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/13.08.2014, pentru nelegalitate şi netemeinicie, în ceea ce priveşte: capătul de cerere privind TVA în cuantum de 229.691 RON respins ca neîntemeiat; capătul de cerere privind TVA în cuantum de 1.819.745 RON respins ca nemotivat; anularea Deciziei de impunere nr. x/13.08.2014; anularea Raportului de Inspecţie Fiscala nr. x/13.08.2014; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiul.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1771 din 21 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

A susţinut recurenta-reclamantă că prima instanţă a reţinut greşit că nu au fost probate cu documente justificative achiziţiile efectuate de societate în folosul operaţiunilor sale taxabile, fără însă a observa că au fost depuse la dosar, în probaţiune, pe suport CD, documente aflate în dosarul fiscal depus de ANAF, ce au fost prezentate de contribuabilul vizat la organele fiscale cu ocazia controlului desfăşurat, din care reiese realitatea operaţiunilor efectuate de societate.

Afirmă recurenta-reclamantă că se află la dosar toate facturile, situaţiile de lucrări, actele contabile ce au stat la baza tranzacţiilor efectuate, ce dau societăţii drept de deducere a TVA, atât în ceea ce priveşte taxa aferentă ratelor de leasing, cât şi taxa aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii prestate faţă de diverse societăţi.

Se reproşează primei instanţe faptul că nu a ţinut seama de principiul neutralităţii în materie de TVA şi de jurisprudenţa CJUE relevantă în această materie, prin faptul că i-a negat A. S.R.L. dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată, deşi tranzacţiile au fost reale, fiind încheiate cu societăţi care deţineau un cod valid de TVA, iar facturile întocmite sunt documente justificative, în sensul prevederilor art. 155 din Legea nr. 571/2003.

A reiterat recurenta-reclamantă criticile sale aduse actelor administrative fiscale atacate în cauză, susţinând că, pentru suma de 229.691 RON, reprezentând TVA, contestaţia administrativă a fost respinsă ca neîntemeiată, iar pentru suma de 1.819.745 RON, reprezentând TVA, contestaţia ca fost respinsă ca nemotivată, instanţa de fond respingând cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Referitor la suma de 229.691 RON, aceasta priveşte mai multe obligaţii fiscale stabilite suplimentar prin actele de impunere fiscală emise asupra contribuabilului A. S.R.L., după cum urmează:

- suma de 57.527 RON, reprezentând TVA aferentă ratelor de leasing, taxa de înmatriculare, taxe administrative, revizie şi piese auto-face trimitere recurenta-reclamantă la prevederile art. 25 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, susţinând că are drept de deducere şi drept de calculare şi înregistrare a amortizării vehiculelor aferente contractelor de leasing încheiate de societate, cu precizarea că autoturismul achiziţionat în baza contractului de leasing financiar nr. x/23.07.2007 a fost folosit de angajatul A. S.R.L., iar suma de 168.613 RON apare trecută eronat în raportul de inspecţie fiscală, întrucât a fost acceptat la deducere autoturismul marca x, achiziţionat prin contractul de leasing financiar nr. x/05.08.2008;

- suma de 1.408 RON, reprezentând TVA aferentă serviciilor facturate cu B.-afirmă recurenta că a făcut dovada serviciilor din care reiese utilizarea respectivei schele în proiectul C., în baza contractului de închiriere ce a fost anexat şi în cadrul contestaţiei administrative formulate;

- suma de 1.381 RON, reprezentând TVA aferentă serviciilor de închiriere facturate de D. S.R.L. în perioada iulie- octombrie 2008, în baza contractului de subînchiriere nr. x/15.07.2008-susţine recurenta-reclamantă că a făcut dovada prestării efective a serviciilor, prin notificarea adresată societăţii D. S.R.L. privitor la aplicarea TVA asupra chiriei, notificare anexată în cadrul contestaţiei administrative;

- suma de 146.989 RON, reprezentând TVA aferentă facturilor neînregistrate în evidenţa contabilă a societăţii în contul de venituri-afirmă recurenta reclamantă că existau fizic şi erau înregistrate în contabilitate facturile x/02.08.2010, nr. 669/31.08.2010, nr. 671/31.08.2010 şi nr. 986/01.06.2011, iar factura nr. x/10.2010, în valoare de 4960 RON, a fost trecută eronat de două ori în raportul de inspecţie fiscală;

- suma de 27.994 RON reprezentând TVA aferentă facturilor emise şi stornate pentru E. S.R.L. şi F. S.R.L., explică recurenta reclamantă că în factura nr. x/15.10.2007 s-a strecurat o eroare materială, fiind trecut greşit 79.411,08 RON, în loc de 7.941,11 RON, eroare ce a fost corectată în contabilitate, potrivit fişei de cont 4111, iar în privinţa G. S.R.L., au fost depuse fişele de cont pentru acest client, din perioada 2006-2012, în care se observă că storno efectuat în luna octombrie 2008 este aferent unei facturi înregistrate anterior datei de 01.01.2007, după cum reiese din fişa contului 4111, existând document iniţial.

Referitor la suma de 1.819.745 RON reprezentând TVA aferentă achiziţiilor efectuate conform facturilor emise de H. S.R.L., respectiv I., pentru care intimata a respins contestaţia ca nemotivată, afirmă recurenta A. că tranzacţiile cu cei doi furnizori au fost desfăşurate în fapt, au fost corect înregistrate în contabilitate, fiind dovedite cu documente puse la dispoziţia organelor fiscale de control, iar respectiva sumă a fost eronat calculată în raportul de inspecţie fiscală, nefiind clar pentru contribuabilul verificat de unde rezultă această obligaţie suplimentară de plată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 5 a Finanţelor Publice a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând punctual, pentru fiecare dintre sumele contestate de A. S.R.L., următoarele:

- suma de 57.527 RON reprezentând TVA aferentă ratelor de leasing, taxa de înmatriculare, taxe administrative, revizie şi piese auto - se arată că facturile aferente acestui capăt de cerere conţin TVA dedus de societate în perioada verificată, ceea ce demonstrează că este vorba despre leasinguri operaţionale, nu financiare, că sunt aplicabile societăţii prevederile art. 21 alin. (3), lit. n) din Codul fiscal, nu cele pe care le-a indicat recurenta, iar societatea nu a făcut dovada că a avut angajaţi în funcţii de conducere, cu excepţia administratorului şi asociatului unic, J.. În referire la contractul de muncă al lui K., susţine DGRFP Bucureşti că acesta nu obţine venituri de natură salarială de la A. în perioada verificată;

- suma de 1.408 RON, reprezentând TVA aferentă serviciilor facturate cu B.- se afirmă că recurenta nu a prezentat documente justificative privind efectuarea achiziţiilor în scopul operaţiunilor taxabile ale A. S.R.L.;

- suma de 1.381 RON, reprezentând TVA aferentă serviciilor de închiriere facturate de D. SRL- arată intimata că trebuia depusă o notificare la organul fiscal pentru a se înregistra opţiunea de taxare a operaţiunii de închiriere, notificare ce urma a fi transmisă ulterior clientului, taxarea operaţiunii urmând a se aplica de la data înscrisă în notificare;

- suma de 146.989 RON, reprezentând TVA aferentă facturilor neînregistrate în evidenţa contabilă a recurentei, în contul de venituri- afirmă intimata-pârâtă că A. S.R.L. a motivat doar cu privire la TVA în cuantum de 7.528,25 RON, considerând că nu-i poate fi impusă această sumă, din care valoarea de 5.608 RON a fost desfiinţată prin decizia de soluţionare a contestaţiei, urmând a fi supusă unei refaceri a inspecţiei fiscale, pentru TVA în cuantum de 960 RON, factura x/01.06.2011 nu a fost luată în considerare de către organul fiscal, numărul facturii fiind modificat cu pixul, iar pentru suma de 960 RON, TVA aferentă facturii nr. x/10.2010, eroarea constă în faptul că s-a trecut de două ori numărul acestei facturi, în realitate fiind vorba despre factura nr. x şi factura x.

Pentru diferenţa până la valoarea de 146.989 RON, recurenta-reclamantă nu a arătat motivele de fapt şi de drept pentru care a contestat această sumă.

Referitor la suma de 27.994 RON, reprezentând TVA aferentă facturilor emise şi stornate pentru E. S.R.L. şi F. S.R.L., a arătat intimata-pârâtă că a fost emisă o singură factură iniţială de avans marfă, adică factura nr. x, iar recurenta a stornat de două ori această factură, odată integral şi a doua oară parţial, iar pentru F. S.R.L., a reţinut echipa de inspecţie fiscală că nu i s-a prezentat factura iniţială, fapt pentru care a calculat TVA de colectat în sumă de 20520 RON.

În privinţa sumei de 1.819.745 RON, reprezentând TVA aferentă achiziţiilor efectuate conform facturilor emise de H. S.R.L., respectiv I., arată intimata-pârâtă că organele fiscale au derulat un control încrucişat la H., în urma căruia au stabilit că între această entitate juridică şi A. nu au avut loc relaţii comerciale, astfel că nu a fost acceptată la deducere a TVA suma de 1.668.290 RON. Diferenţa în sumă de 151.418 RON a fost stabilită de echipa de inspecţie fiscală în sarcina societăţii recurente ca urmare a constatării unor deficienţe în ceea ce priveşte TVA, precum facturi în copie xerox, achiziţii care nu sunt în scopul operaţiunilor taxabile, achiziţii efectuate de la societăţi inactive, radiate sau care nu au fost înregistrate ca plătitori TVA, TVA dedusă aferentă unei duble înregistrări, TVA colectată aferentă facturilor de garanţii de bună execuţie, TVA colectată aferentă avansurilor încasate de la clienţi, TVA colectată mărfurilor lipsă de gestiune, TVA rezultată din diferenţa între sumele înscrise în balanţe şi jurnale, fiind reluate constatările regăsite în RIF nr. x/13.08.2014 şi în întâmpinarea depusă la dosarul de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte reţine caracterul său nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cererea de chemare în judecată formulată de A. S.R.L. a avut ca obiect anularea în parte a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 128/15.03. 2018 şi a deciziei de impunere nr. x/13.08.2014, numai în privinţa sumei de 229.691 RON reprezentând TVA, pentru care contestaţia administrativă a fost respinsă ca neîntemeiată şi a sumei de 1.819.745 RON, reprezentând TVA, pentru care a fost respinsă contestaţia ca nemotivată.

Prima instanţă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, astfel că, în calea prezentului recurs, A. S.R.L. a reluat susţinerile în fapt şi în drept referitoare la sumele pe care le contestă, considerând că impunerea de obligaţii fiscale suplimentare s-a realizat în mod greşit de către organele fiscale, iar judecătorul fondului a pronunţat o soluţie nelegală, fiind dată cu "interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material", motiv de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că este corectă soluţia pronunţată de prima instanţă, recursul fiind nefondat.

1. Cu privire la suma de 57.527 RON, reprezentând TVA aferentă ratelor de leasing, taxe de înmatriculare, taxe administrative, revizie şi piese auto, a arătat recurenta-reclamantă că a depus la dosarul cauzei cele trei contracte de leasing financiar, făcând trimitere la prevederile art. 25 din Codul fiscal, care, în opinia sa, îi dădeau drept de deducere şi drept de calculare şi înregistrare a amortizării acestora în evidenţele contabile. Argumentele recurentei A. pentru deducerea TVA au privit faptul că autoturismul achiziţionat prin contractul de leasing financiar nr. x/23.07.2007 încheiat cu L. a fost folosit de angajatul său, numitul K., care avea funcţia de agent.

Fără a relua amplele considerente ale primei instanţe, care a arătat că nu sunt întrunite cerinţele art. 145 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal pentru a fi dedusă taxa pe valoarea adăugată aferentă acestei achiziţii, întrucât nu s-a făcut dovada că respectiva achiziţie a fost efectuată în folosul operaţiunilor taxabile ale societăţii, reţine Înalta Curte că nu s-a probat prin ordine de deplasare sau delegaţii că autovehiculele achiziţionate au fost utilizate în activitatea curentă a A. SRL

Cât timp nu a fost dovedită condiţia de fond privind efectuarea unei achiziţii destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile ale persoanei impozabile, nu se acordă drept de deducere a taxei aferente acestei achiziţii, soluţia primei instanţe confirmând în mod corect constatările organelor fiscale.

Pentru autoturismul x, recurenta-reclamantă nu a formulat critici care să combată cele reţinute de prima instanţă, fiind reluate susţinerile în fapt din contestaţia administrativă şi din cererea de chemare în judecată, astfel că, dat fiind caracterul lor formal, nu se impune analiza în calea recursului

Susţinerile recurentei-reclamante referitoare la calculul amortizărilor neacceptate, aferente celor trei contracte de leasing, în care apare eronat suma de 168.613 RON, pentru perioada 01.09.2008-31.12.2011, nu pot fi luate în considerare în absenţa oricăror critici privind această sumă, cât timp chestiunea supusă analizei priveşte exclusiv cuantumul TVA-ului solicitat la deducere, aferent facturilor de rate leasing, taxa înmatriculare, taxe administrative, revizie şi piese auto.

2. Suma de 1.408 RON, reprezentând TVA aferentă serviciilor facturate cu B. S.R.L., a fost neacceptată la deducere, întrucât nu s-a probat cu documente justificative că serviciile au fost achiziţionate în folosul operaţiunilor taxabile ale recurentei-reclamante, deşi aceasta susţine că a făcut dovada prin depunerea contractului de închiriere schele nr. 524/03.07.2018.

Înalta Curte reţine că, pentru deducerea taxei pe valoarea adăugată aferentă unei achiziţii de bunuri sau prestări de servicii nu este suficientă doar existenţa unor documente justificative în sensul dispoziţiilor art. 155 din Codul fiscal, ci trebuie îndeplinită, pe lângă condiţia de formă, şi cea de fond, a dovedirii folosirii respectivului bun sau serviciu prestat în folosul operaţiunilor taxabile ale persoanei care face achiziţia, prin depunerea la dosar a unor documente care să releve legătura dintre serviciul prestat şi operaţiunea taxabilă pentru care a fost îndeplinit acest serviciu. Or, în cauză, niciun mijloc probator nu se identifică în susţinerea argumentului prezentat de recurenta A., acela privind faptul că utilizarea schelei închiriate de la B. S.R.L. s-a realizat în proiectul C.. Simpla menţiune pe contractul de închiriere echipamente nr. 524/03.07.2008 a denumirii "C." nu răspunde rigorilor normei fiscale pentru a beneficia achizitorul de bunuri închiriate de deducerea TVA aferentă acestei tranzacţii.

3. Cu privire la suma de 1.381 RON, reprezentând TVA aferentă serviciilor de închiriere facturate de D. S.R.L. în perioada iulie- octombrie 2008, în baza contractului de subînchiriere nr. x/15.07.2008, reţine Înalta Curte că este formală această critică, ce nu combate în nicio modalitate reţinerile primei instanţe, recurenta doar afirmând că a depus notificare adresată D. privind aplicarea TVA asupra chiriei încă din faza de soluţionare a contestaţiei administrative.

Această pretinsă dovadă a recurentei-reclamante pentru dreptul de deducere TVA solicitat nu poate atrage pronunţarea unei alte soluţii decât cea a respingerii cererii de acordare a acestui drept, întrucât, astfel cum a constatat organul fiscal, pentru spaţiul ce formează obiectul contractului de închiriere nr. x/15.07.2008, A. nu a făcut dovada existenţei vreunei notificări înregistrate la ANAF privind opţiunea de taxare a închirierii imobilului cu destinaţia de birouri situat în Bucureşti, Bulevardul x, camerele 3 şi 5, iar în recurs nu se aduce niciun element de noutate care să contrazică reţinerile primei instanţe asupra acestei sume.

4. Recurenta-reclamantă a contestat suma de 146.989 RON reprezentând TVA aferentă facturilor neînregistrate în evidenţa sa contabilă în contul de venituri, fără însă a exista vreo critică în referire la cuantumul de 141.381 RON, după cum nici în cererea de chemare în judecată nu a arătat A. care sunt motivele pentru care a contestat colectarea suplimentară de către organul fiscal a TVA-ului a acestei sume şi nu a dovedit cu documente justificative că a înregistrat corect în contabilitatea sa veniturile obţinute.

Cât priveşte suma de 5.608 RON, aferentă facturilor nr. x/02.08.2010, F GAP nr. 669/31.08.2010 şi F GAP nr. 671/31.08.2010, decizia de impunere nr. x/13.08.2014 a fost desfiinţată parţial pentru această taxă, urmând ca organul fiscal emitent, prin altă echipă de inspecţie fiscală decât cea care a încheiat actul desfiinţat, să procedeze la refacerea inspecţiei fiscale, cu respectarea perioadelor fiscale şi a îndrumărilor din considerentele deciziei de soluţionare a contestaţiei prin care s-a dispus măsura desfiinţării parţiale.

Prin urmare, recurenta-reclamantă este în eroare atunci când reia criticile sale privind neacordarea dreptului de deducere pentru TVA în cuantum de 5 608 RON, soluţia obţinută în calea administrativă fiindu-i favorabilă.

În referire la factura nr. x/01.06.2011, emisă către M. S.R.L., recurenta-reclamantă a susţinut că exista fizic şi era înregistrată în contabilitate, fără a combate constatările organului de inspecţie fiscală, ce arată că în jurnalul de vânzări aferent lunii iunie 2011, la poziţia 12, este înscrisă factura nr. x/01.06.2011, numărul facturii fiind modificat cu pixul în 986, astfel că în mod corect, în temeiul prevederilor art. 134 alin. (1)-(3), coroborat cu art. 137 alin. (1) şi art. 140 alin. (1) din Codul fiscal, a dispus legal colectarea TVA în cuantum de 960 RON, aferentă facturii în discuţie, ce nu a fost înregistrată în contabilitate în conturile de venit.

De asemenea, pentru TVA în sumă de 960 RON, aferentă facturii nr. x/10.2010, a susţinut recurenta-reclamantă că în anexa la raportul de inspecţie fiscală este trecută eronat de două ori această factură, în sumă totală de 4960 RON, în condiţiile în care a arătat organul fiscal că numărul acestei facturi a fost înscris eronat de două ori, fiind doar o greşeală materială, corect fiind să se treacă factura nr. x, având aceeaşi valoare cu factura nr. x, fără ca această eroare să determine modificarea constatărilor fiscale asupra TVA de colectat. Se reţine în calea recursului că A. nu formulează critici prin care să susţină existenţa unei alte situaţii fiscale decât cea reţinută de organele fiscale, ca urmare a înregistrării eronate, de două ori, a facturii nr. x/10.2010.

5. Referitor la suma de 27.994 RON, reprezentând TVA aferentă facturilor emise şi stornate pentru E. S.R.L. şi F. S.R.L., a reiterat recurenta-reclamantă faptul că a emis un număr de 7 facturi către E. S.R.L., prima factură, având nr. x/15.10.2007, pentru un avans în sumă de 7941,11 RON (baza 66732 RON şi TVA 1267,91), a fost completată greşit, fiind pusă virgula despărţitoare a sumei în mod incorect, rezultând un total de 79411,08 RON, ce a fost corectat în contabilitate, conform fişei de cont 4111. Cât priveşte relaţia contractuală cu Societatea G. S.R.L., susţine recurenta-reclamantă că a depus fişele de cont aferente acestui client pentru anii 2006-2012, în care se observă că stornarea efectuată în luna octombrie 2008 este aferentă unei facturi înregistrate anterior datei de 01.01.2007, după cum reiese din fişa contului 4111, existând document iniţial.

Înalta Curte reţine că reclamanta nu critică soluţia primei instanţe, în care s-au menţinut constatările organelor fiscale, în referire la faptul că societatea verificată a stornat de două ori factura de avans nr. x/15.10.2007, o dată integral, prin factura nr. x/30.11.2007 şi a doua oară parţial, prin factura nr. x/29.02.2008, ci doar a susţinut că a completat greşit factura de avans, prin indicarea unei sume care nu era cea corectă, fiind folosită greşit virgula despărţitoare.

Aceste susţineri nu pot fi validate în sensul urmărit de recurenta-reclamantă, în sarcina căreia s-au stabilit corect obligaţii de plată suplimentare reprezentând TVA de colectat, urmând a fi menţinută soluţia primei instanţe şi sub acest aspect. De altfel, organul fiscal arată că factura fiscală nr. x/15.10.2007 a fost întocmită pentru suma de 66 732 RON şi TVA în sumă de 12.679 RON, fiind colectat TVA la valoarea din factură, iar nu la valoarea la care a pretins recurenta-reclamantă că ar fi fost totalul corect, dacă nu ar fi greşit în modul de completare a facturii. Sunt, aşadar, lipsite de substanţă criticile formale invocate pentru sumele de plată rezultate din relaţia contractuală a A. cu E. S.R.L..

În referire la F. S.R.L., a reţinut organul de inspecţie fiscal şi a confirmat prima instanţă că nu a fost identificată factura iniţială, emisă către acest agent economic, astfel că stornarea din luna octombrie 2008 nu s-a fundamentat pe un document justificativ, neputând produce efectele fiscale pretinse de contribuabilul verificat.

De altfel, ţinerea contabilităţii conform legii reprezintă o obligaţie a persoanei juridice, iar neregulile în felul în care îşi înregistrează şi evidenţiază activitatea economică nu pot fi acoperite prin interpretări proprii destinate acoperirii lacunelor existente în registrele contabile.

6. Contestaţia administrativă referitoare la suma de 1.819.745 RON, reprezentând TVA aferentă achiziţiilor efectuate conform facturilor emise de H. S.R.L., respectiv I., a fost respinsă ca nemotivată, iar recurenta-reclamantă, atât în cererea de chemare în judecată, cât şi în calea recursului, fără a combate constatările din cuprinsul deciziei de soluţionare a contestaţiei ori din hotărârea primei instanţe, a invocat aspecte care privesc fondul relaţiilor comerciale cu cele două societăţi, susţinând, în esenţă, că nu cunoaşte de unde rezultă suma respectivă şi că există documente contabile ce justifică relaţia contractuală cu cei doi furnizori. Niciunul dintre aceste argumente nu reprezintă o critică punctuală asupra soluţiei pronunţate de judecătorul fondului, ele fiind, mai degrabă, susţineri formale care nu determină reformarea hotărârii primei instanţe, aceea de menţinere a soluţiei de respingere a contestaţiei ca nemotivată.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte va reţine caracterul nefondat al criticilor formulate în calea prezentului recurs.

II.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1771 din 21 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (veche), sentinţă ce va fi menţinută, fiind legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1771 din 21 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (veche), ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iunie 2022.