Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3237/2021 AI generated

Rejection of appeal against 5% financial correction for restrictive public procurement certification requirements

Case Number Decizia nr. 3237/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, leaving in force the lower court’s decision that rejected the municipal sector’s challenge against the Ministry of Regional Development and Public Administration. The dispute concerned the validity of a 5% financial correction applied to a public procurement procedure for architectural and related services for thermal rehabilitation projects, stemming from an AMPOR non-compliance notice that alleged the contracting authority had restricted market access by requiring specific national technical certifications (expert in structures and energy auditor) without explicitly stating the acceptance of equivalent documents issued by other EU member states. The court held that the failure to mention the acceptance of equivalent qualifications in the data sheet constituted a violation of the principle of proportionality and non-discrimination under Emergency Government Ordinance No. 34/2006 and Government Decision No. 925/2006, which prohibit restrictive qualification requirements; it further determined that for purposes of EU fund management, a "non-conformity" exists if the breach has the potential to prejudice the budget, as established by Regulation No. 1083/2006 and CJEU case law, thereby justifying the financial correction without the need to prove actual financial damage.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, Art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 496 din C. proc. civ; Rejection of appeal against 5% financial correction for restrictive public procurement certification requirements: The dispute concerned the validity of a 5% financial correction applied to a public procurement procedure for architectural and related services for thermal rehabilitation projects, stemming from an AMPOR non-compliance notice that alleged the contracting authority had restricted market access by requiring specific national technical certifications (expert in structures and energy auditor) without explicitly stating the acceptance of equivalent documents issued by other EU member states. The court held that the failure to mention the acceptance of equivalent qualifications in the data sheet constituted a violation of the principle of proportionality and non-discrimination under Emergency Government Ordinance No. 34/2006 and Government Decision No. 925/2006, which prohibit restrictive qualification requirements; it further determined that for purposes of EU fund management, a "non-conformity" exists if the breach has the potential to prejudice the budget, as established by Regulation No. 1083/2006 and CJEU case law, thereby justifying the financial correction without the need to prove actual financial damage.

Keywords

AI generated
public procurement proportionality requirements financial regulation validity of contract emergency government ordinance e-government

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 din C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive to dismiss the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.07.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, reclamantul Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Programul Operaţional Regional:

- anularea Deciziei nr. 47 din 16.05.2018 de soluţionare a contestaţiei;

- anularea Informării privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x, înregistrată la AMPOR sub nr. x din 03.04.2018, emisă cu ocazia verificării procedurii de achiziţie publică pentru atribuirea contractelor subsecvente de servicii nr. x/19.02.2014 şi nr. y/20.05.2015 la Acordul-cadru nr. 10755/04.11.2013 având ca obiect "Servicii de arhitectură şi servicii conexe necesare pentru realizarea proiectelor de reabilitare termică - blocuri Sector 3";

- anularea Notei de neconformitate AMPOR nr. 84107/07.07.2017;

- anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia, respectiv a Notei de neconformitate nr. x/18.08.2015;

- înlăturarea reducerii de 5% din valoarea contractelor subsecvente indicate anterior şi obligarea autorităţii pârâte la aprobarea integrală a cererii de rambursare nr. x, aferente contractului de finanţare nr. x/18.05.2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 593 din 18 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, întemeiată pe dispăziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca nefondată; a respins acţiunea privind anularea Notei de neconformitate nr. x/18.08.2015, ca inadmisibilă; a respins în rest acţiunea formulată de reclamantul Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Programul Operaţional Regional, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 593 din 18 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche a declarat recurs reclamantul Sectorul 3 Bucureşti, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond a interpretat în mod greşit aspectele deduse judecăţii, pronunţând o sentinţă nelegală şi netemeinică, întrucât nu a ţinut cont de apărările reclamantului, iar aspectelor pe care le-a reţinut, le-a dat o eronată interpretare şi, mai mult, a înţeles în mod greşit natura şi obiectul pricinii.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că prin lipsa indicării menţiunii "atestate/calificări echivalente" şi necesitatea prezentării unor atestate eliberate de autorităţile competente din România, valabile la momentul depunerii ofertei, ar fi impus o cerinţă ce a determinat restricţionarea accesului operatorilor economici la procedură, în condiţiile în care aceştia puteau face dovada îndeplinirii cerinţei prin depunerea unor documente echivalente atestatelor menţionate în mod expres în cadrul fişei de date a achiziţiei.

Cu privire la faptul că în documentaţia de atribuire, în cadrul cerinţei IIL2.3.a), autoritatea contractantă a solicitat potenţialor ofertanţi ca din echipa de realizare a contractului să facă parte şi următorii specialişti: expert structuri şi auditor energetic, potrivit cerinţelor specificate în anunţ, ce ar contraveni normelor legale în materie, arată că aceste specificaţii au fost înţelese ca fiind excesive şi restrictive.

Susţine că formularea reţinută de către instanţă este scoasă din context, deoarece nu s-a observat că în anunţ se solicită ca aceşti specialişti să facă parte din cadrul ofertantului, fără a se solicita în mod expres ca din echipă să facă parte numai aceşti specialişti.

Astfel, consideră că nu a restrâns participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică a vreunui operator economic care putea face dovada capacităţii sale tehnice şi/sau profesionale, în baza calificărilor/diplomelor/atestatelor deţinute şi prezentate, conform anunţului.

Recurentul-reclamant apreciază că aceste condiţii nu erau restrictive, ci indicau un cadru general, în baza principiului "ceea ce nu este interzis, este permis", astfel că se puteau prezenta din partea ofertanţilor orice alte documente necesare în vederea participării la procedură. Mai mult, arată că nu există nicio contestaţie cu privire la condiţiile de participare stabilite prin anunţ.

Pe de altă parte, arată că legislaţia naţională în materie de achiziţie publică face trimitere şi la normele europene aplicabile, care au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. Legislaţia aplicabilă în materie de achiziţii publice prevede că autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ca operatorul economic care participă la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică să facă dovada capacităţii tehnice şi/sau profesionale (art. 184 şi art. 187 din nr. O.U.G. nr. 34/2006), iar atunci când se solicită îndeplinirea unor cerinţe minime de calificare, autoritatea contractantă trebuie să le indice în documentaţia de atribuire.

Susţine că, în ceea ce priveşte capacitatea tehnică şi/sau profesională a ofertanţilor, aceasta se apreciază în funcţie de experienţa, aptitudinile, eficienţa şi eficacitatea operatorilor economici, fiind necesar ca selectarea ofertantului câştigător să se realizeze în scopul finalizării corespunzătoare a contractului de achiziţie publică. Astfel, operatorul economic selectat trebuie să dovedească o solidă situaţie economică şi financiară, precum şi capacitatea tehnică şi profesională necesară îndeplinirii obligaţiilor asumate prin contract, fiind permis autorităţilor contractante să fixeze în mod liber cerinţele minime de calificare.

Invocă dispoziţiile art. 4 din Instrucţiunile nr. 1/2013 emise de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice - ANRMAP, în aplicarea prevederilor art. 188 alin. (2) lit. d) şi art. 188 alin. (3) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, din a căror interpretare reiese că autoritatea contractantă are obligaţia să accepte documente echivalente, emise de organisme stabilite în alte state. De altfel, art. 23 alin. (2) din Instrucţiunile nr. 1/2013 emise de ANRMAP prevede că autoritatea contractantă are obligaţia să accepte certificate echivalente.

De asemenea, arată că art. 192 din Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2006 şi principiul recunoaşterii reciproce impun autorităţii contractante obligaţia de a accepta certificate echivalente emise de organisme stabilite în alte state ale Uniunii Europene.

Consideră că în speţă nu se poate reţine încălcarea vreunei norme legale sau excluderea vreunei ofertant economic de la participarea la procedura de atribuire, nefiind făcută vreo dovadă în acest sens, în condiţiile în care toate cerinţele privind capacitatea au legătură directă şi sunt proporţionale cu obiectul contractului de achiziţie publică.

În ceea ce priveşte motivarea instanţei de fond referitoare la prejudiciul creat, consideră că acesta este ipotetic, bazat pe o prezumţie, astfel că nu poate fi primit, impunându-se a se ţine cont de probatoriul administrat pentru a se demonstra prejudiciul efectiv.

De asemenea, susţine că motivarea trebuie să aibă consecvenţă, să fie clară, lipsită de ambiguitate şi contradicţii şi să demonstreze că judecătorul a examinat aspectele deduse judecăţii, ţinând cont şi de jurisprudenţa în materie.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul - pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că recurentul nu a indicat care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de către instanţă, ci a susţinut că instanţa a înţeles în mod greşit natura şi obiectul pricinii.

Consideră că instanţa de fond a reţinut în mod corect natura abaterii din speţă şi a făcut o corectă aplicare a normelor de drept incidente, iar în ceea ce priveşte prejudiciul, arată că este suficient a se reţine potenţialitatea acestuia.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Programul Operaţional Regional: anularea Deciziei nr. 47 din 16.05.2018 de soluţionare a contestaţiei; anularea Informării privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x, înregistrată la AMPOR sub nr. x din 03.04.2018, emisă cu ocazia verificării procedurii de achiziţie publică pentru atribuirea contractelor subsecvente de servicii nr. x/19.02.2014 şi nr. y/20.05.2015 la Acordul-cadru nr. 10755/04.11.2013 având ca obiect "Servicii de arhitectură şi servicii conexe necesare pentru realizarea proiectelor de reabilitare termică - blocuri Sector 3"; anularea Notei de neconformitate AMPOR nr. 84107/07.07.2017; anularea actelor care au stat la baza emiterii acesteia, respectiv a Notei de neconformitate nr. x/18.08.2015; înlăturarea reducerii de 5% din valoarea contractelor subsecvente indicate anterior şi obligarea autorităţii pârâte la aprobarea integrală a cererii de rambursare nr. x, aferente contractului de finanţare nr. x/18.05.2017.

În fapt, prin Nota de neconformitate AMPOR nr. 84107/07.07.2017 s-a aplicat o corecţie financiară de 5 % la contractul subsecvent de servicii nr. x/19.01.2014 şi la actul adiţional nr x/17.17.2014 şi nr. y/09.02.2016, precum şi la contractul subsecvent de servicii nr. x/20.10.2015, conform Notei de neconformitate nr. x/18.08.2015, reţinându-se restricţionarea accesului operatorilor economici la procedura de atribuire a contractului de lucrări, prin aceea că în documentaţia de atribuire, în cadrul cerinţei III.2.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională, autoritatea contractantă a solicitat potenţialilor ofertanţi ca din echipa de realizare a contractului să facă parte şi următorul personal:

"EXPERT STRUCTURI - Absolvent de studii superioare tehnice; Experienţa profesională dovedită prin participarea la cel puţin un proiect similar. Atestat de către MLPTL ca expert tehnic pentru domeniul Construcţii şi arhitectură, cerinţa A1, in conformitate cu Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Transportului şi Locuinţei nr. 777/2003 de aprobare a Reglementării tehnice "Îndrumător pentru atestarea tehnico-profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii", cu modificările şi completările ulterioare. Atestatul trebuie prezentat în termen.

AUDITOR ENERGETIC - Absolvent de studii superioare tehnice; Atestat ca auditor energetic gradul I în conformitate cu reglementarea tehnica "Regulament privind atestarea auditorilor energetici pentru clădiri", aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului nr. 2237/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Atestatul trebuie prezentat în termen de valabilitate la data limită stabilită pentru depunerea ofertelor."

Prin Nota de neconformitate nr. x/18.08.2015, ca urmare a reţinerii neregulii de mai sus, s-a aplicat o corecţie financiară de 5% la Acordul cadru nr. 10755/04.11.2013, corecţie ce se aplică şi contractelor subsecvente încheiate în baza acestui contract cadru.

Prin Informarea nr. x/2018 intimatul-pârât a adus la cunoştinţa recurentului-reclamant modalitatea de soluţionare a cererii de rambursare nr. x, în valoare de 158.942,43 RON, aferente proiectului "Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe din Sectorul 3 - FE 22", precum şi sumele considerate neeligibile din cadrul cererii de plată.

Recurentul-reclamant a formulat contestaţie împotriva Notei de neconformitate AMPOR nr. 84107/07.07.2017 şi a Informării privind plata cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x, iar prin Decizia nr. 47 din 16.05.2018 de soluţionare a contestaţiei, emise de intimatul - pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, s-a respins contestaţia formulată de contestatorul Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată.

Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la anularea Notei de neconformitate nr. x/18.08.2015, iar în rest a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Prin cererea de recurs formulată, recurentul-reclamant Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti susţine că nu se poate reţine încălcarea vreunei norme legale sau excluderea vreunui ofertant economic de la participarea la procedura de atribuire, în condiţiile în care art. 4 din Instrucţiunile nr. 1/2013, emise de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice - ANRMAP, în aplicarea prevederilor art. 188 alin. (2) lit. d) şi art. 188 alin. (3) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 prevăd că autoritatea contractantă are obligaţia să accepte documente echivalente, emise de organisme stabilite în alte state. Pe de altă parte, susţine că art. 23 alin. (2) din Instrucţiunile nr. 1/2013, emise de ANRMAP, prevede că autoritatea contractantă are obligaţia să accepte certificate echivalente, iar art. 192 din Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2006 şi principiul recunoaşterii reciproce impun autorităţii contractante obligaţia de a accepta certificate echivalente emise de organisme stabilite în alte state ale Uniunii Europene.

Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt nefondate, în condiţiile în care tocmai aceste prevederi sunt cele care au fost nesocotite de autoritatea contractantă atunci când a impus condiţiile nelegale reţinute. Faptul că un ofertant ar fi putut depune certificări echivalente invocând prevederile legale care îi confereau acest drept nu înlătură constatarea că prin fişa de date a achiziţiei autoritatea contractantă nu a recunoscut această posibilitate.

Dacă ar fi acceptat astfel de oferte autoritatea contractantă ar fi încălcat propria documentaţie de atribuire, ceea ce ar fi fost de natură să înfrângă principiul transparenţei şi principiul nediscriminării, conduita autorităţii contractante nefiind previzibilă pentru toţi posibilii ofertanţi.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, prin neregulă se înţelege "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit."

Aspectele deduse judecăţii prin prezenta cauză şi care se circumscriu noţiunii de neregulă au consacrare legislativă în următoarele texte de lege:

Art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 (forma în vigoare la momentul derulării procedurii de atribuire):

"Autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerinţe minime referitoare la situaţia economică şi financiară şi/sau la capacitatea tehnică şi profesională, care ar conduce la restricţionarea participării la procedura de atribuire".

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006:

"Autoritatea contractantă are obligaţia de a respecta principiul proporţionalităţii atunci când stabileşte criteriile de calificare şi selecţie, iar aceste criterii trebuie să aibă o legătură concretă cu obiectul contractului care urmează a fi atribuit. În acest sens, nivelul cerinţelor minime solicitate prin documentaţia de atribuire, precum şi documentele care probează îndeplinirea unor astfel de cerinţe trebuie să se limiteze numai la cele strict necesare pentru a se asigura îndeplinirea în condiţii optime a contractului respectiv, luând în considerare exigenţele specifice impuse de valoarea, natura şi complexitatea acestuia."

În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 8 din Hotărârea de Guvern nr. 925 din 19 iulie 2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, potrivit cărora:

"(1) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricţiona participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică prin introducerea unor cerinţe minime de calificare, care:

a) nu prezintă relevanţă în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit;

b) sunt disproporţionate în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit.

(2) Atunci când impune cerinţe minime de calificare referitoare la situaţia economică şi financiară ori la capacitatea tehnică şi/sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerinţe, elaborând în acest sens o notă justificativă care se ataşează la dosarul achiziţiei."

Examinând cerinţele impuse, se constată că recurentul-reclamant a invocat că menţionarea cerinţei a fost necesară pentru asigurarea derulării contractului cu respectarea condiţiilor de calitatea în construcţii.

Înalta Curte constată că argumentul nu este fondat, întrucât intimatul-pârât a apreciat că cerinţele sunt restrictive nu în raport cu criteriile de calificare impuse de către recurentul-reclamant, ci în raport cu împrejurarea că autoritatea contractantă nu a făcut menţiunea acceptării de atestate/calificări echivalente, dublată de necesitatea prezentării unor atestate eliberate de autorităţile competente din România.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că potenţialii ofertanţi au obligaţia, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006, de a respecta cerinţele stabilite prin Fişa de date a achiziţie, astfel încât împrejurarea că dispoziţiile legale permiteau depunerea de atestări echivalente nu este de natură să complinească această deficienţă a documentaţiei de atribuire, ci din contră, subliniază faptul că documentaţia a fost întocmită cu nerespectarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice.

Dincolo de aceste aspecte, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurentul-reclamant nu a formulat critici cu privire la respingerea ca inadmisibilă a acţiunii privind anularea Notei de neconformitate nr. x/18.08.2015, în raport cu faptul că prin contestaţia administrativă formulată, a cărei decizie de soluţionare face obiectul acţiunii de faţă, reclamantul nu a contestat şi această notă de neconformitate.

De altfel, legalitatea Notei de neconformitate nr. x/18.08.2015 a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, în care prin sentinţa civilă nr. 5400 din data de 17.12.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Programul Operaţional Regional, ca neîntemeiată, hotărârea fiind atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că prin Nota de neconformitate nr. x/18.08.2015 s-a aplicat corecţia de 5 % cu privire la întreaga procedură de atribuire a Acordului cadru, iar aplicarea acestei corecţii produce efecte inclusiv cu privire la contractele subsecvente încheiate în baza respectivului acord, dat fiind faptul că vicierea procedurii de achiziţie publică la încheierea Acordului cadru produce efecte şi asupra actelor subsecvente, astfel că în mod legal autoritatea pârâtă a aplicat corecţia asupra tuturor contractelor încheiate ulterior, care nu au fost supuse atribuirii prin organizarea unei proceduri de achiziţie publică distincte.

Din această perspectivă, nu poate fi reţinut nici argumentul recurentului-reclamant în sensul că dovada că nu a fost încălcat liberul acces la procedura de achiziţie publică o constituie împrejurarea că nu a existat vreo contestaţie cu privire la condiţiile de participare stabilite prin anunţ, în condiţiile în care nu poate fi reţinută o interdependenţă între legalitatea cerinţelor stabilite prin fişa de date a achiziţiei şi contestaţiile cu privire la condiţiile de participare.

Referitor la critica recurentului privind prejudiciul, Înalta Curte constată că noţiunea de "neregulă" este definită de art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, ca fiind orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic, care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

În acelaşi sens, art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 face referire la faptul că neregula vizează orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.

Din interpretarea textelor de lege de mai sus reiese că, pentru a se constata existenţa unei nereguli, nu este necesară dovedirea unui prejudiciu, ci doar caracterul potenţial prejudiciabil al abaterii constatate, cu efecte asupra bugetului Uniunii Europene, or, în speţă, acesta este dovedit, având în vedere condiţiile restrictive de personal inserate în fişa de date a achiziţiei, cu încălcarea prevederilor contractului de finanţare şi ale legislaţiei în materia achiziţiilor publice, întrucât prin limitarea concurenţei la societăţi care erau în măsură să depună certificări naţionale, s-au creat premisele achiziţionării serviciilor la preţuri mai mari decât cele la care ar fi putut fi achiziţionate în condiţiile unei concurenţe mai largi.

În acest sens, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele reunite C-260/14 şi C-261/14, prin Hotărârea Curţii din 26.05.2016, a statuat că:

"Articolul 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene şi articolul 2 punctul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 trebuie interpretate în sensul că nerespectarea dispoziţiilor naţionale de către o autoritate contractantă care beneficiază de fonduri structurale în cadrul atribuirii unui contract de achiziţii publice având o valoare estimată inferioară pragului prevăzut la articolul 7 litera (a) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1422/2007 al Comisiei din 4 decembrie 2007, poate constitui, cu ocazia atribuirii acestui contract, o "abatere" în sensul articolului 1 alin. (2) menţionat, respectiv o "neregularitate" în sensul articolului 2 punctul 7 amintit, în măsura în care această nerespectare are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii prin imputarea unei cheltuieli nejustificate".

Astfel fiind, potrivit normelor interne şi europene, prejudiciul poate fi şi potenţial, ipoteză ce nu presupune dovedirea în concret a acestuia.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, criticile formulate în recurs neevidenţiind incidenţa motivului de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind corect justificate observaţiile şi aprecierile primei instanţe, pe care instanţa de control judiciar şi le însuşeşte în totalitate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de Sectorul 3 Bucureşti, prin primar A., împotriva sentinţei civile nr. 593 din 18 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Sectorul 3 Bucureşti, prin primar A., împotriva sentinţei civile nr. 593 din 18 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 27 mai 2021.